Plângere contravenţională. Sentința nr. 1067/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 1067/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 3634/229/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR.1067

Ședința publică din data de 04 martie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – R. I.

GREFIER - Z. F.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul N. I. A. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care:

Se ia act că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, constată în temeiul art. 1591 alin.4 Cod procedură civilă că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 Cod proc. civ. raportat la art. 32 alin.2 OG 2/2007.

În temeiul art.167 Cod procedură civilă încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri ca fiind utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei, constată procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe actele și lucrările dosarului.

După deliberare,

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanței sub nr._ la data de 08.05.2012, contestatorul N. I. A. (domiciliat în ., .,jud. Argeș) în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. (cu sediul în București, .. 401A, sector 6), a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 10.04.2012 și anularea sancțiunilor contravenționale principale și complementare aplicate.

În motivarea plângerii, scutită de la plata taxelor judiciare, contestatorul a arătat că la data de 13.06.206 a înmatriculat pe numele său autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_, iar la data de 13.01.2011 Primăria Comunei Valea M. P. i-a eliberat certificat fiscal nr. 215 pentru că avea intenția de a înstrăina autoturismul.

La aceeași dată a vândut numitului Zdralea D., din Techirghiol, autoturismul, în baza unui contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit, i-a predat acestuia certificatul fiscal, urmând ca acesta să procedeze la radierea autoturismului și la înmatricularea pe numele lui.

Potrivit procesului verbal, data de 16.12.2011, ora 14.34 reprezintă data constatării săvârșirii contravenției, dar la acea dată el nu mai avea posesia vehiculului, astfel că nu a circulat cu acesta, invocă petentul.

Deoarece nu a condus autoturismul în cauză și nu mai este proprietarul acestuia, solicită ca intimata să facă dovada că mijlocul tehnic prin care s-a constatat săvârșirea contravenției este certificat, verificat metrologic și autorizat din punct de vedere legal și să atașeze fotografia din care să rezulte că la volanul autoturismului se afla el.

A mai solicitat anularea procesului verbal pentru că acesta nu poartă semnătura agentului constatator, fiind astfel încălcate prevederile art. 17 din OG 2/2001.

Cererea a fost motivata in drept pe prevederile art. 31, art. 35 și urm. din OG 2/2001.

În dovedire se depun înscrisuri: proces verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției . 12 nr._/10.04.2012, proces verbal . 12 nr._/10.04.2012,copie carte de identitate vehicul, copie certificat de înmatriculare vehicul, certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit.

Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare, dar a depus, prin fax, la data de 03 ianuarie 2013, un set de înscrisuri în susținerea procesului verbal: proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR (fila 19), certificatul de calificat și autorizația de control a agentului constatator – fila 17 dosar, procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției . 12 nr._ din data de 10.04.2012- fila 18 dosar.

Sub aspect probator a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/10.04.2012 contestatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, potrivit art. 8 alin. 2 din OG 15/2002 și obligat să achite contravaloarea tarifului de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 în cuantum de 28 euro, deoarece s-a constatat că vehiculul cu nr. de înmatriculare_, care îi aparține, a circulat la data de 16.12.2011 ora 04.34 pe A2 km 144+100 m, Fetești, jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.

În urma verificării prevăzute de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost depusă prin poștă la data de 03.05.2012 în termenul legal de 15 zile de la data comunicării 27.04.2012 – fila 6, procesului verbal de constatare a contravenției

Cu privire la legalitatea procesului - verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentului potrivit cărora lipsește semnătura organului constatator.

Potrivit art.9 alineatul 2 din OG nr.15/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Potrivit art.7 din Legea 455/2001 în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că ori de câte ori legea prevede forma scrisă pentru dovedirea întocmirii unui înscris electronic, acesta poate fi generat pe suport de hârtie, semnătura electronică ce îi este atașată fiind valabilă dacă este bazată pe un certificat calificat si este generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Pe cale de consecință, semnătura electronică atașată unui înscris electronic generat pe suport de hârtie în scopul dovedirii existenței acestuia –cum este cazul procesului - verbal contestat, este valabilă dacă înscrisului în cauză i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Concluzionând, în raport de toate aceste elemente, instanța reține că procesul - verbal contestat a fost generat electronic, potrivit dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001, acesta având atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică, semnătură care este valabilă în raport de dispozițiile art.7 din Legea nr.455/2001.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că potrivit dispozițiilor art.8 alin.1 din OG nr.15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă. Cuantumul amenzilor este prevăzut în Anexa 2 la OG nr.15/2002.

Potrivit dispozițiilor art. 7 OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Conform dispozițiilor art.1 alin. 1 lit. b din același act normativ, utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini;

Scopul art. 8 din O.G. nr. 15/2002 este de a sancționa fapta de a circula cu un autovehicul fără a deține rovinietă valabilă.

În speță, potrivit contractului de vânzare - cumpărare pentru un vehicul folosit, contestatorul a vândut persoanei fizice Zdralea D. vehiculul cu număr înmatriculare_ (fila 12 dosar) la data de 13.01.2011.

Prin urmare, la data constatării contravenției, 16.12.2011, contestatorul nu mai avea nici calitatea de proprietar al vehiculului cu numărul de înmatriculare_ deoarece dreptul de proprietate fusese transmis către Zdralea D., dar nici calitatea de utilizator.

Sub acest aspect, instanța amintește și dispozițiile art 969 C. civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

În ce privește obligația contestatorului de a proceda la radierea vehiculului după înstrăinare, potrivit art. 11 alin 4 din OUG nr. 195/2002 în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidentele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că obligația de a efectua formalitățile de transcriere a transmiterii dreptului incumbă noului proprietar, iar nu celui ce a transmis dreptul de proprietate.

Pentru a putea fi antrenată răspunderea contravențională este necesară existența unui comportament ilicit care să aparțină contravenientului.

Astfel, în măsura în care acțiunea sau inacțiunea sancționabilă nu îi aparține este exclusă răspunderea sa.

Față de aceste aspecte, fără a mai analiza celelalte aspecte ce țin de aplicabilitatea legii contravenționale mai favorabile, luând în considerare că nu a fost dovedită imputabilitatea faptei contravenționale în persoana contestatorului, instanța urmează să admită plângerea formulată de N. I. A. în contradictoriu cu intimata C. Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA și în consecință va dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat de reprezentantul intimatei la data de 10.04.2012 și a măsurilor luate prin acesta .

Văzând și dispozițiile art. 34 alin. 2 din OG 2/2001

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de contestatorul N. I. A., domiciliat în ., ., județul Argeș, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., cu sediul în București, sector 6, ..401A.

Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat de reprezentantul intimatei la data de 10.04.2012 și a măsurilor luate prin acesta .

Cu recurs în 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 martie 2013 .

PREȘEDINTE GREFIER

Red. și tehnored.I.R/Z.F.

Ex.4/19.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1067/2013. Judecătoria FETEŞTI