Partaj judiciar. Sentința nr. 2174/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 2174/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 781/229/2012

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI- JUDETUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR 2174

Ședința publică din data de 25 aprilie 2013

INSTANȚA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE – C. M.

GREFIER – DUMITDRESCU A. – M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul Z. E. în contradictoriu cu pârâții S. V., M. C., S. S., C. A. C., P. M. și C. I., având ca obiect "succesiune – dezbatere succesiune, constatare masă succesorală, constatare calitate moștenitor".

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reprezentantul convențional al reclamantului Z. E., avocat T. S. V. și reprezentatul convențional al pârâtei S. V. avocat, A. Z., lipsind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

La interpelarea instanței reprezentanții convenționali ai părților învederează instanței faptul că nu au de formulat obiecțiuni la raportul de expertiză topografică întocmit și depus la dosarul cauzei de către domnul expert B. I..

Instanța stabilește onorariu definitiv în cuantum de 400 lei și dispune emiterea unor adrese către Biroul Local de Expertize Tehnice de pe lângă Tribunalul Ialomița și către domnul expert B. I. pentru a fi adus la cunoștință faptul că a fost stabilit onorariul definitiv, acesta fiind achitat cu chitanța nr._, după care, acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Reprezentantul convențional al pârâtului, având cuvântul, solicită instanței admiterea acțiunii principale astfel cum a fost formulată de către reclamant și admiterea cererii reconvenționale, urmând a fi dispusă ieșire din indiviziune asupra terenului extravilan menționat în cauză ca făcând parte din masa succesorală și a fi omologat raportul de expertiză efectua de către domnul expert B. I., astfel cum a lotizat.

De asemenea solicită ca lotul nr. 5, lot ce i-a fost atribuit pârâtului C. A. C. să îi fie atribuit acestuia astfel încât să se constate vânzarea terenului în favoarea reclamantului Z. E.. Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentatul convențional al pârâtei S. V., având cuvântul, pune concluzii de admitere a cererii principale și a cererii reconvenționale, urmând a se constata că în masa succesorală a autorului S. B. a rămas suprafața de 7,5 ha teren situat pe teritoriul municipiului Fetești, asupra căruia au calitate de moștenitori pârâții din prezenta cauză.

Cu privire la ieșirea din indiviziune urmează ca aceasta să se realizeze conform raportului de expertiză topografică, astfel lotul nr. 1 să îi fie atribuit pârâtei S. V., lotul nr. 2 pârâților P. M. și C. I., lotul nr. 3 pârâtei S. S., lotul nr. 4 pârâtului M. C., iar lotul nr. 5 pârâtului C. A. C..

Totodată solicită pronunțarea unei hotărâri prin care se constate că între pârâta S. V. în calitate de promitente cumpărător și pârâți C. I. și P. M. a intervenit în mod valabil vânzarea cumpărarea suprafeței de 1,4 ha, teren situat pe raza municipiului Fetești și identificat în raportul de expertiză topografică, iar hotărârea ce se va pronunța să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare, din convenția încheiată reieșind faptul că părțile s-au înțeles asupra bunului, asupra prețului, prețul fiind achitat integral, iar promitenții vânzători sunt proprietarii bunului.

Fără cheltuieli de judecată.

Instanța luând act de concluziile reprezentantului convențional la reclamantului și de cele ale reprezentatului convenționala al pârâtei S. V., declară dezbaterile închise și reține dosarul sper soluționare.

INSTANȚA

Asupra încheierii de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /08 12 2012 reclamantul Z. E., domiciliat în mun.Fetești, ., ., ., a chemat în judecată pe pârâții S. V. domiciliată în mun.Fetești, . Z6, ., M. C., domiciliat în mun.Fetești, ., jud.Ialomița, S. S., domiciliată în mun.A. I., ., ., C. A. C., domiciliat în mun.Fetești, ., jud.Ialomița, P. M., domiciliată în mun.București, ., ., . și C. I., domiciliat în mun.Fetești, ., jud.Ialomița solicitând ca prin hotărâre judecătorească să constate că în masa succesorală a autorului S. M. Bîdea, decedat, a rămas terenul în suprafață de 7,5 ha, situat pe teritoriul orașului Fetești, evidențiat în titlul de proprietate nr._/_, emis la data de 19.05.1994, să se constatate calitatea de moștenitor și cotele-părți succesorale și să se facă partajul asupra terenului, să se constate valabilitatea convenției de vanzare-cumpărare încheiată la data de 19.10.2009 cu paratul C. A. C. și să se pronunțe o hotarare care să țină loc de act autentic de vanzare-cumpărare.

În motivarea cererii reclamantul arată că prin titlul de proprietate_/_, emis la data de 19.05.1994 s-a reconstituit pe numele numiților U. V., M. C., S. S., C. A. și Chirișă V. un drept de proprietate asupra unui teren arabil extravilan în suprafață de 7,5 ha.

În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. art.728 cod civil și art. 5 ain.2 din Legea nr.247/2005.

Reclamantul a depus acte în susținerea cererii sale.

Pârâta S. V., moștenitor al autorului U. V., decedat la data de 18.05.2007, a formulat la data de 15 martie 2012 cerere reconvențională, solicitându-vă ca prin hotărâre să se constatate că în masa succesorală a autoarei C. Vergilia, decedată la data de 29.10.2008, a rămas cota de 1/5 din terenul în suprafață de 7,5 ha, situat pe teritoriul orașului Fetești, în tarlaua 642/1 și . 219/1 și . titlul de proprietate nr._, să se constatate calitatea de moștenitor și cotele-părți succesorale, să se pronunțațe o hotărâre prin care să se constatate că între ea, în calitate de promitent-cumpărător și pârâții C. I. și P. M., în calitate de promitenți-vânzători, a intervenit vânzarea suprafeței de 1,4 ha, teren situat pe teritoriul orașului Fetești, în tarlaua 219/1 și . vecini la N De 216, la E. Md N. D. (C.), la S. De 219/2, la V. P. A., evidențiată în titlul de proprietate_/_, emis la data de 19.05.1994, iar hotărârea ce se va pronunța să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În motivarea cererii a arătat că este fiica autorului U. V., decendent de gr.1 al autorului S. B.. Tatal său a decedat, s-a dezbătuit succesiunea și a fost eliberat certificatul de moștenitor nr.155/17.07.2007 la BNP S. I..

Parații C. I. și P. M. au promis vanzarea terenului în suprafață de 1,4 ha teren arabil situat în extravilanul orașului Fetești în tarlaua 219/1 .> În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. art.969, art.948, art.1073 și 1077 cod civil, art.119 C.pr.civ.și art.673 și ur.C.pr.civ.

Paratul a depus înscrisuri în susținerea cererii sale.

Paratul C. A.-C. a depus, pentru termenul de judecată din data de 14.06.2012, întimpinare, prin care a solicitat admiterea acțiunii. În drept a invocat dispozițiile art.115-118 C.pr.civ.

Paratii C. ion și P. M., au depus, pentru termenul de judecată din data de 14.06.2012, întimpinare, prin care a solicitat admiterea acțiunii.

În cauză a fost efectuat un raport de expertiză tehnică topografică (filele 130-138).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, din titlul de proprietate nr._/_, emis la data de 19.05.1994 de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomița rezultă că U. V., M. C., S. S., Condarie A. și C. V., moștenitori ai aurorului S. B., au primit în proprietate, prin reconstituirea dreptului de propietate, suprafața de 7,5 ha situată în extravilanul municipiului Fetești.

De pe urma autorului S. B., decedat la data de 11 iunie 1966 (certificat deces fila 48) nu s-a dezbătut succesiunea, așa cum rezultă din Încheierea nr.10/26.01.2012 a BNP S. I. și M. R.-A. (fila 7).

De pe urma autoarei C. Vergilia, decedată la data de 29.10.2008 (certificat deces fila 16)) nu s-a dezbătut succesiunea, așa cum rezultă din Încheierea nr.9/26.01.2012 a BNP S. I. și M. R.-A. (fila 36).

Din actele de stare civilă depuse la dosar, rezultă că, moștenitori cu vocație succesorală legală de pe urma autorului S. B., în ceea ce privește suprafața de7,5 ha situată în extravilanul municipiului Fetești, evidențiată în titlul de proprietate nr._/_, emis la data de 19.05.1994 de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomița, au rămas pârâta S. V., care vine la moștenire prin reprezentarea tatălui său U. V. (descendentul de gr. 1 al autorului S. Bîdea-decedat la data de 18.05.2007 -certificat deces fila 14 și de pe urma căruia s-a dezbătutut succesiunea fiind eliberat certificatul de moștenitor nr.155/17._ de BNP S. I. și M. R.-A. -fila 7)-cu o cotă succesorală partecde 1/5, M. C., descendent gr. 1, cu o cotă succesorală parte de 1/5, C. A. C., care vine la moștenire prin reprezentarea mamei sale C. A.-C. (descendenta de gr. 2 a autorului S. Bîdea decedată la data de 28.06.2009 -certificat deces fila 71 și de pe urma căruia s-a dezbătutut succesiunea fiind eliberat certificatul de moștenitor nr.100/21._ de BNP S. I. și M. R.-A. -fila 57), cu o cotă succesorală parte de de 1/5, C. I. și P. M., care vin la moștenire prin reprezentarea mamei C. Vergilia (descendenta de gr. 1 a autorului S. Bîdea, decedată la data de 29.10.2008, certificat deces fila 16 și Anexa 24 fila 75), cu o cotă succesorală parte de 1/10 fiecare, Sztamati Szuzsanna, soția supraviețuitoare a autorului S. I. (descendentul de gr. 1 al autorului S. Bîdea, decedat la data de 20 iulie 1979, certificat de deces fila 86), cu o cotă succesorală parte de 1/5.

Din actele de stare civilă depuse la dosar, rezultă că, moștenitori cu vocație succesorală legală de pe urma autoarei C. Vergilia au ramas parații C. I. și P. M. cu o cotă succesorală parte de 1/10 fiecare.

Reclamantul a depus și declarații de notorietate pentru numita C. A.-C. (fila 72), C. Vergilia (fila 77), S. B. (fila 78), S. Suzanna (fila 79).

În drept, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 91-98 cap. VI din Legea nr. 71/2011, astfel incat instanta va avea în vedere prevederile actelor normative în materia mostenirii, existente la data decesului numitului S. B., autor de rol.

De asemenea sunt aplicabile dispozitiile art.6 alin.2 din noul cod civil, precum și art.102 din Legea nr.71/2011, astfel încât se va aplica legea în vigoare la data încheierii antecontractelor.

Conform art. 974 Cod civil creditorii pot exercita toate drepturile și acțiunile debitorului, în afară de acelea care îi sunt exclusiv personale.

Conform art. 1073 Cod civil creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.

Potrivit art. 1077 Cod civil nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate de asemenea să fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire pe cheltuiala debitorului.

Cum dreptul de a introduce acțiunea de partaj nu este unul strict personal, provocarea împărțelii le incumbă și creditorilor. Pasivitatea debitorilor în realizarea drepturilor lor de proprietate și chiar încercarea de a frauda interesele legitime ale creditorilor, sunt cauze care l-au determinat pe legiuitor să prevadă, în favoarea creditorilor, această prerogativă de provocare a împărțelii.

Potrivit art. 969 Cod civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege.

Potrivit art. 1294 Cod civil vânzarea este o convenție prin care două părți se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru și aceasta a plăti celei dintâi prețul.

Potrivit art. 1310 Cod civil pot fi vândute toate lucrurile care sunt în comerț (adică în circuitul civil).

Potrivit art.728 cod civil nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împărțeala succesiunii chiar când ar exista convenții sau prohibiții contrarii.

Potrivit art. 651 Cod civil succesiunile se deschid prin moarte.

Conform ar. 669 Cod civil copiii sau descendenții lor succed tatălui, mamei, bunicilor și oricărui alt ascendent, fără deosebire de sex și chiar de ar fi născuți din deosebite căsătorii. Ei succed în părți egale când se găsesc toți în gradul dintâi și sunt chemați după propriul lor drept și succed pe tulpină când sunt chemați toți sau unul din ei prin reprezentare.

Potrivit art. 1 lit. a din Legea 319/1994 soțul supraviețuitor moștenește din averea celuilalt soț o pătrime când vine la succesiune cu copiii legitimi și recunoscuți sau numai cu unii din ei.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 18/1991 stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept. De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite. Stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate.

Conform art. 13 alin.1 și 3 din Legea nr.18/1991 republicată calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive, ori în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moștenirii. Titlul de proprietate se emite cu privire la suprafața de teren determinată pe numele tuturor moștenitorilor,urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun.

În cauză se constată că defunctul S. B. este titular de rol, iar titlul de proprietate nr._/_, emis la data de 19.05.1994 de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomița s-a emis pe numele numiților U. V., M. C., S. S., Condarie A. și C. V., moțtenitori ai aurorului S. B.

Având în vedere probatoriul administrat în cauză, textele de lege invocate, faptul că reclamantul-parat a reușit să dovedească că imobilul teren în suprafață de 7,5 ha situată în extravilanul municipiului Fetești, evidențiat în titlului de proprietate nr._/_, emis la data de 19.05.1994 de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomița face parte din moștenirea rămasă de pe urma defunctului S. B., iar moștenitori, în ceea ce privește această suprafață, sunt M. C., C. A. C., C. I. și P. M., S. Szuzsanna, instanța consideră că cererea este întemeiată urmând a o admite.

Parata-reclamantă a reușit să dovedească că în masa succesorală a autoarei C. Vergilia, decedată la data de 29.10.2008, a rămas cota de 1/5 din terenul în suprafață de 7,5 ha, situat în extravilanul municipiului Fetești, evidențiat în titlului de proprietate nr._/_, emis la data de 19.05.1994 de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomița, iar moștenitori, sunt C. I. și P. M., în calitate de fii cu câte o cotă succesorală parte de câte 1/10 fiecare prin urmare, instanța consideră că cererea reconvențioană este întemeiată urmând a o admite.

Prin urmare, va constata deschisa succesiunea de pe urma numitului S. M.B., decedat la data de 11.06.1996, cu ultim domiciliu in localitatea Fetești, judetul I..

Va constata că de pe urma defunctului S. Bîdea-decedat la data de 18.05.2007 a rămas în masa succesorală imobilul teren în suprafață de 7,5 ha situat în extravilanul municipiului Fetești, evidențiat în titlului de proprietate nr._/_, emis la data de 19.05.1994 de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomița cu amplasamentul și vecinătățile înscrise în acest titlu de proprietate, iar asupra acestui teren au calitatea de moștenitori legali parații S. V., nepoată de fiu, cu o cotă succesorală parte de 1/5, M. C., fiu, cu o cotă succesorală parte de 1/5, C. A. C., stănepot de fiu, cu o cotă succesorală parte de 1/5, C. I. și P. M., nepoți de fiu cu o cotă succesorală parte de 1/10 fiecare, Sztamati Szuzsanna, soția supraviețuitoare a autorului S. I. (fiu), cu o cotă succesorală parte de 1/5.

Va constata deschisa succesiunea de pe urma numitei C. Vergilia, decedată la data de 29.10.2008, cu ultim domiciliu in localitatea Fetești, judetul I..

Va constata că de pe urma defunctei C. Vergilia, decedată la data de 29.10.2008, a rămas în masa succesorală cota de 1/5 din terenul în suprafață de 7,5 ha, situat în extravilanul municipiului Fetești, evidențiat în titlului de proprietate nr._/_, emis la data de 19.05.1994 de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomița, asupra căreia au calitatea de moștenitori parații C. I. și P. M., în calitate de fii cu câte o cotă succesorală parte de câte 1/10 fiecare.

Va omologa raportul de expertiza tehnica topografica efectuat in cauza.

Va constata că între parâtul C. A.-C. în calitate de vânzător și reclamantul Z. E., în calitate de cumpărător a intervenit ca valabilă vânzarea-cumpărarea suprafaței de 1,4 ha (14.000 mp) terenul arabil situat în extravilanul municipiului Fetești, evidențiat în titlului de proprietate nr._/_, emis la data de 19.05.1994 de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată amplasat în tarlaua 219/1 . ca vecinătăți: la Nord-De 216, la est-N. D., la Sud-De219/2, la Vest-M. C. contra unui preț de 7000 lei.

Va constata că între pârâții C. I. și P. M. în calitate de vânzători și parata-reclamantă S. V., în calitate de cumpărătoare a intervenit ca valabilă vânzarea-cumpărarea terenului arabil în suprafață de 1,4 ha (14.000 mp) situat în extravilanul municipiului Fetești, evidențiat în titlului de proprietate nr._/_, emis la data de 19.05.1994 de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, amplasată în tarlaua 219/1 . ca vecinătăți: la Nord-De 216, la est- Sztamati Szuzsanna, la Sud-De219/2, la Vest-S. V. contra unui preț de 7000 lei.

Va sispune sistarea starii de indiviziune cu privire la terenul arabil în suprafață de 7,5 situat în extravilanul municipiului Fetești, evidențiat în titlului de proprietate nr._/_, emis la data de 19.05.1994 de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomița și va atribui părților suprafețele de teren conform raportului de expertiză efectuat în cauză, ținundu-se cont de suprafețele de teren ce au fost promise spre vânzare.

Va compensa cheltuielile de judecată.

Văzând și prevederile art. 299 Cod procedură civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamantul-parat Z. E., domiciliat în mun.Fetești, ., ., . în contradictoriu cu pârâții S. V. domiciliată în mun.Fetești, . Z6, ., M. C., domiciliat în mun.Fetești, ., jud.Ialomița, Sztamati Szuzsanna, domiciliată în mun.A. I., ., ., C. A. C., domiciliat în mun.Fetești, ., jud.Ialomița, P. M., domiciliată în mun.București, ., ., . și C. I., domiciliat în mun.Fetești, ., jud.Ialomița.

Admite cererea reconvențională formulată de parata-reclamantă S. V. în contradictoriu cu parații Z. E., M. C., Sztamati Szuzsanna, C. A. C., P. M., și C. I..

Constata deschisa succesiunea de pe urma numitului S. M.B., decedat la data de 11.06.1996, cu ultim domiciliu in localitatea Fetești, judetul I..

Constata că de pe urma defunctului S. Bîdea-decedat la data de 18.05.2007 a rămas în masa succesorală imobilul teren în suprafață de 7,5 ha situat în extravilanul municipiului Fetești, evidențiat în titlului de proprietate nr._/_, emis la data de 19.05.1994 de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomița cu amplasamentul și vecinătățile înscrise în acest titlu de proprietate, iar asupra acestui teren au calitatea de moștenitori legali parații S. V., nepoată de fiu, cu o cotă succesorală parte de 1/5, M. C., fiu, cu o cotă succesorală parte de 1/5, C. A. C., stănepot de fiu, cu o cotă succesorală parte de 1/5, C. I. și P. M., nepoți de fiu cu o cotă succesorală parte de 1/10 fiecare, Sztamati Szuzsanna, soția supraviețuitoare a autorului S. I. (fiu), cu o cotă succesorală parte de 1/5.

Constata deschisa succesiunea de pe urma numitei C. Vergilia, decedată la data de 29.10.2008, cu ultim domiciliu in localitatea Fetești, judetul I..

Constata că de pe urma defunctei C. Vergilia, decedată la data de 29.10.2008, a rămas în masa succesorală cota de 1/5 din terenul în suprafață de 7,5 ha, situat în extravilanul municipiului Fetești, evidențiat în titlului de proprietate nr._/_, emis la data de 19.05.1994 de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomița, asupra căreia au calitatea de moștenitori parații C. I. și P. M., în calitate de fii cu câte o cotă succesorală parte de câte 1/10 fiecare.

Omologheaza raportul de expertiza tehnica topografica efectuat in cauza.

Constată că între parâtul C. A.-C. în calitate de vânzător și reclamantul Z. E., în calitate de cumpărător a intervenit ca valabilă vânzarea-cumpărarea suprafaței de 1,4 ha (14.000 mp) terenul arabil situat în extravilanul municipiului Fetești, evidențiat în titlului de proprietate nr._/_, emis la data de 19.05.1994 de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată amplasat în tarlaua 219/1 . ca vecinătăți: la Nord-De 216, la est-N. D., la Sud-De219/2, la Vest-M. C. contra unui preț de 7000 lei.

Prezenta hotărâre ține loc de contract de vanzare-cumparare a terenului.

Constată că între pârâții C. I. și P. M. în calitate de vânzători și parata-reclamantă S. V., în calitate de cumpărătoare a intervenit ca valabilă vânzarea-cumpărarea terenului arabil în suprafață de 1,4 ha (14.000 mp) situat în extravilanul municipiului Fetești, evidențiat în titlului de proprietate nr._/_, emis la data de 19.05.1994 de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, amplasată în tarlaua 219/1 . ca vecinătăți: la Nord-De 216, la est- Sztamati Szuzsanna, la Sud-De219/2, la Vest-S. V. contra unui preț de 7000 lei.

Prezenta hotărâre ține loc de contract de vanzare-cumparare a terenului.

Dispune sistarea starii de indiviziune cu privire la terenul arabil în suprafață de 7,5 situat în extravilanul municipiului Fetești, evidențiat în titlului de proprietate nr._/_, emis la data de 19.05.1994 de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomița.

Atribuie paratei S. V. lotul 1 format din:

-tarlaua 219/1, . suprafata de 1,4 ha (14.000 mp) cu urmatoarele vecinatati: la Nord-De216, la Sud- De219/2, la Est-md C. V., la Vest-P. A..

-tarlaua 642/1, . suprafața de 1000 mp, cu urmatoarele vecinatati: la Nord-N. D., la Sud-642/2, la Est-C. V., la Vest-Ionița Z..

Atribuie paratilor C. I. și P. M. suprafața de 1000 mp din lotul 2, situat în tarlaua 642/1, . cu urmatoarele vecinatati: la Nord-N. D., la Sud-642/2, la Est- Sztamati Szuzsanna, la Vest-S. V..

Atribuie paratei Sztamati Szuzsanna lotul 3 format din:

-tarlaua 219/1, . suprafata de 1,4 ha (14.000 mp) cu urmatoarele vecinatati: la Nord-De216, la Sud- De219/2, la Est-M. C., la Vest-S. V..

-tarlaua 642/1, . suprafața de 1000 mp, cu urmatoarele vecinatati: la Nord-B. D. I., la Sud-642/2, la Est-M. C., la Vest-md C. V..

Atribuie paratului M. C. lotul 4 format din:

-tarlaua 219/1, . suprafata de 1,4 ha (14.000 mp) cu urmatoarele vecinatati: la Nord-De216, la Sud- De219/2, la Est-Z. E., la Vest- Sztamati Szuzsanna.

-tarlaua 642/1, . suprafața de 1000 mp, cu urmatoarele vecinatati: la Nord-B. D. I., la Sud-642/2, la EstCondari A. C., la Vest- Sztamati Szuzsanna.

Atribuie paratului C. A. C. suprafata de 1000 mp, din lotul 5, situată în tarlaua 642/1, . suprafața de 1000 mp, cu urmatoarele vecinatati: la Nord-B. D. I., la Sud-642/2, la Est-Minghiraș G., la Vest-M. C..

În baza art. 29 alin.5 din Legea nr. 7/1996 se va comunica Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița prezenta hotărâre judecătorească după rămânerea definitivă și irevocabilă.

În baza art. 771 alin. 6 teza a–4–a din Legea 571/2003, republicată, dispune ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, un exemplar al acesteia să fie comunicat la organul fiscal competent în vederea calculării impozitului pe veniturile din transferul proprietății imobilului și succesiunea defuncților.

Compensează cheltuielile de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.04.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER

Red. și tehnored. C.M/ D.A.M

Ex.9 /14.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 2174/2013. Judecătoria FETEŞTI