Fond funciar. Sentința nr. 1787/2015. Judecătoria FĂLTICENI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1787/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 1787/2015
Dosar nr._
-fond funciar -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
Sentința civilă nr. 1787
Ședința publică din 25 septembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: P. M.
Grefier: B. I.
Pe rol se află pronunțarea hotărârii în cauza civilă, având ca obiect „fond funciar”, privind reclamanta Stațiunea de C.-Dezvoltare pentru Pomicultură Fălticeni, în contradictoriu cu pârâta B. S..
Dezbaterile în fond ale cauzei au avut loc în ședința publică din data de 18 septembrie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și, când pentru depunerea de concluzii scrise, pronunțarea a fost amânată pentru data de astăzi, 25 septembrie 2015.
După deliberare,
INSTANTA
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea adresată judecătoriei Fălticeni si înregistrată la data de 06.04.2015 sub nr._, reclamanta Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Pomicultură Fălticeni a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la plata sumei de 313,74 lei reprezentând contravaloarea investiției neamortizate de pe suprafața de teren cu privire la care a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile art. 4 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâta a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament pentru o suprafață de 0,36 ha teren livadă situat în extravilanul mun. Fălticeni, teren care s-a aflat în proprietatea statului și în administrarea sa până în anul 2005 și pe care au fost efectuate anterior anului 1990 lucrări de investiții neamortizate în totalitate la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2000, înregistrate ca atare în evidențele contabile.
Terenul ce a format obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea pârâtei figurează înscris în anexa nr. 42, întocmită de Comisia mun. Fălticeni de aplicare a legilor fondului funciar în conformitate cu disp. art. 19 din Legea nr. 1/2000-redactare inițială și art. 55 din HG 1172/2001, anexă în care, corespunzător suprafeței reconstituite, a fost evidențiată și valoarea neamortizată a investiției de pe terenul restituit, ce urma a fi recuperată de la beneficiarul reconstituirii.
Anexa sus menționată a fost validată în totalitate (atât în ceea ce privește suprafața restituită în natură, cât și în ceea ce privește valoarea investiției neamortizate, supusă restituirii) prin hotărârea nr. 26 din 3 martie 2005 a Comisiei Județene Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, hotărâre comunicată acesteia la data de 5 martie 2015 cu adresa m. 2382/2015 a Comisiei Județene Suceava.
Ulterior validării și expirării termenului de 30 zile în care, potrivit art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată, hotărârea de validare putea fi contestată de către persoanele interesate, pârâtul a fost pus în posesie pe vechiul amplasament și a obținut titlu de proprietate pentru terenul astfel reconstituit.
În conformitate cu disp. art. 4 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000, pentru terenurile aflate în proprietatea statului, care se restituie în natură pe vechile amplasamente foștilor proprietari și pe care s-au efectuat de către stat investiții, neamortizate până la . actului normativ sus menționat, foștii proprietari pot opta pentru reconstituirea pe vechiul amplasament, cu obligația de a plăti statului, în termen de 10 ani, contravaloarea neamortizată a investiției, dacă aceasta reprezintă mai mult de 30% din valoarea totală a investiției la data intrării în vigoare a acestei legi, sau să primească terenuri pe alte amplasamente, acceptate de aceștia, de aceeași categorie de folosință cu terenul pe care l-au predat ori despăgubiri.
Cum în speță pârâta a optat pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, în temeiul dispoziției legale sus menționate acestuia îi incumba obligația de a restitui contravaloarea investiției neamortizate, astfel cum este ea stabilită în anexa 42, validata prin hotărârea nr. 26/2005 a Comisiei Județene Suceava, investiție care face parte din patrimoniul reclamantei și care este evidențiată ca atare în evidențele contabile.
Pentru aceste motive, reclamanta solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata sumei de 313,74 lei, reprezentând contravaloarea investiției neamortizate de pe suprafața de teren cu privire la care a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile art. 4 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000.
Totodată, în temeiul art. 453 cod procedură civilă, solicită și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, a invocat disp. art. 4 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000, art. 55 din HG 1172/2001 (în vigoare la data emiterii hotărârii de validare), art. 43 alin. 3 din HG 890/2005, art. 453 cod procedură civilă.
In dovedirea acțiunii înțelege să se folosească de următoarele mijloace probatorii: înscrisuri, interogatoriul pârâtului si orice alte probe a căror necesitate va rezulta din dezbateri în condițiile art. 254 alin. 2 cod procedură civilă.
D. fiind faptul că litigiul de fața are natura unui proces funciar în accepțiunea art. 1 din titlul XIII al Legii nr. 247/2005 iar pretențiile deduse judecății izvorăsc din aplicarea Legii nr. 1/2000, potrivit art. 42 din Legea nr. 1/2000 rap. la art. 29 alin. 1 lit. 1 din OUG nr. 80/2013, reclamanta susține că prezenta acțiune este scutită de taxă judiciară de timbru.
A depus la dosar înscrisuri (f.6-9; 14-30).
După comunicarea cererii de chemare în judecată pârâta B. S. a depus la dosar întâmpinare (f.36-37) prin care arată că nu este de acord cu acțiunea reclamantei
Astfel aceasta arată că nu i s-au comunicat tabelele cu toate condițiile în care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate, în sensul recuperării valorii investițiilor si a faptului că ar avea vreo datorie față de reclamantă. Nu a fost niciodată notificată ori înștiințată în vreun fel privind vreo sumă datorată reclamantei,iar în condițiile în care se va considera că are un debit just, îl va achita.
Susține că nu poate fi retinută în sarcina sa reaua-credință având în vedere faptul că la data în care s-a dispus validarea - 03.03.2005 si până la promovarea prezentei acțiuni – 06.04.2015 au trecut mai jult de 10 ani, așa cum este stipulat în Hotărârea nr. 42/03.03.2005 a Prefecturii judetului Suceava, pe cale de consecință invocă tardivitatea prezentei acțiuni.
Mai solicită a fi analizate obiectiv prezentele susțineri si să se aibă în vedere faptul că eventualele pierderi ori investiții neprofitabile efectuate de către reclamantă, nu pot fi acoperite în acest mod, căci o perioadă atât de mare de peste 10 ani în care nu s-au luat măsuri de amortizare a eventualelor investiții (investiții de care nu avea cunoștință și pe care nu le-a solicitat a fi efectuate), pot să întărească ideea că reclamanta încearcă să-și acopere alte pagube. Solicită ca reclamanta să facă dovada faptului că toți cei care au terenuri la Stațiune, au această obligație și nu este o măsură descriminatorie ceea de a acționa în instanță niște bătrâni.
In apărare depune la dosar înscrisuri, respectiv titlul de proprietate nr. 488/1993.
Prin răspunsul la întâmpinare (f.53-58 dosar) reclamanta solicită respingerea excepțiilor și apărărilor formulate de pârâtă pe următoarele considerente:
Excepția prescripției dreptului la acțiune (greșit calificată de pârâtă ca o excepție de tardivitate) este neîntemeiată.
Din această perspectivă, susține că la data validării anexei 42, erau în vigoare disp. art. 19 din Legea nr. 1/2000, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 400/2002, iar potrivit acestui text de lege "în cazul în care pe suprafețele de teren care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în condițiile prezentei legi se află investiții funcționale, contravaloarea acestor investiții rămasă neamortizată se recuperează de la noii proprietari într-o perioadă de maximum 10 ani". Prin urmare, legea în vigoare la data nașterii obligației de plată instituia un termen de prescripție a dreptului material la acțiune, iar nu un termen de decădere cum greșit pretinde pârâtul.
Astfel, atât instituția prescripției extinctive, cât și cea a decăderii (care atrage sancțiunea tardivității) presupun existența unor termene pentru exercitarea unui drept subiectiv, precum și inacțiunea titularului dreptului subiectiv pe tot intervalul de timp prescris de lege, inacțiune ce are ca efect stingerea dreptului însuși.
Mai arată că, în codul civil anterior, nu a existat o reglementare a criteriilor de diferențiere între termenele de prescripție și cele de decădere, deosebirile dintre acestea fiind evidențiate sub aspectul efectelor și al regimului lor juridic, împrejurare în raport de care, în absența unei dispoziții legale exprese privind natura juridică a termenului prevăzut de lege pentru exercitarea unui anumit drept subiectiv, calificarea unui astfel de termen ca fiind de prescripție sau de decădere reprezenta o chestiune de interpretare a legii lăsată la aprecierea instanței. Cu toate acestea, dat fiind regimul juridic mai sever al decăderii (care nu era susceptibila de întrerupere sau suspendare), doctrina și practica judiciară au consacrat regula potrivit căreia în ipoteza în care legea ce instituie un anumit termen pentru exercitarea unui drept subiectiv nu prevede în mod expres că nerespectarea termenului atrage sancțiunea decăderii, atunci respectivul termen trebuie calificat ca fiind unul de prescripție; această regulă a fost consacrată legislativ de art. 2547 din Noul Cod Civil, text de lege la care se poate apela pentru calificarea naturii juridice a unor termene reglementate prin acte normative anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind noul cod civil din moment ce Legea nr. 71/2011 nu interzice aceasta și nici nu conține dispoziții tranzitorii privind aplicarea art. 2547 din noul cod civil.
In cauză, termenul de 10 ani prevăzut de art. 19 din Legea nr. 1/2000-în forma în vigoare la data validării anexei 42- se impune a fi calificat ca fiind un termen de prescripție, aceasta deoarece, pe de o parte, din cuprinsul legii nu rezultă în mod expres că nerespectarea termenului sus menționat atrage sancțiunea decăderii iar, pe de altă parte, ori de câte ori se dorește instituirea unui termen de decădere în materie, această natură juridică este necesar a fi indicată expres în cuprinsul legii
Sub aspectul datei de la care începe să curgă termenul de prescripție de 10 ani, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958, în vigoare la data validării anexei 42.
D. fiind faptul că obligația instituită de art. 19 din Legea nr. 1/2000 își are temeiul în principiul îmbogățirii fară just temei, în ceea ce privește începutul prescripției extinctive sunt aplicabile prin analogie disp. art. 8 din actul normativ sus menționat, potrivit cărora prescripția începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Cum în cauză anexa 42, împreună cu hotărârea de validare, au fost comunicate reclamantei la data de 5 martie 2015, conform adresei nr. 2382/2015 a Comisiei Județene Suceava și cum la data acestei comunicări a aflat care sunt persoanele în sarcina cărora a fost stabilită obligația de plată a investițiilor neamortizate, în conformitate cu disp. art. 8 din Decretul nr. 161/1958 termenul de prescripție a început să curgă la 5 martie 2015, nefiind împlinit la momentul introducerii acțiunii.
In altă ordine de idei, în conformitate cu disp. art. 7 alin. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar în cazul în care dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul.
In speța de față reglementarea cuprinsa în art. 19 din Legea nr. 1/2000-în forma aflată în vigoare la data validării anexei 42, obligația de plată a contravalorii investiției neamortizate este condiționată de existența unor investiții funcționale pe terenul ce face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, astfel încât numai la momentul finalizării procedurii de reconstituire prin emiterea titlului de proprietate este îndeplinită condiția suspensivă sus menționată întrucât abia la acest moment se poate cunoaște cu certitudine amplasamentul terenului reconstituit și se poate stabili daca acesta este său nu ocupat de investiții funcționale și dacă intră sau nu sub incidența art. 19 din Legea nr. 1/2000. Anterior punerii în posesie și emiterii titlului de proprietate în favoarea persoanelor îndreptățite, vocația acestora la reconstituire este una abstractă și nu vizează un anume amplasament (aceasta întrucât punerea în posesie se putea realiza și pe un alt amplasament), așa încât abia la momentul individualizării amplasamentului reconstituit prin punere în posesie și prin înscrierea acestuia în titlul de proprietate devin incidente disp, art. 19 din Legea nr. 1/2000, condiția suspensivă prevăzută de acest text de lege fiind îndeplinită.
In raport de aceste considerente, consideră că termenul de prescripție de 10 ani nu a început să curgă înainte de emiterea titlului de proprietate în care este individualizat amplasamentul pe care se află investițiile neamortizate, ori în mod evident în raport de această dată termenul de prescripție nu se împlinise până la momentul promovării acțiunii de față.
In subsidiar, în măsura în care instanța nu va reține susținerile sus menționate, dreptul la acțiunea în recuperarea sumelor înscrise în anexa 42 nu putea în nici un caz să curgă înainte de rămânerea definitiva a hotărârii de validare a anexei, adică înainte de expirarea termenului de 30 zile în care persoanele nemulțumite aveau posibilitatea de a formula plângere împotriva hotărârii de validare fie cu privire la întinderea suprafeței validate, fie cu privire la întindererea obligației de plată stabilite. Cum hotărârea nr. 26/2005 a Comisiei Județene a rămas definitivă la data de 3 aprilie 2005 ( când a expirat termenul de 30 zile prev. de art. 53 din Legea nr. 18/1991 republicată), rezultă că la data promovării acțiunii de față termenul de prescripție de 10 ani (calculat potrivit art. 101 cod procedură civila anterior) nu se împlinise.
Referitor la temeiul legal al obligației de plată invocate, reclamanta învederează următoarele:
Anexa 42, în care figurează înscrisa obligația de plată în discuție, a fost întocmită la data de 31 ianuarie 2005, dată la care erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 1/2000, astfel cum fuseseră modificate prin OUG nr. 102/2001 și prin Legea nr. 400/2002. Potrivit art. 19 din acest act normativ, în cazul în care pe suprafețele de teren care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în condițiile prezentei legi se află investiții funcționale, contravaloarea acestor investiții rămasă neamortizată se recuperează de la noii proprietari într-o perioadă de maximum 10 ani, iar potrivit art. 55 din HG 1172/2001 în vigoare la aceeași dată, în anexa nr. 42 se înscriu persoanele fizice, acționari sau locatori, precum și alte persoane îndreptățite de la care urmează să se recupereze valoarea rămasă a investițiilor făcute pe terenurile restituite în natură, într-o perioadă de maximum 10 ani, potrivit art. 19 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.
Odată cu . Legii nr. 247/2005 (adică 22 iulie 2005) textul art. 19 din Legea nr. 1/2000 a fost abrogat, dar obligația de plata a valorii neamortizate a investițiilor de pe terenurile supuse reconstituirii a fost reglementată prin disp. art. 4 alin. 1 ind. 2, introduse în cuprinsul Legii nr. 1/2000 prin același act normativ, respectiv Legea nr. 247/2005.
In orice caz, obligația de plată invocată prin acțiune a fost stabilită în temeiul art. 19 din Legea nr. 1/2000 – în forma aflată în vigoare la data întocmirii și validării anexei 42, ori potrivit principiului "tempus regit actum” si potrivit principiului retroactivității legii civile (în raport de care o dispoziție de abrogare nu poate retroactiva si nu poate afecta obligațiile născute în mod valabil sub imperiul legii vechi) acest text de lege rămâne aplicabil pretențiilor deduse judecății.
În raport de cele arătate, reclamanta susține nu prezinte relevanța în cauză dacă valoarea neamortizată a investiției de pe terenul în discuție reprezintă sau nu mai mult de 30% din valoarea totală a investiției și nici dacă reconstituirea dreptului de proprietate s-a realizat sau nu pe vechiul amplasament din moment ce dispoziția legală în temeiul căreia a fost validată anexa 42 condiționa obligația de plată în discuție nici de un anumit plafon al investiției neamortizate, nici de reconstituirea pe vechiul amplasament.
In ceea ce privește celelalte apărări invocate cu privire la fondul cauzei reclamanta susține următoarele:
Valorile de înregistrare în contabilitate ale investițiilor de pe terenurile ulterior retrocedate erau cele înscrise în inventarul fermelor pomicole și constau în: livezi, amenajări antierozionale în plantații, drenuri, platforme betonate, drumuri asfaltate stații de preparat soluție, împrejmuiri din plasă de sârmă, instalații de alimentare cu apă, regularizări cursuri de apă, așa cum rezultă din copiile documentelor contabile atașate prezentului răspuns la întâmpinare, respectiv anexa 1, în care figurează valoarea de_ lei.
In anul 2003, în temeiul OG nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea mijloacelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, reclamanta a reactualizat aceste valori la suma de 2.613.369,24 lei, potrivit anexei 2, iar în raport de valorile astfel actualizate, care au fost comunicate Comisiei locale de fond funciar, au fost defalcate obligațiile de plată pentru beneficiarii reconstituirii dreptului de proprietate.
In ceea ce privește valoarea înscrisă în anexa 42 la poziția pârâtei, învederează faptul că a comunicat Comisiilor locale de fond funciar pe ale căror raze teritoriale se aflau terenurile afectate de investiții valoarea globală, calculată pe tarlale (sole) a acestor investiții, care erau funcționale la acea dată și care au sporit valoarea fondului funciar, astfel cum era ea evidențiată în evidențele contabile ale sale la acea dată. In urma centralizării cererilor de reconstituire și verificării dreptului de reconstituire al solicitanților pentru amplasamentele care se aflaseră anterior în administrarea sa. Comisia locală de fond funciar a defalcat valoarea investițiilor în funcție de întinderea și amplasamentul suprafeței pentru care s-au formulat propuneri de reconstituire pentru fiecare persoană îndreptățită, valorile astfel defalcate fiind înscrise în anexa 42 conform art. 55 din HG 1172/2001.
Prin urmare, suma evidențiată în anexa 42 la poziția la care figurează înscrisă pârâta corespunde cu valoarea neamortizată a investiției de pe terenul respectiv, astfel cum era ea înscrisă în evidențele contabile ale reclamantei și cum a fost defalcată de Comisia locală de fond funciar în funcție de întinderea și amplasamentul suprafeței reconstituite.
In altă ordine de idei, potrivit art. 26 din HG 1172/2001, anexa 42 a fost adusă la cunoștința persoanelor interesate prin afișare la ușa consiliului local, astfel încât persoanele nemulțumite de propunerile comisiei locale în privința valorii de recuperat a investițiilor neamortizate aveau posibilitatea de a contesta aceste propuneri în termen de 5 zile de la afișare. In egală măsură, în ipoteza în care titularii cererilor validate înțelegeau să conteste valorile de recuperat ale investițiilor de pe terenurile retrocedate, stabilite potrivit art. 19 din Legea nr. 1/2000 (în forma aflată în vigoare la data validării), aceștia aveau și posibilitatea de a contesta hotărârea de validare a Comisiei Județene în termen de 30 zile, în conformitate cu disp. art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată.
Prin urmare, în procedura administrativă prealabila validării cererii de reconstituire, persoanele îndreptățite au luat cunoștință despre obligația de a restitui contravaloarea investiției neamortizate și despre cuantumul acestei obligații, iar în măsura în care aceștia nu au înțeles să conteste în condițiile legii valorile stabilite și validate prin anexa 42 și au acceptat punerea în posesie pe amplasamentul afectat de investiții, existența și cuantumul obligației de restituire nu mai pot fi contestate în prezentul cadru procesual.
In raport de cele arătate, obligația pârâtei de plată a contravalorii neamortizate a investiției de pe terenul înscris în titlul de proprietate nr. 2267/2005 a fost corect stabilită în conformitate cu disp. art. 19 din Legea nr. 1/2000- în forma aflată în vigoare la data validării anexei 42 si emiterii titlui de proprietate, susținerile pârâtei în sensul că această obligație nu ar avea temei legal fiind nefondate.
Față de toate considerentele expuse anterior, reclamanta solicită respingerea excepțiilor și apărărilor de fond invocate de pârâtă și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Analizând cu prioritate excepția invocată de pârâtă, calificată ca fiind vorba de excepția prescripției dreptului la acțiune si nu de tardivitatea introducerii acțiunii, în raport de prevederile legale invocate, după ce în prealabil aceasta a fost pusă în discuția părților, așa cum prevăd dispozițiile art. 248 Cod pr. Civilă, instanța urmează a o respinge pe următoarele considerente:
Art. 19 teza a II-a din legea nr. 1/2000 în vigoare la data validării dreptului de proprietate în favoarea pârâtei și sub imperiul căruia s-a născut obligația de plată a contravalorii investițiilor făcute pe terenurile restituite acționarilor sau locatorilor,ce prevede că valoarea rămasă neamortizată a acestor investiții ce urmează a fi recuperată de la aceștia într-o perioadă de maximum 10 ani, instituie un termen de prescripție a dreptului material la acțiune si nu un termen de decădere, așa cum a susținut pârâta când a înțeles să invoce tardivitatea introducerii cererii.
In ceea ce priveste data de la care începe să curgă acest termen special de prescripție de 10 ani, instituit de lege, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958, în vigoare la data validării anexei 42, așa cum prevăd de altfel dispozițiile art. 6 alin. 4 din Codul Civil.
Asadar, în cauză sunt aplicabile prev. art. 8 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Aceste dispoziții se aplică prin asemănare și în cazul îmbogățirii fără just temei, si cum obligația de plată instituită la art. 19 din Legea nr. 1/2000 este fundamentată pe principiul „îmbogățirii fără just temei”, termenul de prescripție a început să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba si cel care este răspunzător de aceasta.
In speță, anexa 42 împreună cu hotărârea de validare a dreptului de proprietate nr. 42/3.03.2005, putea să-și producă efectele de la data rămânerii definitive a acesteia, respectiv în termen de 30 zile de la comunicare, deci cel mai devreme la data de 03.04.2005.
Cum prezenta acțiune a fost înaintată instanței la data de 03.04.2015 (data poștei de pe plicul cu care a fost trimisă), instanta apreciază că aceasta a fost formulată în intervalul termenului de prescripție de 10 ani prev. la art. 19 din Legea nr. 1/2000, astfel că excepția invocată va fi respinsă.
Instanta nu poate primi susținerea reclamantei referitoare la faptul că acest termen de prescripție a început să curgă dela data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât si cel ce răspunde de ea, iar aceasta a fost data de 5 martie 2015 când i-a fost comunicată hotărârea de validare împreună cu anexa 42 conform adresei nr. 2382/2015 a Comisiei Judetene întrucât aceasta ar fi trebuit să cunoască despre această obligație dintre momentul deposedării de acel teren.
In ceea ce priveste susținerea reclamantei potrivit căreia termenul de prescripție poate fi calculat și în raport de data emiterii titlului de proprietate în care este individualizat amplasamentul pe care se află investițiile neamortizate, din probatoriul administrat în cauză instanța reține că pe numele pârâtei și a defunctului ei soț a fost emis titlul de proprietate nr. 488/3.09.1993 în care se regăsește . mp. teren livadă la locul „In cioate”, titularii acestuia nefiind puși în posesie pe un alt amplasament după validarea dreptului de proprietate conform hotărârii nr. 42/2005 a Comisiei Județene.
In raport de această situație s-ar putea reține că termenul de 10 ani prevede art. 19 din Legea nr. 1/2000 nici nu a început să curgă, câtă vreme pârâta nu deține un titlu de proprietate emis după validarea dreptului său de proprietate prin hotărârea Comisiei Judetene sus-menționată, astfel că și din aceste considerente instanța apreciază că excepția invocată nu este dată.
Analizând fondul cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin hotărârea nr. 42/03.03.2005 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava s-au validat pozițiile 1-50 din anexa 42 pentru suprafata de 30,90 ha teren agricol cu o valoare de_ lei, la pozitia nr. 34 fiind înscrisă pârâta B. S., alături de defunctul ei soț, B. A., cu suprafata de 0,36 ha teren, valoarea investiției rămasă de recuperat fiind de 313,743 lei.
După apariția Legii nr. 18/1991, pe numele pârâtei si a soțului acesteia, a fost emis titlul de proprietate nr. 488/3.09.1993, titlu în care se regăsește și suprafața de 3.600 mp. teren livadă la locul „In Cioate” pe raza satului Spătărești.
Susține pârâta că de la data emiterii titlului de proprietate a intrat în posesia terenului, stăpânindu-l pe vechiul amplasament, fără ca aceasta să cunoască de o nouă validare a dreptului său, deja stabilit, precum si de obligația de plată a contravalorii investițiilor efectuate pe acesta.
Așa cum rezultă din adresa nr. 2585/31.08.2015 a comunei F. M., coroborată cu susținerile pârâtei la interogatoriul civil luat în instanță, după validarea dreptului de proprietate prin hotărârea nr. 42/2005, pârâta nu a mai fost pusă în posesie pe un amplasament aflat în perimetrul administrat de reclamantă, nu i s-a eliberat un nou titlu de proprietate și nu a fost înștiințată despre obligația de plată a valorii investiției realizată și neamortizată pe terenul ce i-a fost atribuit în condițiile Legii nr. 18/1991.
Întrucât pârâta avea deja stabilit dreptul său de proprietate pentru terenul predat la C.A.P. încă din anul 1993 intrând în posesia acestuia din momentul eliberării titlului de proprietate nr. 488, aceasta nu a beneficiat de o nouă punere în posesie si implicit de eliberarea unui nou titlu de proprietate în care să se regăsească teren aflat inițial în administrarea reclamantei si pe care s-ar fi regăsit investiții neamortizate.
Prin urmare, instanța constată că pârâta nu datorează reclamantei suma pretinsă de aceasta astfel că va respinge cererea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge excepția prescriptiei dreptului la acțiune.
Respinge, ca nefondată, actiunea având ca obiect "fond funciar", privind reclamanta Statiunea de C. Dezvoltare pentru Pomicultură Fălticeni, prin reprezentant legal – cu sediul în mun. Fălticeni, .. 10, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâta B. S. – cu domiciliul în satul Spătăresti, .. Suceava, cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat I. E. R., mun. Iași, ., .,..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Fălticeni.
Pronunțată în ședință publică din data de 25.09.2015.
P., Grefier,
Red.PM
tehnored.PM
ex.4
Data: 01.10.2015
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Fond funciar. Sentința nr. 1779/2015. Judecătoria FĂLTICENI → |
|---|
