Fond funciar. Sentința nr. 2371/2015. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2371/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 2371/2015
Dosar nr._ - fond funciar –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2371
Ședința publică din 23 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: S. C.
Grefier: V. P.
Pe rol, pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect fond funciar, privind pe reclamanta Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Pomicultură - Fălticeni, în contradictoriu cu pârâții: P. V., N. M. și N. A..
Concluziile dezbaterilor în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16 noiembrie 2015, care face parte integrantă din prezenta, când din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 23 noiembrie 2015.
După deliberare,
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată judecătoriei Fălticeni si înregistrată la data de 03.04.2015 sub nr._, reclamanta Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Pomicultură Fălticeni a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. V., ca prin hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligat la plata sumei de 705,95 lei reprezentând contravaloarea investiției neamortizate de pe suprafața de teren cu privire la care a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile art. 4 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâtul a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament pentru o suprafață de 2,22 ha teren livadă situat în extravilanul mun. Fălticeni, teren care s-a aflat în proprietatea statului și în administrarea sa până în anul 2005 și pe care au fost efectuate anterior anului 1990 lucrări de investiții neamortizate în totalitate la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2000, înregistrate ca atare în evidențele contabile.
Terenul ce a format obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea pârâtului figurează înscris în anexa nr. 42, întocmită de Comisia mun. Fălticeni de aplicare a legilor fondului funciar în conformitate cu disp. art. 19 din Legea nr. 1/2000-redactare inițială și art. 55 din HG 1172/2001, anexă în care, corespunzător suprafeței reconstituite, a fost evidențiată și valoarea neamortizată a investiției de pe terenul restituit, ce urma a fi recuperată de la beneficiarul reconstituirii.
Anexa sus menționată a fost validată în totalitate (atât în ceea ce privește suprafața restituită în natură, cât și în ceea ce privește valoarea investiției neamortizate, supusă restituirii) prin hotărârea nr. 26 din 3 martie 2005 a Comisiei Județene Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, hotărâre comunicată acesteia la data de 5 martie 2015 cu adresa m. 2382/2015 a Comisiei Județene Suceava.
Ulterior validării și expirării termenului de 30 zile în care, potrivit art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată, hotărârea de validare putea fi contestată de către persoanele interesate, pârâtul a fost pus în posesie pe vechiul amplasament și a obținut titlu de proprietate pentru terenul astfel reconstituit.
În conformitate cu disp. art. 4 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000, pentru terenurile aflate în proprietatea statului, care se restituie în natură pe vechile amplasamente foștilor proprietari și pe care s-au efectuat de către stat investiții, neamortizate până la . actului normativ sus menționat, foștii proprietari pot opta pentru reconstituirea pe vechiul amplasament, cu obligația de a plăti statului, în termen de 10 ani, contravaloarea neamortizată a investiției, dacă aceasta reprezintă mai mult de 30% din valoarea totală a investiției la data intrării în vigoare a acestei legi, sau să primească terenuri pe alte amplasamente, acceptate de aceștia, de aceeași categorie de folosință cu terenul pe care l-au predat ori despăgubiri.
Cum în speță pârâtul a optat pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, în temeiul dispoziției legale sus menționate acestuia îi incumba obligația de a restitui contravaloarea investiției neamortizate, astfel cum este ea stabilită în anexa 42, validata prin hotărârea nr. 26/2005 a Comisiei Județene Suceava, investiție care face parte din patrimoniul reclamantei și care este evidențiată ca atare în evidențele contabile.
Pentru aceste motive, reclamanta solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata sumei de 705,95 lei, reprezentând contravaloarea investiției neamortizate de pe suprafața de teren cu privire la care a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile art. 4 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000.
Totodată, în temeiul art. 453 cod procedură civilă, solicită și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, a invocat disp. art. 4 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000, art. 55 din HG 1172/2001 (în vigoare la data emiterii hotărârii de validare), art. 43 alin. 3 din HG 890/2005, art. 453 cod procedură civilă.
In dovedirea acțiunii înțelege să se folosească de următoarele mijloace probatorii: înscrisuri, interogatoriul pârâtului si orice alte probe a căror necesitate va rezulta din dezbateri în condițiile art. 254 alin. 2 cod procedură civilă.
D. fiind faptul că litigiul de fața are natura unui proces funciar în accepțiunea art. 1 din titlul XIII al Legii nr. 247/2005 iar pretențiile deduse judecății izvorăsc din aplicarea Legii nr. 1/2000, potrivit art. 42 din Legea nr. 1/2000 rap. la art. 29 alin. 1 lit. 1 din OUG nr. 80/2013, reclamanta susține că prezenta acțiune este scutită de taxă judiciară de timbru.
A depus la dosar înscrisuri.
Cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtului pentru ca în termen de 25 zile de la primirea acesteia să depună întâmpinare si să formuleze apărări, să invoce excepții, să propună probe cu privire la solicitările reclamantei, așa cum prevăd disp. art. 201 al.1 Cod pr. civilă.
Pârâții: P. V., N. M. și N. A. au formulat si depus la dosar întâmpinare (f.55) prin care arată că sunt de acord cu actiunea formulata de reclamanta, cu următoarele precizări;
In fapt, ei sunt moștenitorii autorului lor P. V., pârâtul din prezenta acțiune, decedat la data de 09.12.1996 în Fălticeni, jud. Suceava, în calitate de fiu si fiice.
Prin sentința civila nr. 1114/12.09.2006 dată în dosarul nr. 259/2006, s-a dispus ieșirea din indiviziune dupa autorul lor si fratele acestuia, P. G., decedat la data de 08.07.2000, moștenitoare fiind numita D. G., asupra suprafeței de 2,22 ha teren livadă, situată în Fălticeni, evidențiată în titlul de proprietate nr. 2313/13.09.2005.
Astfel, D. G. a primit in proprietate suprafața de 1,11 ha teren, iar moștenitorii lui P. V., au primit în indiviziune suprafața de 1,11 ha teren livadă.
Conform contractului de vânzare-cumparare nr. 1220/19.10.2011 la BNP I. Liuta, au vândut numiților N. T. V. si Laurența suprafața de 3.700 mp. din suprafața totală de 1,11 ha teren în discuție.
Conform contractului de vânzare nr. 1220/19.10.2011 la BNP I. L., ei, P. V. si N. A. au vândut numitei N. M., suprafața de 3.700 mp. teren, identica cu . de proprietate din CF_ si conform actului de divizare-dezmembrare nr. 1219/19.10.2011.
Astfel, N. M. seste proprietară asupra suprafeței de 3.700 mp. din totalul de 2,22 ha teren livadă evidențiat în acțiune, Pădurari V. și N. A. sunte proprietari doar pe suprafața de 3.700 mp. restul de 3700 mp. au fost vanduti numltitor N., iar suprafața de 1,11 ha teren a fost atribuită numitei D. G..
Precizează ca terenul luat in proprietate de ei, a fost plin de cioate, murdar, au muncit foarte mult pentru a-l curata și a-l putea folosi, de asemenea, reclamanta si-a cistigat banii investiți, prin vinzarea de mii tone de mere, ei nebeneficiind de nimic.
Consideră că suma totală specificată în acțiune, trebuie impărțită între moștenitorii autorilor acestora, în funcție de posesia fiecăruia.
Reclamanta și-a modificat acțiunea la primul termen de judecată la care a fost legal citată, în sensul că a renunțat la judecată față de pârâtul P. V. și a solicitat judecata în contradictoriu cu moștenitorii acestuia, pârâții P. V., N. A. și N. M. (f. 70).
La termenul de judecată din data de 15 iunie 2015, instanta a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a moștenitorilor pârâtului P. V., respectiv: P. V., N. A. și N. M., care au fost citați în cauză.
A fost administrată proba cu interogatoriul civil al pârâtei N. M. (f.175).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin Hotărârea nr. 26/03.03.2005 a Comisiei Județene Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor Suceava s-au validat pozițiile nr. 1-118 din anexa 42 cu suprafața de 89,4912 ha teren agricol și cu valoarea de 2._ lei (f. 10).
Prin Hotărârea nr. 386/17.03.2005 a Comisiei Județene Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor Suceava s-a admis propunerea formulată de Comisia Municipală de Fond Funciar Fălticeni, prin care s-a solicitat modificarea anexei 42, validată prin hotărârea nr. 26/03.03.2005 a Comisiei Județene, în sensul scăderii din totalul suprafeței validate de 89,4912 ha teren a suprafeței de 5,3159 ha, rămânând suprafața de 84,1753 ha teren, cu valoarea de 2._ lei (f. 12).
Potrivit anexei nr. 42 eliberată de Primăria Municipiului Fălticeni, ce cuprinde lista cu persoane fizice, acționari sau locatori, precum și alte persoane îndreptățite, de la care urmează să se recupereze valoarea rămasă a investițiilor făcute pe terenurile restituite în natură, autorul pârâților P. V., N. M. și N. A., numitul P. V., figurează cu o suprafață restituită în natură de 2,2 ha pentru care ar trebui să achite suma de 7.059.462 ROL cu titlu de valoare rămasă a investițiilor de recuperat (f. 13).
Conform susținerilor Primăriei Fălticeni autorul pârâților nu a semnat anexa 42 (f. 150).
La data de 13.09.2005, autorului pârâților i s-a reconstituit dreptul de proprietate, de către Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor Suceava, pentru o suprafață totală de 2 ha 2200 mp teren livezi intravilan, situată pe teritoriul localității Fălticeni (f. 25).
În drept
Instanța constată că reclamanta și-a modificat acțiunea la primul termen de judecată la care a fost legal citată, în sensul că a renunțat la judecată față de pârâtul P. V. și a solicitat judecata în contradictoriu cu moștenitorii acestuia, pârâții P. V., N. A. și N. M. (f. 70).
Față de aceste aspecte, în acord cu dispozițiile art. 204 C. și în temeiul art. 406 al. 1 C., instanța va da eficiență poziției reclamantei, urmând a lua act de renunțarea reclamantei Stațiunea De C. Dezvoltare Pentru Pomicultură Fălticeni la judecata acțiunii civile având ca obiect fond funciar formulată împotriva pârâtului P. V..
Potrivit art. 10 al. 1 din Legea 1/2000 astfel cum era în vigoare la data validării anexei 42 de către Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor Suceava - 03.03.2005 - Persoanelor fizice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor deținute de institutele și stațiunile de cercetare și producție agricolă, precum și de regiile autonome cu profil agricol sau de societățile naționale cu profil agricol li se vor atribui terenuri în natură din terenurile proprietate privată a statului.
Potrivit art. 19 din același act normativ În cazul în care pe suprafețele de teren care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în condițiile prezentei legi se află investiții funcționale, contravaloarea acestor investiții rămasă neamortizată se recuperează de la noii proprietari într-o perioadă de maximum 10 ani.
Din materialul probatoriu administrat la dosarul cauzei instanța reține că autorul pârâților nu a fost încunoștiințat cu privire la faptul că are de plătit suma solicitată de reclamantă prin acțiune.
Analizând textul legal incident în cauză, instanța constată că pentru admiterea acțiunii se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarele patru condiții:
-să existe o reconstituire a dreptului de proprietate în condițiile legilor fondului funciar nr. 1/2000, nr. 18/1991 și nr. 169/1997,
- pe terenurile ce au făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate să existe investiții efectuate de institute și stațiuni de cercetare și producție agricolă, precum și de regii autonome cu profil agricol sau de societăți naționale cu profil agricol,
- investițiile aflate pe terenurile ce au făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, prin legile anterior menționate, să fie funcționale la momentul reconstituirii dreptului de proprietate,
- contravaloarea investițiilor efectuate pe terenurile ce au făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate să fie neamortizate la data reconstituirii dreptului de proprietate.
Instanța constată că în cauză prima condiție este îndeplinită, întrucât prin T.p. nr. 2613/2008 i s-a reconstituit autorului pârâților dreptul de proprietate pentru suprafața de 1 ha teren livadă extravilan.
Întrucât pe această suprafață s-au făcut investiții de către reclamantă, în calitate de stațiune de cercetare dezvoltare, dovada făcându-se prin Hotărârea nr. 26/2005, Hotărârea nr. 386/2005 și anexa 42, instanța apreciază că și a doua condițiile este îndeplinită.
Cu privire la cea de-a treia condiție, instanța constată că nu este îndeplinită, reclamanta nefăcând dovada că investițiile erau funcționale la data reconstituirii dreptului de proprietate pe numele autorului pârâtei, deși sarcina probei îi revenea. Astfel, potrivit art. 249 C. Cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege. În acest context, reclamanta trebuia să facă proba faptului generator al raportului juridic dintre ea și pârâtă. Condiția ca investițiile să fie funcționale a fost introdusă expres chiar de legiuitor, întrucât varianta inițială a legii nu prevedea o asemenea condiție - Art. 19 din Legea 1/2000 formă inițială: Creanțele acționarilor și locatorilor, ce urmează a fi încasate în baza Legii nr. 46/1992 și a Legii nr. 48/1994, se plătesc și din veniturile realizate de acele societăți sau din fonduri speciale create în urma privatizării societăților comerciale agricole. Valoarea rămasă a investițiilor făcute pe terenurile restituite acționarilor sau locatorilor, precum și altor persoane îndreptățite, în conformitate cu prezenta lege, se recuperează de la aceștia într-o perioadă de maximum 10 ani.
Instanța, în virtutea rolului activ în aflarea adevărului, a făcut din oficiu demersuri pentru a lămuri acest aspect (f. 149), însă Primăria Fălticeni a învederat că nu deține documente în acest sens, aspect ce nu o exonerează pe reclamantă de obligația de a proba și nici nu permută sarcina probei.
Instanța nu va mai analiza și ultima condiție întrucât pentru admiterea acțiunii se cer a fi îndeplinite toate condițiile impuse de lege or, din moment ce una dintre ele nu este îndeplinită, apare de prisos o astfel de analiză.
Pârâții, prin întâmpinare, au recunoscut o parte dintre pretențiile reclamantei (f. 55). Instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 436 al. 1 C., întrucât reclamanta nu a solicitat pronunțarea unei hotărâri în măsura recunoașterii (pârâții au solicitat să fie obligați la plata pretențiilor doar în funcție de posesia fiecăruia) ci, doar cu ocazia dezbaterilor, a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâților în solidar pentru toată suprafața de teren. Pentru aceste motive, nu va pronunța o hotărâre în temeiul recunoașterii pretențiilor, prev. de art. 436 C.. Când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretențiile reclamantului, instanța, la cererea acestuia din urmă, va da o hotărâre în măsura recunoașterii.
Față de cele expuse, instanța va respinge acțiunea civilă având ca obiect fond funciar, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Ia act de renunțarea reclamantei Stațiunea de C. Dezvoltare Pentru Pomicultură Fălticeni la judecata acțiunii civile având ca obiect fond funciar formulată împotriva pârâtului P. V..
Respinge acțiunea civilă modificată având ca obiect fond funciar formulată de reclamanta Stațiunea de C. Dezvoltare Pentru Pomicultură Fălticeni – cu sediul în mun. Fălticeni, .. 10, jud. Suceava în contradictoriu cu pârâții P. V. – cu domiciliul în mun. Fălticeni, ., jud. Suceava, N. M. – cu domiciliul în mun. Fălticeni, .. 16, ., jud. Suceava și N. A. – cu dom. în mun. Fălticeni, ., jud. Suceava, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Fălticeni.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.11.2015.
P., Grefier,
Red...MP
Ex.6
Data: 02.12.2015
Operator date caracter personal 4304
← Fond funciar. Sentința nr. 2370/2015. Judecătoria FĂLTICENI | Pretenţii. Sentința nr. 2380/2015. Judecătoria FĂLTICENI → |
---|