Plângere contravenţională. Sentința nr. 4818/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4818/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 32443/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR.4818
Ședința publică din data de 02 decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - R. I.
GREFIER - Z. F.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta S.C. C. C. TRANS S.R.L. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, având ca obiect „plângere contravențională”.
Dezbaterile pe fondul cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 25 noiembrie 2013, fiind consemnate în încheiere de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studiul actelor si lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 02 decembrie 2013, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, instanță constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 27.12.2012 sub nr._, contestatoarea S.C. C. C. TRANS S.R.L., cu sediul în loc. O., ., jud. C., a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/23.11.2012, prin care a fost sancționat în baza OG 37/2007 cu suma de 4.000 lei, solicitând anularea acestuia.
În drept invocă prevederile art. 31 și art. 34 din legea nr. 32/1968.
În susținere se anexează procesul verbal . nr._ încheiat la 23.11.2012.
Ulterior petenta a depus la dosar precizări, prin care arată că formulează plângere în contradictoriu cu I.P.J. Ialomița – Serviciul Poliției Rutiere, împotriva procesului verbal . nr._/23.11.2012 prin care a fost obligat la plata unei amenzi contravenționale în sumă de 4.000 lei, solicitând anularea .
A susținut că la data de 23.11.2012 în jurul orei 10.30 a condus ansamblul auto format din_ și_ pe DJ 213 în loc. M. K. fiind oprit de un echipaj al poliției rutiere din cadrul I.P.J. B..
I s-a solicitat prezentarea diagramelor tahograf, lucru pe care nu l-a putut face deoarece din data de 20 octombrie 2012 până în data de 22 noiembrie 2012 s-a ocupat cu alte activități în cadrul societății, neavând atribuții de șofer, aspect ce a fost adus la cunoștință și agentului constatator.
De asemenea, petenta susține că pentru fapta prevăzută de art.9 lit. d din OG 37/2007 sancțiunea este aplicabilă numai conducătorului auto, or agentul constatator a sancționat societatea comercială, fiind stabilit greșit subiectul activ pentru fapta de a nu deține cartela tahograf.
Se mai arată că nulitatea absolută pe care o invocă constă în aceea că răspunderea contravențională nu putea incumba societății comerciale atât timp cât culpa în nedeținerea de conducătorul auto a diagramei tahograf nu aparține societății, angajații fiind obligați prin fișa postului să utilizeze diagramele tahografice.
Plângerea este întemeiată în drept pe prevederile art. 10 alin. 1 din OG 2/2001, art. 9 lit. o și d din OG 37/2007.
Prin sentința civilă nr. 9416/26.06.2013 Judecătoria C. a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.08.2013.
Legal citată, intimata nu a desemnat reprezentant pentru a se prezenta la instanță și nici nu a depus la dosar întâmpinare pentru a-și exprima poziția față de acțiunea contestatoarei.
Sub aspect probator a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 23.11.2012, contestatoarea a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 4.000 lei, reținându-se că la data de 23.11.2012, ora 10.25, la intersecția DN 2A –E60-DJ 213, a fost depistat în trafic circulând pe DJ 213 din direcția Gura Ialomiței – DN2A, ansamblul format din auto_ și_, condus de numitul B. I. care, la controlul efectuat, nu a prezentat numărul obligatoriu de diagrame tahograf sau alt document justificativ pentru 28 de zile plus ziua în curs, prezentând numai diagrama tahograf din aparat.
Fapta săvârșită este prevăzută de art. 8 alin. 1 pct. 31 din OG 37/2007 și sancționată de art. 9 alin.1 lit. c din OG 37/2007.
În urma verificării prevăzute de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată (depusă la poștă la data de 21.12.2012) în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului - verbal de constatare a contravenției -16.12.2012 – fila 12.
În ce privește legalitatea procesului - verbal prin prisma respectării dispozițiilor art.17 din O.G. 2/2001, instanța reține că actul cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție, instanța reține că potrivit dispozițiilor art.8 alin.1 pct. 31 din OG 37/2007 cu modific.și complet.ulterioare „Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenții, dacă acestea nu sunt considerate infracțiuni potrivit legii penale:
………………………………………………………………………………………………. neprezentarea în trafic a numărului necesar de diagrame tahografice, a cartelei tahografice sau a listărilor efectuate cu imprimanta tahografului digital;
Art.1 alin.1 din Normele metodologice adoptate în aplicarea ordonanței și aprobate prin Ordinul 1058/2007 stabilește că „Dispozițiile prezentelor norme metodologice se aplică pentru controlul respectării perioadelor de conducere, pauzelor și perioadelor de odihnă ale conducătorilor auto și al utilizării aparatelor de înregistrare a activității acestora, denumite tahografe sau tahografe digitale, care efectuează operațiuni de transport rutier cu autovehicule care au masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone sau capacitate de peste 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto”.
Petenta invocă în apărare faptul că nedeținerea diagramelor s-a datorat implicării conducătorului auto în alte activități.
A mai susținut că sancțiunea trebuia aplicată conducătorului auto și nu societății și că răspunderea contravențională nu incumbă petentei atâta timp cât culpa în nedeținerea de către conducătorul auto a diagramei tahograf aparține acestuia din urmă.
Criticile sunt nefondate.
Potrivit jurisprudenței CEDO în materie, utilizând diferite criterii: clasificarea faptei în dreptul național, natura faptei incriminate, natura și gravitatea sancțiunii, s-a stabilit incidența în cauzele care au ca și obiect contestarea faptelor contravenționale a dispozițiilor art. 6 ale Convenției.
Față de cele de mai sus, se pune în discuție în mod implicit și forța probantă a procesului verbal de constatare a contravenției, respectiv dacă acesta poate constitui o probă împotriva contestatorului.
Sub acest aspect, se constată că deciziile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu tranșează problema. În plus, în materia prezumției de nevinovăție, sub aspectul sarcinii probei, art. 6 par. 2 din Convenție, nu interzice existența unor prezumții de fapt sau de drept (cauza Salabiaku c. Franței) în măsura în care statele respectă în cele le privește pe acestea din urmă, cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit - cauza Janosevic c. Suediei.
Din înscrisurile depuse de petentă rezultă că autotractorul cu nr. de înmatriculare_ îi aparține și face parte din categoria vehiculelor care au masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
Instanța va reține că potrivit 9 alin. 1 lit. c din OG nr. 37/2007 (și nu art.9 lit.d cum greșit susține petenta), în cazul săvârșirii faptelor prev. de art. art.8 pct. 31 din OG nr. 37/2007, răspunderea revine întreprinderii/operatorului de transport rutier.
De asemenea, potrivit art.27 alin.2 lit.g din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 aprobat prin HG 1391/2006 revine persoanelor juridice, proprietare de autovehicule, obligația să verifice respectarea timpilor de repaus și de odihnă, precum și a regimului legal de viteză, prin citirea înregistrărilor aparatelor de control al timpilor de odihnă și al vitezei de deplasare. Or, în acest caz, materializarea obligației de mai sus a constat tocmai în asigurarea ca la bordul vehiculului se află înscrisurile care pot constituie dovezi referitoare la timpul de conducere, respectiv de odihnă a conducătorului auto, numitul Badila I..
La control conducătorul auto a prezentat exclusiv diagrama din data de 23.11.2012 . S-a depus certificatul de desfășurare a activității din conținutul căruia reiese că Bădila I. s-a aflat în concediu sau repaus de la 20.11.2012 până la 23.11.2012 ora 10,15 însă nu acoperă întreaga perioadă de 28 zile . Faptul că a desfășurat alte activități nu justifică lipsa diagramelor sau a fișelor emise conform prevederilor Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 561/2006 sau Acordului AETR .
Sancțiunea este stabilită prin dispozițiile art. 9 alin.1 lit. c din același act normativ având următorul conținut „Contravențiile prevăzute la art. 8 se sancționează după cum urmează:
……………………………………………………………………………………………… cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei - faptele prevăzute la alin. (1) pct. 15 - 16, 18 - 20, 22 - 26, 28 - 30, 36 și 38, aplicabilă conducătorului auto, și faptele prevăzute la alin. (1) pct. 1 - 11, 31 și 32, aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier”.
Răspunderea revine așadar operatorului de transport rutier și nu conducătorului auto cum eronat susține petenta.
În consecință, instanța constată că fapta contravențională reținută în sarcina petentei prin procesul-verbal a fost probată, fiind dovedită vinovăția, motiv pentru care apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat este legal și temeinic întocmit.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, hotărăște asupra sancțiunii.
În cauză petentei, în baza art. 9 alin.1 lit. c din OG 37/2007, i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum minim de 4.000 lei, proporțional cu pericolul social al faptei ce a fost reținută în sarcina petentei.
Pericolul social concret al faptei prevăzute de art. 8 pct.31 din OG 37/2007 constă în posibilitatea conducerii de autovehicule de transport marfă și persoane de către șoferi care nu au respectat programul impus, în stare de oboseală cronică cu șanse mari de a produce evenimente rutiere soldate cu pagube materiale și vătămarea sănătății sau moartea unor persoane.
Instanța apreciază că sancțiunea aplicată este corect individualizată atât din punctul de vedere al pericolului social abstract, cât și din punctul de vedere al pericolului social concret al faptei, fiind și necesară pentru a asigura finalitatea preventivă ce însoțește orice sancțiune.
D. consecință, având în vedere considerentele prezentate, reținând că sancțiunea aplicată se încadrează în limitele prevăzute de actul sancționator și a fost luată cu respectarea prevederilor art.21 din OG 2/2001, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea formulată de S.C. C. C. TRANS S.R.L. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat de reprezentantul intimatului la data de 23.11.2012.
Văzând și dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de contestatoarea S.C. C. C. TRANS S.R.L. (cu sediul în loc. O., ., jud. C.) în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița (cu sediul în mun. Slobozia, .. 13-15, jud. Ialomița), ca neîntemeiată.
Menține procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de reprezentantul intimatului la data de 01.05.2013.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 decembrie 2013 .
PREȘEDINTE GREFIER
pt. grefier Z. F.
în C.M. semnează grefier-șef
Red.:tehnored.:R.I.
Ex.:4/21.03.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2982/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3330/2013.... → |
|---|








