Plângere contravenţională. Sentința nr. 4656/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4656/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 13397/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR.4656
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - R. I.
GREFIER - Z. F.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul P. N. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care:
Se ia act că nu au fost depuse la dosar datele solicitate petentului.
Instanța constată procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe actele și lucrările dosarului.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ /28.05.2012, contestatorul P. N. (domiciliat în Constanta, ., ..A, .) în contradictoriu cu C. Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri C. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . 12 nr._/02.05.2012 solicitând anularea acestuia, exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei și exonerarea de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 122,49 lei.
În motivarea plângerii, scutita de la plata taxelor judiciare, petentul arată că la data de 22.02.2012 a fost amendat de intimată prin procesele verbale . nr._ și . nr._ pentru că a circulat la data de 01.09.2011 și la 22.09.2011 pe A 2 km 144+100m, Fetești, jud. Ialomița, cu vehiculul cu nr. de înmatriculare_, fără a avea achitată contravaloarea tarifului de utilizare, respectiv fără a avea rovinietă.
Pentru că și-a asumat faptele, la data de 09 martie 2012 a achitat atât amenzile cât și tarifele de utilizare, plătind în total amenzi în cuantum de 468,48 lei și tarife de despăgubire în cuantum de 243,48 lei.
Ulterior a continuat să primească la domiciliu 25 de procese verbale printre care și cel contestat.
Invocă nulitatea procesului verbal față de lipsa semnăturii agentului constatator din cuprinsul procesului verbal.
Apreciază că lipsa semnăturii olografe atrage fără echivoc nulitatea procesului verbal, fiind invocate în esență prevederile art. 17 din OG 2/2001.
Solicită să se constate că toate contravențiile săvârșite sunt identice în cauză fiind incidente prevederile art. 20 alin. 2 din OG 2/2001, CEDO și ale Codului penal românesc, în ceea ce privește reglementarea faptelor săvârșite în formă continuă.
Se solicită să se constate că prezentul litigiu trebuie să ofere și garanțiile procesuale recunoscute și garante de art. 6 din CEDO, pe cale de consecință, petentul urmând a se prevala de garanțiile specifice în materie penală.
Procesul verbal . 12 nr._/02.05.2012 contestat sub aspectul legalității, nu îndeplinește, susține petentul, condițiile prevăzute de dispozițiile legale anterior citate, ci sancționează în mod repetat aceeași faptă contravențională, definitivă, ale cărei sancțiuni au fost deja executate de două ori de către contravenient, încălcându-se principiul non bis in idem, care este garantat de dispozițiile art. 4 din Protocolul 7 al CEDO.
Se solicită judecarea cauzei în lipsă.
Cererea este motivată în drept pe prevederile dispozițiilor art. 5 alin. 2, art. 20 alin. 2 din OG 2/2001, art. 8 alin. 3 din OG 15/2002, jurisprudență CEDO, art. 17 din OG 2/2001, art. 1 și 4 din Legea 455/2001.
În susținere se depun și se solicită proba cu înscrisuri .
Prin sentința civilă din 18.09.2012 Judecătoria C. a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.
Pe rolul Judecătoriei Fetești cauza a fost înregistrată la data de 13 noiembrie 2012.
Intimata nu a depus întâmpinare, dar a atașat la data de 27.08.2013 proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR (fila 11), autorizația de control și certificatul calificat privind agentul constatator (fila 10),procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției . 12 nr._/02.04.2012 –fila 9.
Sub aspect probator a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/02.05.2012 contestatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei potrivit art. 8 alin. 2 din OG 15/2002 și obligat să achite contravaloarea tarifului de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 în cuantum de 28 euro, deoarece s-a constatat că vehiculul cu nr. de înmatriculare _ care îi aparține a circulat la data de 05.01.2012 ora 14.43 pe A2 km 144+100 m, Fetești, jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.
În urma verificării prevăzute de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată (înregistrată la instanță la data de 28 mai 2012) în termenul legal de 15 zile de la data comunicării (18.05.2012 – fila 7) procesului verbal de constatare a contravenției.
Cu privire la legalitatea procesului - verbal contestate, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
În ceea ce privește semnătură electronică aplicată pe procesul verbal de contravenție, instanța reține că aceasta îndeplinește toate condițiile prevăzute de art.4 pct.4 din Legea nr.455/2001.
Sub acest aspect instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile potrivit cărora lipsește semnătura organului constatator.
Conform art.9 alineatul 2 din OG nr.15/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Analizând procesul verbal contestat, instanța reține că acesta a fost generat electronic potrivit prevederilor legale mai sus menționate și are atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică aflat la dosar, certificat care atestă legătura dintre semnătura electronică atașată procesului verbal contestat și semnatar, confirmând identitatea acestuia din urmă. Or, atâta timp cât OG nr.15/2002- normă specială aplicabilă în materia contravențiilor privind rovinieta, derogatorie de la dreptul comun reglementat de OG nr.2/2001, conferă o astfel de posibilitate prin dispozițiile art. 9 alin.2, mai sus menționate, fiind vorba de o dispoziție specială care se aplică cu prioritate în raport de dispozițiile generale cuprinse în OG nr.2/2001, instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentului referitoare la faptul că lipsa semnăturii olografe din procesul verbal contestat eludează dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001
Potrivit art.7 din Legea 455/2001 în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că ori de câte ori legea prevede forma scrisă pentru dovedirea întocmirii unui înscris electronic, acesta poate fi generat pe suport de hârtie, semnătura electronică ce îi este atașată fiind valabilă dacă este bazată pe un certificat calificat si este generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Pe cale de consecință, semnătura electronică atașată unui înscris electronic generat pe suport de hârtie în scopul dovedirii existenței acestuia –cum este cazul procesului - verbal contestat, este valabilă dacă înscrisului în cauză i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Este neîndoielnic faptul că încălcarea dispozițiilor imperative afectează legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției, act administrativ de autoritate, unilateral, dar nulitatea absolută, care nu poate fi acoperită și poate fi constatată din oficiu, de către instanța de judecată intervine numai pentru omisiunile prevăzute expres și limitativ în articolul 17 din OG nr.2/2001.
Instanța va proceda la analiza procesului verbal sub aspectul temeiniciei întocmirii sale precum și în raport de principiul aplicării legii mai favorabile, având în vedere modificările aduse OG nr.15/2012 prin Legea nr.144/2012.
Potrivit dispozițiilor art.8 alin.1, 2 și 3 din OG nr.15/2002 în forma în vigoare la data încheierii actului administrativ (02.05.2012) „Fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2.
Contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4”.
Potrivit dispozițiilor art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului. Conform dispozițiilor art.1 alin.1 lit.b din același act normativ, utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, ……….;
În cauză, intimata a depus la dosarul cauzei planșa foto ( fila 11) din care reiese faptul că la data de 05.01.2012, ora 14.43 vehiculul cu numărul de înmatriculare_ a circulat pe A2, km 144+100, pe raza localității Fetești, județul Ialomița.
Potrivit aceluiași înscris, în urma interogării bazei de date a intimatei s-a constatat că la data și ora reținute în procesul - verbal, vehiculul cu numărul de înmatriculare_ aparținând petentului nu deținea rovinietă valabilă.
Instanța apreciază că intimata a prezentat dovezi în susținerea procesului - verbal, inversându-se astfel sarcina probei în prezenta cauză, contestatorul era dator să facă dovada că avea plătită taxa de drum la momentul comiterii faptei, ceea ce nu s-a întâmplat.
Instanța reține că prin Art.I din Legea nr.144/2012 au fost modificate mai multe dispoziții prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel încât art.8 alin.1, după modificări, are următoarea redactare „Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă”.
De asemenea, conform articolul 9, alineatul (3) din OG 15/2002, după modificări, stipulează că „În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)”.
Instanța constată că OG nr.15/2002 în forma actuală reglementează ca și contravenție continuă fapta de a circula fără a deține rovinieta, iar contravenientul nu poate fi sancționat de mai multe ori într-un interval de 30 de zile.
Cu toate acestea, procesul verbal supus analizei a fost întocmit la data de 02.05.2012, deci cu mult după trecerea a 30 zile de la întocmirea proceselor verbale de care face vorbire petentul (încheiate la 22.02.2012) astfel că nu au fost încălcate prevederile art.9 alin.3 din OG 15/2002.
Nu se poate reține că achitarea amenzii ori tarifului de despăgubire pentru o faptă anterioară echivalează cu plata rovinietei și nici faptul că petenta a comis o singură contravenție continuă.
Elementul material al contravenției reglementate de art.8 din OG nr.15/2002, presupune o prelungire în chip natural a acțiunii interzise de actul normativ amintit, fiind caracteristic unei contravenții continue, contravenție care s-a epuizat prin manifestarea de voință a prepusului contravenientului (oprirea vehiculului, staționarea pentru o perioadă a cărei durată atrage concluzia existenței unei noi deplasări în cazul reluării activității).
Deși a amintit de emiterea mai multor procese verbale privitor la același vehicul solicitându-i-se prin adresă să depună copii de pe acestea, petentul nu a făcut dovada susținerilor.
În cauză petentului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de cuantum de 250,00 lei și a fost obligat la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro.
Potrivit art.II din Legea nr.144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Având în vedere aceste dispoziții, faptul că plângerea a fost depusă la data de 28.05.2012, iar Legea nr.144/2012 a fost publicată în M.O. nr.509/24.07.2012, instanța va face aplicarea legii contravenționale mai favorabile și va anula tariful de despăgubire pentru acest considerent.
Cât privește amenda aplicată prin acest proces verbal, se reține că petentul se afla in situația oricărui contravenient care nu a achiziționat rovinieta, din datele existente la dosar nerezultând o situație care să ducă la concluzia aprecierii de instanță a unei fapte având o gravitate redusa.
În concluzie, va admite în parte plângerea formulată de contestatorul P. N. și va anula în parte procesul verbal de contravenție . 12 nr._/02.05.2012, exonerând petenta de la plata tarifului de despăgubire în valoarea de 28 euro (adică 122,49 lei) .
Va menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție privind amenda.
Văzând și dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de contestatorul P. N., domiciliat în C., ., ., ., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., cu sediul în București, sector 6, ..401A.
Anulează în parte procesul verbal de contravenție . nr._ din 02.05.2012 și exonerează petentul de la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro (adică 122,49 lei) .
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție privind amenda .
Cu recurs în 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.:tehnored.:R.I./F.Z.
Ex.:4/07.02.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2751/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2382/2013.... → |
|---|








