Plângere contravenţională. Sentința nr. 4172/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 4172/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 6771/229/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA

Sentința civilă nr. 4172

Ședința publică din data de 24 octombrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte – B. I. L.

Grefier – D. A. – M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petenta S.C. 2K T. S.R.L., cu sediul în Ploiești, .. 10, J. Prahova în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., cu sediul în municipiul București, .. 401 A, sector 6 având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că intimata a depus la dosarul cauzei actele care au stat la baza emiterii procesului verbal de constatarea a contravenției.

În temeiul art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 32 alin. 1 din OG 2 /2001, procedând la verificarea din oficiu a competenței, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze pricina, luând act că intimata a depus la dosarul cauzei actele care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat, precum și de faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform disp. art. 242 alin. 2 din Codul de Procedură Civilă.

Apreciind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, în temeiul art. 167 C proc. civ, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul S.C. 2K T. S.R.L. cu sediul în PLOIEȘTI, .. 10, J. PRAHOVA, a solicitat în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA cu sediul în București, ..401 A, sector 6, anularea procesului verbal . nr._/12.06.2012.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul verbal este lovit de nulitate deoarece tariful de despăgubire este aplicat în mod abuziv și nu este semnat olograf de agentul constatator.

Cererea a fost motivată in drept pe dispozițiile legale: OG nr. 2/2001 și OG 15/2002.

La dosarul cauzei au fost depuse în dovedire, in copie, următoarele acte: proces verbal contestat, dovada comunicării procesului verbal și alte înscrisuri.

Intimata Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA cu sediul în București a depus la dosar certificat calificat si autorizație de control, fotografia obținuta cu ajutorul SIEGMCR, dovada comunicării actului contravențional contestat către petent.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/12.06.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 750 lei si obligat la plata unui tarif de despăgubire, constatându-se că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ aparținând acestuia a circulat in data de 15.05.2012, pe Autostrada A2 km144+100m, Fetești, Jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.

În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.

Cu privire la legalitatea procesului - verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, în ceea ce privește amenda aplicată.

Sub acest aspect instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentului potrivit cărora lipsește semnătura organului constatator. Conform art.9 alineatul 2 din OG nr.15/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Analizând procesul verbal contestat, instanța reține că acesta a fost generat electronic potrivit prevederilor legale mai sus menționate și are atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică, certificat care atestă legătura dintre semnătura electronică atașată procesului verbal contestat și semnatar, confirmând identitatea acestuia din urmă. Or, atâta timp câtOG nr.15/2002 normă specială aplicabilă în materia contravențiilor privind rovinieta, derogatorie de la dreptul comun reglementat de OG nr.2/2001, conferă o astfel de posibilitate prin dispozițiile art. 9 alin.2, mai sus menționate, fiind vorba de o dispoziție specială care se aplică cu prioritate în raport de dispozițiile generale cuprinse în OG nr.2/2001, instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentului referitoare la faptul că lipsa semnăturii olografe din procesul verbal contestat eludează dispozițiile art.19 din OG nr.2/2001

În ceea ce privește tariful de despăgubire în cuantum de 96 euro aplicat prin procesul verbal contestat, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să admită în parte plângerea contravențională, să anuleze în parte procesul verbal de constatare a contravenției contestat și să exonereze petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 96 euro.

Cu privire la temeinicie, instanța constată că actul contravențional contestat este temeinic întocmit pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Instanța reține că fapta contravențională imputată petentului prin procesul - verbal contestat nu a fost constatată personal de agentul constatator, ci a fost procesată automat de camera foto amplasată pe sectorul de drum pe care se susține că petentul ar fi săvârșit contravenția în discuție, astfel că sub aspect probator sarcina probei revine agentului constatator, orice dubiu profitând petentului.

Prin urmare, intimatei îi revine obligația de a dovedi săvârșirea contravenției reținute în sarcina petentului.

Analizând planșa foto obținută prin sistemul SIEGMCR, depusă de intimată în susținerea actului contravențional contestat, instanța constată că se poate stabili cu exactitate numărul autoturismului a cărui imagine a fost surprinsă la data de 15.05.2012, circulând fără a deține rovinietă valabilă, pe A 2 km 144+100m.

Pe cale de consecință, instanța constată că autoturismul cu numărul de înmatriculare _, care se va retine ca fapt necontestat că aparține petentului, a circulat la data de 15.05.2012, fără a deține rovinietă valabilă, pe A 2 km 144+100m, astfel cum s-a reținut în procesul - verbal contestat.

Având în vedere toate aceste elemente, precum și faptul că singurul temei al răspunderii contravenționale este săvârșirea unei contravenții, raportat la împrejurarea că se poate stabili autoturismul a cărui imagine a fost surprinsă ca a circulat fără a deține rovinietă valabilă, instanța apreciază că poate fi angajată răspunderea contravențională a petentului conform art.8 din OG nr.15/2002, întrucât acesta a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, hotărăște asupra sancțiunii.

Instanța reține că pentru contravenția reținută în sarcina sa, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 750 lei conform OG nr. 15/2002.

Examinând sancțiunea amenzii contravenționale aplicată petentului prin procesul verbal contestat, raportat la dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că acesta este legală, fiind stabilită cu respectarea limitelor impuse de dispozițiile legale imperative privitoare la aplicarea sancțiunilor pentru contravențiile la regimul rovinietei, agentul constatator procedând la o corectă individualizare a acesteia.

De asemenea, instanța are în vedere și împrejurarea că fapta contravențională reținută în sarcina petentului a fost săvârșită pe o autostradă, prin circularea cu un autoturism pentru care petentul nu achiziționase rovinietă, nefiind diferită cu nimic față de alte fapte contravenționale de aceeași natură care au același grad de pericol social, aceleași urmări și care sunt sancționate în același mod.

Pe cale de consecință, având în vedere și dispozițiile art. 21 alin. 3 și art. 5 alin. 6 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că numai astfel poate fi asigurată finalitatea preventivă ce însoțește orice sancțiune contravențională, motiv pentru care nu se impune reindividualizarea amenzii contravenționale instituite in sarcina petentului.

Pentru cele reținute in precedent, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să anuleze doar în parte procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/12.06.2012 și să exonereze petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 96 euro, stabilit prin procesul verbal contestat, menținând in totalitate celelalte dispoziții ale actului contravențional contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul S.C. 2K T. S.R.L. cu sediul în PLOIEȘTI, .. 10, J. PRAHOVA împotriva intimatei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

Anulează în parte procesul – verbal de contravenție . nr._/12.06.2012, de C. București, în ceea ce privește tariful de despăgubire

Exonerează pe petent de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 96 euro, stabilit prin procesul – verbal de contravenție . nr._/12.06.2012.

Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție arătat mai sus.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 10 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. BIL/tehnoredactat DAM

4 ex/25 10 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4172/2013. Judecătoria FETEŞTI