Somaţie de plată. Sentința nr. 2181/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2181/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 453/229/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2181
Ședința publică din data de 25 aprilie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - C. M.
GREFIER - D. A. – M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâta INTREPRINDEREA INDIVIDUALA PETROSANU M., având ca obiect „ somație de plată”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reprezentantul convențional al pârâtei, avocat M. S., lipsind reprezentantul reclamantei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentatul convențional al pârâtei, având cuvântul, cu privire la excepția lipsei calității procesuale de folosință a pârâtei debitor, pune concluzii de admitere a acesteia.
Instanța luând act de concluziile reprezentantului convențional al pârâtei rămâne în pronunțare asupra excepției lipsei calității procesuale de folosință a pârâtei debitor invocată la termenul de judecată din data de 04 aprilie 2013.
INSTANȚA
Asupra cauzei comerciale de față, constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /2012, reclamanta . cu sediul în localitatea G., ., nr. 202, județul G. în contradictoriu cu pârâta Intreprinderea Individuala PETROSANU M., cu sediul în municipiul Fetești, ., județul Ialomița a solicitat ca pe cale de ordonanță să se emită somație de plată împotriva acesteia, pentru suma de 553,07 lei reprezentând debit datorat si dobanda legala ce va fi calculată pana in ziua plății efective.
În motivarea cererii, reclamanta arată că între părți s-au desfășurat activități comerciale, respectiv creditoarea a vândut marfă debitoarei, fiind emise astfel două facturi.
Debitoarea și-a îndeplinit parțial obligația de plată, ramanand un debit neachitat în cuantum de 553,07 lei
În drept a invocat O.U.G. nr. 119/2007, art.379 Cod procedură civilă, OG nr.9/2000.
A fost depus extras cont client (fila 4).
Cererea a fost legal timbrata cu suma de 39 de lei taxa judiciara conform chitanței aflate la dosar si s-a depus timbru judiciar in cuantum de 0,30 lei .
Reclamanta a depus ulterior la dosar împuternicire avocațială (fila 10) și, în copie factura_/15.06.2010 (fila 11) și_/29.06.2010 (fila 12).
La termenul de judecată din data de 04 aprilie 2013 s-a prezentat apărătorul pârâtei, care a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a paratei și a depus certificat radiere emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ialomița (fila 19), Rezoluție nr.2855/2010 din data de 08.09.2010 emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ialomița (fila 20).
La termenul de judecată din data de 25.04.2013, instanța a rămas în pronunțare pe excepția lipsei capacității procesuale de folosință a paratei.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma sutinerilor partilor, a exceptiei invocate de instanta din oficiu si a dispozitiilor legale aplicabile in speta, instanța reține următoarele:
Reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Intreprinderea Individuala PETROSANU M. pentru ca, instanța, pe cale de ordonanță, să emită somație de plată împotriva acesteia, pentru suma de 553,07 lei reprezentând debit datorat si dobanda legala ce va fi calculată pana in ziua plății efective.
Cu privire la exceptia invocata de parată se retine că potrivit Rezoluției nr.2855/2010 din data de 08.09.2010 emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ialomița (fila 20) și Certificatului de Radiere emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ialomița (fila 19), Intreprinderea Individuala Petrosanu M. a fost radiată în baza Rezoluției din data de 08.09.2010.
Potrivit art.27 din OUG nr.44/2008, întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale își încetează activitatea și este radiat din registrul comerțului în următoarele cazuri prin deces, prin voința acestuia, în condițiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cererea de radiere, însoțită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul unde își are sediul profesional, de către orice persoană interesată.
Excepția lipsei capacității de folosință este o excepție de fond, absolută și peremtorie .asupra careia instanta trebuie sa se pronunte cu prioritate in temeiul disp. art. 137 alin. 1 din C.proc.civ. .
Literatura juridică de specialitate este constantă în a considera că pentru promovarea unei acțiuni se cer a fi întrunite cumulativ patru condiții, respectiv: formularea unei pretenții, existența unui interes, calitatea procesuală și capacitatea procesuală a părților.
Capacitatea de exercițiu este capacitatea persoanei de a-și exercita drepturile și de a-și asuma obligații, savârșind acte juridice.
În cauză, la data formulării cererii de chemare în judecată (05.02.2013) pârâta nu putea fi parte in proces, aceasta fiind deja radiată.
Având în vedere situația de fapt și de drept expusă instanța va admite exceptia lipsei capacității procesuale de folosință a paratei invocata din oficiu si in consecinta va respinge față de acesta cererea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală.
Va lua act că în cauza nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosință a pârâtei Intreprinderea Individuala PETROSANU M. cu sediul în municipiul Fetești, ., județul Ialomița.
Respinge actiunea formulată de reclamanta . cu sediul în localitatea G., ., nr. 202, județul G. în contradictoriu cu pârâta Intreprinderea Individuala PETROSANU M. cu sediul în municipiul Feștei, ., județul Ialomița ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
Cu drept la cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.04.2013
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. și tehnored. C.M/ D.A.M
Ex.4/08.05.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4115/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5072/2013.... → |
|---|








