Pretenţii. Sentința nr. 1705/2013. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 1705/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 2411/227/2013

Dosar nr._

- pretenții -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1705

Ședința publică din 16 octombrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: G. S.

Grefier: M. I.

Pe rol se află pronunțarea cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta Stațiunea de C. și Dezvoltare pentru Pomicultură Fălticeni, în contradictoriu cu pârâta Întreprinderea Individuală P. A. A.-M..

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, pune în discuție din oficiu, competența sa în soluționarea cauzei și, conform dispozițiilor art. 94 alin. 4 coroborat cu art. 107 Cod procedură civilă Cod procedură civilă, se consideră competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece pricina.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța constată dezbaterile în fond închise și reține cauza spre soluționare.

După deliberare,

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată la data de 11.07.2013 sub nr._, reclamanta Stațiunea de C. și Dezvoltare pentru Pomicultură Fălticeni, în contradictoriu cu pârâta Întreprinderea Individuală P. A. A.-M., a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța și pe baza probelor ce se vor administra, să se dispună:

- obligarea pârâtei la plata sumei de 8000 lei, cu titlu de chirie restantă, aferentă perioadei noiembrie 2011 - iunie 2012, precum și suma de 3949 lei, reprezentând penalități contractuale de întârziere;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 5897,19 lei reprezentând consumul de energie electrică aferent spațiului închiriat, precum și suma de 1295,91 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente acestui consum;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamanta arată că, prin contractul de închiriere comercială nr. 305/01.06.2011, a închiriat pârâtei imobilul, proprietatea sa, situat pe raza mun. Fălticeni situat pe raza mun. Fălticeni, în cadrul fermei Vișina, durata închirierii fiind de 2 ani, respectiv de la 1 iunie 2011 până la 1 iunie 2013.

Potrivit clauzei stipulate la art. 7 din contract, cuantumul chiriei a fost stabilit la suma de 1000 lei, lunar, pârâta obligându-se să achite lunar chiria datorată sub sancțiunea unor penalități în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere. De asemenea, potrivit clauzei stipulate la art. 9 alin. 5, pârâta, în calitate de chiriaș, s-a obligat să achite orice alta suma de bani cuvenită locatorului, această clauză având în vedere utilitățile aferente spațiului pe durata închirierii (respectiv consumul de energie electrică).

Pârâta a achitat chiria aferentă perioadei iulie 2011 - octombrie 2011, în sumă totală de 4000 lei, cu întârziere față de scadența convenită prin contract, motiv pentru care au fost calculate și facturate penalități de întârziere contractuale aferente acestei perioade, în sumă de 264 lei, conform graficului efectuat.

Pentru perioada noiembrie 2011-iunie 2012, perioadă în care a folosit efectiv imobilul închiriat, pârâta nu a achitat chiria convenită, deși au fost emise și comunicate facturi atestând această obligație de plată, așa încât, debitul principal restant aferent perioadei sus menționată este în suma de 8000 lei, iar penalitățile de întârziere aferente, calculate potrivit art. 7 alin. 3 din contract, sunt în sumă de 3685 lei, conform graficului anexat acțiunii.

Separat de aceasta, în perioada în care a deținut și folosit imobilul în discuție, pârâta a consumat energie electrică în valoare totală de 5897,19 lei, facturată conform facturilor nr. 1956/20 aprilie 2012 și 2077/ 11 februarie 2013 (cu mențiunea că aceasta din urma este o factura storno).

Cu toate că s-a obligat prin contract și la plata utilităților consumate, pârâta nu a achitat nicio suma de bani cu acest titlu, motiv pentru care au fost calculate penalități în sumă de 1295,91 lei.

Față de cele arătate, în temeiul art. 969, art. 1429 pct. 3, art. 1082 cod civil anterior raportat la art. 102 din Legea nr. 71/2011, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata sumei de 8000 lei cu titlul de chirie restantă, a sumei de 3949 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente chiriei, a sumei de 5897,19 lei reprezentând consumul de energie electrică aferent spațiului închiriat, precum și suma de 1295, 91 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente consumului de utilități.

În temeiul art. 453 cod procedură civilă solicită și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 969, art. 1429 pct. 3, art. 1082 cod civil anterior raportat la art. 102 din Legea nr. 71/2011, art. 453 cod procedura civila.

În dovedirea acțiunii a depus la dosar înscrisuri (f. 7-25, 28-35, 37-43 dosar).

Prezenta acțiune este scutită de taxa de timbru potrivit art. 30 alin. 1 și 2 din OUG nr. 80/2013 motivat de faptul că, reclamanta face parte din categoria instituțiilor publice finanțate parțial de la bugetul de stat potrivit art. 6 alin. 7 din Legea nr. 45/2009.

De asemenea, scutirea de la plata taxei de timbru a unităților de cercetare dezvoltare este expres prevăzută de art. I pct. 9 din Legea nr. 72/2011, care este aplicabil în cauză potrivit art. 29 alin. 1 lit. 1 din OUG nr. 80/2013.

Legal citată, pârâta nu a depus la dosar întâmpinare, prin care să-și precizeze poziția procesuală față de acțiunea reclamantei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamanta Stațiunea de C. și Dezvoltare pentru Pomicultură Fălticeni, prin cererea adresată acestei instanțe a solicitat obligarea pârâtei, Întreprinderea Individuală P. A. A.-M. Suceava, la plata sumei de 8000 lei, cu titlu de chirie restantă, aferentă perioadei noiembrie 2011 - iunie 2012, precum și suma de 3949 lei, reprezentând penalități contractuale de întârziere; la plata sumei de 5897,19 lei reprezentând consumul de energie electrică aferent spațiului închiriat, precum și la plata sumei de 1295,91 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente acestui consum; cu cheltuieli de judecată.

Obligația de plată a pârâtei s-a născut în urma încheierii contractului de închiriere comercială cu nr. 305/01.06.2011, prin care reclamanta, în calitate de locator a închiriat pârâtei, în calitate de chiriaș, spațiul din cadrul fermei Vișina, în suprafață de 243 mp, pentru perioada 01.06._13.

Conform tabelului întocmit de reclamantă, pentru perioada noiembrie 2011-iunie 2012 pârâta nu a achitat contravaloarea chiriei, precum și contravaloarea energiei electrice consumată, reclamanta îndeplinind procedura convocării la conciliere directă, potrivit adresei nr. 147 din 20.02.2013, depusă la fila 19 dosar.

Pe fondul litigiului dedus judecății, instanța reține că din analiza conținutului clauzelor contractuale rezultă că, în privința obligației de plată a prețului de către achizitor, aceasta a fost asumată câtă vreme s-a menționat expres la art. 7 contravaloarea chiriei, modul de plată și penalitățile de întârziere ce se vor percepe în cazul neplății (f. 8 dosar).

Instanța, având în vedere specificul raportului juridic născut între părți ca urmare a derulării procedurii de atribuire a contractului de închiriere comercială apreciază că se impune obligarea pârâtei, conform art. 1488 Cod civil, la plata sumei scadente, de_ lei, reprezentând chirie restantă, precum și a sumei de 7193,10 lei, reprezentând contravaloarea energiei electrice consumate.

În privința obligării pârâtei la plata penalităților de întârziere solicitate de reclamantă, al căror temei și cuantum rezidă în textul art. 7 din contract, instanța urmează a admite și acest capăt de cerere ca fiind întemeiat, în raport de prevederile art. 1270 și art. 1516 Cod civil, urmând ca pârâta să achite penalitățile calculate atât pentru suma datorată cu titlu de chirie restantă, cât și cu privire la suma datorată pentru energia electrică consumată.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă având ca obiect pretenții formulată de reclamanta Stațiunea de C. și Dezvoltare pentru Pomicultură Fălticeni, cu sediul în mun. Fălticeni, .. 10, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâta Întreprinderea Individuală P. A. A.-M., cu sediul în mun. Suceava, . bis, ., ., jud. Suceava.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de_ lei, reprezentând chirie restantă și penalități contractuale de întârziere, precum și suma de 7193,10 lei, reprezentând contravaloarea energiei electrice consumate și penalități de întârziere aferente.

Ia act că reclamanta nu a mai solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 octombrie 2013.

Președinte, Grefier,

Red.G.S.

Tehn. Ic.M.Ex.4/ 23.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1705/2013. Judecătoria FĂLTICENI