Plângere contravenţională. Sentința nr. 2321/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 2321/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 4035/229/2012

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI, JUDETUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2321

Ședința publică din data de 8 mai 2013

INSTANȚA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE – A. C. D.

GREFIER – G. G.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petenta S.C. U. L. CORPORATION IFN S.A. BUCUREȘTI, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. BUCUREȘTI, având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

În temeiul art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 C proc. civ. raportat la art. 32 alin. 2 OG nr. 2/2001.

Se ia act că au fost depuse la dosar de către intimata actele care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat de către petentă, respectiv cerere de judecare în lipsă, conform prevederilor art. 242 alin. 1 Cod procedură civilă.

Instanța, conform prevederilor art. 167 Cod procedură civilă, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciind-o, utilă, pertinentă și concludentă cauzei, constată procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și reține dosarul spre soluționare.

După deliberare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /11 05 2012 petenta . IFN’’ SA București, cu sediul în mun. București, .. 25, sector 1 a chemat în judecată pe intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București cu sediul în Municipiul Bucuresti, Bulevardul I. M., nr. 401 A, Sector 6 solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 10.04.2012, de C. București.

În motivarea plângerii petenta arată că s-a încheiat contractul de leasing nr._ cu Biroul Individual de Arhitectură Amet Isan PFA București, ulterior acesta achitând toate ratele de leasing și devenind proprietar. Pentru aceste motive la data constatării contravenției, petenta nu mai avea calitatea de utilizator al autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ .

A mai precizat petenta că la întocmirea procesului verbal contestat nu au fost respectate nici dispozițiile art. 19 din OG nr. 2/2001 pentru că acesta nu conține semnătura agentului constatator.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal ., nr._, întocmit la data de 10.04.2012 petenta . IFN’’ SA București a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, reținându-se că vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei a circulat pe A2 km 144+100 m Fetești, la data de 25 11 2011, orele 16,25, fără a deține rovinietă valabilă.

Din cartea de identitate a autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ rezultă că acesta aparține petentei . IFN’’ SA București și are nr. de identificare (.) VF1LM0C0H36482078.

Din contractul de leasing financiar nr._ /16 10 2006 rezultă că . IFN’’ SA București i-a cedat dreptul de folosință asupra autovehiculului marca Renault M. Sedan Biroului Individual de Arhitectură Amet Isan PFA București.

Conform facturii fiscale emisă la data 19 10 2011 . IFN’’ SA București a vândut către Biroul Individual de Arhitectură Amet Isan PFA București autoturismul marca Renault M. Sedan.

La data de 30.04.2013 intimata a înaintat proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR.

În urma verificării potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că plângerea dedusă judecății a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului - verbal de constatare a contravenției.

Cu privire la legalitatea procesului - verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Referitor la nulitatea absolută a procesului verbal reclamată de petentă, motivat de faptul că actul sancționator nu poartă semnătura agentului constatator, instanța o consideră drept apărare de fond, urmând a se pronunța în consecință.

Astfel, instanța reține că procesele - verbale de contravenție întemeiate pe dispozițiile OG nr. 15/2002 sunt întocmite în regim derogatoriu de la dreptul comun, respectiv OG nr. 2/2001, prin mijloace tehnice, iar nu ca urmare constatărilor directe, personale ale agentului constatator.

Sub acest aspect instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile potrivit cărora lipsește semnătura organului constatator. Conform art. 9 alineatul 2 din OG nr.15/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Analizând procesul verbal contestat, instanța reține că acesta a fost generat electronic potrivit prevederilor legale mai sus menționate și are atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică aflat la dosar, certificat care atestă legătura dintre semnătura electronică atașată procesului verbal contestat și semnatar, confirmând identitatea acestuia din urmă.

Ori, atâta timp cât OG nr. 15/2002 - normă specială aplicabilă în materia contravențiilor privind rovinieta, derogatorie de la dreptul comun reglementat de OG nr. 2/2001, conferă o astfel de posibilitate prin dispozițiile art. 9 alin. 2, mai sus menționate, fiind vorba de o dispoziție specială care se aplică cu prioritate în raport de dispozițiile generale cuprinse în OG nr. 2/2001, instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentei referitoare la faptul că lipsa semnăturii olografe din procesul verbal contestat eludează dispozițiile art. 19 din OG nr. 2/2001

Potrivit art. 7 din Legea 455/2001 în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că ori de câte ori legea prevede forma scrisă pentru dovedirea întocmirii unui înscris electronic, acesta poate fi generat pe suport de hârtie, semnătura electronică ce îi este atașată fiind valabilă dacă este bazată pe un certificat calificat si este generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Pe cale de consecință, semnătura electronică atașată unui înscris electronic generat pe suport de hârtie în scopul dovedirii existenței acestuia – cum este cazul procesului - verbal contestat, este valabilă dacă înscrisului în cauză i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Concluzionând, în raport de toate aceste elemente, instanța reține că procesul - verbal contestat a fost generat electronic, potrivit dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001, acesta având atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică aflat la dosar, semnătură care este valabilă în raport de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 455/2001.

Cu privire la temeinicia procesului verbal legal întocmit, instanța constată că potrivit art. 8 din OG nr.15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. De asemenea, potrivit art. 7 OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români, care sunt definiți de dispozițiile art.1 alin.1 lit. b din OG nr. 15/2002 precum și de dispozițiile art. 1 alin. 6 lit. a din Ordinul nr. 769/2010 ca fiind persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.

Potrivit art. 1 alin. 11 din O.G. nr. 15/2002 rovinieta valabilă este:

- rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea care asigură, prin tarifele plătite, dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului. În cazul deteriorării rovinietei matcă-cupon, dovada achitării tarifului de utilizare se face astfel:

- rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR, denumită în continuare bază de date, a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea.

Analizând conținutul procesului verbal contestat și contractul de leasing financiar nr._ /16 10 2006, instanța reține că petenta a fost sancționată contravențional, în calitate de utilizator al autoturismului cu numărul de înmatriculare_, deși în momentul constatării contravenției aceasta nu mai deținea calitatea de utilizator al autoturismului mai sus menționat, astfel cum această noțiune este definită prin dispozițiile legale mai sus menționate.

Astfel, din contractul de leasing financiar nr._ /16 10 2006, rezultă că petenta a transmis dreptul de utilizare al autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, având numărul de identificare (.) VF1LM0C0H36482078, număr unic pentru fiecare autovehicul în parte, către Biroul Individual de Arhitectură Amet Isan PFA București.

Având în vedere toate aceste elemente, instanța apreciază că la data constatării contravenției - 25 11 2011, orele 16,25, când Biroul Individual de Arhitectură Amet Isan PFA București era deja deținătorul autoturismului cu număr de înmatriculare_, petenta nu avea calitate de utilizator al vehiculului, motiv pentru care acesteia nu îi incumba obligația de plată a rovinietei prevăzute de art. 7 din OG nr. 15/2002.

Interpretând dispozițiile art. 1 alin.1 lit. b din nr. OG 15/2002, instanța reține că pentru a deține calitatea de utilizator român, orice persoană fizică sau juridică trebuie să fie înscrisă în certificatul de înmatriculare și să dețină în proprietate sau să folosească în baza unui drept legal un vehicul înmatriculat în România. Ori, în cauză, petenta nu deține în proprietate și nici nu folosește autovehiculul cu număr de înmatriculare_ în baza unui drept legal, motiv pentru care nu are calitatea de utilizator conform dispozițiilor legale în materie.

Față de toate cele mai sus menționate, instanța constată lipsa calității de utilizator a petentei și, pe cale de consecință, imposibilitatea de a se atribui acesteia calitatea de subiect activ al contravenției în discuție.

Având în vedere toate aceste elemente, precum și faptul că singurul temei al răspunderii contravenționale este săvârșirea unei contravenții, raportat și la împrejurarea că la data constatării contravenției petenta . IFN’’ SA București nu avea calitatea de utilizator al autoturismului cu număr de înmatriculare_, instanța apreciază că nu poate fi angajată răspunderea contravențională a petentei conform art. 8 din OG 15/2002, întrucât aceasta nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.

Pe cale de consecință, instanța urmează să admită plângerea formulată de către petenta . IFN’’ SA București în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București și să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției ., nr._, întocmit la data de 10.04.2012, de C. București și înlăturarea sancțiunilor aplicate prin acesta.

Văzând și prevederile art. 34 alin 2 din O.G. nr. 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petenta . IFN’’ SA București, cu sediul în București, .. 25, sector 1, împotriva intimatei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.

Anulează procesul – verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 10.04.2012, de C. București.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08 05 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. A.C.D./Tehnored. G.G.

ex. 4/26 08 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2321/2013. Judecătoria FETEŞTI