Plângere contravenţională. Sentința nr. 4409/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 4409/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 1013/229/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI - JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4409

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: B. I. L.

Grefier: P. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind petenta E. C. I. în contradictoriu cu intimatul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE, având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru petentă dna av. S. T., lipsă reprezentantul intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Dna av. S. T. pentru petentă precizează că are prezent martorul la acest termen de judecată solicitând ascultarea acestuia.

Instanța ia act și procedează la ascultarea martorului M. P. Robertino, declarația dată fiind consemnată și atașată la dosar.

Dna av. S. T. pentru petentă depune la dosar un set de înscrisuri. Precizează că nu are cereri noi de formulat, probe de solicitat.

Nemaifiind alte cereri de solicitat, instanța acordă cuvântul pe fond.

Dna av. S. T. pentru petentă solicită admiterea plângerii contravenționale formulată de petentă, iar în urma probelor ce au fost administrate în prezenta cauză să se dispună anularea procesului verbal . nr._ încheiat la data de 6.04.2013 de către IPJ Ialomița, să se anuleze cele 6 puncte de amendă și sancțiunea în cuantum de 450 lei, să se anuleze măsura complementară cu privire la reținerea certificatului de înmatriculare al autoturismului marca BMW cu nr. de înmatriculare TX 5210XA.

Apreciază că din probatoriile administrate în cauză, inclusiv depoziție martorului audiat la acest termen de judecată, a rezultat faptul că nu a fost o rea voință a petentei de a înmâna permisul de conducere agentului constatator, au fost într-adevăr niște discuții purtate între martor și agentul constatator, iar petenta a găsit ulterior permisul de conducere solicitat de agentul constatator.

În subsidiar solicită să se admită în parte plângerea formulată și să se dispună aplicarea sancțiunii avertismentului.

Dezbaterile declarându-se închise instanța rămâne în pronunțare.

După deliberare,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanță constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 11.04.2013 sub nr._, petenta E. C. I., cu domiciliul în sector 4, București, ., ., ., CNP_ a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în Municipiul Bucuresti, ..4-6, Sector 5, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 06.04.2013 și exonerarea de plata sancțiunilor contravenționale aplicate.

În motivarea plângerii petenta a arătat că în data de 06.04.2013 circula cu autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare emis de autoritatile bulgare, TX 5210 XA pe A2 km. 144 a fost oprit de un echipaj de poliție din cadrul care i-a solicitat documentele.

Acesta i-a comunicat că va fi sancționată deoarece autoturismul are număr de înmatriculare bulgar.

Arată că ulterior polițistul i-a solicitat permisul de conducere și i-a comunicat faptul că foliile aplicate pe geamurile autoturismului nu sunt omologate.

Petenta arată că a căuta permisul de conducere dar nu a reușit să-l găsească suficient de repede pentru a-l prezenta polițistului iar după ce l-a găsit acesta a refuzat să-l mai verifice.

În drept petenta și-a întemeiat pretențiile pe OG nr. 2/2001.

În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și martori.

La cerere au fost anexate în copie, copie a procesului verbal contestat, copie a actului de identitate, dovada reținerii certificatului de înmatriculare, rovinietaacte ce privesc autoturismul.

Intimatul nu a depus întâmpinare dar a depus la dosarul cauzei, raportul agentului constatator și copia procesului verbal contestat.

La data de 07.07.2013 intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Solicită cheltuieli de judecată.

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și cu un martor pentru petentă.

Martorul a fost audiat la termenul din data de 12.11.2013.

Analizând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarea situație de fapt :

Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 06.04.2013 petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 450 lei, conform art. 147 alin 1 din ROUG nr. 195/2002 raportat la art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002, și avertisment conform art. 148 pct 11 din ROUG nr. 195/2002 raportat la art. 102 alin.1 pct. 35 din OUG 195/2002 reținându-se în sarcina sa că la data de 06.04.2013 a condus autoturismul marca BMW cu număr de înmatriculare TX 5210 XA pe A2 km. 144, Fetești, jud. Ialomița, și nu a prezenta la control permisul de conducere iar autoturismul avea aplicate pe geamurile laterale și spate folii necertificate.

În urma verificării potrivit art. 34 din O.G. nr.2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile (11.04.2013) de la data afișării procesului verbal de constatare a contravenției (06.04.2013).

Cu privire la legalitatea procesului verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, instanța reține următoarele:

În drept, potrivit art. 147 alin 1 din ROUG nr. 195/2002 conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare iar potrivit art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. 2 constituie de asemenea contravenție

Totodata instanța retine ca potrivit dispozițiilor art. 148 pct. 11 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, se interzice conducătorului de autovehicul sau de tramvai să aibă aplicate folii sau tratamente chimice pe dispozitivele de iluminare ori semnalizare luminoasă, care diminuează eficacitatea acestora, iar potrivit dispozițiilor art. 102 alin.1 pct. 35 din OUG 195/2002, constituie contravenție, aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale, cu excepția celor omologate și/sau certificate de către autoritatea competentă și care sunt marcate corespunzător.

Potrivit jurisprudenței CEDO în materie, utilizând diferite criterii: clasificarea faptei în dreptul național, natura faptei incriminate, natura și gravitatea sancțiunii, s-a stabilit incidența în cauzele care au ca și obiect contestarea faptelor contravenționale a dispozițiilor art. 6 ale Convenției.

Față de cele de mai sus, se pune în discuție în mod implicit și forța probantă a procesului verbal de constatare a contravenției, respectiv dacă acesta poate constitui o probă împotriva contestatorului.

Sub acest aspect, se constată că deciziile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu tranșează problema. În plus, în materia prezumției de nevinovăție, sub aspectul sarcinii probei, art. 6 par. 2 din Convenție, nu interzice existența unor prezumții de fapt sau de drept (cauza Salabiaku c. Franței) în măsura în care statele respectă în cele le privește pe acestea din urmă, cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit - cauza Janosevic c. Suediei.

Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 16 și art. 34 din OG nr. 2/2001 reiese că procesul verbal de contravenției nu numai că nu este lipsit de forță probantă ci dimpotrivă, face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de către petent și nicidecum de către organul constatator. Astfel, din această perspectivă considerăm că procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Astfel, instanța reține că petentei i s-au asigurat toate posibilitățile privind pregătirea apărării și propunerea de probatorii, petenta beneficiind în baza art. 6 CEDO, atât de acces efectiv la o instanță cât și de garanțiile unui proces echitabil.

Analizând raportul agentului constatator, declarația martorului și procesul verbal instanța constată că petenta nu a dovedit nici în fața instanței că deține folii certificate de către autoritatea competentă.

În ceea ce privește neprezentarea permisului de conducere polițistului rutier instanța constată că deși martorul confirmă că petenta a prezentat polițistului permisul de conducere aceasta s-a întâmplat după ce polițistul a întocmit procesul verbal de contravenție ceea ce dovedește faptul că aceasta a refuzat să îl prezinte la solicitarea acestuia încercând astfel să se sustragă de la control.

Faptul că petenta a prezentat ulterior permisul devine irelevant în aceste condiții.

Față de împrejurarea că procesul verbal contestat este susținut de dovezile în baza cărora a fost întocmit, raportat la faptul că în cauză petenta nu a făcut dovada contrară celor reținute în cuprinsul acestuia, instanța constată că actul contravențional în discuție este temeinic întocmit .

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, hotărăște asupra sancțiunii.

Instanța reține că pentru contravenția reținută în sarcina sa, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă contravențională în cuantum de 450 lei și avertisment.

Totuși față de natura faptei comise și date fiind circumstanțele comiterii faptei (faptul că petenta a avut asupra sa permisul de conducere și l-a prezentat după întocmirea procesului verbal) instanța apreciază că pericolul social concret al faptei este extrem de scăzut .

În consecință, aplicând dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 instanța apreciază că sancțiunea amenzii aplicată petentei este prea severă față de gravitatea redusă a faptei.

Pentru toate aceste considerente, instanța va proceda la o reindividualizare a sancțiunilor aplicate, respectiv va face aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și va înlocui sancțiunea cu amenda contravențională cu sancțiunea „avertisment”, atrăgând atenția petentei ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie.

Instanța va respinge cererea intimatei de obligare a petentei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată deoarece art. 36 alin. 2 din OG nr. 2/2001 a fost abrogat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul E. C. I. cu domiciliul în sector 4, București, ., ., ., CNP_ împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 06.04.2013 în contradictoriu cu intimatul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în Municipiul Bucuresti, ..4-6, Sector 5.

Înlocuiește sancțiunea cu amendă contravențională în cuantum de 450 lei aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 06.04.2013 cu sancțiunea „avertisment”.

Respinge ca neîntemeiată cererea intimatei de obligare a petentei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.

Cererea privind calea de atac se depune la Judecătoria Fetești

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.11.2013.

P., GREFIER,

Red.BIL/Tehnored. BIL/PM

4 ex./25.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4409/2013. Judecătoria FETEŞTI