Pretenţii. Sentința nr. 906/2015. Judecătoria FĂLTICENI

Comentarii

0

Sentința nr. 906/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 906/2015

Dosar nr._

- pretenții -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

Sentința civilă nr. 906

Ședința publică din 16 aprilie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: P. M.

Grefier: B. I.

Pe rol se află pronunțarea hotărârii în cauza civilă având ca obiect pretenții, privind reclamantul Șchiopoaia N., în contradictoriu cu pârâta C. de E. și Consemnațiuni CEC, prin Agenția de R. II Fălticeni.

Dezbaterile în fond ale cauzei au aut loc în ședința publică din data de 2 aprilie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea data care face parte integrantă din prezenta și, când pentru depunerea de concluzii scrise, pronunțarea a fost aânată pentru data de astăzi, 16 aprilie 2015.

După deliberare,

INSTANTA

Asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni si înregistrată la data de 16.01.2015 sub nr._, reclamantul Șchiopoaia N. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. de E. și Consemnațiuni CEC, prin Agenția de R. II Fălticeni, ca prin hotărârea ce se va pronunța:

- să se constate existența clauzei abuzive prevăzute la punctul 6 lit. (a) - perceperea unui „comision de gestiune credit" în procent de 0,25% din contractul de credit nr. RQ_21/17.06.2008, în suma de 71,72 lei/lună (12 rate x 71,72 = 860 lei) si 67,47 lei/lună (67 rate x 67 = 4.520), comision în sumă de 5.380 lei la data de 16.01.2015;

- obligarea pârâtei la restituirea sumei încasată de la data semnării convenției si până la data obținerii unei hotărâri la prezenta cerere de chemare în judecată, respectându-se principiul „restitutio in integrum", așa cum rezultă din adunarea sumelor de bani plătite lunar, 5.380 lei reprezentând „comision de gestiune credit", conform graficelor de rambursare anexate, cu dobânda legală aferentă, calculată, de la data încheierii, respectiv efectuării primei plăți si până la data soluționării cauzei. De asemenea solicită excluderea acestui comision începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

- constatarea existentei clauzei abuzive prevăzute la punctul 6 lit. (b) -perceperea unui „comision de risc" în valoare de 1.960 lei încasat la data acordării sumei de 50.000 lei conform contractului de credit nr. RQ_21/17.06.2008;

- obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate in cuantum de 1.960 lei reprezentând „comision de risc", conform contractului de credit si graficului de rambursare, cu dobânda legală aferentă, calculată, de la data încheierii, respectiv data încasării sumei si până la data soluționării cauzei;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea acțiunii reclamantul arată că la data de 17.06.2008 a încheiat cu pârâta C. de E. si Consemnațiuni C.E.C. S.A., prin Agenția de R. II Fălticeni, contractul de credit nr. RQ_21/17.06.2008, pentru un credit în valoare de 50.000,00 lei.

Făcând referire la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 și la lit. i) din anexa la această lege, mai precizează că dispozițiile anterior citate precum și dispoziția înscrisă în punctul 6 lit. a) si b) din contractul de credit reprezintă clauze abuzive întrucât, pe de o parte nu au fost negociate și, pe de altă parte, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

In temeiul clauzelor înscrise la punctul 6 lit. a) si b) din contract, reclamantul susține că a achitat pârâtei, până la data introducerii acțiunii, lunar suma de 7.340,00 lei reprezentând „comision de gestiune credit" (5.380 lei) si „comision de risc" (1.960 lei) aferent creditării, după următorul calcul:

- perioada 17.06._09 - 860 lei, adică 71,72 lei/luna x 12 luni;

- perioada 16.07._15- 4.520 lei adică 67,47 lei/luna x 67 luni.

Cu toate că România a transpus în legislația sa internă Directiva 2008/48/CE privind contractele de credit pentru consumatori prin adoptarea unei ordonanțe de urgență, OUG 50/2010, care a intrat în vigoare la 22 iunie 2010, act normativ potrivit căruia pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor, pârâta C. de E. si Consemnațiuni C.E.C. S.A., prin Sucursala Județeană Suceava în ciuda acestor prevederi legislative, a menținut comisionul de gestiune credit în contractele de credit și după . O.U.G. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

Contractele încheiate de C. de E. si Consemnațiuni C.E.C. S.A., cu clienții săi prevedeau că împrumutatul datora băncii "comision de gestiune credit" egal cu 0,25% din soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului dar si un comision de risc în cuantum de 1.960 lei, perceput la data acordării creditului.

Atât la data încheierii convenției cât si ulterior, când în baza dispozițiilor O.U.G. nr.50/2010 aceasta si-a modificat forma dar nu si conținutul, pârâta încalcă atât o normă de drept internă cât si una comunitară.

Nici Directiva 2008/48/CE, nici prevederile Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene referitoare la libertatea de circulație a serviciilor și libertatea de circulație a capitalurilor „...nu se opun ca un stat membru să impună instituțiilor de credit obligații, care nu sunt prevăzute de directiva menționată, în ceea ce privește tipurile de comisioane pe care le pot percepe în cadrul unor contracte de credit de consum".

Așadar, OUG 50/2010 limitează, cu respectarea dreptului UE, numărul și tipurile comisioanelor pe care băncile le pot percepe în contractele cu consumatorii.

Prin O.U.G. 50/2010 se prevede în conținutul art. 95 „...asigurarea conformității contractului de credit cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgentă…” text de lege care, coroborat cu articolele următoare aliniază legislația română cu cea comunitară, astfel:

- dispozițiile art.36, care prevăd faptul că în contractele de credit se exclude comisionul de risc din sfera comisioanelor legal acceptate în convențiile de credit;

- dispozițiile art.40 al (1), care prevăd expres faptul că sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul creditorului să modifice unilateral clauzele contractuale, fără încheierea unui act adițional, acceptat de către consumator;

- dispozițiile art.67 al (2), care prevăd faptul că în cazul rambursării anticipate compensația nu poate depăși cuantumul dispozițiilor prezentei ordonanțe.

Astfel, având în vedere faptul că sumele încasate ca si „comision de gestiune credit" începând cu data încheierii convenției au fost reținute abuziv, reclamanta consideră că urmează a-i fie restituite, împreună cu dobânda legală, aferentă acestora.

Pentru motivele mai sus învederate reclamanta solicită admiterea acțiunii si obligarea pârâtei la:

- constatarea existentei clauzei abuzive prevăzute la punctul 6 lit. (a) - perceperea unui „comision de gestiune credit" în procent de 0,25% din contractul de credit nr. RQ_21/17.06.2008, în suma de 71,72 lei/lună (12 rate x 71,72 = 860 lei) si 67,47 lei/luna (67 rate x 67 = 4.520), comision în sumă de 5.380 lei la data de 16.01.2015.

- obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate de la data semnării convenției si până la data obținerii unei hotărâri la prezenta cerere de chemare în judecată, respectându-se principiul „restitutio in integrum", așa cum rezultă din adunarea sumelor de bani plătite lunar, 5.380 lei reprezentând „comision de gestiune credit", conform graficelor de rambursare anexate, cu dobânda legală aferentă, calculată, de la data încheierii, respectiv efectuării primei plăți si până la data soluționării cauzei. De asemenea solicită excluderea acestui comision începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

- constatarea existentei clauzei abuzive prevăzute la punctul 6 lit. (b) - perceperea unui „comision de risc" în valoare de 1.960 lei încasat la data acordării sumei de 50.000 lei conform contractului de credit nr. RQ_21/17.06.2008;

- obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate in cuantum de 1.960 lei reprezentând „comision de risc", conform contractului de credit si graficului de rambursare, cu dobânda legală aferentă, calculată, de la data încheierii, respectiv data încasării sumei si până la data soluționării cauzei.

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

In drept a invocat dispozițiile art.194 Cod proc. civilă, art. 1,4,6 si 14 din Legea nr. 193/2000, OG nr.21/1992, O.G. nr.50/2010, Legea nr. 288/2010, Directiva 2008/48, principiul aplicabilității directe a Directivei 2008/48 și Directiva nr. 93/13/CEE.

In dovedire reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri si orice mijloc de probă pertinent si concludent soluționării cauzei, admis de către legislația în vigoare.

A depus la dosar în copie contractul de credit nr. RQ_21/17.06.2008, grafic de rambursare credit emis la data de 18.06.2008 (Anexa I);

Reclamantul precizează că cererea este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. f din O.U.G. nr. 80/2013 cu referire la Legea nr. 193/2000 și art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995.

Solicită instanței a conferi aplicabilitatea dispozițiilor art. 411 al 1 punctul 2 Cod proc. civilă.

După comunicarea cererii de chemare în judecată, pârâta CEC Bank SA Bucuresti a depus întâmpinare prin care, pe cale de excepție a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, fata de pretențiile solicitate de reclamant in capătul 2 si 4 din cererea de chemare in judecata, pentru sumele achitate pana la data de 18.01.2012, sume care sunt prescrise in raport de data promovării cerereii de chemare in judecata, respectiv data de 16.01.2015.

In motivare a arătat că CEC Bank S.A. a acordat numitului Schiopoaia N. un împrumut în sumă de 50.000 lei potrivit contractului de credit nr. RQ_21 din data de 17.06.2008 pe o durata de creditare de 10 de ani. Odată cu . O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, CEC Bank SA a procedat la implementarea prevederilor legale ale acestui act normativ, notificând toti clienții (persoane fizice) din portofoliu care aveau în derulare credite, sens în care s-a încheiat actul adițional A) din data de 21.06.2010 la contractul de credit nr. RQ_21 din data de 17.06.2008 .

In ceea ce privește excepția invocată, pârâta solicită admiterea acesteia privind prescripția dreptului material la acțiune fata de pretențiile solicitate de reclamant prin capetele 2 si 4 de cerere (sume plătite cu titlu de comision de gestiune, respectiv comision de risc) pentru sumele plătite până la data de 18.01.2012, care sunt prescrise în raport cu cererea de chemare în judecată 16.01.2015. si pe cale de consecință solicită respingerea acțiunii ca fiind prescrisă cu privire la pretențiile solicitate pe perioada menționată.

Potrivit art. 1(1) si art. 3 din Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripția extinctivă (în vigoare la data încheierii raportului juridic dintre părți ) „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege."; „Termenul prescripției este de 3 ani...".

Față de momentul nașterii raportului juridic 17.06.2008, temeiul aplicabil pentru calculul termenului de prescripție îl reprezintă art. 1, alin. (1) si art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Raportat la modul de calcul în privința contractelor cu executare succesivă, arată că și doctrina reține aceeași idee si anume că: Daca împrumutatul este obligat sa plătească...prin prestații succesive...dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebita (art. 12 din Decretul nr. 167/1958 ), termenul calculându-se de la data exigibilității fiecărei rate".

Pentru aceste motive pârâta a solicitat admiterea excepției și respingerea acțiunii ca fiind prescrisă cu privire la pretențiile solicitate, achitate pana la data de 18.01.2012.

In ceea ce privește fondul cauzei, pârâta susține că prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită să se constate ca fiind abuzive clauzele prevăzute la pct. 6 lit. a respectiv pct. 6 lit. b din contractul de credit nr. RQ_21 din data de 17.06.2008 referitor la perceperea comisionului de gestiune credit în procent de 0,25% /lună, procent modificat prin actul adițional A) din data de 21.06.2010 la contractul de credit nr. RQ_21 din data de 17.06.2008 si a comisionului de risc in cuantum de 1.960 lei.

Actul adițional A) din data de 21.06.2010 la contractul de credit nr. RQ_21 din data de 17.06.2008, este în vigoare, desi nu este semnat de către reclamant din următoarele considerente:

- odată cu . O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, CEC Bank SA a procedat la implementarea prevederilor legale ale acestui act normativ, procedând în acest sens la notificarea tuturor clientilor (persoane fizice) din portofoliu care aveau în derulare credite. In acest sens cu notificarea nr._/06.2010 în temeiul O.U.G. nr. 50/2010 adresată reclamantului Schiopoaia N., acesta a fost invitat la sediul Băncii in vederea semnării actului adițional la contractul de credit. S-a mat precizat în notificare faptul ca „nesemnarea actului adițional se consideră acceptare tacită în condițiile legii".

In acest sens, art. 41 din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumator prevede:

„(1) Orice notificare cu privire la modificarea conținutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puțin 30 de zile înainte de aplicarea acestora, cu excepția situațiilor în care consumatorul solicită modificări ale contractului care implică schimbarea costurilor, de exemplu prelungirea perioadei de creditare sau modificarea ratelor.

(2) Consumatorul are la dispoziție un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opțiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiții.

(3) Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termenul menționat anterior nu este considerată acceptare tacită si contractul rămâne neschimbat.

(4) În cazul în care consumatorul nu acceptă noile condiții, creditorul nu are dreptul de a penaliza consumatorul sau de a declara creditul scadent."

Coroborând situația de fapt cu textul de lege mai sus precizat, rezultă fără putință de tăgadă, faptul că actul adițional A) din data de 21.06.2010 la contractul de credit nr. RQ_21 din data de 17.06.2008. este in vigoare cu toate ca nu este semnat de către reclamant.

Cu privire la criticile reclamantei cu privire la nelegalitatea clauzelor reprezentând comision de gestiune devenit comision de administrare, pârâta solicită instanței să constate că aceste clauze contractuale nu au caracter abuziv, acestea fiind legale.

Consideră că trebuie avut în vedere faptul că, libertatea contractuală alături de forța obligatorie a contractului si de efectul relativ al contractelor reprezintă corolare ale autonomiei de voiță, noțiuni si principii extrem de caracterizate în ordinea de drept continentală. De aici s-a dedus ca o persoană nu poate fi supusă niciunei alte legi decât aceea pe care si-a dat-o sieși, iar unica sursă a obligației este voința părților.

Consacrat prin dispozițiile art. 969 Cod civic, principiul „pacta sunt servanda” își găsește justificarea în libertatea contractuală care se exprimă prin facultatea individului de a intra . sau nu, de a alege persoana cu care contractează si de a stabili în mod liber, în acord cu cealaltă parte, conținutul contractului.

Intervenția instanței în mecanismul contractual si modificarea unor elemente esențiale, înfrânge forța juridică obligatorie a convențiilor legal încheiate. Dând curs cererii formulate de către reclamantă, instanța de apel ar afecta echilibrul contractului.

Veniturile realizate din comisioanele si dobânzile reglementate prin contractul de credit asupra cărora părțile și-au manifestat voințele juridice in deplina libertate si cunoaștere a legii, constituie venituri clar determinate, sau cel puțin determinabile.

De aceea lipsirea băncii de contraprestațiile legal stabilite în contractul aflat în derulare, are efectul unei atingeri aduse proprietății în înțelesul jurisprudentei Curții Europene a Drepturilor Omului, aceste drepturi de creanță fiind asimilate, din perspective jurisprudentei Curții Europene a Drepturilor Omului, cu noțiunea de bun.

Or, suprimarea acestor drepturi de creanță reprezintă o privare de un câștig cert, o veritabila atingere adusa drepturilor acesteia, născute pe baza contractuală, în mod legal. Si în Constituția României găsim reglementari de natura celor de mai sus, astfel încât la art. 45 se prevede accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă si exercitarea acestora în condițiile legii

Ignorarea voinței reale a părților si alterarea condițiilor contractuale printr-o interpretare lipsita de rigoare juridică a clauzelor din convențiile de creditare reprezintă o ingerința a instanței de judecată în mecanismul contractual si o încălcare a dispozițiilor legale care normează libertatea contractuală.

In alta ordine, potrivit dispozițiilor legale pentru ca o clauză sa poată fi considerată abuzivă trebuie sa fie îndeplinite cumulative următoarele condiții:

A. clauza nu a fost negociată de comerciant cu consumatorul.

B.clauza creează în detrimentul consumatorului si contrar bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile pârtilor.

In ceea ce privește negocierea clauzelor contractuale pârâta precizează că cererea de acordare a creditului a fost formulata de către reclamant în sensul acordării unui anumit tip de credit în condițiile în care Banca avea si alte tipuri de credite. Prin urmare la solicitarea expresă a clientului în baza cererii de acordare a creditului a fost încheiat contractul de credit, de unde rezultă faptul că, clauzele acestui contract nu pot fi considerate abuzive.

Părțile contractante, banca si împrumutatul, si-au asumat la încheierea contractului atât beneficiile rezultate din aducerea la îndeplinire a acestuia, cât si riscurile pe care le presupune. Astfel, creditul a profitat clientului care a fost de acord să îl achiziționeze, fiind o hotărâre de oportunitate.

Ca atare, pârâta consideră că este eliminată în speța legală avută în vedere de Legea nr. 193/2000 - lipsa negocierii - pentru aprecierea ca abuzivă a unei clauze contractuale. Contractele de credit bancar sunt calificate de doctrina si în practica drept contracte standardizate, acest caracter nefiind unul abuziv si nici de natură a împiedica negocierea între părțile contractante. Clienții au la dispoziție o paletă întreagă de furnizori de servicii financiare, în Romania existând peste 40 de bănci autorizate să ofere produse de creditare, la care se adaugă instituțiile non - bancare.

Simplul caracter standard al unei clauze nu echivalează cu caracterul abuziv al acesteia, consumatorul beneficiind de dobânda practicata de banca pentru toti clienții ei la acest produs de credit.

Dispozițiile Legii nr. 193/2000 nu interzic comercianților utilizarea clauzelor preformulate si nu prevăd negocierea unor astfel de clauze, ci impun doar redactarea clauzelor care nu fac obiectul negocierii de o maniera care sa nu creeze „în detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei - credințe un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor"

Contractul de credit a fost însușit de client prin semnătură, banca nu l-a obligat pe acesta să-l semneze, clientul putând refuza semnarea acestuia sau îl putea semna cu obiecțiuni daca, ar fi calificat oferta Băncii ca fiind abuzivă, ceea ce nu s-a întâmplat la momentul semnării contractului de credit.

Potrivit art. 969 alin. (1) din vechiul Cod civil, convențiile legal făcute au puterea de lege între părțile contractante, iar ambele părti trebuie sa respecte si să-și îndeplinească cu bună-credință obligațiile asumate prin contractul de credit.

De principiu, buna credința se prezumă, în timp ce reaua credința trebuie dovedită în condițiile art. 1169 din vechiul Cod civil.

Or, în cauza, pendinte nu se face nicio dovada în sprijinul relei-credințe invocate în privința pârâtei. Susține că în ceea ce o privește nu a existat rea-credinta nici în modul de redactare, nici în modul de executare a clauzelor invocate ca fiind abuzive.

Mai mult decât atât, paratul a avut posibilitatea de a cere ca în termen de 30 de zile de la data aprobării creditului, sa refuze utilizarea acestuia, în măsura în care solicită înlăturarea uneia sau mai multor clauze, iar banca nu era de acord cu aceasta.

Sintagma prevăzuta de legiuitor „sa creeze un dezechilibru contractual semnificativ" vizează obligațiile principale ale părtilor contractante prin raportare la întregul cost al contractului de creditare, care presupune pe lângă restituirea capitalului st plata unor fructe civile .

Art. 4 din Legea nr. 193/2000 si art. 4 al Directivei 93/13/CEE prevăd noțiunea de ,.dezechilibru semnificativ".

Întrucât această noțiune este nouă în legislația națională, doctrina a explicat si a definit contractul semnificativ dezechilibrat ca fiind „contractul care si-a pierdut utilitatea socială si personală". Rezultă că partea care reclamă repararea prejudiciilor cauzate printr-un contract dezechilibrat trebuie sa arate ca aceasta a rămas lipsit de utilitate în ceea ce-l privește sau ca a fost astfel reglementat încă de la data încheierii contractului.

Pe de alta parte, instanța de judecată trebuie sa retină că dispozițiile art. 363/2007, reglementari de natura a contura conduita consumatorului mediu sunt utile pentru interpretarea naturii abuzive a unei clauze conform Legii 193/2000, astfel încât conduita pârâtei trebuie analizată conform criteriului bunei-credințe prin raportare la înțelesul noțiunilor de practice comerciale înșelătoare conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 363/2007.

Interpretarea prevederilor legale ale Legii 193/2000 si a prevederilor contractuale trebuie efectuată în mod unitar, în lumina prevederilor art. 982 din vechiul Cod civil, în sensul că ,,toate clauzele convențiilor se interpretează unele pe altele, dându-se fiecăruia înțelesul ce rezulta din acel întreg".

. Decizia civila nr. 4685/27.11.2012 pronunțata în dosarul nr._ * de Secția a II-a civila a Înaltei Curți de Casație si Justiție, ICCJ a reținut: „clauzele privitoare la comisioane si dobânzi sunt elemente care determina costul total al creditului si împreuna cu măria de profit formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale si comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat ai prețului sau remunerației. In raport de serviciul furnizat, singura condiție fiind aceea ca aceste clauze sa fie clar si inteligibil exprimata".

Referitor la solicitarea reclamantului privind restituirea unor sume reprezentând comision de gestiune/administrare si comision de risc, pârâta solicită instanței să constate că această solicitare este neîntemeiată.

Având în vedere că aceste sume au fost plătite de reclamant în baza unor clauze contractuale conforme cu legea, nu exista niciun motiv pentru care instanța sa dispună restituirea acestor sume.

In plus, reclamantul nu poale solicita sume de bani pentru perioada de la data încheierii contractului pana la pronunțarea hotarârii (intervenind prescripția), ci eventual doar pentru ultimii trei ani calculate de la data introducerii acțiunii.

Pârâta mai arată că, după cum se poate constata, clauzele contractuale criticate de către reclamant respectă întocmai dispozițiile legale imperative în materie, respectiv cele ale OUG nr.50/2010 si în cosecință nu pot fi considerate abuzive si anulate așa cum se solicită de către acesta.

Așadar fiind, rezultă ca sumele a căror restituire se solicită nu pot fi obținute întrucât acestea au fost plătite în mod corect, având temei legal si în consecință nu s-a creat niciun prejudiciu, nici material si nici moral.

Pentru argumentele expuse, pârâta solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată si nelegală.

In drept a invocat disp. art.205 si următoarele din noul C., art. 969, 970, 1169, art. 1584 Cod Civil, OUG nr. 174/2008, Legea nr. 193/2000 si Anexa A la aceasta, precum si celelalte dispoziții legale invocate si prezentate.

Dovada celor susținute înțelege sa o facă cu proba cu înscrisuri, ori cu alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.

In conformitate cu prevederile art. 411, alin. (1), pct. 2, teza a II-a, si a art. 583 din noul Cod de Procedura civila pârâta a solicitat judecata si în lipsă.

A anexat la dosar în copie: contractul de credit nr. RQ_21 din data de 17.06.2008 si actul adițional A) din data de 21.06.2010.

Întâmpinarea a fost comunicată reclamantului pentru a formula răspuns, obligație pe care acesta nu a îndeplinit-o.

Analizând excepția prescripției dreptului material la acțiune față de pretențiile solicitate de reclamant prin capetele 2 si 4 din cerere (sume plătite cu titlu de comision de gestiune, respectiv comision de risc) așa cum prevăd dispozițiile art. 248 Cod pr. civilă potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum si asupra celor de fond care fac inutilă în tot sau în parte administrarea de probe, după ce în prealabil a pus în discuția părților această excepție, se constată că aceasta nu este întemeiată, urmând a o respinge pe următoarele considerente.

Prin prezenta cerere reclamantul a solicitat ca instanța să constate caracterul abuziv al unor clauze din contractul preformulat, încheiat cu pârâta. In măsura în care se va constata această împrejurare, sancțiunea ce intervine este nulitatea absolută, aspect ce rezultă din disp. art. 6 din Legea nr. 193/2000.

D. consecință a nulității clauzelor contractelor vizate acestea sunt lipsite de efecte juridice retroactiv de la data încheierii contractului, urmarea fiind repunerea părților în situația anterioară încheierii actului lovit de nulitate si restituirea prestațiilor efectuate în temeiul clauzei nule.

Câtă vreme instanța nu s-a pronunțat încă asupra acestei chestiuni, termenul de prescripție nu a început să curgă si implicit nu putea să se împlinească anterior formulării prezentei cereri.

Instanța reține si Decizia de speță a I.C.C.J. nr. 686/2013 pronunțată de Secția a II-a civilă, având ca obiect constatarea nulității absolute a unor clauze abuzive dintr-un contract de credit bancar.

In motivarea acestei decizii s-a reținut că deși Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori nu prevede ca sancțiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci „imposibilitatea sau ineficacitatea acestora în raport cu consumatorul”, regimul juridic al acestei nulități este identic cu cel al nulității absolute.

Astfel, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze echivalează cu nulitatea absolută a acestora.

I.C.C.J. a mai precizat în ceea ce privește interesul protejat, norma respectivă ocrotește un interes general și nu unul individual, fiind evident că legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor și nu o persoană particulară.

In acest sens, Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât o transpunere în legislația națională a Directivei nr. 93/13/C.E. ale cărei dispoziții, potrivit jurisprudenței C.E.D.O. sunt de ordine publică absolută si nu una relativă, si cum aceasta poate fi invocată oricând, așa cum prevăd dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 167/1958, aplicabile în speță conform art. 6 al. 4 Cod civil, instanța constată că dreptul la acțiune al reclamantului pentru capetele 2 si 4 din cerere nu poate fi apreciat ca fiind prescris, fapt ce impune respingerea excepției invocată de pârâtă.

Examinând fondul cauzei, în urma probatoriului administrat, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 17.06.2008 între părți s-a încheiat contractul de credit nr. RQ_21 prin care pârâta a acordat reclamantului un împrumut pentru nevoi personale în valoare de 50.000 lei pe o durată de creditare de 10 ani.

La art. 6 din contract sunt prevăzute comisioanele percepute de creditoare conform reglementărilor proprii pentru acestea, la art. 6 lit. „a” fiind prevăzut „comisionul de gestiune credit” de 0,25 % care se achită de către client odată cu plata sumelor datorate la scadențele intermediare și la scadența finală, aplicat la soldul curent al creditului, comision ce se achită în rate lunare egale, în valoare de 71,72 lei în primele 12 luni si de 67,47 lei în următoarele luni din cadrul duratei de creditare iar la art. 6 lit.”b” fiind prevăzut „comisionul de risc” în valoare de 1.960 lei.

In temeiul acestui contract semnat de părți s-a întocmit graficul de rambursare, în care se evidențiază sumele datorate cu acest titlu.

La data de 21.06.2010 banca întocmește actul adițional la contractul de credit din 18.06.2008 prin care înțelege să alinieze conținutul clauzelor contractului de credit inițial cu reglementările legislației naționale, respectiv OUG nr. 50/2010, astfel că la art. 2.1.1. lit. a stabileste pentru creditul pus la dispoziția reclamantului un comision de administrare credit lunar, în valoare de 0,25 % aplicat la soldul curent al creditului luat în calcul la determinarea dobânzii aferente fiecărei rate scadente, comision ce se va achita de către client în rate lunare, egale în valoare de 71,72 lei în primele 12 luni si de 64,47 lei în următoarele luni din cadrul duratei de creditare.

Acest act adițional nu a fost negociat cu reclamantul, nefiind semnat de acesta, graficul de rambursare conform cu care s-au făcut plățile fiind cel întocmit cu ocazia încheierii contractului inițial (a se vedea filele 40-48 anexate întâmpinării).

Prin același act adițional nu se mai prevede perceperea unui comision de risc însă acesta a fost încasat la data efectuării primei plăți, respectiv 18.06.2008.

Consideră reclamantul că atât clauza prev. la art. 6 lit. „a” din contract privitoare la „comisionul de gestiune credit de 0,25%” cât si cea prev. la art. 6 lit. b din contract privind „comisionul de risc în valoare de 1.960 lei” sunt abuzive, nefiind negociate cu acesta, fiindu-i impuse la plată fără a i se da posibilitatea de a le modifica sau de a le înlătura.

Totodată susține că acestea creează un dezechilibru semnificativ între obligațiile părților, fiind percepute abuziv.

Potrivit art.1 din legea nr. 193/2000, republicată, orice contract încheiat între comercianți și consumatori privind vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.

Apoi, art.4 al.1 din aceeași lege stabilește că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Potrivit prevederilor art.6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive din contractele comercianților cu consumatorii sunt fără efect pentru consumatori, iar art.4 alin.13-14 din aceeași lege permit judecătorului să intervină în contract, pentru a-l revizui sau reconstitui, după ce în prealabil a constatat caracterul abuziv al unor clauze, sancțiunea aplicabilă fiind așa cum s-a stabilit și în cele de mai sus, nulitatea absolută a acestor clauze.

Din analiza dispozițiilor legale prezentate se desprind următoarele condiții ce trebuie a fi îndeplinite pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă:

- clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul;

- clauza să fie contrară bunei-credințe;

- aceasta să creeze un dezechilibru semnificativ între obligațiile și drepturile părților, contrar cerințelor bunei credințe.

La art.4 alin.2 din Legea nr. 193/2000 se prevede că o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Ordinul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 92/2007 definește la art.3 contractul preformulat ca fiind acel tip de contract redactat în întregime sau aproape în întregime de către operatorul economic prestator de servicii, consumatorul neputând modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci având doar posibilitatea de a le accepta sau nu.

În speță, clauzele stipulate la art.6 lit. „a” si „b” din contractul de credit, privitoare la comisionul de gestiune și comisionul de risc nu au fost negociate cu reclamantul, fiind impuse acestuia, contractul de credit încheiat fiind unul de adeziune, cu clauze prestabilite de pârâtă, fără a se acorda clientului posibilitatea de a modifica sau înlătura clauzele sus-arătate, concluzie ce rezultă atât din conținutul standardizat al contractului cât și din faptul că pârâta nu a dovedit caracterul negocial al clauzei respective.

Cât privește cealaltă condiție referitoare la impunerea unei clauze contrară bunei credințe, instanța apreciază că și aceasta este îndeplinită câtă vreme introducerea acesteia în contract are la bază dorința comerciantului de a-și crea un avantaj ca urmare a poziției sale de supremație din momentul încheierii contractului, drepturile și obligațiile părților nefiind reciproce.

Potrivit jurisprudenței C.J.C.E., sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/2013 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește puterea de negociere, situație ce îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora.

Dată fiind această situație de inferioritate, art.,6 al.1 din Directiva_ stabilește că, clauzele abuzive nu creează obligații pentru consumator.

Rezultă așadar din jurisprudență că se urmărește a fi substituit echilibrul formal pe care-l instituie contractul între drepturile și obligațiile contractanților cu un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea între părți.

În ceea ce privește cea de a treia condiție pentru calificarea unei clauze ca fiind abuzivă, respectiv crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța constată că și aceasta este îndeplinită în cauza de față.

Astfel, dezechilibrul creat prin introducerea acestor clauze în contract rezultă din faptul că aceastea nu a fost clar definite în contract, pârâta având posibilitatea de a le interpreta în mod unilateral.

Din cuprinsul contractului nu rezultă pentru ce acele comisioane ar fi percepute, care ar fi motivele concrete ce au determinat perceperea lor și modul în care au fost cuantificate, pârâta limitându-se a indica în general doar faptul că acestea sunt percepute pentru punerea la dispoziție a creditului.

Aceste comisioane nu fac parte din categoria comisioanelor ce pot fi percepute pentru a fi acordate, așa cum sunt stabilite la art.36 din OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

Dezechilibrul creat în privința drepturilor și obligațiilor părților prin perceperea acestui comisioane rezultă și din faptul că acestea nu au o justificare obiectivă, neavând corespondent printr-o contraprestație a împrumutului.

Neexistând o astfel de justificare, aceste comisioane nu reprezintă altceva decât o dobândă mascată care pe lângă faptul că lezează interesul clientului, aduc atingere și mediului concurențial bancar dezavantajând alte unități bancare concurente prin prezentarea doar aparentă a unor dobânzi reduse, dar care de fapt disimulează un spor de dobândă sub denumirea de comision. Această disimulare echivalează cu un dol.

Pentru toate acestea instanța constată caracterul abuziv al clauzelor stipulate la art.6 lit. „a” și „b” din contractul de credit nr. RQ_21/17.06.2008 cu privire la instituirea comisionului de gestiune și a comisionului de risc.

Având în vedere că aceste comisioane au fost încasate de bancă fără drept, în temeiul art. 14 din legea nr. 193/2000 coroborat cu art. 998 din vechiul Cod civil, aplicabil în speță conform art. 6 al. 2 din Noul Cod Civil, aceasta va fi obligată să restituie reclamantului suma de 1.960 lei încasată la data efectuării primei plăți cu titlu de „comision de risc” precum și a sumelor încasate cu titlu de „comision de gestiune”, în valoare de 5.380 lei ( 71,72 lei x 12 luni = 860 lei la care se adaugă 4.520 lei reprezentând 64,47 lei x 67 luni), percepută începând cu data efectuării primei plăți până la data introducerii acțiunii, 16 ianuarie 2015, așa cum a solicitat reclamantul, la care se va adăuga dobânda legală calculată conform O.G. nr. 9/2000, în vigoare la data nașterii raportului juridic dintre părți, completată apoi cu O.G. nr. 13/2011.

Instanta nu va lua în considerare susținerea pârâtei privind înlăturarea benevolă din contract a acestor comisioane ca urmare a încheierii actului adițional A din data de 21.06.2010 la contractul de credit din 17.06.2008 întrucât, pe de o parte acest act adițional nu a fost negociat cu reclamantul, nefiind însușit de acesta prin semnătură și prin urmare este la rândul său abuziv, iar pe de altă parte pentru faptul că potrivit art. 35 lit. b din OUG nr. 50/2013 se interzice introducerea si perceperea de noi comisioane, tarife sau a oricăror alte speze bancare, cu excepția celor solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract ori care nu au fost oferite consumatorilor la data încheierii acestora.

Câtă vreme comisionul de risc înserat în contract a fost încasat de bancă la data efectuării primei plăți, 18.06.2008 faptul că acesta nu se mai regăsește în actul adițional nu are nicio relevanță, banca fiind obligată a-l restitui atât timp cât acesta a fost declarat a fi abuziv.

Apoi, în privința comisionului de gestiune, instanța constată că si acesta a fost încasat și după încheierea actului adițional, în baza graficului de rambursare inițial, în actul adițional nefiind făcută nicio modificare sub aspectul cuantumului sumei percepută în acest sens, ci doar sub aspectul denumirii, înserând în loc de „comision de gestiune” un „comision de administrare”.

Pentru toate aceste motive instanța va admite cererea reclamantului așa cum a fost formulată.

Conform prevederilor art. 453 Cod pr. civilă pârâta va fi obligată să plătească reclamantului cheltuielile de judecată efectuate cu onorariu avocat conform chitanței depusă la fila 61 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune privind capetele de cerere nr. 2 și 4.

Admite acțiunea formulată de reclamantul Șchiopoaia N. (CNP_) – cu domiciliul în satul/., în contradictoriu cu pârâta C. de E. și Consemnațiuni CEC, prin Agenția de R. II Fălticeni - cu sediul în mun. Fălticeni, . C, jud. Suceava.

Constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la pct. 6 lit. a privind perceperea unui „comision de gestiune credit” si la art. 6 lit. b privind „comisionul de risc” din contractul de credit nr. RQ_/17.06.2008 cu consecința excluderii acestora din contract.

Obligă pârâta la restituirea sumei de 1.960 lei, încasată cu titlu de „comision de risc” precum si a sumelor încasate cu titlu de „comision de gestiune” în valoare de 5.380 lei începând cu data efectuării primei plăți până la data introducerii acțiunii, 16.01.2015, la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată de la data încasării sumelor mai sus menționate si până la data plății efective a acestora către reclamant.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Fălticeni.

Pronunțată în ședința publică din data de 16.04.2015.

P., Grefier,

Red.PM

Tehnored.PM

Ex.4

Data: 13.05. 2015

← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr....		Fond funciar. Sentința nr. 912/2015. Judecătoria FĂLTICENI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Pretenţii. Sentința nr. 5/2015. Judecătoria FĂLTICENI Contestaţie la executare. Sentința nr. 913/2015. Judecătoria FĂLTICENI Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 914/2015. Judecătoria FĂLTICENI Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 902/2015. Judecătoria FĂLTICENI Fond funciar. Sentința nr. 912/2015. Judecătoria FĂLTICENI