Plângere contravenţională. Sentința nr. 4848/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4848/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 6809/229/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI - JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4848
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04 decembrie 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE - A. C. D.
GREFIER - I. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul F. L. în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE IALOMIȚA, având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Se ia act că au fost depuse la dosar de către intimată actele care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat.
Apreciind pertinente, concludente și utile cauzei, în temeiul art.167 Cod proc. civ, instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /13.07.2012, petentul F. L. domiciliat în mun. Râmnicu Sărat, ., județul B. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, cu sediul în Slobozia, .. 13-15, jud. Ialomița, a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 28.06.2012 de I. Ialomița.
În motivarea plângerii petentul arată că datorită faptului că a urcat cu mașina pe un prag de asfalt proaspăt turnat și nesemnalizat, farurile de întâlnire ale autoturismului condus de acesta, nu au mai funcționat. Nu a pus în pericol circulația pe drumurile publice deoarece circula într-o zi de vară la ora 16,00.
În drept își întemeiază plângerea pe dispozițiile art. 16, art. 31 – art. 36 din OG nr. 2/2001 și art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 01 08 2012, intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată deoarece la data de 28 06 2012 contravenientul F. L. a condus autoturismul marca Volkswagen Passat cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2A în afara localității Giurgeni, fără a avea în funcțiune luminile de întâlnire.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar la data de 04 12 2013, petentul F. L. arată că agentul constatator nu a ținut seama că autoturismul marca Volkswagen Passat avea aprinse luminile de zi. Luminile de întâlnire funcționau parțial, doar într-o parte a mașinii și s-au defectat pe o porțiune de drum aflată în lucru, chiar în apropierea locului unde a fost oprit.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 28.06.2012 de I. Ialomița, contravenientului F. L. i s-a aplicat amenda de 140 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 44 pct. 2 din OUG nr. 195/2002.
Potrivit art. 44 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 în circulația pe autostrăzi, pe drumurile expres și pe cele naționale europene (E) conducătorii de autovehicule sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire.
Conform art. 34 alin 1 din OG 2/2001 instanța competentă să soluționeze plangerea verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal si hotaraste asupra sanctiunii aplicate.
Cât priveste legalitatea procesului-verbal, instanta retine ca acesta este intocmit cu respectarea dispozitiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificarile si completarile ulterioare, cuprinzand toate mentiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mentiuni a căror lipsă atrage sanctiunea nulitatii actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
Cat priveste temeinicia procesului verbal atacat, instanta retine ca actul de constatare si sanctionare a contraventiilor beneficiaza de o prezumtie simpla de legalitate si temeinicie, prezumtie care poate fi rasturnată prin proba contrara facuta in fata instantei.
Instanta constată ca in speta petentul nu a reusit să înlăture prezumtia de care se bucura procesul-verbal. Din contră acesta a recunoscut în cuprinsul plângerii că la data controlului o parte din farurile (luminile) de întâlnire nu funcționau.
Conform art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, „sanctiunea se aplică în limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsă, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal”.
Astfel, fata de criteriile prevazute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr.2/2001 raportate la imprejurarile concrete in care fapta a fost savarsita, faptul că petentul se află la prima încălcare a legii contravenționale, instanța apreciaza ca scopul sanctiunii contraventionale poate fi atins si prin aplicarea avertismentului, potrivit art. 7 din O.G. nr. 2/2001, nefiind justificata aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale pe care instanța o apreciază ca nefiind proporțională în raport de gravitatea faptei săvârșite de petent.
Pe cale de consecinta, instanta va admite în parte plangerea si va dispune inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale aplicată prin procesul-verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 28.06.2012 de I. Ialomița, cu sanctiunea avertismentului, urmand a pune in vedere contestatorului dispozițiile art. 7 din OG nr. 2/2001.
Văzând și prevederile art. 34 alin 2 din O.G. nr. 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul F. L. domiciliat în mun. Râmnicu Sărat, ., județul B., împotriva intimatului Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, cu sediul în Slobozia, .. 13-15, jud. Ialomița.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 140 lei aplicată petentului F. L. prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._, întocmit la data de 28.06.2012, de I. Ialomița, cu sancțiunea avertismentului.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 12 2013
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./Tehnored. C.D.A./M.I.
Ex. 4/data: 04 08 2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3433/2013.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|








