Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 315/2015. Judecătoria FĂUREI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 315/2015 pronunțată de Judecătoria FĂUREI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 1783/228/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂUREI – JUDEȚUL B.
Operator de date cu caracter personal/Autorizația nr 4903
SENTINȚA CIVILĂ NR. 315
Ședința publică din 10 martie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. M. F.
Grefier: G. M. L.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității formulată de petenta U. A. TERITORIALĂ SURDILA GĂISEANCA,cu sediul în . B. privind amenda contravenționala ce i-a fost aplicată intimatului L. I.,domiciliat în . Filipești, ., județul B..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns av. B. M. care reprezintă petenta U.A.T. Surdila Găiseanca, jud. B. în baza împuternicirii avocațiale nr._/04.03.2015 aflată la dosar și intimatul L. I. personal.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura prealabilă a fost îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, procedura completă, după care:
Instanța din oficiu, procedând la verificarea competentei conform prevederilor art. 131 C.pr. civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Av.B. M. apreciaza că prezenta cauza poate fi soluționata la un termen de judecata.
Intimatul lasă la aprecierea instantei cu privire la durata soluționării cauzei.
Instanța estimeaza durata soluționării cauzei ca fiind un termen de judecată.
La întrebarea instantei intimatul declara că este de acord să presteze activitate în folosul comunitatii.
Av. B. M. pentru petentă solicita proba cu înscrisurile aflate la dosar pentru dovedirea acțiunii formulate și nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța încuviințează pentru petentă proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Atat reprezentantul petentei cat și intimatul arata că nu au alte probe de solicitat și cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat și alte incidente de soluționat, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dand cuvântul părților.
Av. B. M. pentru petenta solicită a se constata că intimatul nu a achitat amenda în aplicata prin procesul-verbal de contravenție în termenul de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii, fiind astfel îndeplinite prevederile art. 9 din O.G. nr. 2/2001. Solicită admiterea cererii formulate și a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicata intimatei prin procesul-verbal de contravenție cu obligarea acesteia la prestarea unei activități în folosul comunității pe raza comunei Surdila Găiseanca, judetul B..Nu solicita cheltuieli de judecată.
Intimatul este de acord să presteze activitati în folosul comunitatii.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 25.11.2014 petenta U.A.T.Surdila Găiseanca, județul B. a solicitat instanței înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 200 lei aplicată intimatului L. I. prin procesul verbal de sancționare contravențională . nr._ din 11.06.2011 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
În drept au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
În dovedirea cererii au fost depuse la dosar înscrisuri.
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare dar s-a prezentat în fața instanței de judecată la termenul de judecată stabilit și a declarat că este de acord să presteze activitate în folosul comunitatii-
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de sancționare contravențională . nr._ din 11.06.2011 i-a fost aplicată intimatului amenda contravențională în sumă de 200 lei.
În baza procesului verbal neatacat, au fost efectuate acte de executare împotriva intimatului, fiind emise somație și titlu executoriu, dar s-a constatat că intimatul nu deține bunuri mobile sau imobile și nici nu are venituri urmăribile care să facă obiectul executării .
Conform art.9 alin.(3) din O.G. nr. 2/2001 „ în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția,, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”.
Constatând că intimatul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, fiind îndeplinite condițiile art.9 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite cererea și va înlocui amenda contravențională în sumă de 200 lei aplicată intimatului L. I. prin procesul verbal de sancționare contravențională . nr._ din 11.06.2011 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității cu o durată de 40 ore, activitate ce se va desfășura pe raza comunei Surdila Găiseanca, jud.B. .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulata de petenta U. A. TERITORIALĂ SURDILA GĂISEANCA,cu sediul în . B. în contradictoriu cu intimatul L. I. ,domiciliat în . Filipești, ., județul B., C.N.P._.
Înlocuiește amenda de 200 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de sancționare contravențională . nr._/11.06.2011 cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 40 de ore, activitate ce se va desfășura pe raza comunei Surdila Găiseanca, județul B..
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Făurei.
Pronunțată în ședință publică azi 10 martie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. M. FLORENTINGAMUREAC M. L.
red.C.M.F..
dact.G.M.L.
ex.4/01.04.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 392/2015. Judecătoria FĂUREI | Pretenţii. Sentința nr. 359/2015. Judecătoria FĂUREI → |
|---|








