Plângere contravenţională. Sentința nr. 4851/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4851/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 8266/229/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI - JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4851
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04 decembrie 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE - A. C. D.
GREFIER - I. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petenta A. V. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE JANDARMI IALOMIȚA, având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Se ia act că au fost depuse la dosar de către intimată actele care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat.
Apreciind pertinente, concludente și utile cauzei, în temeiul art.167 Cod proc. civ, instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /30.10.2012, petenta A. V. domiciliată în . Noi, județul G. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Jandarmi Ialomița cu sediul în mun. Slobozia, .. 6, județul Ialomița a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 11.10.2012, de IJJ Ialomița.
În motivarea plângerii petenta arată că a fost anunțat prin telefon de fiul său, că soția sa i-a sechestrat pe copii în casă, nu i-a mai lăsat să meargă la școală și de aceea a fost nevoită să utilizeze apelul de urgență 112.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 31 05 2013, intimatul Inspectoratul Județean de Jandarmi Ialomița a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată pe motiv că, în urma verificărilor, nu s-au confirmat cele sesizate de petentă. Astfel, la data de 11 10 2012 petenta, aflându-se pe . din mun. Fetești, jud. Ialomița, a apelat în mod nejustificat Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, sesizând faptul că nora sa, Ager V. își ține sechestrați în casă proprii copii.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 11.10.2012, de IJJ Ialomița, contravenientei A. V. i s-a aplicat amenda de 100 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 3 alin. 11 din Legea nr. 61/1991.
Potrivit art. 3 alin. 11 din Legea nr. 61/1991 constituie contravenție alarmarea publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menținere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol sau, după caz, prin solicitarea intervenției la fața locului, fără motiv întemeiat.
Conform art. 34 alin 1 din OG nr. 2/2001 instanta competentă să solutioneze plângerea verifică legalitatea si temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.
Cât priveste legalitatea procesului-verbal, instanta retine ca acesta este intocmit cu respectarea dispozitiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificarile si completarile ulterioare, cuprinzand toate mentiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mentiuni a căror lipsă atrage sanctiunea nulitatii actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
Cât priveste temeinicia procesului verbal atacat, instanta retine ca actul de constatare si sanctionare a contraventiilor beneficiaza de o prezumtie simpla de legalitate si temeinicie, prezumtie care poate fi răsturnata prin proba contrara făcuta in fata instantei.
Instanta constată ca in speta petenta nu a reusit să înlăture prezumtia de care se bucura procesul-verbal. Aceasta a apelat serviciul de urgență 112, fapt recunoscut chiar de ea, însă nu a făcut dovada că nora sa i-a sechestrat pe proprii copii, astfel încât apelarea serviciului să se justifice.
Astfel, în mod temeinic s-a retinut in sarcina petentei săvârsirea contraventiei prev. de art. 3 alin. 11 din Legea nr. 61/1991, motiv pentru care instanta apreciază că procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei atacat este legal întocmit.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, hotărăște asupra sancțiunii.
Conform art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, „sanctiunea se aplică în limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsă, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal”.
Astfel, față de criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr.2/2001 raportate la imprejurarile concrete in care fapta a fost savarsita, instanța apreciaza ca scopul sanctiunii contraventionale poate fi atins si prin aplicarea avertismentului, potrivit art. 7 din O.G. nr. 2/2001, nefiind justificata aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale pe care instanța o apreciază ca nefiind proporțională în raport de gravitatea faptei săvârșită de petentă.
Pe cale de consecinta, instanta va admite în parte plangerea si va dispune inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale aplicată prin procesul-verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 11.10.2012, de IJJ Ialomița, cu sanctiunea avertismentului, urmând a pune in vedere contestatoarei dispozițiile art. 7 din OG nr. 2/2001.
Văzând și prevederile art. 9 alin. 2 din OG nr. 61/1991.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta A. V. domiciliată în . Noi, județul G., împotriva intimatului Inspectoratul Județean de Jandarmi Ialomița cu sediul în mun. Slobozia, .. 6, județul Ialomița.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei aplicată petentei prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._, întocmit la data de 11.10.2012, de IJJ Ialomița, cu sancțiunea avertismentului.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 12 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./Tehnored. C.D.A./M.I.
Ex. 4/data: 04 08 2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1525/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3926/2013.... → |
|---|








