Validare poprire. Sentința nr. 682/2015. Judecătoria FĂUREI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 682/2015 pronunțată de Judecătoria FĂUREI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 682/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂUREI- JUDEȚUL B.
Operator de date cu caracter personal /4903
SENTINȚA CIVILĂ NR.682
Ședința publică din 25 Iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. D. A.
Grefier: H. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de creditoarea . IFN SA cu sediul în București, ..6A, București în contradictoriu cu debitorul B. S. cu domiciliul în I., ..D3, ., . și terțul poprit . cu sediul în I., ., județulBrăila, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns debitorul B. S., personal, lipsind creditoarea . IFN SA, și terțul poprit .> S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: cauza se află la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Debitoarea B. S. arată că a încheiat în anul 2006 un contract de credit, s-a prezentat la executorul judecătoresc, însă nu a fost primită.
Instanța, din oficiu invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Făurei.
Debitoarea B. S. arată că Judecătoria Făurei este competentă.
Instanța rămâne în pronunțarea asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Deliberând în prezenta cauză constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Făurei la data de 22.04.2015 sub nr._ creditoarea . IFN SA a solicitat în contradictoriu cu debitoarea B. S. și terțul poprit . validarea popririi înființate de Biroul Executorului Judecătoresc P. A. M. în dosarul de executare silită nr. 1810/2014 privind poprirea sumei de 9958,79.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat, în esență, că debitoarea nu și-a executat de bunăvoie obligația de achitare a creanței rezultate din cererea pentru emiterea unui card de credit nr._ din data de 22.03.2006, emis de Euroline R. Service SA.
Prin adresa din data de 07.04.2015 executorul judecătoresc P. A. M. a dispus înființarea unei popriri în cuantum de 1/3 asupra veniturilor salariale pe care debitoarea le obține de la terțul poprit ..
Creditoarea a arătat prin cerere că terțul poprit nu s-a conformat dispoziției de înființare a popririi dispusă de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr.1810/2014, solicitând admiterea cererii și validarea popririi înființate prin adresa din data de 07.04.2015 a executorul judecătoresc precum și sancționarea terțului poprit cu amendă potrivit dispozițiilor art.789 alin. 9 din codul de procedură civilă pentru refuzul cu rea-credință a îndeplinirii obligațiilor dispuse prin poprire de executorul judecătoresc.
În drept, creditoarea a invocat prevederile art. 789 din Codul de Procedură Civilă.
La cerere au fost anexate în copie înscrisuri.
Terțul poprit . nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 789 alin. 1 C.p.civ. (act normativ aplicabil în prezenta cauză în forma în vigoare la momentul declanșării executării silite, prin prisma dispozițiilor art. 24 și 25 C.proc.civ., raportat la art. 622 alin. 2 C.proc.civ.), competența în privința validării popririi aparține instanței de executare.
Conform art. 650 alin. 1 C.p.civ. (în forma în vigoare la același moment menționat anterior) ,,instanța de executare este judecătoria în circumscripția căruia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afară de cazurile în care legea dispune altfel”.
Prin Decizia nr. 348/17.06.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529/16.07.2014, dispozițiile art. 650 alin. 1 C.p.civ. au fost declarate neconstituționale, fiind suspendate de drept de la data publicării în Monitorul Oficial. Astfel din punct de vedere practic, aceste prevederi nu mai produc efecte juridice de la data de 16.07.2014, fiind înlocuite ulterior prin Legea nr. 138/2014.
Însă, în ceea ce privește aplicarea ratione temporis a Deciziei Curții Constituționale, se impune o distincție între executările silite în cazul cărora instanța de executare a fost sesizată înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 348/17.06.2014, respectiv după această dată. Rezolvarea acestei probleme trebuie să pornească de la trei aspecte esențiale: (a) deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și au putere numai ex nunc, pentru viitor, respectiv de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României; (b) ceea ce rezolvă instanța de executare reprezintă incidente apărute în cursul executării silite, astfel că momentul cert, determinant în stabilirea competenței instanței de executare, îl reprezintă data sesizării instanței cu cererea de încuviințare a executării silite; (c) trebuie păstrat principiul esențial al unicității instanței de executare, aceeași instanță fiind competentă să încuviințeze executarea silită și să soluționeze orice alt incident în legătură cu aceasta.
În cazul în care cererea de încuviințare a executării silite a fost înregistrată pe rolul instanței de executare înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 348/17.06.2014, este pe deplin aplicabilă regula potrivit căreia competența rămâne câștigată în favoarea instanței legal învestite, chiar dacă ulterior norma care a determinat competența este înlăturată, regulă consacrată în art. 25 alin. 2 C.p.civ.
Înainte de formularea cererii de încuviințare a executării silite, competența instanței de executare nu este încă cu certitudine angajată.
Așadar, numai dacă instanța de executare a fost sesizată cu cererea de încuviințare a executării silite anterior publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, competența acestei instanțe este clar și legal dobândită, potrivit vechii reglementări, nu doar pentru această cerere a cărei admitere constituie o premisă esențială a executării silite înseși și, ca atare, constituie mai mult decât un simplu incident, ci și pentru orice altă cerere ulterioară, formulată în cadrul și în legătură cu executarea silită (e.g., contestația la executare, autorizarea aplicării sechestrului asupra bunurilor aflate în mâinile terților, conform art. 732 alin. 2 C.p.civ., precum și validarea popririi, cum este cazul de față).
La fel ca și Legea nr. 138/2014, nici Decizia Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014 nu poate avea niciun efect asupra executărilor silite aflate în curs si pentru care s-a depus cererea de încuviințare a executării anterior publicării acesteia în Monitorul Oficial, întrucât ea produce efecte „numai pentru viitor” (art. 147 alin. 4) din Constituție), nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare; în cazul executărilor silite în curs, competența organului de executare și, implicit și mediat, competența instanței de executare a fost fixată la data sesizării acesteia din urmă cu cererea de încuviințare a executării silite și – cu singura excepție a cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate – competența instanței de executare prevăzute de art. 650 alin. (1) C.p.civ., legal dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu incidente ulterioare de competența sa, precum contestația la executare, validarea popririi sau cererea de întoarcere a executării silite.
Astfel, noile reguli de drept tranzitoriu, statornicite de legiuitor în cuprinsul art. 24 și următoarele C.p.civ. au ca scop asigurarea unei judecăți sau executări silite unitare, prin aplicarea acelorași norme juridice, în vigoare, după caz, la data începerii procesului sau la data începerii executării silite, garantând astfel stabilitatea și previzibilitatea raporturilor juridice procesuale. A fost așadar abandonat vechiul sistem, al izolării actelor de procedură, legea aplicabilă fiind stabilită în raport de fiecare act de procedură în parte (tempus regit actum), fiind preferat sistemul aplicării unitare a legii noi prin raportare la fazele procesului civil (judecata, respectiv executarea silită).
Dispozițiile categorice ale art. 24 C.p.civ., în sensul aplicării legii noi doar judecăților și executărilor silite începute după ., sunt aplicabile deopotrivă normelor de organizare judecătorească, de competență și de procedură propriu-zisă întrucât legea nu distinge și, ca atare, nici interpretul nu trebuie să distingă. În ce privește normele de competență, aplicarea imediată a acestora implică și un efect retroactiv al acestora, deoarece are ca efect dezînvestirea instanței legal și valabil sesizate și revenirea asupra efectelor juridice ale cererii introductive de instanță, chiar dacă numai pentru viitor, întrucât, prin ipoteză, nu sunt puse în discuție valabilitatea sau efectele actelor de procedură deja făcute. Toate acestea trebuie adaptate specificului executării silite: competența instanței de executare este fixată la momentul sesizării acesteia pentru prima oară cu cererea de încuviințare a executării silite. Până la data acestei cereri, executarea silită se află într-un stadiu incipient, potențial, iar competența instanței nu este încă angajată. Dimpotrivă, odată sesizată instanța cu cererea de încuviințare a executării silite, calitatea sa de instanță de executare este legal dobândită pentru tot cursul executării silite, evenimentele legislative survenite nefiind de natură să o influențeze.
Din perspectiva dreptului intertemporal și a intenției legiuitorului de a permite stabilirea certă și imediată a legii aplicabile întregii faze a procesului civil (în cazul de față, întregii executări silite), cererile formulate în legătură cu o executare silită în curs constituie incidente procedurale, care păstrează un anumit caracter „accesoriu” sau numai „incidental” față de executarea silită și care trebuie supuse aceleiași legi ca și executarea silită însăși. În măsura în care executarea silită a început sub imperiul legii vechi, aceasta va fi aplicabilă tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, inclusiv tuturor procedurilor judiciare incidente, ocazionate de respectiva executare silită, precum încuviințarea executării silite, contestațiile la executare sau validarea popririi. Această calificare, de incident apărut în cursul executării silite, se întemeiază pe dispozițiile exprese ale art. 650 alin. (2) C.p.civ.
Pe de altă parte, în cazul cererilor de încuviințare a executării silite înregistrate după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 348/17.06.2014 (dar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 138/2014), este evident că aplicarea, în continuare, a textului de lege declarat neconstituțional nu ar mai avea fundament legal.
Având în vedere că în cazul în speță s-a dispus încuviințarea executării silite în cauză, anterior publicării Deciziei Curții Constituționale, respectiv prin încheierea nr. 3086 din 03.03.2014, de către Judecătoria B. (aflată la fila 5), instanța de la sediul executorului judecătoresc (conform textului normativ în vigoare la acel moment), ținând cont de toate considerentele expuse anterior, instanța va admite excepția invocată și va declina competența în favoarea Judecătoriei B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Făurei, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. D. A. H. C.
Red.I.D.A.
Dact.H.C..
Ex.4/06.07.2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|
