Partaj judiciar. Sentința nr. 390/2013. Judecătoria FILIAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 390/2013 pronunțată de Judecătoria FILIAŞI la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 585/230/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FILIAȘI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 390
Ședința publică de la 28 Mai 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: - C. C. G.
Grefier: - E. I.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. E. și pe pârâții C. C. și C. G. M., având ca obiect "ieșire din indiviziune" .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat A. B. pentru reclamantă și pârâții C. C. și C. M., lipsă fiind reclamanta și av. A. B. pentru pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință, învederându-se că reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, după care, instanța a luat act că a fost atașat extras de pe portalul Ministerului Justiției privind stadiul de soluționare al dosarului nr._ .
Av. B. A. a depus la dosar în copia sentinței civile nr. 240/01.04.2013 pronunțată în dosarul nr._, precum și procura autentificată prin încheierea nr. 1246/15.04.2013 a BNP P. R.-M.. A precizat că părțile au ajuns la o înțelegere și au depus la dosar tranzacția încheiată de acestea.
Instanța a procedat la identificarea părților, după care, luând act că din prezenta cauză a fost disjuns capătul de cerere având ca obiect anularea titlului de proprietate nr. 2585-1961/26.06.2002 iar din înscrisurile depuse la dosar rezultă că s-a dispus anularea parțială a acestui titlu, însă nu a fost depusă la dosar sentința prin care s-a dispus anularea titlului de proprietate .
Av. B. A. a învederat că tranzacția încheiată de părți nu se referă și la suprafața de teren, menționată în cuprinsul titlului de proprietate nr. 2585-1961/26.06.2002, ce a fost radiată, aceasta nefiind solicitată de altfel nici în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Instanța a adus la cunoștință doamnei avocat că ieșirea din indiviziune vizează toate terenurile.
Av. B. A. a solicitat ca instanța să încuviințeze semnarea tranzacției încheiate de părți la termenul de azi și a depus la dosar copia sentinței civile nr. 461/16.06.2011 pronunțată în dosarul nr._ și încheierea de îndreptare eroare materială pronunțată în cadrul aceluiași dosar.
Instanța a dispus atașarea la prezenta cauză a dosarului nr._, după care, a pus în discuție cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de reclamantă.
Av. B. A. și pârâții au solicitat admiterea cererii,
Instanța luând act că nu mai subzistă temeiurile pentru care a fost suspendată judecata cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 245 C.pr.civ., a încuviințat cererea formulată de reclamantă.
Mandatar B. A. și pârâții au semnat în fața instanței tranzacția încheiată,după care, nemaifiind cereri formulate sau probe propuse, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond.
Av. B. A. a solicitat să se ia act de învoiala părților iar aceasta să fie consfințită printr-o hotărâre judecătorească.
Pârâții, având pe rând cuvântul, au solicitat să se ia act de tranzacția încheiată.
Dezbaterile fiind încheiate,
INSTANȚA:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași sub nr._ , reclamanta C. E. a chemat în judecată pârâții C. M. și C. C., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune a părților cu privire la suprafața de 2,0107 ha situată pe raza orașului Filiași și înscrisă în cuprinsul titlului de proprietate nr. 2585-1961/26.06.2002 ( 1.8500 ha în extravilan și 1607 m.p. în intravilan) eliberat pe numele autorilor C. St. I. și C. St.I..
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 26.06.2002 a fost eliberat titlul de proprietate nr. 2585-1961/26.06.2002 pe numele autorilor C. St. I. și C. St.I., în calitate de moștenitori ai defunctului C. C. Ș..
A mai arătat reclamanta că este moștenitoarea autorului C. St.I., în calitate de soție supraviețuitoare, iar pârâții sunt moștenitorii autorului C. St. I., în calitate de descendenți.
Totodată a precizat că deși titlul de proprietate a fost eliberat pentru suprafața totală de 2,4000 ha, solicită doar partajarea suprafeței de 1.8500 ha în extravilan ( 0,8500 ha în T 86 P 17; 0,3400 ha în T 86 P 34; 0,3000 ha în T 117 P 197; 0,2400 ha în T 118 P97 și 0,1200 ha în T117 P 61 ), precum și a suprafeței de 1607 m.p. în intravilan localității Filiași.
De asemenea, reclamanta a opinat că se impune partajarea terenurilor în cote de 1/2.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, cu interogatoriul pârâților și cu expertiza tehnică de specialitate.
În drept, au fost invocate prevederile art. 112, 6731 și următoarele din Codul de procedură civilă
A depus la dosar în copie: titlul de proprietate nr. 2585-1961/26.06.2002 pe numele autorilor C. St. I. și C. St.I., certificatul de moștenitor nr. 508/1995 eliberat la data de 12.10.1995 de notariatul de Stat Local Băilești și certificatul de deces al autorului C. I..
La primul termen de judecată, reclamanta a depus la dosar precizare la acțiune prin care a evaluat masa partajabilă la suma de 6000 lei și a solicitat conceptarea pârâtului C. M. sub numele de „C. G. – M.” .
De asemenea, a depus la dosar taxa de timbru judiciar în cuantum de 200 lei și timbru judiciar de 1,5 lei, calculată conform valorii precizate a taxei de timbru, arătând că urmează să completeze taxa de timbru după evaluarea masei partajabile de un expert tehnic judiciar.
Constatând că părțile solicită ieșirea din indiviziune cu privire la terenurile înscrise în titlul de proprietate nr 2585-1961/2002 emis pe numele autorilor lor C. St. I. și C. St. I., însă nu au fost depuse la dosar înscrisuri prin care să dovedească calitatea pârâților de moștenitori ai autorului C. Șt. I., instanța a pus în vedere părților să depună la dosar copii de pe certificatele de naștere și căsătorie, copia certificatului de deces a defunctului C. St. I., precum și copia hotărârii de divorț în care parte a fost defunctul C. St. I..
La data de 21 Iunie 2011, reclamanta a depus la dosar copii de pe actele de stare civilă ale pârâților C. G. – M. și C. C., precum și o cerere prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă și efectuarea unei adrese către Primăria orașului Filiași în sensul comunicării extraselor de pe certificatele de deces ale defunctilor C. C. Ș. și C. I. și de pe certificatul de naștere al defunctului C. I., învederând că a făcut demersuri personal pentru obținerea acestor înscrisuri însă i s-a comunicat faptul că se eliberează numai la cererea instanței de judecată.
La termenul in data de 23 Iunie 2011, pârâții au formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța în contradictoriu cu reclamanta și cu pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar Filiași și Comisia Județeană de Fond Funciar D., să fie respinsă acțiunea promovată de reclamantă și să se constate nulitatea parțială a titlului de proprietate nr 2585-1961/2002, în sensul excluderii din acest titlu a suprafeței de 607 m.p. înscrisă în intravilan în T 39 P 1 și a suprafeței de 1000 m.p. înscrisă tot în intravilan în T 7 P 44, susținând că aceste terenuri nu au fost moștenite de autorul C. Șt. I. de la tatăl său ci sunt terenuri pe care acesta le-a dobândit prin donație cu scutire de raport de la bunica sa paternă M. C. C., conform actului de donație autentificat sub nr. 592/03.09.1947 ( actul de donație fiind întocmit pentru o suprafață mai mare, de 4152 m.p. din care fac parte și suprafețele menționate).
Pârâții au menționat și faptul că acest teren a fost înstrăinat de autorul C. I., fiicei și ginerelui său, C. C. și A., prin contract de vânzare-cumpărare autentificat de Notariatul de Stat sub nr._ din 27.07.1992, fiind deja intabulat în Cartea Funciară sub nr._ din 17.10.2006.
De asemenea, pârâții au susținut că această suprafață nu ar mai fi trebuit inclusă în cuprinsul titlului de proprietate, întrucât fusese deja înstrăinată de C. I. anterior emiterii titlului de proprietate, în baza unei adeverințe de proprietate.
Pârâții au solicitat și rectificarea titlului de proprietate mai sus menționat, în sensul înscrierii ca unic moștenitor al autorului C. C. Ș., doar a autorului C. Șt. I. întrucât numai acesta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după tatăl său, în raport de prevederile art. III alin. 1 lit. a pct. i din legea 159/1997 raportat la prevederile art. 13 din legea 18/1991, modificată și completată.
Concluzionând, pârâții au solicitat respingerea acțiunii promovată de reclamantă și admiterea cererii reconvenționale, în sensul constatării nulității absolute parțiale a titlului de proprietate, respectiv excluderii din acesta a suprafeței înscrise la intravilan întrucât acestea nu au aparținut niciodată autorului C. C. Ș. și menționării în calitate de unic moștenitor a autorului C. I., cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate prevederile art. III din Legea 169/1997, modificată și completată prin Legea 247/2005, art. 8 și 13 din Legea 18/1991, art. 2 din legea 1/2000, art. 115 și 118 din Codul de procedură civilă.
În apărare, pârâții au solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul reclamantei, cu înscrisuri, a probei testimoniale și cu expertiza tehnică de specialitate.
Au depus la dosar în copie: act de donație din 03.09.1947, memoriu tehnic, fișa corpului de proprietate, plan de amplasament și delimitare a corpului de proprietate, schiță proprietate, adeverința nr. 273 din 08.05.1992 eliberată de Consiliul Local Filiași, contractul de vânzare –cumpărare autentificat sub nr._ din 17.07.1992, certificatul de deces privind pe defunctul C. I. și acte de stare civilă cu privire la pârâți.
La același termen de judecată avocata pârâților a precizat faptul că terenurile intravilane înscrise în titlul de proprietate au fost dobândite în baza unui contract de donație cu scutire de raport de la bunica paternă și nu au intrat în proprietatea fiului C. Ș., acestea nefăcând parte deci din proprietatea și ulterior din succesiunea sa iar pentru terenul extravilan, în baza art. 13 din Legea nr. 18/1991 nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate decât C. I. după tatăl său astfel încât autorul reclamantei nu avea drept la teren, acesta fiind motivul pentru care pârâții solicită și rectificarea titlului de proprietate în sensul înscrierii titlul de proprietate a unicului moștenitor, respectiv C. I..
Instanța, apreciind util în vederea stabilirii calității de moștenitori a părților după autorul C. C. Ș. și nefiind depusă la dosar o copie de pe certificatul de deces al acestuia și nici o copie a certificatului de naștere al defunctului Criciotiu I., a dispus emiterea unei adrese către Primăria orașului Filiași pentru comunicarea extrasului pentru uzul oficial de pe actul de deces al defunctului susmenționat.
Răspunsul la această adresă a fost înaintat la dosar la data de 12.07.2011.
La data de 07.09.2011, reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvențională și completare la acțiune, solicitând respingerea cererii reconvenționale formulate de pârâți.
A susținut aceasta că la data de 03.09.1947, bunica paternă a lui C. Șt. I. și I. a donat lui I. suprafața de 4512 m.p. situată în loc. Filiași, cu o lățime de 4512 m.p și următoarele vecinătăți: răsărit-restul proprietății lui M. Ctin. C., apus – I. G., miazăzi-șosea și miazănoapte - D. C..
Reclamanta a învederat că intenția bunicii paterne a fost să doneze această suprafață de teren ambilor nepoți, dar întrucât soțul ei, de profesie fotbalist, era plecat în Ungaria la acea dată cu echipa de fotbal, nu a putut fi prezent pentru acceptarea donației.
De asemenea, reclamanta a menționat că pârâții ascund faptul că la întoarcerea din Ungaria a soțului său, fratele acestuia i-a donat dreptul său, împrejurare în care la data de 24 noiembrie 1947 a fost încheiat actul de donație nr. 667 prin care C. Șt. I. a primit de la C. Șt. I. suprafața de 1847,52 m.p. ( ce face parte din cei 4512 m.p. primiți cu titlu de donație la 03.09.1947 )
Reclamanta a precizat că suprafața de 1847,52 m.p. are următoarele vecinătăți: răsărit - restul de teren ce îi rămâne lui C. St. I., apus- G. I., miazăzi – șoseaua și miazănoapte - D. C., iar lățimea la capătul dinspre miazăzi este de 13,38 m, astfel că cei 1607 m.p. aflați în intravilanul orașului Filiași și incluși în titlul de proprietate nr 2585-1961/2002 au aparținut soțului său, C. Șt.I. și nicidecum lui C. Șt.I..
Referitor la situația juridică a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1992 între C. Șt. I., pe de o parte și C. C. și A., pe de altă parte, reclamanta a susținut că aceasta depinde de soluționarea prezentei cauze cu privire la valabilitatea titlului de proprietate și nu poate să influențeze în nici un mod litigiul de fond funciar, cum se susține.
Totodată, reclamanta a susținut că deși în cererea de reconstituire a dreptului de proprietate mr. 306/12.03.1991 apare doar C. Șt. I., acesta lucru s-a datorat lipsei de spațiu, însă în josul paginii la rubrica destinată semnăturii sunt înscrise două semnături, una aparținând autorului C. Șt.I., iar cealaltă autorului C. Șt.I..
A mai arătat că există în dosarul ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate, o declarație pe propria răspundere semnată și de soțul ei, alături de fratele său, precum și mențiunea făcută de un reprezentant al Primăriei " corespunde cu registrul agricol – moștenitor C. Șt. I. ".
Mai mult decât atât, reclamanta a susținut că în cadrul tabelului nominal cu moștenitorii cooperatorilor decedați care solicită în scris stabilirea dreptului de proprietate emis de Primăria Filiași,la poziția 21-23, de pe urma autorului C. Ș., figurează că au solicitat teren în termenul stabilit de lege numiții C. Șt. I..
În completarea acțiunii, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate, în sensul excluderii suprafețelor de 1000 m.p.și 607 m.p. și obligării Comiei Locale de Fond Funciar Filiași și Comisiei Județene de Fond Funciar D. să elibereze un nou titlu pe numele lui C. Șt.I., care să includă aceste două suprafețe situate în intravilanul orașului Filiași.
A depus la dosar în copie două file din actul de donație nr. 667/1947 eliberate de Serviciul Județean D. al Arhivelor Naționale.
La termenul din data de 08 Septembrie 2011, instanța luând act că prin cererea reconvențională formulată de pârâții C. C. și C. G. – M. la data de 23.06.2011 au solicitat constatarea nulității parțiale a titlului de proprietate nr . 2585 – 1961 din 26.06.2002 emis pe numele C. St. I. și C. St. I., ca moștenitori ai autorului C. C. Ș. în sensul excluderii din acest titlu a suprafeței de 607 m.p. aflată în intravilanul orașului Filiași, în T. 39 P. 1 și a suprafeței de 1000 m.p. aflată în intravilanul orașului Filiași în T.7 P.44, întrucât suprafețele de teren au fost dobândite prin scutire de raport de către C. St. I. de la bunica sa paternă, M. C. C., conform actului de donație nr. 592/03.09.1947 iar la data de 07.09.2011 reclamanta a formulat întâmpinare și completare la acțiunea introductivă prin care a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a TDP, în sensul excluderii suprafeței de 1000 m.p. și respectiv de 607 m.p. și obligarea celor două comisii de fond funciar la eliberarea unui nou titlu de proprietate pe numele lui C. St. I. care să includă aceste două suprafețe de teren aflate în intravilanul orașului Filiași conform datelor de identificare din titlul de proprietate, susținând faptul că la întoarcerea din Ungaria a soțului său, la data de 24 noiembrie 1947, a fost încheiat Actul de donație nr. 667 prin care C. St. I. a primit de la C. St. I. suprafața de 1847,52 m.p. ( ce face parte din cei 4512 m.p. primiți cu titlu de donație la 03.09.1947) și că atât cererea reconvențională, cât și cererea de completare a acțiunii au fost formulate după prima zi de înfățișare, neexistând acordul reclamantei pentru judecarea împreună a cererii principale și a cererii reconvenționale, în temeiul dispozițiilor art. 135 C.pr.civ., instanța a dispus disjungerea acestor cereri având ca obiect anularea titlului de proprietate nr. 2585 – 1961 din 26.06.2002 emis pe numele C. St. I. și C. St. I. și formarea unui nou dosar, cu termen de judecată la data de 06 octombrie 2011, având ca părți reclamanta și pârâții din cauza de față, iar ca pârâte, Comisia Locală de Fond Funciar Filiași și Comisia Județeană de Fond Funciar D. .
Având în vedere aspectul că terenurile incluse în titlul de proprietate a cărui anulare se solicită sunt cuprinse și în masa bunurilor succesorale, obiectul cererii de partaj fiind tocmai aceste terenuri, instanța a apreciat că se impune suspendarea soluționării acțiunii de partaj ce face obiectul dosarului de față în temeiul art. 244 pct. 1 din C.pr.civ., până la soluționarea în mod irevocabil a acțiunii privind anularea titlului de proprietate și stabilirea persoanelor care sunt proprietari sau coproprietari ai acestor terenuri.
Cererea având ca obiect anularea titlului de proprietate a format obiectul dosarului nr._ iar prin sentința civilă nr. 240/01.04.2013 s-a constatat perimată această cerere.
La data de 23 Aprilie 2013, reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, cerere ce a fost încuviințată de instanță la termenul de azi, pentru considerentele menționate în practicaua sentinței.
De asemenea, la termenul de azi, părțile au depus la dosar tranzacția încheiată, pe care semnând-o în fața instanței au solicitat să se ia act de învoiala lor.
Instanța, având în vedere tranzacția încheiată și constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2267 și următoarele Cod civil, fiind vorba de drepturi asupra cărora părțile pot dispune, urmează ca în temeiul art. 271-273 C.pr.civ., să ia act de tranzacția încheiată și să consfințească învoiala părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de repunere pe rol formulată de reclamanta C. E., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul av. B. A. cu sediul în Băilești, ., ., .
Admite acțiunea civilă având ca obiect " ieșire din indiviziune" formulată de reclamanta C. E., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul av. B. A. cu sediul în Băilești, ., ., . împotriva pârâților C. C., domiciliată în loc. Filiași, ., jud. D. și C. G. M., domiciliat în loc. Filiași, ., jud. D..
Ia act de tranzacția părților privind stingerea litigiului:
"
TRANZACȚIE
privind stingerea în mod definitiv și irevocabil a litigiului ce face obiectul dosarului nr._ cu termen la data de 28.05.2013, dosar ce are ca obiect partajarea următoarelor suprafețe de teren: 0,8500 ha arabil ; 0,3400 ha arabil ; 0,3000 ha arabil; 0,2400 ha arabil, 0,1200 ha arabil, toate situate în extravilanul municipiului Filiași, județul D., 0,1000 ha și 0,0607 ha situate în intravilanul municipiului Filiași, județul D., toate incluse în TDP nr. 2585-1961/26.06.2002.
Părțile prezentei cauze sunt: C. E., domiciliată în municipiul București, Calea Giulești, nr. 47, ., ., C. C., domiciliată în loc. Filiași, ., jud. D. și C. G.-M., domiciliat în loc. Filiași, ., jud. D..
Acest litigiu se stinge în mod definitiv și irevocabil în felul următor:
1. Eu, C. G.-M., primesc în deplină proprietate și liniștită posesie următoarele bunuri din masa partajabilă:
- suprafața de 0,8500 ha arabil situată în T 86 P 17, în extravilanul municipiului Filiași, județul D., cu următoarele vecinătăți: nord - HC 3004, est – V. Ș., sud –DE 3027 și vest –P. I., conform TDP nr. 2585-1961/26.06.2002.
2. Eu, C. E., primesc în deplină proprietate și liniștită posesie următoarele bunuri din masa partajabilă:
- suprafața de 0,3400 ha arabil situată în T 86 P 34, în extravilanul municipiului Filiași, județul D., cu următoarele vecinătăți nord - HC 3004, est – P. A., sud- Limita I și vest –B. Gh, conform TDP nr. 2585-1961/26.06.2002;
- suprafața de 0,3000 ha arabil situată în T 117 P 197 în extravilanul municipiului Filiași, județul D., cu următoarele vecinătăți nord – V. A., est –DE 304, sud - P. Ant. și vest - De 303 conform TDP nr. 2585-1961/26.06.2002;
- suprafața de 0,2400 ha arabil situată în T 118 P 97, în extravilanul municipiului Filiași, județul D., cu următoarele vecinătăți nord – Capraroiu N, est –Bustean N, sud- Vladut A și vest –P 4161, conform TDP nr. 2585-1961/26.06.2002;
- suprafața de 0,1200 ha arabil situată în T 117 P 61, în extravilanul municipiului Filiași, județul D., cu următoarele vecinătăți nord – S. Nic, est – DE 302, sud- Racareanu Nic. și vest – DE 301, conform TDP nr. 2585-1961/26.06.2002.
3. Eu, C. C., primesc în deplină proprietate și liniștită posesie următoarele bunuri din masa partajabilă:
- suprafața de 0,1000 ha arabil situată în T 7 P 44, în intravilanul municipiului Filiași, județul D., cu următoarele vecinătăți nord – P. I., est – P. I., sud- . –A 45, conform TDP nr. 2585-1961/26.06.2002;
-- suprafața de 0,0607 ha curți construcții situată în T 39 P 1, în intravilanul municipiului Filiași, județul D., cu următoarele vecinătăți nord – ., sud - V. M. și vest –. nr. 2585-1961/26.06.2002.
Această tranzacție a fost încheiată azi, 27.05.2013, în patru exemplare, unul pentru instanță și trei pentru fiecare parte.
C. E. – prin procuratoare B. A. – C.I. DX_- - s.s. indescifrabil
C. G.-M. - C.I. DX_- s.s. indescifrabil
C. C.- C.I. DX_- s.s. indescifrabil
Președinte, Grefier,
s.s. indescifrabil s.s. indescifrabil"
Ia act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 Mai 2013.
Președinte, C. C. G. | ||
Grefier, E. I. |
red.jud.C.C.G.
thred. E.I.
5 exp/27.05.2013
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Uzucapiune. Sentința nr. 33/2013. Judecătoria FILIAŞI → |
---|