Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2244/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 2244/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 02-05-2013 în dosarul nr. 117/229/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI - JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2244

Ședința publică din data de 02 mai 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – C. M.

GREFIER – R. C.

Pe rol află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul G. M. în contradictoriu cu pârâtul C. C., având ca obiect “hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că reclamantul a depus la dosar certificat fiscal și certificat de sarcini, dar nu a depus dovada timbrării acțiunii.

Față de lipsa părților, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pentru reclamantul lipsă doamna avocat Z. A. care substituie pe d-na av. C. N., lipsind pârâtul.

Apărătorul reclamantului depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1072 lei.

Instanța constată că acțiunea este legal timbrată. Întrucât nu mai sunt cereri noi de formulat și nici excepții de invocat, acordă cuvântul pe probe.

Apărătorul reclamantului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art.167 Cod procedură civilă, încuviințează reclamantului proba cu înscrisuri.

Apărătorul reclamantului, având cuvântul, arată că nu are cereri noi de formulat.

Instanța, întrucât nu mai sunt cereri noi de formulat și nici probe de administrat, constată procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantului, având cuvântul, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, fără cheltuieli.

Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare. După deliberare,

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /08 ianuarie 2013, reclamantul G. M. a chemat în judecată pe pârâtul C. C. solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se constate că a intervenit vânzarea-cumpărarea suprafaței de 28.000 mp situat în extravilanul comunei Platonești, județul Ialomița, amplasată astfel: 18.000 mp în tarlaua 686/5, . în tarlaua 650/38/1, . în tarlaua 730/4, .>

În motivarea cererii reclamantul arată a încheiat cu autorul pârâtului un contract de promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, pentru achiziționarea suprafațelor arătate.

Paratul avea obligatia de a face demersurile in vederea perfectarii actelor in forma autentica, insa perfectarea vanzarii nu a avut loc.

În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art.1669, 1523 Cod civil.

Au fost atasate, în copie, urmatoarele acte: antecontractul de vanzare-cumparare, titlul de proprietate nr._/_/04.04.2002, cod_ emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomița, carte identitate reclamant, procură, certificat moștenitor nr.283/2010 emis de BNP D. M. L., proces verbal mandatar parata, și, în original, împuternicire avocațială.

Ulterior, reclamantul a depus certificat fiscal și certificat de sarcini.

Parata nu a depus întîmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, din titlul de proprietate_/_/04.04.2002, cod_ emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomița (fila 6, 7), rezultă că numitul C. G., a primit în proprietate, prin reconstituire, suprafața de 3 ha situată în extravilanul comunei Platonești, județul Ialomița, din care suprafața de 28.000 mp amplasată astfel: 18.000 mp în tarlaua 686/5, . în tarlaua 650/38/1, . în tarlaua 730/4, . vecinatatile mentionate în titlul de proprietate mentionat.

Din certificatul de moștenitor nr.283/2010 emis de BNP D. M. L. (fila 10) rezultă că de pe urma defunctului C. G. a rămsa moștenitor C. C., iar în masa succesorală a rămas și terenul în suprafața de 28.000 mp amplasată astfel: 18.000 mp în tarlaua 686/5, . în tarlaua 650/38/1, . în tarlaua 730/4, . titlului de proprietate_/_/04.04.2002, cod_ emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomița.

Din contractul de promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare încheiat la data de 04.12.2012 (fila 6), rezultă că numitul C. C., prin mandatar G. A., cu procura autentificată sub nr.3589 emisă de BNP D. M., i-a promis reclamantului că îi vinde suprafața de 28.000 amplasată astfel: 18.000 mp în tarlaua 686/5, . în tarlaua 650/38/1, . în tarlaua 730/4, . a primit prețul de 3000 lei la data încheierii contractului.

Potrivit art.1279 alin.(3) teza I din Codul civil dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanța, la cererea părții care și-a îndeplinit propriile obligații, poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract, atunci când natura contractului o permite, iar cerințele legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite.

Conform art.1669 alin.1 din codul civil, regulă specială în materia promisiunii de vânzare, când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.

Din textele de lege arătate, rezultă că dacă promitentul vânzător refuză să încheie contractul promis, instanța, la cererea părții, poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract, dacă cerințele legii pentru validitatea contractului sunt îndeplinite.

Art.1179 alin.(2) cod civil dispune că în măsura în care legea prevede o anumită formă a contractului, aceasta trebuie respectată, sub sancțiunea prevăzută de dispozițiile legale aplicabile.

Prin urmare, în situația în care se urmărește pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, trebuie îndeplinite toate condițiile de validitate cu privire la antecontractul respectiv.

Potrivit art.244 Cod civil, convențiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute.

Prin urmare, instanța apreciază că, în situația în care se dorește obținerea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru un bun imobil este necesar ca antecontractul să fi fost încheiat în formă autentică. Forma autentică nu este necesară ca și cerință de validitate pentru antecontract, ci o cerință care, dacă este îndeplinită, permite să se ajungă la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare cumpărare.

Antecontractul încheiat între reclamant și pârât (fila 4, 5) nu este întocmit în formă autentică, prin urmare, față de considerentele arătate, instanța apreciază că nu se poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare cumpărare.

În consecință, instanța urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată.

Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Văzând și prevederile art. 299 raportat la art. 2821 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamantul G. M., domiciliat în ., în contradictoriu cu pârâtul C. C., domiciliat în C., .. 38-40. ..A, ., ca neîntemeiată.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.05.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. și tehnored. M.C.

4 ex./23.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2244/2013. Judecătoria FETEŞTI