Partaj judiciar. Sentința nr. 502/2015. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 502/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 502/2015
Dosar nr._ - partaj succesoral -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 502
Ședința publică din data de 17 februarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: R. M.
Grefier: O. M.
La ordine, judecarea cauzei civile având ca obiect „partaj succesoral”, formulată de reclamanții B. C. și B. G., în contradictoriu cu pârâtele B. E. și B. V.-L..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanții asistați de avocat I. S. (conform împuternicirii avocațiale anexată la dosar), precum și prim-pârâta în nume propriu și în calitate de mandatară pentru secund-pârâtă, conform procurii depusă în instanță.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătoarea reclamanților arată că aceștia insistă în acțiunea formulată.
Instanța ia act că reclamanții au depus la dosar acordul de mediere încheiat între părți, solicitând consfințirea acestuia.
Întrebate fiind, părțile prezente arată că au cunoștință de conținutul acordului de mediere, sunt de acord cu acesta și nu mai au de formulat alte cereri în cauză.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul părților.
Avocat I. S. pentru reclamanți solicită admiterea acțiunii formulate și a se lua act de acordul de mediere nr. 26/17.11.2014 încheiat între părți la Biroul de Mediator „I. S.” Fălticeni; fără cheltuieli de judecată.
Pârâta B. E., în nume propriu și în calitate de mandatară pentru secund-pârâtă, este de acord cu admiterea acțiunii reclamanților conform acordului de mediere încheiat între ele, părțile.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ din data de 18.11.2014, reclamanții B. C. și B. G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. E. și B. V. L. partajul succesoral după defunctul B. C., decedat la data de 29.08.1999, cu ultimul domiciliu în ., jud. Suceava prin stabilirea moștenitorilor, cotele ce li se cuvin și masa succesorală conform Acordului de mediere nr. 26/17.11.2014 încheiat de Birou de Mediator I. S..
In fapt, la data de 29.08.1999 a decedat autorul lor, B. C., având ultimul domiciliu în ., jud. Suceava.
Moștenitori cu vocație succesorală au rămas părțile fiecare cu o cotă de ¼, reclamanții și secund pârâta în calitate de fii, iar pârâta B. E. în calitate de soție supravețuitoare.
Masa succesorală rămasă la decesul defunctului, este formată din următoarele bunuri imobile:
- Suprafața de 1743 mp teren arabil (parte din 2250 mp teren), situată în intravilanul com. Preutești, ., între vecinii: drum, A. C., C. V., evidențiată în contractul de vânzare-cumpărare nr.3171/29.10.1997 la BNP L. C., cu o valoare de 5368,44 lei:
- Suprafața de 507 mp curți construcții (parte din cei 2250 mp teren), situată în intravilanul com. Preutești, ., între vecinii: drum, A. C., C. V., evidențiată în contractul de vânzare-cumpărare nr. 3171/29.-10.1997 la BNP L. C., cu o valoare de 4461,6 lei;
- Imobilul casă de locuit în suprafață totală de 110 mp, construită în anul 1990 din BCA evidențiată în contractul de vânzare-cumpărare nr. 3171/29.10.1997 la BNP L. C., în valoare de 12.100 lei.
Valoarea totală a masei partajabile este de 21.931 lei.
În ceea ce privește modalitatea de lotizare a bunurilor, arată că s-au prezentat împreună la Birou de mediator I. S. din Fălticeni, în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, încheindu-se acordul de mediere nr. 26/17.11.2014.
Solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.1141 Vechiul Cod civil, art.979-995 C. procedură civilă.
In dovedire, înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că prin acordul de mediere nr. 26/17.11.2014 încheiat de părți la Birou de mediator I. S. din mun. Fălticeni, jud. Suceava, reclamanții B. C. și B. G. și pârâții B. E. și B. V. L. au convenit asupra partajului succesoral după defunctul B. C., decedat la data de 29.08.1999, cu ultimul domiciliu în ., jud. Suceava.
Conform art. 58 din Legea nr. 192/2006 privind medierea, instanța va pronunța, la cererea părților, cu respectarea condițiilor legale, o hotărâre, dispozițiile art. 438 - 441 din Legea nr. 134/2010, republicată referitoare la încheierea unei tranzacții aplicându-se în mod corespunzător.
În aceste condiții, instanța va lua act de acordul de voință al părților și va pronunța o hotărâre, cu următorul conținut:
„Noi:
Birou de Mediator I. S., pe de o parte și
1)B. C., CNP_, domiciliat în ., jud Suceava
2)B. G., CNP_, domiciliat in .,nr 84, jud Suceava,
3)B. E., CNP_, âomicilita in .,nr 84, jud Suceava,
3)B. V. L., CNP_, domiciliata in .>
Bilteni, jud Gorj pe de alta parte, in calitate de moștenitori legali ai lui B. C., în conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2006, declaram faptul ca in urma procedurii de mediere, intermediata de mediator lonas S., am consimțit la încheierea prezentului acord, liber exprimat si neafectat de nici un viciu de consimțământ, fiind întru totul de acord cu cele convenite, asupra tuturor aspectelor ce formează obiectul disputei noastre si am ajuns la o intelegere totala cu privire la ieșirea din inâiviziune asupra bunurilor succesorale, dupa cum urmează:
Masa succesorala rămasa la decesul defunctului B. C. este formata din următoarele bunuri imobile:
1)suprafața de 1743 mp arabil (parte din cei 2250 mp teren) situata in intravilanul com Preutesti, ., intre vecinii: Drum, A. C., C. V., evidențiata in contractul de vânzare cumpărare nr 3171/29.10.1997 la BNP L. C., cu o valoare de 5368,44lei
2)suprafața de 507 mp curți construcții (parte din cei 2250 mp teren) situata in intravilanul cam Preutesti, ., intre vecinii: Drum, A. C., C. V., evidențiata in contractul de vânzare cumpărare nr 3171/29.10.1997 la BNP L. C.,cu o valoare de 4461,6 lei;
3)imobilul casa de locuit in suprafața totala de 110 mp construita in anul 1990 din BCA evidențiata in contractul de vânzare cumpărare nr 3171/29.10.1997 la BNP L. Ciobaca in valoare de 12.100 lei.
Valoarea totala a masei partajabile este 21.931 lei;
1)Eu, B. G., inteleg sa primesc in lotul meu următoarele bunuri din
averea succesorala rămasa dupa Boroaianu C.:
- suprafața de 280 mp parte din cei 507 mp curți construcții situata in intravilanul orașului corn Preutesti, ., intre vecinii: Drum, A. C., C. V., evidențiata in contractul de vânzare cumpărare nr 3171/29.10.1997 la BNP L. Ciobaca, notata cu 1 cc in planul de situație anexa;
- imobilul casa de locuit in suprafața totala de 56 mp parte din cei 110 mp construita in anul 1990 din BCA evidențiata in contractul de vânzare cumpărare nr 3171/29.10.1997 la BNP L. Ciobîca, notata cu C1 in planul de situație anexa edificata pe suprafața de 280 mp teren parte din cei 507 mp curți construcții situata in intravilanul com. Preutesti, ., intre vecinii: Drum, A. C., C. V., evidențiata in contractul de vânzare cumpărare nr 3171/29.10.1997 la BNP L. Ciobîca, notata cu 1cc in planul de situație anexa SI MA OBLIG SA O ÎNTREȚIN PE B. E. lunar cu suma de 300 lei.
2)Eu, B. C., inteleg sa primesc in lotul meu următoarele bunuri din
averea succesorala rămasa dupa Boroaianu C.:
- suprafața de 227 mp parte din cei 507 mp curți construcții situata in intravilanul com Preutesti, ., intre vecinii: Drum, A. C., C. V., evidențiata in contractul de vânzare cumpărare nr 3171/29.10.1997 la BNP L. CiobÎca, notata cu 2cc in planul de situație anexa;
- imobilul casa de locuit in suprafața totala de 41 mp parte din cei 110 mp construita in anul 1990 din BCA evidențiata in contractul de vânzare cumpărare nr 3171/29.10.1997 la BNP L. Cidbaca, notata cu C2 in planul de situație anexa edificata pe suprafața de 227 mp teren parte din cei 507 mp curii construcții, situata in intravilanul com Preutesti, ., intre vecinii: Drum, A. C., C. V., evidențiata in contractul de vânzare cumpărare nr 3171/29.10.1997 la BNP L. Ciobîca, notata cu 2cc in planul de situație anexa.
3)Eu, B. E., inteleg sa primesc in lotul meu următoarele bunuri din
averea succesorala rămasa dupa Boroaianu C.:
suprafața de 1243 parte din cei 1743 mp arabil situata in intravilanul com. Preutesti, ., intre vecinii: Drum, A. C., C. V., evidențiata in contractul de vânzare cumpărare nr 3171/29.10.1997 la BNP L. Ciobaca,notata ci 4A in planul de situație anexa.
4)Eu, B. V. L., inteleg sa primesc in lotul meu următoarele bunuri din averea succesorala rămasa dupa Boroaianu C.:
- suprafața de 500 parte din cei 1743 mp arabil situata in intravilanul com. Preutesti, ., intre vecinii: Drum, A. C., C. V., evidențiata in contractul de vânzare cumpărare nr 3171/29,10.1997 la BNP L. Ciobaca, notata ci 3A in planul de situație anexa.
Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătura privata si nu conține clauze care sa aducă atingere legii si ordinii publice si poate fi supus verificării notarului public în vederea autentificării ori, dupa caz, încuviințării instanței de judecata”.
PENTRU ACESTE ,OTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea având ca obiect ,, partaj succesoral”, formulată de către reclamanții B. C. CNP_, cu domiciliul în ., jud. Suceava și B. G. CNP_, domiciliat în satul A., ., județul Suceava, în contradictoriu cu pârâții B. E. CNP_, domiciliată în ., jud.Suceava și B. V. L. CNP_, ambii cu domiciliul în ., jud. Gorj, prin mandatar B. E., conform acordului de mediere nr. 26 încheiat la data de 17.11.2014, întocmit de către Birou de Mediator, I. S., având următorul conținut:
„Noi:
Birou de Mediator I. S., pe de o parte și
1)B. C., CNP_, domiciliat în .,nr 84, jud Suceava
2)B. G., CNP_, domiciliat in .,nr 84, jud Suceava,
3)B. E., CNP_, domiciliată in .,nr 84, jud Suceava,
3)B. V. L., CNP_, domiciliata in .>
Bilteni, jud Gorj pe de alta parte, in calitate de moștenitori legali ai lui B. C., în conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2006, declaram faptul ca in urma procedurii de mediere, intermediata de mediator Ionas S., am consimțit la încheierea prezentului acord, liber exprimat si neafectat de nici un viciu de consimțământ, fiind întru totul de acord cu cele convenite, asupra tuturor aspectelor ce formează obiectul disputei noastre si am ajuns la o intelegere totala cu privire la ieșirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale, dupa cum urmează:
Masa succesorala rămasa la decesul defunctului B. C. este formata din următoarele bunuri imobile:
1)suprafața de 1743 mp arabil (parte din cei 2250 mp teren) situata in intravilanul com Preutesti, ., intre vecinii: Drum, A. C., C. V., evidențiata in contractul de vânzare cumpărare nr 3171/29.10.1997 la BNP L. C., cu o valoare de 5368,44lei
2)suprafața de 507 mp curți construcții (parte din cei 2250 mp teren) situata in intravilanul cam Preutesti, ., intre vecinii: Drum, A. C., C. V., evidențiata in contractul de vânzare cumpărare nr 3171/29.10.1997 la BNP L. C.,cu o valoare de 4461,6 lei;
3)imobilul casa de locuit in suprafața totala de 110 mp construita in anul 1990 din BCA evidențiata in contractul de vânzare cumpărare nr 3171/29.10.1997 la BNP L. Ciobaca in valoare de 12.100 lei.
Valoarea totala a masei partajabile este 21.931 lei;
1)Eu, B. G., inteleg sa primesc in lotul meu următoarele bunuri din
averea succesorala rămasa dupa Boroaianu C.:
- suprafața de 280 mp parte din cei 507 mp curți construcții situata in intravilanul orașului corn Preutesti, ., intre vecinii: Drum, A. C., C. V., evidențiata in contractul de vânzare cumpărare nr 3171/29.10.1997 la BNP L. Ciobaca, notata cu 1 cc in planul de situație anexa;
- imobilul casa de locuit in suprafața totala de 56 mp parte din cei 110 mp construita in anul 1990 din BCA evidențiata in contractul de vânzare cumpărare nr 3171/29.10.1997 la BNP L. Ciobîca, notata cu C1 in planul de situație anexa edificata pe suprafața de 280 mp teren parte din cei 507 mp curți construcții situata in intravilanul com. Preutesti, ., intre vecinii: Drum, A. C., C. V., evidențiata in contractul de vânzare cumpărare nr 3171/29.10.1997 la BNP L. Ciobîca, notata cu 1cc in planul de situație anexa SI MA OBLIG SA O ÎNTREȚIN PE B. E. lunar cu suma de 300 lei.
2)Eu, B. C., inteleg sa primesc in lotul meu următoarele bunuri din
averea succesorala rămasa dupa Boroaianu C.:
- suprafața de 227 mp parte din cei 507 mp curți construcții situata in intravilanul com Preutesti, ., intre vecinii: Drum, A. C., C. V., evidențiata in contractul de vânzare cumpărare nr 3171/29.10.1997 la BNP L. CiobÎca, notata cu 2cc in planul de situație anexa;
- imobilul casa de locuit in suprafața totala de 41 mp parte din cei 110 mp construita in anul 1990 din BCA evidențiata in contractul de vânzare cumpărare nr 3171/29.10.1997 la BNP L. Cidbaca, notata cu C2 in planul de situație anexa edificata pe suprafața de 227 mp teren parte din cei 507 mp curii construcții, situata in intravilanul com Preutesti, ., intre vecinii: Drum, A. C., C. V., evidențiata in contractul de vânzare cumpărare nr 3171/29.10.1997 la BNP L. Ciobîca, notata cu 2cc in planul de situație anexa.
3)Eu, B. E., inteleg sa primesc in lotul meu următoarele bunuri din
averea succesorala rămasa dupa Boroaianu C.:
suprafața de 1243 parte din cei 1743 mp arabil situata in intravilanul com. Preutesti, ., intre vecinii: Drum, A. C., C. V., evidențiata in contractul de vânzare cumpărare nr 3171/29.10.1997 la BNP L. Ciobaca,notata ci 4A in planul de situație anexa.
4)Eu, B. V. L., inteleg sa primesc in lotul meu următoarele bunuri din averea succesorala rămasa dupa Boroaianu C.:
- suprafața de 500 parte din cei 1743 mp arabil situata in intravilanul com. Preutesti, ., intre vecinii: Drum, A. C., C. V., evidențiata in contractul de vânzare cumpărare nr 3171/29,10.1997 la BNP L. Ciobaca, notata ci 3A in planul de situație anexa.
Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătura privata si nu conține clauze care sa aducă atingere legii si ordinii publice si poate fi supus verificării notarului public în vederea autentificării ori, dupa caz, încuviințării instanței de judecata”.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se va depune la sediul Judecătoriei Fălticeni, județul Suceava, serviciul Arhivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 17 februarie 2015.
Președinte, Grefier,
Red. R.M./Tehnored. I.M./ 09.03.2015
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Pretenţii. Sentința nr. 667/2015. Judecătoria FĂLTICENI → |
---|