Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1321/2015. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 1321/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 497/227/2015

Dosar nr._

- hotărâre care să țină loc de act autentic -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

Sentinta civilă nr. 1321

Ședința publică din 11 iunie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: G. I. M.

Grefier: P. D.

Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic, privind reclamanta A. Anișoara, în contradictoriu cu pârâta A. M..

Concluziile dezbaterilor în fond ale cauzei au fost consemnate în încheierea de sedintă din 10.06.2015 care face parte integrantă din prezenta când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronuntarea a fost amânată pentru astăzi 11.06.2015.

După deliberare,

I N S T A N T A

Asupra cauzei de față constată:

Prin cererea adresată acestei instante si înregistrată sub nr._ /25.02.2015 reclamanta A. Anișoara a chemat în judecată pe pârâta A. M. pentru pronuntarea unei hotărâri care să tină loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la cota de ¼ din masa succesorală stabilită prin certificatul de moștenitor nr.71/27.07.2011 emis după defunctul A. M. autorul său.

În fapt, arată reclamanta că prin contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 25 mai 2014 a cumpărat de la mama sa pârâta din prezenta cauză cota sa de ¼ din masa succesorală stabilită prin certificatul de moștenitor nr.71/27.07.2011 la BNP D. N. A., după defunctul A. M. decedat la data de 27.01.2000 ce cuprinde următoarele bunuri:

-suprafata de 1 ha 800 mp teren situat la locul numit „La laturi” între vecinii:H. A., Izlaz, R. Ghe. și drum;

-suprafata de 8800 mp la locul „D.” cu vecinii:H. Antojn, drum, V. M. si drum;

-suprafata de 2.500 mp între vecinii:drum, V. St.V. M., T.;

- suprafata de 4.000 mp la locul numit „D.” cu vecinii:H. A., drum, V. M., drum;

-suprafata de 500 mp la locul numit „Heleșteni” cu vecinii: drum, B., B., B.,

- suprafata de 1100 mp arabil în tarlaua „V. . C.V. M., drum, V. M.;

- suprafata de 700 mp C+C, împreună cu una casă de locuit în suprafață de 80 mp construită în anul 1958 si un grajd în suprafață de 27 mp construit în anul 1959

Menționează reclamanta că toate aceste bunuri înstrăinate sunt evidentiate în titlul de proprietate nr.820/25.04.1995, emis pe numele autorului nostru A. M..

Pentru bunurile înstrăinate a achitat prețul de 5000 lei iar pentru diferentă, au hotărât ca în favoarea mamei sale să se consemneze un drept de uzufruct viager si întreținere.

La semnarea actului sub semnătură privată a asistat martora V. J. din . jud.Suceava.

A apreciat valoarea bunurilor în litigiu, în vederea taxării cererii suma de 7.000 lei.

Întrucat nu s-au putut prezenta la un notar public în vederea autentificării actului din motive financiare si de sănătate solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe disp.art. 1669 Ccivil.

În dovedire a anexat în copii certificate înscrisuri si a solicitat admiterea probei cu martora V. J..

Prin rezolutia de primire a actiunii instanta a stabilit în sarcina reclamantei plata unei taxe jud. de timbru de 1206 lei.

Reclamanta a formulat cerere de ajutor public judiciar ce a fost admisă prin încheierea dată în sedinta camerei de consiliu din 17 martie 2015.

Potrivit dispozițiilor art. 201 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtei pentru ca aceasta să formuleze întâmpinare prin care să-și precizeze poziția față de această cerere, obligație pe care a îndeplinit-o potrivit înscrisului depus la fila 24 dosar.

A arătat pârâta că este de acord cu cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri si martora V. J..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 25 mai 2014, între părți a intervenit o convenție materializată în înscrisul sub semnătură privată intitulat „Contract de vânzare-cumpărare ” (f. 8), prin care pârâta A. M., în calitate de promitentă - vânzătoare a înstrăinat reclamantei cota sa parte din masa succesorală rămasă după defunctul A. M. decedat la data de 27.01.2000.

C. parte a pârâtei se compune din următoarele bunuri care au fost evidentiate în Titlul de proprietate nr.820/25.04.1995 emis pe numele A. C.M. :-suprafata de 1 ha 800 mp teren situat la locul numit „La laturi” ; -suprafata de 8800 mp la locul „D.” ; -suprafata de 2.500 mp ; - suprafata de 4.000 mp la locul numit „D.” ; -suprafata de 500 mp la locul numit „Heleșteni” ; - suprafata de 1100 mp arabil în tarlaua „V. . mp C+C, împreună cu una casă de locuit în suprafață de 80 mp construită în anul 1958 si un grajd în suprafață de 27 mp construit în anul 1959 potrivit certificatul de moștenitor nr.71/27.07.2011 autentificat la BNP D. N. A..

Reclamanta a intrat în stăpânirea imobilelor în litigiu după încheierea antecontractului de vânzare – cumpărare.

Bunurile ce au făcut obiectul convenției de vânzare-cumpărare sunt proprietatea pârâtei, aceasta în calitate de sotie a defunctului A. M., conform certificatului de moștenitor nr.71/27.07.2011 (f.11) si a titlului de proprietate nr. 820/25.04.1995(f.12).

Validarea unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare a unui bun individual determinat și transformarea acesteia în act juridic perfect de înstrăinare este condiționată de existența bunului sub titlu de proprietar în patrimoniul vânzătorului-promitent.

În speță, s-a făcut dovada dreptului de proprietate pentru imobilul înstrăinat.

Art. 1669 alin. 1 din N.Cod Civil, incident în cauză conf. art. 6 pct.2 din Legea 287/2009 republicată, prevede: „Când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite”.

Din interpretarea textelor de lege mai sus menționate, rezultă că două condiții sunt esențiale acestei posibilități, ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare:

a.antecontractul să aibă îndeplinite cerințele generale de valabilitate a actelor juridice;

b. bunul a cărui vânzare a fost promisă, să se afle în patrimoniul vânzătorului promitent și să nu existe alte impedimente legale.

Deosebit de acestea, pentru transformarea antecontractului în contract perfect, este necesar ca părțile să fi executat clauzele anticipatorii ( predarea bunului și plata prețului).

In speță, din înscrisurile anexate la dosar, susținerile părților, cat si declaratia martorei V. J. (f.31 dosar) instanța constată îndeplinite condițiile sus menționate, pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Astfel, antecontractul îndeplinește cerințele generale de valabilitate a actelor juridice, sub aspectul capacității de a contracta, a consimțământului valabil al părții ce se obligă, obiectul determinat, și a cauzei licite.

În ceea ce privește condiția ca bunul să se afle în patrimoniul vânzătorului promitent, instanța constată următoarele: bunurile ce face obiectul promisiunii de vânzare cumpărare, respectiv cota de ¼ din masa succesorală rămasă după defunctul A. M. este înscrisă în Titlul de proprietate nr.820/25.04.1995 emis pe numele A. C.M. iar casa de locuit si anexa denumită grajd îi apartin acesteia potrivit adeverintei ecu nr.81/26.01.2015 eliberată de Primăria ..

Potrivit actelor de stare civilă aflate la dosar, promitenta vânzătoare este sotia titularului dreptului de proprietate și are calitatea de moștenitoare a acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 641 alin. 4 NCC, orice acte juridice de dispozitie cu privire la bunul comun nu se pot incheia decat cu acordul tuturor proprietarilor, astfel incat pentru incheierea valabila a contractului de vanzare a unui bun in coproprietate este necesar consimtamantul tuturor coproprietarilor. Sancțiunea pentru înstrăinarea unui bun aflat în indiviziune este însă inopozabilitatea actului față de ceilalți coproprietari indivizari.

Ori în speța de fată, pârâta are calitate de sotie supravietuitoare a defunctului A. M. cu o cotă de ¼ din masa succesorală rămasă după acesta, iar reclamanta detine restul cotei de ¾ potrivit certificatului de moștenitor nr.71/27.07.2011 autentificat la BNP D. N. A..Au renuntat la succesiune ceilalti mostenitori respectiv I. C., Dosca A., F. L., A. I..

Date fiind susținerile părților care confirmă și executarea clauzelor anticipatorii (predarea bunului și plata prețului), precum și poziția procesuală a pârâtei, potrivit întâmpinării(f.24 dosar) si sustinerilor orale ale acesteia, în calitate de sotie moștenitoare a defunctului A. C.M., instanța în temeiul dispozițiilor art. 1669 Cod civil, va admite acțiunea astfel cum a fost formulată, în sensul de a se constata vânzarea-cumpărarea încheiată între părți, prezenta hotărâre urmând a ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru cota parte de ¼ din următoarele bunuri: -suprafata de 1 ha 800 mp teren situat la locul numit „La laturi” între vecinii:H. A., Izlaz, R. Ghe. și drum;

-suprafata de 8800 mp la locul „D.” cu vecinii:H. Antojn, drum, V. M. si drum;-suprafata de 2.500 mp între vecinii:drum, V. St.V. M., T.; - suprafata de 4.000 mp la locul numit „D.” cu vecinii:H. A., drum, V. M., drum;-suprafata de 500 mp la locul numit „Heleșteni” cu vecinii: drum, B., B., B.; - suprafata de 1100 mp arabil în tarlaua „V. . C.V. M., drum, V. M.; - suprafata de 700 mp C+C, împreună cu una casă de locuit în suprafață de 80 mp construită în anul 1958 si un grajd în suprafață de 27 mp construit în anul 1959.

Față de considerentele de față expuse și avându-se în vedere disp. art. 1073-1077 din vechiul Cod Civil, incidente în cauză în conf. cu art. 6 pct.2 din Legea 71/2011, instanța constată că este dat refuzul pârâtei de a se prezenta la notar în vederea încheierii în formă autentică a convenției de vânzare-cumpărare și, având în vedere că pârâta a căzut în pretentii potrivit disp.art.18 din OUG nr. 51/2008 va fi obligată la plata către stat a sumei de 1206 lei reprezentând ajutorul judiciar de care a beneficiat reclamanta în cauză sub forma scutirii de la plata taxei de timbru.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea privind pronuntarea unei „hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare” formulată de reclamanta A. Anișoara domiciliată în . jud.Suceava în contradictoriu cu pârâta A. M. cu acelasi domiciliu.

Constată că reclamanta a dobândit prin cumpărare de la pârâtă dreptul de proprietate asupra cotei părți a pârâtei din moștenirea după defunctul A. M. decedat la data de 27.01.2000 așa cum a fost stabilită în Certificatul de moștenitor nr.71/27.07.2011 la BNP D. N. A..

Prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În baza art.18 din OUG nr.51/2008 obligă pârâta la plata către stat a sumei de 1206 lei reprezentând ajutorul judiciar de care a beneficiat reclamanta în cauză sub forma scutirii de la plata taxei de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Fălticeni.

Pronunțată în ședintă publică din data de 11.06.2015.

P., Grefier,

Red.GI

Tehn.PD/4ex/

Data:29.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1321/2015. Judecătoria FĂLTICENI