Uzucapiune. Sentința nr. 263/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 263/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 7285/229/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR.263
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - R. I.
GREFIER - Z. F.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. E. în contradictoriu cu pârâtul Orașul Țăndărei – prin Primar, având ca obiect „acțiune în constatare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamantă dl.avocat S. M., lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care:
Se ia act că prin serviciul registratură, la data de 15.01.2013 a fost depus răspunsul Primăriei Țăndărei la adresa instanței.
Apărătorul reclamantei arată că au martorii prezenți solicitând audierea acestora.
În conformitate cu dispozițiile art.192-198 c.p.c. sunt audiați separat martorii propuși de reclamantă: G. M. și M. C., declarațiile date fiind consemnate în scris și atașate la dosar.
Apărătorul reclamantei, dl.avocat S. M., arată că nu mai sunt alte cereri de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța ia act, constată procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantei, având cuvântul pe fond, solicită admiterea cererii în sensul de a se constata dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Țăndărei, ., județul Ialomița compus din casă de locuit, anexe și teren în suprafață de 1133 mp. Arată că terenul a fost dobândit de autorii reclamantei care ulterior au edificat casa de locuit după anul 1964. Apreciază că sunt suficiente argumente pentru admiterea cererii, fiind întrunite condițiile cerute de lege, fără cheltuieli de judecată.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza rămâne în pronunțare.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 14 august 2012 sub nr._, reclamanta A. E. (domiciliată în Țăndărei, ., județul Ialomița) a chemat în judecată pe pârâtul Orașul Țăndărei – prin Primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să i se constate un drept de proprietate prin uzucapiune, accesiune ori aplicarea dispozițiilor art.23 din Legea nr.18/1991 și ale disp.art.8 din Decretul-Lege nr.42/1990, asupra imobilului situat în Țăndărei, ., județul Ialomița compus din casă de locuit în suprafață de 129 mp, anexă în suprafață de 65 mp, garaj în suprafață de 35 mp și teren în suprafață de 1133 mp.
În motivare, reclamanta a arătat că este înscrisă în registrul agricol al Primăriei Țăndărei cu imobilele menționate mai sus, terenul fiind dobândit din anul 1964 de părinții reclamantei, numiții Panglică C. și Panglică A. care ulterior au edificat începând cu anul 1976 casa și anexele. Mai arată că după decesul părinților au fost eliberate certificatele de moștenitor nr.445/06.07.1992 la notariatul de Stat Ialomița și nr.208/2004 la BNP D. M.-L., aceasta fiind singura moștenitoare.
În tot acest timp, reclamanta a posedat continuu, fără întrerupere, fără a fi tulburată în proprietate, public și sub nume de proprietar, timp de peste 30 de ani asupra imobilului descris mai sus.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă art.23 din Legea nr.18/1991, art.1837 și urm. C.civ., art.489 și urm. Cod civil.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimonială cu martori, iar în susținere a depus următoarele înscrisuri:certificat de moștenitor nr.208/15.10.2004 eliberat de BNP D. M.-L. după defuncta Pamblică A., certificat de moștenitor nr.445/6.07.1992 eliberat de Notariatul de Stat Județean Ialomița după defunctul Pamblică C., certificat de atestare fiscală, plan de amplasament și delimitare a imobilului, copie buletin de identitate reclamantă.
Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare .
Sub aspect probator s-a administrat proba cu acte, s-au luat declarații numiților G. M. și M. C..
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Potrivit certificatului de moștenitor nr.445/6.07.1992 eliberat de Notariatul de Stat Județean Ialomița după defunctul Pamblică C., masa succesorală cuprinde cota de ½ din casă de locuit și anexă precum și teren aferent de 600 m.p. situate în Țăndărei, ., fiind menționați ca unic succesor numita A. E., fiică, în urma constatării neacceptării moștenirii a soției supraviețuitoare, numita Panglică A..
Potrivit art.23 alin.2 din Decretul nr.40/1953 (aplicabil la data emiterii certificatului) „Până la anulare prin sentința judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada în ce privește calitatea de moștenitor și cota bunurilor ce revin fiecărui moștenitor”.
Potrivit certificatului de moștenitor nr.208/2004 eliberat de BNP D. M. L. după defuncta Pamblică A. rezultă că în masa succesorală au rămas, printre alte bunuri imobile, casa de locuit și terenul aferent situate în Țăndărei, ., județul Ialomița, iar ca moștenitor fiica defunctei, numita A. E.. De asemenea, potrivit art.88 alin.1 teza 2 din Legea nr.36/1995 (în redactarea de la data emiterii certificatului de moștenitor) „Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte”.
În fine, potrivit art.85 alin.1 teza 2 din lege, în redactarea de la data introducerii cererii de chemare în judecată „Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte”.
Potrivit Certificatului de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local eliberat sub nr. 1326/04.07.2012 de Primăria orașului Țăndărei – fila 7 dosar, A. E. figurează în evidențele fiscale cu imobilele descrise în cerere. A fost depusă la dosar o schiță privind imobilele (fila 8).
Din oficiu a fost efectuată adresă către Primăria orașului Țăndărei pentru a comunica situația juridică a imobilelor. Cu adresa nr._/09.01.2013 primăria arată că imobilul situat în Țăndărei, ., județul Ialomița figurează în Registrul Agricol vol.3, poziția 022 cu suprafața de 1133 mp teren intravilan, casă de locuit în suprafață de 115 mp din anul 1965, anexă în suprafață de 49 mp din anul 1968, magazie în suprafață de 12 mp, alte clădiri în suprafață de 21 mp. Se mai arată că până în 2012 a figurat cu teren intravilan în suprafață de 2000 mp iar ca urmare a măsurătorilor cadastrale a fost înscrisă suprafața de 1133 mp teren intravilan.
Prin declarațiile date de numiții G. M. și M. C., vecini cu reclamanta, aceștia susțin că părinții reclamantei au primit prin anul 1947 un teren de la Consiliul local pe care au ridicat casa de locuit cu 2-3 camere, reclamanta fiind singura fiică a numiților Pamblică A. și C.. Se mai arată că împreună cu reclamanta și soțul acesteia, numitul A. G. au locuit și părinții reclamantei până la deces, iar imobilele și taxele locale pentru imobil au fost plătite de reclamantă și soțul acesteia.
S-a depus plan de amplasament și delimitare a imobilului (fila 8) întocmit de ., persoană juridică autorizată în domeniu.
Întrucât certificatul de moștenitor nu constituie titlu de proprietate iar din probele administrate rezultă că terenul aflat în posesia de fapt a reclamantei are o întindere mai mare decât cel menționat în actele emise de notar, se justifică interesul formulării acțiunii de către reclamantă.
În soluționarea cererii, instanța se va raporta în drept și la prevederile din Legea nr.71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil. Va avea în vedere și art.6 alin.1 si 2 din Noul Cod Civil- Aplicarea legii civile/Art. 6-Aplicarea în timp a legii civile, conform cărora: “Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă. Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”.
Potrivit art.82 din Legea nr.71/2011, prevederile art.930-934 din Noul cod civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai in cazul in care posesia a început la data intrării in vigoare a acestuia, respectiv data de 01.10.2011. Pentru cazurile in care posesia a început înainte de această dată, sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune in vigoare la data începerii posesiei. In consecință, se apreciază că faptul posesiei a început sub imperiul vechiului cod civil, ale cărui norme vor fi avute in vedere la soluționarea prezentei cauze.
Potrivit art. 111 Cod procedură civilă, partea care are un interes poată să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept.
Art. 1837 Cod civil (din 1864) prevede că „Prescripția este un mijloc de a dobândi proprietatea ………….., sub condițiile determinate prin această lege”.
Potrivit art. 1846 din Codul Civil orice prescriptie este fondata pe faptul posesiunii. Posesiunea este detinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitata, una sau alta, de noi însine sau de altul in numele nostru.
Prin art. 1847 Cod civil se arată condițiile posesiei utile: „Ca sa se poate prescrie, se cere o posesiune continua, neintrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar, dupa cum se explica in urmatoarele articole”.
Potrivit art. 1890 toate actiunile atat reale cat si personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile si pentru care n-a definit un termen de prescriptie, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invoca aceasta prescriptie sa fie obligat a produce vreun titlu, si fără să i se poată opune reaua-credință.
Pe de altă parte însă, art.1841 Cod civil arată că „În materie civilă, judecătorii nu pot aplica prescripția dacă cel interesat nu va fi invocat acest mijloc”.
Având în vedere textele de lege menționate, considerentele de mai sus, probatoriul administrat, reținând ca împlinit termenul de 30 de ani, în raport și de dispozițiile privind joncțiunea posesiei (art.1860 Cod civil) instanța privește cererea acestora ca întemeiată urmând a o admite.
Prin urmare, va constata dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului situat în Țăndărei, ., județul Ialomița, având ca vecinătăți: la N – . – ., la S – Ș. C. și la V – Mazarache C., compus din teren în suprafață de 1.133 mp și construcțiile edificate pe acesta, respectiv casă de locuit C1 (suprafață construită 129 mp), anexă C2 (suprafața construită 65 mp), anexă C3 (garaj-suprafața construită 35 mp), dobândit prin uzucapiunea de lungă durată (joncțiunea posesiilor).
Va lua act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.
Văzând și dispozițiile art. 299 alin.1 teza 1 C.proc.civilă rap. la art. 282 indice 1 alin.1 C.proc.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta A. E., domiciliată în Țăndărei, ., județul Ialomița,în contradictoriu cu pârâta Orașul Țăndărei-prin Primar, cu sediul în Țăndărei, ., județul Ialomița.
Constată dreptul de proprietate al reclamantei dobândit prin uzucapiunea de lungă durată (joncțiunea posesiilor) asupra imobilului situat în Țăndărei, ., jud.Ialomița, având ca vecinătăți: la N-.-S.C. Danival .., la S-S. C. și la V-Mazarache C., compus din teren în suprafață de 1.133 m.p. și construcțiile edificate pe acesta, respectiv casă de locuit C1 (suprafața construită 129 m.p.), anexă C2 ( suprafața construită 65 m.p.), anexă C3 (garaj-suprafața construită 35 m.p.).
Ia act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.
În baza art.54 alin.4 din Legea nr.7/1996 rep. dispune comunicarea, în termen de 3 zile, a unei copii de pe hotărârea rămasă irevocabilă către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2013 .
PREȘEDINTE GREFIER
Red.:tehnored.:R.I./F.Z.
Ex.:5/08.02.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2689/2013.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|








