Partaj judiciar. Sentința nr. 789/2015. Judecătoria FĂUREI

Sentința nr. 789/2015 pronunțată de Judecătoria FĂUREI la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 789/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂUREI- JUDEȚUL B.

Operator de date cu caracter personal /Autorizația nr. 4903

SENTINȚA CIVILĂ NR. 789DOSAR NR._

Ședința publică din 23 SEPTEMBRIE 2015

Instanța constituită din:

Președinte: I. D. A.

Grefier: N. C.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect partaj judiciar formulată de reclamanta G. O. ,domiciliată în oraș Făurei, ., jud. B., în contradictoriu cu pârâții B. V. și B. M., ambii domiciliați în ..

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 10.09.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 23.09.2015, hotărând următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.12.2014 cu nr._ reclamanta G. O. în contradictoriu cu pârâții B. V. și B. M. , au solicitat partajarea imobilului prin formarea a două loturi egale de 1/ 2.

In motivare, reclamanta a arătat că, prin sentința civilă nr. 184/13.03.2014 pronunțată de Judecătoria Făurei în dosarul nr._ ,s-a dispus rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. 747/2.06.2009 de către BNP A. R. C. E.. Inițial, prin contractul de întreținere menționat a transmis către pârâți nuda proprietate asupra cotei indivize de 1/ 2 din imobilul situat în intravilanul oraș Făurei,.,jud.B. înscris în Cartea Funciară nr. 124/N a localității Făurei, cu nr. cadastral provizoriu 454, compus din teren de categoria curți-construcții, în suprafață totală de 743 m.p. și din construcțiile amplasate pe acest teren având următoarele caracteristici: C1 –locuință ,având trei camere, edificată din paiantă, acoperită cu tablă, cu o suprafață construită de 79,75 m.p. și C2 – anexă, edificată din paiantă, acoperită cu carton cu suprafața construită de 46,20 m.p. Imobilul are următoarele vecinătăți :la Nord-G. Z.,Est-. C. și la Vest-teren viran. Restul cotei indivize de 1/2 din acest imobil aparține pârâților B. V. și B. M..

In drept, reclamanta a invocat dispoz.art.670 Cod Civil.

Cererea a fost legal timbrată conform chitanței aflată la dosar –fila 19.

Pârâții au formulat întâmpinare prin care au arătat, în principal ,că sunt de acord cu partajarea respectivului imobil prin formarea a două loturi egale conform cotelor corespunzătoare părților și față de faptul că din punctul lor de vedere partajarea în natură este posibilă solicită să se aibă în vedere efectuarea împărțelii în natură așa cum prevede și art.983 alin.2 C.pr.civ. și mai ales că imobilul permite formarea a două loturi distincte și independente.

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat pentru reclamantă și pârâți proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie-cadastru și geodezie și în specialitatea construcții ,considerând această probă că este admisibilă și concludentă.

A fost administrată proba încuviințată, fiind depuse rapoartele de expertiză întocmite la dosar-filele 83-100.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Văzând acțiunea reclamantei și potrivit înscrisurilor existente la dosarul cauzei, instanța reține că reclamanta, împreună cu pârâta B. M. (care era căsătorită cu pârâtul B. V.) au cumpărat, de la numita A. D., în indiviziune și în cote egale, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat la notarul public la data de 25.04.2001 cu nr. 224, imobilul situat în orașul Făurei, ., jud. B., cu număr cadastral 454, compus din casă de locuit și o anexă gospodărească, precum și teren în suprafață de 743 mp aferent locuinței.

Astfel, cum reiese și din respectivul contract de vânzare-cumpărare, se constată că părțile au în proprietate comună (în indiviziune), imobilul situat în intravilanul orașului Făurei, ., jud. B., înscris în cartea funciară numărul_ a localității Făurei, nr. CF vechi: 124, cu număr cadastral 454 (conform extrasului de carte funciară depus la dosar), compus din teren în suprafață totală de 743 mp (real măsurat-744 mp, conform rapoartelor de expertiză tehnică judiciară întocmite în cauză de experții tehnici S. I. și G. M. V.) și din construcțiile amplasate pe acesta, notate cu C1-locuință, în suprafață real măsurată de 83 mp, respectiv C2 și WC (anexe), potrivit acelorași rapoarte de expertiză tehnică.

Din același contract de vânzare-cumpărare rezultă și cotele egale ale parților (cum de altfel a invocat și reclamanta în acțiune), pe de o parte 1/2 reclamanta, iar pe de altă parte 1/2 pârâții, împreună, având în vedere dobândirea imobilului în timpul căsătoriei pârâților.

Din înscrisurile de la dosar, se mai constată că prin sentința civilă nr. 184/13.03.2014, pronunțată de Judecătoria Făurei în dosarul nr._ (definitivă prin neapelare) s-a dispus rezoluțiunea contractului de întreținere încheiat între părți și autentificat de notarul public prin încheierea nr. 747/12.06.2009, contract prin care reclamanta le transmisese pârâților nuda proprietate asupra cotei indivize de 1/2 din imobilul ce face obiectul prezentei cauze. În consecință, a fost restabilită situația existentă anterior încheierii respectivului contract de întreținere.

Potrivit art. 1143 C. civ., nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, iar în conformitate cu dispozițiile art. 669 C. civ., încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând.

Instanța reține că partajul este operațiunea juridică prin care se pune capăt stării de coproprietate, în sensul că bunul stabilit în comun pe cote-părți este împărțit materialmente între copărtași, fiecare dintre aceștia devenind proprietar exclusiv asupra unei părți determinate sau asupra bunului ce formează obiectul coproprietății.

Prin urmare, pe calea partajului judiciar, instanța este ținută a hotărî modalitățile concrete de partajare, adică este ținută la a stabili fie formarea de loturi și atribuirea în natură fiecărui coproprietar, fie atribuirea bunului în proprietatea exclusivă a unuia dintre coproprietari, fie, în ultimă analiză, de a dispune vânzarea bunului și de a împărți echivalentul bănesc între copărtași.

Principala modalitate de realizare a partajului este partajul în natură prin formarea de loturi și atribuirea acestora coproprietarilor, potrivit art. 984 alin. 2 C.proc.civ. Această modalitate se impune pentru a da eficacitate dreptului de coproprietate al persoanei asupra unui bun imobil, drept care îi permite să se bucure de folosirea efectivă a bunului.

Principiul care domină partajul judiciar este asigurarea egalității copărtașilor, proporțional cu cotele ce li se cuvin prin împărțeala în natură fără fărâmițarea imobilelor. Împărțeala în natură nu se poate realiza însă luând în considerare, în mod exclusiv, criteriul mărimii cotelor de proprietate, cu nesocotirea celorlalte elemente de fapt, deoarece s-ar ajunge la consecințe inechitabile și la încălcarea principiilor care guvernează această materie.

Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta a cerut partajarea imobilului prin formarea a două loturi egale (1/2 pentru reclamantă și 1/2 pentru pârâți, împreună, în indiviziune).

Ulterior, reclamanta, prin avocat, a menționat că solicită atribuirea către aceasta a întregii case de locuit, precum și a jumătate din suprafața de teren, cu obligarea sa la plata către pârâți a unei sulte (varianta A din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expertul tehnic S. I.). A invocat reclamanta că aceasta locuiește efectiv în imobilul respectiv, că pârâții au un alt domiciliu, că părțile se află în conflict și că celelalte două variante propuse de expert nu ar fi practice.

Pârâții au arătat pe parcursul procesului că doresc să li se atribuie lotul de 1/2 în indiviziune, solicitând instanței reținerea variantei B din același raport de expertiză (care presupune atribuirea loturilor în proporții aproximativ egale, atât teren cât și casă de locuit), invocând necesitatea creării unor situații egale pentru părți, că nu au altă proprietate, că au locuit și ei în respectivul imobil în anul 2001 și că suma pe care ar primi-o de la reclamantă drept sultă nu ar fi suficientă pentru a-și construi o casă.

În speță, deși conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expertul tehnic S. I. s-a concluzionat că propunerea de partajare prezentată în varianta A ar fi cea mai bună soluție de partajare a imobilului în cauză, expertul tehnic a întocmit și variantele B și C de partajare (varianta B care presupune două loturi sensibil egale, atât casă cât și teren, iar varianta C care presupune partajarea casei în părți sensibil egale, iar a terenului cu o diferență semnificativă). Astfel, se constată de către instanță posibilitatea partajării în natură atât a terenului cât și a casei de locuit.

Așa fiind, instanța apreciază că se impune și va dispune împărțeala în natură, aceasta fiind regula în materia partajului, potrivit art. 984 alin. 2 C.proc.civ., cum de altfel am arătat anterior. Niciunul din argumentele aduse de reclamantă nu este suficient pentru a determina, în mod clar, soluția propusă de reclamantă (atribuirea către aceasta a întregii case de locuit), atâta vreme cât din punct de vedere practic, tehnic, este posibilă împărțirea imobilului, iar pârâții își doresc, la rândul lor, partea din casă ce li se cuvine.

În acest mod, se vor crea două gospodării distincte, neavând relevanță, din această perspectivă, nici eventualul conflict existent între părți, conform celor arătate de reclamantă. Totodată, nu prezintă relevanță în cauză, nefiind de altfel nici dovedită în niciun fel, împrejurarea susținută de reclamantă privind faptul că pârâții ar mai avea în proprietate și un alt imobil de locuit.

La formarea și atribuirea loturilor, ținând cont și de criteriile legale prevăzute de art. 988 C.proc.civ., raportat la împrejurările reținute mai sus, instanța va dispune partajul bunului imobil comun, conform variantei B din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expertul tehnic S. I., (variantă regăsită în anexa 3 la raport).

În consecință:

-se va atribui, în exclusivitate, reclamantei G. O. lotul 3, delimitat de punctele 1, A, H, I, J, K, 3, 4, 1, teren în suprafață totală, real măsurată, de 372 mp, împreună cu construcțiile aflate pe acesta, respectiv partea din locuința C1 (lot 1), notată cu apartament 2 (în suprafață construită de 43 mp, delimitată de punctele B, G, F, E, B), precum și C2, conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expertul tehnic S. I.;

-se va atribui, în indiviziune, pârâților B. V. și B. M. lotul 2, delimitat de punctele A, 2, K, J, I, H, A, teren în suprafață totală, real măsurată, de 372 mp, împreună cu construcțiile aflate pe acesta, respectiv partea din locuința C1 (lot 1), notată cu apartament 1 (în suprafață construită de 40 mp, delimitată de punctele B, C, D, E, B), precum și WC, conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expertul tehnic S. I..

Totodată, instanța va obliga pe reclamantă la plata sumei de 466 lei către pârâți, cu titlu de sultă.

Cu privire la cheltuielile de judecată efectuate în cauză, instanța apreciază necesar și echitabil ca părțile să suporte proporțional cu cota fiecăreia aceste cheltuieli. Astfel, într-un proces de partaj calitățile părților sunt complexe, acțiunea folosind tuturor celor implicați și nu doar unora dintre acestea.

Instanța reține că reclamanta a efectuat și dovedit următoarele cheltuieli de judecată: 989,1 lei taxă judiciară de timbru, 1200 lei onorariu avocat, 1700 lei onorarii experți-900 lei construcții și 800 lei topo- (în total 3889,1 lei). Pârâții au efectuat și dovedit următoarele cheltuieli de judecată: 1500 lei onorariu avocat.

După compensarea sumei de 1500 lei (cheltuieli de judecată solicitate de pârâți) din cheltuielile de judecată cerute de reclamantă, jumătate din diferența rămasă de 2389,1 lei (respectiv suma de 1194,55 lei) va fi pusă în sarcina pârâților, astfel că instanța va obliga pe pârâți la plata către reclamantă a sumei de 1194,55 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Având în vedere cele de mai sus, instanța va admite în parte cererea reclamantei, conform celor arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

ADMITEîn parte cererea formulată de reclamanta G. O., domiciliată în oraș Făurei, ., jud. B., CNP-_ în contradictoriu cu pârâții B. V. ,domiciliat în ., CNP-_ și B. M.,domiciliată în .,CNP-_.

Dispune partajul imobilului –situat în intravilanul orașului Făurei, ., jud. B., înscris în cartea funciară numărul_ a localității Făurei (nr. CF vechi: 124), cu număr cadastral 454, compus din teren în suprafață totală de 743 mp (real măsurat-744 mp, conform rapoartelor de expertiză tehnică judiciară întocmite în cauză de experții tehnici S. I. și G. M. V.) și din construcțiile amplasate pe acesta, notate cu C1-locuință, în suprafață real măsurată de 83 mp, respectiv C2 și WC (anexe), potrivit acelorași rapoarte de expertiză tehnică–, conform variantei B din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expertul tehnic S. I., (variantă regăsită în anexa 3 la raport), astfel:

-se atribuie, în exclusivitate, reclamantei G. O. lotul 3, delimitat de punctele 1, A, H, I, J, K, 3, 4, 1, teren în suprafață totală, real măsurată, de 372 mp, împreună cu construcțiile aflate pe acesta, respectiv partea din locuința C1 (lot 1), notată cu apartament 2 (în suprafață construită de 43 mp, delimitată de punctele B, G, F, E, B), precum și C2, conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expertul tehnic S. I.;

-se atribuie, în indiviziune, pârâților B. V. și B. M. lotul 2, delimitat de punctele A, 2, K, J, I, H, A, teren în suprafață totală, real măsurată, de 372 mp, împreună cu construcțiile aflate pe acesta, respectiv partea din locuința C1 (lot 1), notată cu apartament 1 (în suprafață construită de 40 mp, delimitată de punctele B, C, D, E, B), precum și WC, conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expertul tehnic S. I..

Obligă pe reclamantă la plata sumei de 466 lei către pârâți, cu titlu de sultă.

Obligă pe pârâți la plata către reclamantă a sumei de 1194,55 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

CU APEL în 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Făurei.

Pronunțată azi, 23.09.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

PREȘEDINTE, GREFIER

I. D. A. N. C.

Red.I.D.A.

Dact.N.C.-10 ex.-05.11.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 789/2015. Judecătoria FĂUREI