Plângere contravenţională. Sentința nr. 2751/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2751/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 5987/229/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA
Sentința civilă nr. 2751
Ședința publică din data de 06 iunie 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. C. D.
GREFIER: C. A. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petenta S.C. KT E. & A. S.R.L. B. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA BUCUREȘTI - C., având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată cauza în stare de judecată și reține dosarul spre soluționare.
După deliberare,
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /13 06 2012 petenta .’’ SRL B., cu sediul în mun. B., ., . a chemat în judecată pe intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București cu sediul în municipiul Bucuresti, Bulevardul I. M., nr. 401 A, Sector 6, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 21.05.2012, de C. București.
În motivarea plângerii petenta arată că nu se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa prin procesul verbal contestat întrucât, la data constatării contravenției, autovehiculul cu nr. de îmatriculare_ se afla în proprietatea lui Cusbescu P. ca efect al conventiei de vânzare cumpărare, încheiat între petentă și acesta.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal ., nr._, întocmit la data de 21.05.2012, de C. București petenta .’’ SRL B. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 750 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, reținându-se că vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei a circulat pe DN A2 km 113+500 m Giurgeni, la data de 14 05 2012, ora 11:45, fără a deține rovinietă valabilă.
Din cartea de identitate și din certificatul de înmatriculare depuse la dosar rezultă că autovehiculul marca Dacia 1307, cu numarul de înmatriculare_, având numarul de identificare UU1D1F_ aparține numitului Cusbescu P..
Conform contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 20 11 2010 .’’ SRL B. a înstrăinat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, cu nr. de identificare UU1D1F_, marca Dacia 1307, către Cusbescu P..
La data de 08.05.2013 intimata a înaintat proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR.
În urma verificării potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că plângerea dedusă judecății a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului - verbal de constatare a contravenției.
Cu privire la legalitatea procesului - verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Referitor la nulitatea absolută a procesului verbal reclamată de petentă, motivat de faptul că actul sancționator nu poartă semnătura agentului constatator, instanța o consideră drept apărare de fond, urmând a se pronunța în consecință.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că potrivit dispozițiilor art.8 alin.1 din OG nr.15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă. Cuantumul amenzilor este prevăzut în Anexa 2 la OG nr.15/2002.
Potrivit dispozițiilor art. 7 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Conform dispozițiilor art 1 alin. 1 lit. b din OG nr. 15/2002, utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.
Interpretarea corectă a art. 1 alin. 1 lit. b din OG nr. 15/2002 este că pentru a avea calitatea de utilizator, potrivit OG nr. 15/2002, este necesar a fi îndeplinite 2 condiții:
-persoana fizică sau juridică să fie înscrisă în certificatul de înmatriculare;
-persoana fizică sau juridică să aibă în proprietate sau care, după caz, să poată folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.
Prin urmare, legea prevede sancționarea, după caz, a proprietarului sau a celui ce poate folosi vehiculul în baza unui drept legal în cazul neachitării tarifului de utilizare a drumurilor publice. Neîndeplinirea uneia dintre aceste condiții atrage lipsa calității de utilizator a persoanei fizice sau juridice în discuție.
Scopul art. 8 din O.G. nr. 15/2002 este de a sancționa persoana responsabilă pentru fapta de a circula cu un autovehicul fără a deține rovinietă valabilă.
În speță, potrivit contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 20 11 2010, contestatoarea a vândut numitului Cusbescu P. vehiculul cu număr înmatriculare_ .
Prin urmare, la data constatării contravenției, 14 05 2012, contestatoarea nu mai avea nici calitatea de proprietară al vehiculului cu numărul de înmatriculare_ deoarece dreptul de proprietate fusese transmis către Cusbescu P., dar nici calitatea de utilizator.
Sub acest aspect, instanța amintește și dispozițiile art 969 și din 1864 cod civil (sub imperiul căruia s-a încheiat contractul), potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Emiterea contractului/ ad probationem și realizarea acordului de voință dintre părțile contractante este suficient pentru transmiterea dreptului de proprietate. Forma scrisă a contractului este necesară doar pentru realizarea formalităților de înmatriculare și nu afectează cu nimic validitatea contractului de vânzare cumpărare (Fr. D., Tratat de D. Civil - Contractele speciale, Editura Actami, București, 1999, alin 1 și 2, pagina 13) .
În ce privește obligația petentului de a proceda la radierea vehiculului după înstrăinare, potrivit art. 11 alin 4 din OUG nr. 195/2002 în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidentele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că obligația de efectua formalitățile de transcriere a transmiterii dreptului incumbă noului proprietar, iar nu celui ce a transmis dreptul de proprietate, in spetă petentul.
Pentru a putea fi antrenată răspunderea contravențională este necesar existența unui comportament ilicit care să aparțină contravenientei. Astfel, în măsura în care acțiunea sau inacțiunea sancționabilă nu îi aparține este exclusă răspunderea sa.
Petenta nu poate fi ținută a răspunde pentru fapta ilicită a altei persoane respectiv cumpărătorul, cât timp legea nu pune în sarcina sa efectuarea formalităților de publicitate respectiv radierea autovehiculului din evidențe.
Mai mult decât atât este de notorietate că la vânzarea autovehiculelor vânzătorul remite cumpărătorului în original toate actele autovehiculului (carte de identitate, certificat de înmatriculare), mergând pe ideea bunei credințe a acestuia în ceea ce privește înmatricularea ulterioară a autovehiculului, ceea ce determină imposibilitatea radierii ulterioare din evidențe a autovehiculului de către vânzător.
Este o sarcină mult prea grea, a-i pretinde vânzătorului să efectueze formalitățile de radiere și reînmatriculare (care presupune anumite cheltuieli cu taxe specifice) în condițiile în care legea pune în sarcina cumpărătorului efectuarea acestor formalități.
Nu în ultimul rând inopozabilitatea înstrăinării, ce ar putea fi invocată de intimată, este o noțiune de drept civil, iar materia dreptului contravențional reglementează sancțiuni aplicate subiecților de drept pentru fapte ilicite cu scopul preveniri comiterii unor noi fapte ilicite, răspunderea contravențională apropiindu-se, prin ilicit, mai mult de răspunderea penală. Așadar, nu se poate face analogie între opozabilitatea în materie civilă și materia contravențională.
Faptul că singura verificare pe care o face intimata este să consulte o bază de date (o verificare destul de sumară) și nu face și alte demersuri pentru a identifica utilizatorul reprezintă o deficiență a intimatei și nu poate fi imputată petentei.
Mai mult decât atât și din punct de vedere al elementelor constitutive contravenției îi lipsește elementul subiectiv respectiv vinovăția, în oricare din formele sale.
Așa cum s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin mai multe decizii ( ex. Decizia nr. 670/2009, Decizia nr. 506/2010), nu se poate aplica o sancțiune contravențională în lipsa elementului vinovăției, care este de esența acestuia.
Vânzătorul nu poate anticipa că cel care a cumpărat autovehiculul nu-l va înmatricula și nu va achiziționa rovinietă. Reaua credință a cumpărătorului nu este un element care să atragă răspunderea vânzătorului. Răspunderea este esențialmente personală în materie contravențională.
Față de aceste aspecte, luând în considerare că nu a fost dovedită imputabilitatea faptei contravenționale în persoana petentei, instanța urmează să admită plângerea formulată de petentă în contradictoriu cu intimata Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA București-C., să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției procesului-verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 21.05.2012, de C. București și înlăturarea sancțiunilor aplicate prin acesta.
Văzând și prevederile art. 34 alin 2 din O.G. nr. 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petenta .’’ SRL B., cu sediul în mun. B., ., . împotriva intimatei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București, cu sediul în mun. București, .. 401 A, sectorul 6.
Anulează procesul – verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 21.05.2012, de C. București.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 06 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Pentru judecător A. C. D. Pentru grefier C. A.
aflată în C.O. semnează aflată în C.O. semnează
președintele instanței R. I. grefier șef A. I.
Red./tehnored
ACD/CCA
5 ex./30 09 2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3330/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4656/2013.... → |
|---|








