Plângere contravenţională. Sentința nr. 1461/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1461/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 5364/229/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA
Sentința civilă nr. 1461
Ședința publică din data de 21 martie 2013
Instanța constituită din :
Președinte – C. M.
Grefier – D. A. – M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petenta .. C., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că petenta a depus la dosarul cauzei copie de pe procesele verbale prin care a mai fost sancționată la data de 02.05.2012.
Instanța ia act că petenta a depus la dosarul cauzei copie de pe procesele verbale prin care a mai fost sancționată la data de 02.05.2012, după care nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 05.06.2012 sub nr._, petenta . cu sediul în municipiul C., ., județul C. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA-Cestrin, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 02.05.2012.
În motivare, petenta a arătat că s-a aplicat amenda contraventionala in sarcina sa, retinandu-se in procesul verbal de contraventie ca a circulat cu autoturismul fara a detine rovinieta valabila si i s-a aplicat amenda contraventională.
Arată că procesului verbal de contravenție îi lipsește semnătura agentului constatator, iar semnătura electronică se aplică pe înscrisul în format electronic, procesele verbale fiind transmise pe format de hartie. Mai arată că nicio dispoziție legală nu prevede posibilitatea semnării electronice a procesului verbal de contravenției.
Consideră că se încalcă principiul unicității sancțiunii contravenționale avand în vedere faptul că a mai fost sancționat prin 6 procese verbale de contravenție.
Cererea a fost motivată in drept pe dispozițiile OG nr.2/2011, OG nr.15/2002 și Codul de procedură civilă.
La dosarul cauzei a fost depus în dovedire, în copie, procesul verbal de contraventie contestat și dovada comunicării acestuia (filele 6, 7), practică judiciară.
Intimata a depus la dosar: certificat calificat, autorizatie de control (fila 17), dovada de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției (fila 18), fotografie din care rezultă numărul de înmatriculare al autovehicolului reținut în procesul verbal de contravenție (fila 19).
Ulterior petentul a depus certificat înmatriculare și carte identitate vehicol, procese verbale de contravenție.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 02.05.2012 petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2750 lei si obligarea la plata unui tarif de despagubire, constatându-se că vehicolul cu nr.de înmatriculare_ apartinand acesteia a circulat la data de 12.01.2012 ora 11:14 pe A2 km 144+100m fără a deține rovinietă valabilă.
În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea asupra acestui proces verbal a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicarii procesului verbal de constatare a contravenției.
Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
F. de lipsa semnăturii, instanța constată că procesul verbal de contravenție a fost generat și semnat electronic.
În ceea ce privește semnătură electronică aplicată pe procesul verbal de contravenție, aceasta îndeplinește toate condițiile prevăzute de art.4 pct.4 din Legea nr.455/2001.
Potrivit art.9 alineatul 2 din OG nr.15/2002 așa cum aceasta a fost introdus prin OG nr.8/2010 (termenul de 01 august 2010 prevăzut inițial fiind prorogat prin OG nr.17/2010 la data de 01 octombrie 2010) începând cu data de 1 august 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Prin urmare generarea procesului verbal de contravenție s-a făcut electronic, potrivit prevederilor legale menționate. Procesul verbal fiind generat electronic are și semnătura electronică atașată. De altfel, în procesul verbal se menționează faptul că documentul a fost generat și semnat electronic, indicându-se numele agentului constatator și numărul certificatului acestuia.
Art.7 din Legea 455/2001prevede ca, în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazata pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că ori de câte ori legea prevede forma scrisă pentru dovedirea întocmirii unui înscris electronic, acesta poate fi generat pe suport de hârtie, semnătura electronică ce îi este atașată fiind valabilă dacă este bazata pe un certificat calificat si este generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnaturi. Pe cale de consecință, semnătura electronică atașată unui înscris electronic generat pe suport de hârtie în scopul dovedirii existenței acestuia –cum este cazul proceselor verbale contestate-este valabilă dacă înscrisului în cauză i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Instanța reține că dispozițiile OG nr.2/2002 instituie doar necesitatea semnării procesului verbal de către agentul constatator, fără a impune, ca și condiție de valabilitate a acestuia, forma pe care o astfel de semnătură trebuie să o îmbrace: olografă sau electronică.
Cu privire la temeinicia procesului verbal legal întocmit, instanța constată că potrivit dispozițiilor art.8 din OG nr.15/2002, în vigoare la data săvârșirii contravenției, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Cuantumul amenzilor este prevăzut în Anexa 2 la OG nr.15/2002.
Intimata a depus la dosar fotografia din care rezulta numarul de inmatriculare al autoturismului care a circulat la data inscrisa in procesul verbal de contraventie, facand astfel dovada celor inscrise in procesul verbal de contraventie.
Intimata a facut dovada ca masina inscrisa pe numele petentei a circulat prin locul, la data si ora inscrisa in procesul verbal de contraventie.
Petenta nu a facut dovada detinerii unei roviniete valabile, prin urmare, in mod corect intimata a intocmit procesul verbal de contraventie.
Susținerile petentei sunt în sensul că se încalcă principiul unicității sancțiunii contravenționale, avțnd în vedere faptul că a mai fost sancționată și prin alte procese verbale de contravenție.
Din analiza proceselor verbale depuse de petentă se observă că acestea au fost întocmite pentru fapte săvarșite după data de 12.01.2012, data reținută în procesul verbal contestat. Prin urmare, susținerile petentei pot fi analizate, cel mult, în raport de procesele verbale ulterioare și nu și pentru fapta reținută în procesul verbal contestat, avand în vedere faptul că acesta este primul proces verbal întocmit în cauză (raportat la actele depuse de petent).
Potrivit art. II din Legea nr.144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Având în vedere aceste dispoziții, instanța va dispune exonerarea petentei de la plata tarifului de despăgubire stabilit prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 02.05.2012.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, hotărăște asupra sancțiunii.
În cauză petentei i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de cuantum de 2750 lei prin procesul verbal contestat.
Potrivit disp. art 21 alin. 3 O.G. nr. 2/2001 „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”.
Petenta se afla in situatia oricarui contravenient care nu a achizitionat rovinieta, din datele existente la dosar nerezultand o situatie care sa duca la concluzia aprecierii de instanta a unei fapte avand o gravitate redusa.
Prin urmare, instanța va menține dispozițiile procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 02.05.2012 cu privire la amendă.
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta . cu sediul în municipiul C., ., județul C. în contradictoriu cu intimata C. Naționala de Autostrazi si Drumuri Naționale din România SA-Cestrin cu sediul în București, ..401 A, sector 6.
Anuleaza în parte procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 02.05.2012 și exonerează petenta de la plata tarifului de despăgubire stabilit prin acesta.
Mentine celelalte dispozitii ale procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 02.05.2012.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. / tehnored.C.M. / D.A.M.
ex. 5/02.04.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3827/2013.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3890/2013.... → |
|---|








