Plângere contravenţională. Sentința nr. 1615/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 1615/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 5769/229/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI, JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1615

Ședința publică din data de 28 martie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - R. C.

GREFIER - R. C.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul B. D. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimata a depus la dosar înscrisurile care au stat la baza întocmirii proceselor verbale contestate.

Instanța, în temeiul art. 165 Cod procedură civilă disjunge capătul de cerere privind anularea procesului verbal . nr._/15.05.2012 și dispune formarea unui nou dosar cu citarea părților și cu termen de judecată la 25 aprilie 2013.

În prezentul dosar, în temeiul art. 159 1 alin.4 Cod procedură civilă se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 Cod proc. civ. raportat la art. 32 alin.2 O.G. nr. 2/2001. Ia act că părțile au depus la dosar actele solicitate de către instanță.

Apreciind pertinente, concludente și utile cauzei, în temeiul art.167 Cod proc. civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Instanța, întrucât nu mai sunt cereri noi de formulat și nici probe de administrat, constată procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești sub nr._, petentul B. D. în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea proceselor - verbale . nr._, . nr._ și . nr._ încheiate la data de 15.05.2012, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că s-a produs o eroare la achiziționarea rovinietei fiind trecut un nr. greșit_, iar nu cum era corect_ . De asemenea, procesul verbal este nul pentru lipsa semnăturii, iar faptele reținute îmbracă forma contravenției continue. Mai mult nu i-a fost acordată posibilitatea de a formula obiecțiuni, solicitând de asemenea, să se analizeze gradul de pericol social al faptei.

În drept, petentul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile din O.G. nr.2/2001, OG 15/2002, CEDO.

La plângere, petentul a anexat în copie următoarele înscrisuri: chitanțe (filele 10-11), rovinieta cu valabilitate_ -_ cu privire la auto_ (fila 6), procesele - verbale contestate și alte înscrisuri.

Cererea a fost scutită de timbraj.

Intimata, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare, dar a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, în copie, certificatul calificat și autorizația de control privind agentul constatator dovada comunicării procesului verbal și proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR filele 15-24.

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesele-verbale . nr._ și . nr._ încheiate la data de 15.05.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de câte 250 lei și obligat la plata unui tarif de despăgubire în valoare de câte 28 Euro conform art.8 alin.3 din OG nr.15/2002, reținându-se în sarcina că la data de 11.05.2012 și 12.05.2012, vehiculul cu număr de înmatriculare_ care îi aparține, a circulat pe DN 2A km 113+500 m, pe raza localității Giurgeni, Județul Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.

În urma verificării potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției contestat.

Cu privire la legalitatea proceselor - verbale contestate, instanța reține că acestea au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor art.17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, în ceea ce privește amenda.

În ceea ce privește semnătura electronică aplicată pe procesul verbal de contravenție, aceasta îndeplinește toate condițiile prevăzute de art.4 pct.4 din Legea nr.455/2001.

Potrivit art.9 alineatul 2 din OG nr.15/2002, așa cum acesta a fost introdus prin OG nr.8/2010, începând cu data de 1 august 2010 (termenul de 01 august 2010 prevăzut inițial, fiind prorogat ulterior prin OG nr.17/2010 la data de 01 octombrie 2010), constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Or, atâta timp cât OG nr.15/2002- normă specială aplicabilă în materia contravențiilor privind rovinieta, derogatorie de la dreptul comun reglementat de OG nr.2/2001, conferă o astfel de posibilitate prin dispozițiile art. 9 alin.2, mai sus menționate, fiind vorba de o dispoziție specială care se aplică cu prioritate în raport de dispozițiile generale cuprinse în OG nr.2/2001, instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile referitoare la faptul că lipsa semnăturii olografe din procesul verbal contestat eludează dispozițiile art.19 din OG nr.2/2001

Potrivit art.7 din Legea 455/2001, în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că ori de câte ori legea prevede forma scrisă pentru dovedirea întocmirii unui înscris electronic, acesta poate fi generat pe suport de hârtie, semnătura electronică ce îi este atașată fiind valabilă dacă este bazată pe un certificat calificat si este generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Pe cale de consecință, semnătura electronică atașată unui înscris electronic generat pe suport de hârtie în scopul dovedirii existenței acestuia–cum este cazul procesului-verbal contestat, este valabilă dacă înscrisului în cauză i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Concluzionând, în raport de toate aceste elemente, instanța reține că procesul - verbal contestat a fost generat electronic, potrivit dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001, acesta având atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică aflat la dosar, semnătură care este valabilă în raport de dispozițiile art.7 din Legea nr.455/2001.

Instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentului privind faptul că agentul constatator nu i-a adus la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, având în vedere că procesul verbal în discuție a fost întocmit în lipsa petentului, contravenția fiind constatată prin mijloace tehnice conform dispozițiilor art.9 alin.2 și 3 din OG nr.15/2002. Or, în astfel de condiții petentului nu i se putea aduce la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni o astfel de obligație incumbând agentului constatator numai în cazul în care procesul verbal se încheie în prezența contravenientului. Mai mult decât atât, petentul nu poate susține că i s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului contravențional atâta timp cât dreptul de a formula obiecțiuni a fost exercitat tocmai prin plângerea dedusă judecății în conținutul căreia aceasta a formulat obiecțiuni în privința procesului verbal a cărui anulare o solicită.

Susținerile petentului privitoare la împrejurarea că faptele contravenționale reținute în sarcina sa prin procesele verbale arătate îmbracă forma unei contravenții continue, sunt apreciate ca neîntemeiate de instanță.

Astfel, potrivit art.13 din OG nr.2/2001 contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației durează în timp.

Pe cale de consecință, instanța constată ca elementul material al contravenției reglementate de art.8 din OG nr.15/2002, presupune o prelungire în chip natural a acțiunii interzise de actul normativ mai sus menționat, fiind caracteristic unei contravenții continue, contravenție care însă s-a epuizat prin manifestarea de voință a contravenientei.

Prin urmare, la data când petentul, prin manifestarea sa de voință a încetat activitatea de conducere a autoturismului în cauză, prima contravenție reținută în sarcina acesteia s-a epuizat, iar continuarea unei astfel de activități, cu alte ocazii, a realizat conținutul altor contravenții continue, pentru care de altfel a și fost sancționată prin procesele verbale contestate.

Instanța nu poate avea în vedere susținerile petentului potrivit cărora faptele reținute în sarcina sa privesc toată perioada în care a utilizat drumurile publice, astfel că înregistrarea ulterioară a autovehiculului fără rovinietă, la scurte intervale de timp, reprezintă o prelungire în timp a faptei unice având în vedere că prima fapta contravențională în discuție s-a epuizat la data când petentul a încetat activitatea de conducere ca rezultat al manifestării sale de voință, fiind urmată de săvârșirea altei contravenții cu conținut constitutiv identic, săvârșită la intervale de timp diferite .

În ceea ce privește temeinicia proceselor verbale contestate, instanța apreciază că acestea nu sunt temeinic întocmite pentru următoarele motive:

În drept, potrivit art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Potrivit art. 1 alin. 11 din O.G. nr. 15/2002 rovinieta valabilă este:

- rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea care asigură, prin tarifele plătite, dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului.

- rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR, denumită în continuare bază de date, a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea.

Instanța reține că faptele contravenționale imputate petentului prin procesele - verbale contestate nu au fost constatate personal de agentul constatator, în acest sens fiind procesată automat o planșă foto de camera foto amplasată pe A2 km 144+100 m, pe raza localității Fetești, Județul Ialomița, sector de drum pe care se susține că petentul ar fi săvârșit contravențiile în discuție, astfel că sub aspect probator sarcina probei revine intimatei, orice dubiu profitând petentului.

De asemenea, instanța are în vedere, astfel cum rezultă din rovinieta cu_ -_ cu privire la auto_ (fila 6), că pentru vehiculul cu număr de înmatriculare_ (tastat greșit_ ) a fost achiziționată o rovinietă valabilă, raportat la data săvârșirii contravențiilor 11.05.2012 și 12.05.2012.

Având în vedere faptul că petentul nu a contestat calitatea sa de proprietar și utilizator al vehiculului cu numărul_, instanța apreciază că in speță există un dubiu rezonabil care profită petentului, eroarea fiind comisă prin tastarea greșită a numărului de înmatriculare_ (tastat greșit_ ) de către operatorul emitent. Instanța reține că erorile operatorului în privința emiterii rovinietei nu pot fi imputate petentului.

Văzând toate aceste elemente, instanța urmează să admită plângerea formulată de petent, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. și, pe cale de consecință, să anuleze procesele verbale și să înlăture sancțiunile aplicate prin acestea.

Ținând cont de dovezile de achitare a sumei achitată cu titlu de sancțiuni contravenționale aplicate prin procesele-verbale contestate - fila 10, precum și de soluția de anulare a proceselor verbale contestate, instanța va dispune restituirea sumei achitată de petent cu titlu de sancțiuni contravenționale aplicate prin procesele-verbale contestate conform dovezii de achitare - fila 10.

De asemenea, în raport de considerentele incluse în practicaua prezentei sentințe, instanța urmează ca în temeiul art. 165 C proc civ să dispună disjungerea capătului de cerere privind anularea procesului verbal . nr._/15.05.2012 și să fixeze termen de judecată pentru soluționarea acestuia la data de 25.04.2013, cu citarea părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul B. D., domiciliat în ., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

Anulează procesele verbale de constatare a contravenției . nr._ și . nr._ încheiate la data de 15.05.2012 și înlătură sancțiunile aplicate prin acestea.

Dispune restituirea sumei achitată cu titlu de sancțiuni contravenționale aplicate prin procesele-verbale contestate.

Disjunge capătul de cerere privind anularea procesului verbal . nr._/15.05.2012 și dispune formarea unui nou dosar.

Fixează termen la data de 25.04.2013, C8 stagiar, cu citarea părților.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.03.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. și tehnored. C.R./C.R.

5 ex./02.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1615/2013. Judecătoria FETEŞTI