Plângere contravenţională. Sentința nr. 3571/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3571/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 4352/229/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI - JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR.3571
Ședința publică din data de 19 septembrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte - B. I. L.
Grefier - R. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind petentul G. G. C. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA, având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că intimata a depus la dosar actele care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat.
Instanța, în temeiul art. 159 1 alin.4 Cod procedură civilă, se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 C proc. civ raportat la art. 32 alin.2 O.G. 2/2001.
Apreciind pertinente, concludente și utile cauzei, în temeiul art.167 Cod proc. civ, instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Întrucât nu mai sunt cereri noi de formulat și nici probe de administrat, instanța constată procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
După deliberare,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanță constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 16.05. 2012, sub nr._, petentul G. G. C., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 10.04.2012 si exonerarea de sanctiunile aplicate.
În motivare, pe fondul cauzei, petentul a solicitat admiterea plângerii și anularea procesului verbal ca netemeinic și nelegal, datorită motive de nulitate ale actului contraventional contestat. In esentă, argumentele in sustinerea plângerii contraventionale vizează lipsa semnăturii agentului constatator.
Temeiul de drept a fost indicat ca fiind OG 2/2001, anexând copia actului contraventional contestat-fila 5.
Intimatul nu a depus intâmpinare, desi a fost citat cu această mentiune, dar depune la dosarul cauzei inscrisuri in sustinerea actului contraventional contestat, respectiv poză cu imagine număr de inmatriculare auto, obtinută prin sistemul SIEGMR, Certificat calificat al agentului constatator, dovada comunicării actului contraventional către petent.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal . nr._, încheiat la data de 10.04.2012, petentul G. G. C. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, reținându-se că vehiculul cu nr. de înmatriculare _ , aparținând acestuia a circulat la data de 02.12.2011, pe A 2 km 144+100 m, Fetești, fără a deține rovinietă valabilă.
În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.
Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
În ceea ce privește semnătura electronică aplicată pe procesul verbal de contravenție, aceasta îndeplinește toate condițiile prevăzute de art.4 pct.4 din Legea nr.455/2001.
Potrivit art.9 alineatul 2 din OG nr.15/2002 așa cum acesta a fost introdus prin OG nr.8/2010, începând cu data de 1 august 2010 (termenul de 01 august 2010 prevăzut inițial, fiind prorogat ulterior prin OG nr.17/2010 la data de 01 octombrie 2010), constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Prin urmare generarea procesului-verbal de contravenție s-a făcut electronic, potrivit prevederilor legale menționate. Procesul-verbal fiind generat electronic are și semnătura electronică atașată, dovada legalității acestei semnături rezultând si din Certificat calificat al agentului constatator, depus ca probă la dosarul cauzei.
Astfel, în ceea ce privește tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro, aplicat prin procesul verbal contestat, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să admită în parte plângerea contravențională, să anuleze în parte procesul verbal de constatare a contravenției contestat și să exonereze petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro.
Cu privire la temeinicia procesului verbal legal întocmit, instanța constată că potrivit dispozițiilor art.8 din OG nr.15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Cuantumul amenzilor este prevăzut în Anexa 2 la OG nr.15/2002.
Potrivit art. 1 alin. 11 din O.G. nr. 15/2002 rovinieta valabilă este:
- rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea care asigură, prin tarifele plătite, dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului.
- rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR, denumită în continuare bază de date, a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea.
Instanța reține că fapta contravențională imputată petentului prin procesul - verbal contestat nu a fost constatată personal de agentul constatator, fiind procesată automat de camera foto amplasată pe A2 km 144+100 m, pe raza localității Fetești, Județul Ialomița, sector de drum pe care se susține că petentul ar fi săvârșit contravenția în discuție, astfel că sub aspect probator sarcina probei revine agentului constatator, orice dubiu profitând petentului.
Prin urmare, intimatei îi revine obligația de a dovedi săvârșirea contravenției reținute în sarcina petentului.
Astfel, analizând planșa foto obținută prin sistemul SIEGMCR, captată cu camera video tip ANPR, folosită în vederea recunoașterii automate a numerelor de înmatriculare, semnată cu certificat digital, depusă de intimată în susținerea procesului-verbal contestat, instanța reține că vehiculul a cărui imagine a fost surprinsă la data de 02.12.2011, pe A2 km 144 + 100m, pe raza localității Fetești, Județul Ialomița, circulând fără a deține rovinietă valabilă are numărul de înmatriculare_ , același vehicul fiind menționat și în procesul-verbal contestat.
Față de împrejurarea că procesul - verbal contestat este susținut de dovezile în baza cărora a fost întocmit, instanța constată că procesul - verbal în discuție este temeinic întocmit.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului - verbal, hotărăște asupra sancțiunii.
Instanța reține că pentru contravenția reținută în sarcina sa, petentul a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, conform Anexei 2.
Instanța are în vedere și prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”
Se va avea în vedere la individualizarea sancțiunii faptul că petentul fost sancționat cu foarte puțin timp înainte de împlinirea termenului de prescriere a amenzii.
În conformitate cu art.13 alin. 1 din OG nr.2/2001, termenul instituit este cel de 6 luni, ori in cauză acest termen a fost respectat cu întârziere, procesul contestat fiind emis la data de 10.04.2012, raportat la data săvârșirii faptei contestate, 02.12.2011.
Este adevărat că, în speță, petentul se face culpabil de nerespectarea dispozițiilor legale în materie, însă, cu toate acestea, nici atitudinea intimatei nu a favorizat realizarea scopului preventiv-educativ al sancțiunii contravenționale.
Reamintește instanța faptul că amenda contravențională aplicată trebuie să-l determine pe contravenient ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie.
Totodată, se va avea în vedere faptul că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii.
Sancțiunile juridice constituie mijloace de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate, ori în cauză, nu se justifică modul în care s-a făcut prevenirea săvârșirii faptelor contravenționale ilicite în cazul concret al petentului.
Pentru cele expuse mai sus, se apreciază că scopul sancțiunii contravenționale în cauza de față se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare a contravenientului-petent, fără aplicarea amenzii contravenționale, ca sancțiune corelată unor contravenții cu un grad sporit de pericol social.
De asemenea, instanța mai are în vedere și faptul că prin Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, s-a modificat procedura de întocmire și comunicare a proceselor verbale de contravenție, în sensul întocmirii și comunicării în termen de 30 zile de la data constatării contravenției, ceea ce relevă intenția legiuitorului de realizare cu celeritate a scopului preventiv - educativ al sancțiunii contravenționale.
În concluzie, se va admite în parte plângerea contravențională formulată de petent și se va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 250 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 10.04.2012, cu sancțiunea „avertisment”, atrăgând atenția petentului să respecte pe viitor dispozițiile legale în materie.
Pentru cele reținute in precedent, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să anuleze în parte procesul verbal de constatare a contravenției R12 nr._, încheiat la data de 10.04.2012 și să exonereze petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul G. G. C., cu domiciliul in Municipiul Constanta, ., Județul Constanta, cu domiciliul procesual ales in Municipiul Constanta, ., nr. 60, Județul Constanta, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în Municipiul București, .. 401 A, sector 6.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 10.04.2012, cu sancțiunea „avertisment”.
Anulează în parte procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 10.04.2012, în ceea ce privește tariful de despăgubire.
Exonerează de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, aplicat prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 10.04.2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 09 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red./ tehnored.BIl./RC.
5 ex. /23.09. 2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2149/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 163/2013.... → |
|---|








