Plângere contravenţională. Sentința nr. 4360/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 4360/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 3176/202/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR.4360

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - R. I.

GREFIER - Z. F.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul C. J. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, vând ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul personal, lipsit intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care:

Se procedează la verificare identității petentului C. J. – fiul lui I. și V., născut la data de 16.06.1972 în Călărași, județul Călărași, domiciliat în Călărași, ., județul Călărași, CNP –_.

Întrebat fiind petentul arată că nu sunt cereri sau excepții preliminare.

Instanța în verificarea competenței, se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.94 alin.4 NCPC rap.la art.32 din OG 2/2001.

În temeiul art.238 NCPC pune în discuție durata estimată a procesului.

Petentul estimează durata procesului la o lună.

Instanța stabilește durata estimată a procesului în raport de obiectul cauzei, încărcătura completului de judecată la 2 luni.

La interpelarea instanței, petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

În temeiul art.258 NCPC încuviințează pentru petent proba cu înscrisuri și luând act că prin întâmpinare intimatul a solicitat proba cu înscrisuri, încuviințează și pentru intimat I. Ialomița proba cu înscrisuri.

Petentul depune înscrisuri la dosar și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat ori probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Petentul C. J., având cuvântul pe fond, solicită admiterea plângerii contravenționale deoarece avea asigurare la momentul emiterii procesului verbal de contravenție, fără cheltuieli de judecată.

Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare pe actele și lucrările dosarului.

După deliberare,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr._ la data de 29 mai 2013, petentul C. J. (domiciliat în mun.Călărași, ., județul Călărași, CNP -_) a solicitat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița (cu sediul în mun. Slobozia, ..13-15, județul Ialomița), anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 17.05.2013 emis de intimată, exonerarea de la plata amenzii, ca nelegal și netemeinic.

În motivarea plângerii, petentul arată că la data de 17.05.2013, în jurul orelor 18,30, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN2A – E60 ,km.89, în localitatea Țăndărei, județul Ialomița, a fost oprit pentru control de un echipaj de poliție, reținându-se în sarcina sa că a condus autoturismul fără a avea asigurarea obligatorie RCA.

A mai arătat petentul că nu este proprietarul autoturismului în cauză, iar obligația de a încheia asigurarea pentru răspundere civilă revine în exclusivitate acestuia, conform dispozițiilor art.48 din Legea nr.136/1995. Se mai arată că pentru autovehiculul în cauză exista încheiată o asigurare încă din data de 20.12.2012 cu valabilitate până la data de 20.06.2013 pe care o avea asupra sa, însă nu a fost luată în considerare de către agentul de politie,.

În drept a invocat OG 2/2001, iar în dovedire solicită proba cu înscrisuri.

În susținere se anexează procesul verbal . nr._/17.05.2013, dovada . nr._/27.05.2013, polița de asigurare de răspundere civilă ./16/H16/DV nr._, copie carte identitate petent.

Intimata, legal citată, a depus întâmpinare prin care a solicitat declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Fetești, competentă teritorial, iar pe fond respingerea plângerii contravenționale formulată de petent ca fiind netemeinică și menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind temeinic și legal. A solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției.

Prin sentința civilă nr.2062/31 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria Călărași s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Călărași invocată din oficiu de instanță și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.

La Judecătoria Fetești cauza a fost înregistrată la data de 30.08.2013 sub nr._ .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/17.05.2013 încheiat de reprezentantul intimatului la data de 17.05.2013 contestatorul C. J. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei dispunându-se, ca măsură tehnico-administrativă, reținerea certificatului de înmatriculare .

S-a constatat că la 17.05.2013 ora 18,30, pe DN2A-E60 km 89 în localitatea Țăndărei, județul Ialomița, petentul a fost depistat în trafic conducând autoturismul marca Mitsubishi cu număr de înmatriculare_ fără a deține asigurare de răspundere civilă valabilă reținându-se săvârșirea faptei prevăzută de art.10 alin.1 din OUG 195/2002 rep..

În urma verificării prevăzute de art. 34 alin.1 teza 1 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost depusă la Judecătoria Călărași (29.05.2013) în termenul legal de 15 zile de la data înmânării procesului verbal de constatare a contravenției (17.05.2013).

Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 10 alin.1 din OUG 195/2002 – este interzisă circulația pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor al căror termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat, precum și a celor neasigurate pentru răspundere civilă pentru caz de pagube produse terților prin accidente de circulație - .

Potrivit art.48 din Legea 136/1995: „ Persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum și tramvaie au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire și să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum și să aplice pe parbrizul vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior vigneta.

Persoanele care intră pe teritoriul României cu vehicule înmatriculate/înregistrate în afara teritoriului României se consideră asigurate, în condițiile prezentei legi, în una dintre următoarele situații:

a) dacă numărul de înmatriculare/înregistrare atestă asigurarea potrivit legii statului în care este înmatriculat/înregistrat vehiculul sau acordurilor internaționale de asigurare valabile în România;

b) dacă posedă documente internaționale de asigurare valabile în România”.

Intimatul a depus la dosarul cauzei actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției, respectiv raportul întocmit de agentul constatator.

Petentul nu a dovedit că deținea asigurare de răspundere civilă valabilă, polița depusă în copie (fila 6 doar Judecătoria Călărași) nu întrunește cerințele art.48 alin.2 lit.a sau b din lege, astfel încât critica pe acest aspect este nefondată.

De asemenea, celălalt motiv invocat potrivit căruia nu se află în culpă deoarece îi revenea proprietarului obligația de a se asigura este neîntemeiat.

S-a reținut în sarcina contestatorului fapta de a circula pe drumurile publice cu un vehicul înmatriculat în afara teritoriului României neasigurat pentru răspundere civilă . Prin urmare, fiind deținătorul material al vehiculului avea obligația să ia măsurile necesare, înainte de a circula pe drumurile din România, pentru a face dovada existenței unei asigurări valabile .

Analizând înscrisurile depuse la dosar de către intimat, instanța constată că acestea îndeplinesc condițiile legale mai sus menționate și confirmă situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție.

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, hotărăște asupra sancțiunii.

Potrivit art.64 alin.1 din Legea nr.136/1995 „Încălcarea de către persoanele fizice sau juridice a obligației de asigurare prevăzute la art. 48 și 56 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei și cu reținerea certificatului de înmatriculare/înregistrare a vehiculului, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării”.

În cauză petentului i-a fost aplicată amenda în cuantum de 1000 lei și s-a reținut certificatul de înmatriculare a vehiculului.

În concluzie, având în vedere considerentele prezentate, reținând că sancțiunea aplicată se încadrează în limitele prevăzute de actul sancționator iar măsurile au fost luate cu respectarea prevederilor art.21 din OG 2/2001, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea formulată și să mențină procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de reprezentantul intimatului la data de 17.05.2013.

Văzând și dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de contestatorul C. J. (domiciliat în Călărași, ., județul Călărași, CNP –_) în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița (cu sediul în Slobozia, ..13-15, județul Ialomița), ca neîntemeiată.

Menține procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de reprezentantul intimatului la data de 17.05.2013.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Fetești, județul Ialomița.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2013 .

PREȘEDINTE GREFIER

Red. I.R.

Tehnored. I.R. /F.Z.

4 ex. /05.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4360/2013. Judecătoria FETEŞTI