Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 379/2015. Judecătoria FĂUREI

Sentința nr. 379/2015 pronunțată de Judecătoria FĂUREI la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 379/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂUREI – JUDEȚUL B.

Operator de date cu caracter personal / Autorizația nr.4903

SENTINȚA CIVILĂ NR. 379DOSAR NR._

Ședința publică din 24 MARTIE 2015

Instanța constituită din :

Președinte: C. M. F.

Grefier: N. C.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect înlocuire amendă contravențională cu muncă în folosul comunității formulată de petenta P. .> cu sediul în . privind amenda contravențională în sumă totală de 536 lei ce i-a fost aplicată intimatului B. V., domiciliat în sat.T.,..176, ..

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat av. B. M., care reprezintă petenta P. . împuternicirii avocațiale nr._ pe care o depune la dosar lipsind intimatul B. V..

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura prealabilă a fost parcursă, procedura pentru acest termen de judecată este îndeplinită, acțiunea fiind scutită de plată taxei judiciare de timbru, cauza se află la primul termen de judecată, după care :

Instanța, procedând din oficiu la verificarea competentei potrivit prevederilor art. 9 alin.3 din O.G.2/2001, constatată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Întrebat fiind,apărătorul petentei estimează durata procesului un termen.

Instanța apreciază durata procesului un termen.

Av. B. M. pentru petentă ,în dovedirea acțiunii solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar.

În temeiul art.258 c.pr.civ. instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse de petentă la dosar.

Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond ;

Av.B. M. pentru petentă solicită a se constata că intimatul nu a achitat amenzile stabilite prin procesele verbale în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite. Fiind îndeplinite condițiile art.9 din O.G.2/2001 solicită admiterea acțiunii și a se dispune înlocuirea amenzilor cu sancțiunea obligării intimatului la prestare unei activități în folosul comunității care să fie desfășurată pe raza . solicită cheltuieli de judecată.

INSTANȚA ,

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Făurei sub numărul_ /16.12.2014 petenta P. . a sesizat instanța în vederea înlocuirii amenzilor aplicate intimatului B. V. prin procesele verbale de sancționare contravențională . nr._/31.07.2011 și . nr._/12.08.2011 încheiat de un agent constatator din cadrul I.P.J. Ialomița-Secția de Poliția Grivița cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

În dovedirea cererii au fost depuse la dosar înscrisuri.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost admisă pentru petentă conform prevederilor art. 258 din codul de procedură civilă proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesele verbale de sancționare contravențională . nr._/31.07.2011 și . nr._/12.08.2011 încheiat de un agent constatator din cadrul I.P.J. Ialomița-Secția de Poliția Grivița,intimatul a fost sancționat cu amendă în sumă totală de 536 lei.

Rezultă din Nota de constatare din 15.09.2014 emisă de P. Comunei Dudești că nu se poate proceda la executarea silită a intimatului. Acesta a fost somat să achite debitul datorat, fiind emis în acest sens titlul executoriu nr. 52/15.12.2014.

Potrivit prevederilor art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 în vigoare la data sesizării instanței „în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.”

Constatând că intimatul nu a achitat amenda în sumă totală de 536 lei stabilită prin procesele verbale . nr._/31.07.2011 și . nr._/12.08.2011 încheiat de un agent constatator din cadrul I.P.J. Ialomița-Secția de Poliția Grivița în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, fiind îndeplinite condițiile art. 9 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite cererea și va înlocui amenda în sumă totală de 536 lei cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 106 de ore, sancțiune proporțională cu nivelul pecuniar al amenzii stabilită în sarcina intimatului, activitate care se va desfășura pe raza comunei Dudești,jud.B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

ADMITE cererea formulată de petenta P. COMUNEI DUDEȘTI, cu sediul în . în contradictoriu cu intimatul B. V., domiciliat în sat.T.,..176, ..

Înlocuiește amenda totală de 536 lei aplicată intimatului B. V. ( născut la data de 30.05.1980 ,CNP-_) prin procesele verbale de sancționare contravențională . nr._/31.07.2011 și . nr._/12.08.2011 cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 106 ore, activitate ce se va desfășura pe raza comunei Dudești, județul B..

CU APEL în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Făurei.

Pronunțată în ședință publică azi 24 martie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. M. F. N. C.

Red.C.M.F.

Dact.N.C.- 4 ex.-01.04.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 379/2015. Judecătoria FĂUREI