Plângere contravenţională. Sentința nr. 4344/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4344/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 7047/229/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4344
Ședința publică din data de 07 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. M. V.
GREFIER – C. STELUȚA
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul M. G. M., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IALOMIȚA, având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, raportat la locul săvârsirii faptei contraventionale contestate, din oficiu invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Fetești și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea înregistrată la data de 26 iulie 2012, înregistrată sub nr._, petentul M. G. M., domiciliat în B., ., nr. 7, ., ., județul B. a chemat in judecată pe intimatul a chemat în judecată intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., cu sediul în C., ., județul C., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/18 iulie 2012.
În motivarea plângerii, petentul arată că a fost sanctionat contravențional întrucât in în data de 18 iulie 2012, conducea autoturismul_ , pe DN 2A, KM.116 din județul C., purtând centura de siguranță. Pe același sens de mers în fața sa circula un alt autoturism cu număr de înmatriculare din Italia. Menționează că în timpul în care polițistul verifica autoturismul oprit înaintea sa, petentul și-a pregătit actele pentru control și și-a scos centura de siguranță pentru a se putea apleca mai ușor spre torpedoul mașinii. După efectuarea verificării acesta ia adus la cunoștință că nu poartă centură de siguranță, motiv pentru care i sa aplicat amenda și puncte de penalizare.
Susține petentul că, in realitate, nu se face vinovat de cele reținute, intru-cât în realitate pe parcursul întregii sale deplasări a purtat centura de siguranță.
Cererea este întemeiată în drept pe OG NR.2/2001.
La dosarul cauzei a fost anexat în copie procesul verbal de constatare a contravenției, dovada aferentă, CI petent.
Legal citat, intimata nu a depus întâmpinare.
La termenul din data de 08 noiembrie 2013, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Fetești în soluționarea cauzei, a rămas în pronunțare cu privire la această excepție.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/ 18 iulie 2012, petentul a fost sancționat contravențional de către IPJ Constanta, întrucât, in calitate de conducător al autoturismului marca Opel, cu număr de înmatriculare _ , a condus la DN2 A - km 116, fără a purta centura de siguranță, indicând că plângerea contravențională poate fi depusă la Judecătoria Hârșova.
Din procesul-verbal de constatare a contravenției rezultă că fapta contravențională s-a săvârșit pe DN2 A km 116.
Instanța constată faptul că DN2 A - km 116 este in raza administrativ teritorială a localității Hârșova, județul C..
Potrivit art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor competența de soluționare a plângerilor contravenționale aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Astfel, se constată că este vorba de o normă legală imperativă ce reglementează un caz de competență teritorială exclusivă de la care nu sunt permise derogări. În cauză sunt incidente dispozițiile art. 159 pct. 3 Cod procedură civilă potrivit cărora necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
Având în vedere că fapta contravențională a fost săvârșită la km 116, pe DN 2 A, pe raza localității Hârșova, județul C., precum și dispozițiile legale sus amintite, instanța apreciază întemeiată excepția invocată, urmând să o admită și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hârșova, căreia i se va înainta dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Fetești, invocată de instanța de judecată, din oficiu.
Declină competența soluționării cauzei, având ca obiect plângere contravențională, privind pe petentul M. G. M., domiciliat în B., ., nr. 7, ., ., județul B., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., cu sediul în C., ., județul C., având ca obiect „plângere contravențională” împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/18 iulie 2012, în favoarea Judecătoriei Hărșova, județul C..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 07 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. și tehnored.
MVM./S.C
EX.2/ 11 noiembrie 2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3849/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 111/2013.... → |
|---|








