Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 523/2013. Judecătoria FILIAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 523/2013 pronunțată de Judecătoria FILIAŞI la data de 10-07-2013 în dosarul nr. 640/230/2013
Dosar nr._ - înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FILIAȘI
JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 523
Ședința publică de la data de 10 Iulie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – E. – D. S.
Grefier – M. – M. T.
Pe rol, pronunțarea asupra sesizării formulate de petentul I. DE J. JUDEȚEAN D. - UNITATEA MILITARĂ 0654 C. împotriva intimatului Ș. I. – R., având ca obiect - înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
La termenul de judecată de la data de 03 iulie 2013, instanța, în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10 iulie 2013, încheierea de ședință de la data de 03 iulie 2013 fiind parte integrantă din prezenta sentință civilă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reprezentantul petentului și intimatul.
Procedura legal îndeplinită, fără citare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra sesizării de față, constată următoarele:
Prin sesizarea, având ca obiect - înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași la data de 02.04.2013, sub numărul_, petentul I. de J. Județean D. - Unitatea Militară 0654 C. a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, în contradictoriu cu intimatul Ș. I. – R., să se dispună, înlocuirea amenzii contravenționale aplicată acestuia prin procesul – verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 23.12.2012 de I. de J. Județean D., cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea sesizării petentul a arătat că, nu există posibilitatea executării silite a intimatului pentru încasarea amenzii în cuantum de 500 lei (RON) aplicată prin procesul – verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 23.12.2012 de I. de J. Județean D., așa cum rezultă din adresa primăriei de la domiciliul contravenientului.
A invocat petentul prevederile art. 9 alin. 3 și alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și a arătat că, atât Legea nr. 352/2006, cât și Legea numărul 293/2009, ambele edictate pentru completarea și modificarea O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, au fost elaborate avându-se în vedere dificultățile de colectare a creanțelor fiscale, ca urmare a incidenței unor factori subiectivi ce țin de starea de insolvabilitate a contravenienților, fapt ce se răsfrângea asupra posibilității de încasare a sumelor rezultate din aplicarea sancțiunilor contravenționale, stabilind ca și măsură corectivă înlocuirea sancțiunii amenzii, în cazul insolvabilității contravenientului/contravenientei, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Petentul a învederat faptul că, prin Decizia nr. 7/20.10.2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat admisibilitatea cererilor de înlocuire a amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale guvernului sau alte acte normative și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În drept, petentul și-a întemeiat sesizarea pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Petentul a solicitat judecarea cauzei în lipsa reprezentantului său, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2) din codul de procedură civilă republicat.
În dovedirea sesizării, scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, petentul a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: în original: adresa numărul 3109 din data de 26.03.2013 emisă de Primăria orașului Strehaia, județul M., către I. de J. Județean D.; procesul – verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 23.12.2012 de I. de J. Județean D. și certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local nr. 3100 din data de 26.03.2013 eliberat de Primăria orașului Strehaia, județul M. – Serviciul Impozite și Taxe Locale la cererea intimatului, iar, în fotocopie: adresa emisă de Casa Județeană de Pensii M. nr. 4898/08.03.2013 către Primăria orașului Strehaia, județul M., din care rezultă faptul că intimatul nu figurează în evidențele instituției respective ca asigurat; adresa emisă de Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală – D.G.F.P. M. – Administrația Finanțelor Publice Strehaia nr. 3871/12.03.2013 către Primăria orașului Strehaia, județul M., din care rezultă faptul că intimatul nu realizează venituri și adresa emisă de I. Teritorial de Muncă M. nr. 1798/01.02.2013 către Primăria orașului Strehaia, județul M., din care rezultă faptul că intimatul nu figurează în baza de date a instituției respective cu contract individual de muncă în derulare.
La data de 16 aprilie 2013, intimatul I. Județean de J. D. – Unitatea Militară 0654 C. a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a arătat că, în urma verificărilor efectuate în baza de date privind evidența persoanelor, adresa actuală de domiciliu a intimatului Ș. I. – R. este situată în: orașul Strehaia, ., județul M., solicitând ca, în situația în care intimatul nu este găsit la domiciliul menționat, în temeiul dispozițiilor art. 167 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, să se dispună citarea intimatului prin publicitate, afișându-se citația la ușa instanței..
La termenul de judecată din data de 29 mai 2013, instanța, având în vedere caracterul imperativ al normelor înscrise în art. 153 din Codul de procedură civilă republicat, în sensul că instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel, în temeiul dispozițiilor art. 153 alin. 2 din Codul de procedură civilă republicat, coroborate cu prevederile art. 167 alin. 2 și alin. 3 din Codul de procedură civilă republicat, a dispus citarea intimatului Ș. I. – R. prin publicitate, respectiv prin afișarea citației: la ușa instanței, pe portalul instanței de judecată și la ultimul domiciliu cunoscut al intimatului.
De asemenea, instanța, față de dispozițiile art. 167 alin. 3 raportate la prevederile art. 58 din Codul de procedură civilă republicat, a numit în cauză curator pe domnul avocat V. B. din cadrul Baroului D. și a dispus citarea acestuia la dezbateri pentru reprezentarea intereselor intimatului, fixând, în temeiul dispozițiilor art. 58 alin. 4 din Codul de procedură civilă republicat, drept remunerație provizorie a curatorului, suma de 200 lei și obligând petentul, care avea îndatorirea, potrivit dispozițiilor art. 194 lit. a) coroborate cu prevederile articolului 167 alin. 1, ambele din Codul de procedură civilă republicat, să indice în cuprinsul cererii de chemare în judecată domiciliul sau reședința intimatului ori să facă demersuri pentru a afla domiciliul intimatului sau un alt loc unde acesta ar putea fi citat potrivit legii, la plata acestei sume către stat, sumă ce va fi, ulterior, avansată din fondurile Ministerului de Justiție către Baroul D..
La termenul de judecată de la data de 03 iulie 2013,, instanța, în temeiul dispozițiilor: articolului 237 pct. 7) și art. 258 cu referire la prevederile art. 255, toate din Codul de procedură civilă republicat, a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri, apreciind că acestea sunt admisibile potrivit legii, concludente și apte să ducă la soluționarea procesului și, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. 2 teza I din Codul de procedură civilă republicat, a procedat la administrarea probei cu înscrisurile depuse de petent la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține că intimatul Ș. I. – R. a fost sancționat contravențional prin procesul – verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 23.12.2012 de I. de J. Județean D., cu amendă în cuantum de 500 lei (RON) pentru săvârșirea contravenției prevăzute de articolul 3 pct. 26) din Legea nr. 61/1991 Republicată pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Potrivit prevederilor art. 37 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul – verbal neatacat în termen constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, " în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată".
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, "în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată", iar potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, "în cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore".
Instanța reține că este necesară și suficientă îndeplinirea următoarelor condiții cumulative: existența unei sancțiuni cu amenda contravențională, rămasă definitivă; expirarea termenului de 30 de zile, calculat de la data rămânerii definitive a sancțiunii contravenționale – amenda; dovedirea imposibilității executării silite a sancțiunii amenzii, potrivit dispozițiilor articolului 39 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.
Sancțiunea cu amenda contravențională aplicată intimatului Ș. I. – R. a rămas definitivă prin neatacarea procesului – verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 23.12.2012 de I. de J. Județean D.; de la rămânerea definitivă a acesteia au trecut mai mult de 30 de zile, aceasta fiind aplicată la data de 23.12.2012.
Din înscrisurile depuse de petent la dosarul cauzei, instanța reține că intimatul Ș. I. – R. nu a achitat amenda contravențională în cuantum de 500 lei (RON), iar potrivit următoarelor înscrisuri: adresa emisă de Casa Județeană de Pensii M. nr. 4898/08.03.2013 către Primăria orașului Strehaia, județul M., din care rezultă faptul că intimatul nu figurează în evidențele instituției respective ca asigurat; adresa emisă de Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală – D.G.F.P. M. – Administrația Finanțelor Publice Strehaia nr. 3871/12.03.2013 către Primăria orașului Strehaia, județul M., din care rezultă faptul că intimatul nu realizează venituri și adresa emisă de I. Teritorial de Muncă M. nr. 1798/01.02.2013 către Primăria orașului Strehaia, județul M., din care rezultă faptul că intimatul nu figurează în baza de date a instituției respective cu contract individual de muncă în derulare, numitul Ș. I. – R. nu realizează venituri, nu are bunuri urmăribile și nu figurează înregistrat cu contract individual de muncă în derulare, motiv pentru care nu poate fi continuată procedura de executare silită împotriva acestuia pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu reprezentat de procesul – verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 23.12.2012 de I. de J. Județean D..
Prin urmare, de la data aplicării sancțiunii și până la sesizarea instanței de judecată, contravenientul Ș. I. – R. nu a achitat amenda contravențională stabilită în sarcina sa, iar din actele depuse la dosar rezultă că nu există posibilitatea executării silite.
Totodată, intimatul Ș. I. – R., deși citat în mod legal, nu s-a prezentat în instanță pentru a face dovada achitării amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei (RON).
De asemenea prin Decizia nr. 7/20.09.2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând recursul în interesul legii în această materie a statuat că, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu prestarea unei activități în folosul comunității poate fi dispusă și atunci când legiuitorul nu a prevăzut, în mod alternativ, în legea de sancționare, cele două sancțiuni contravenționale.
Obligarea contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității constituie, în esență, o modalitate alternativă de executare a sancțiunii amenzii contravenționale, la cererea organului din care face parte agentul constatator.
De altfel, Legea nr. 352/2006 pentru completarea Ordonanței Guvernului numărul 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor a fost adoptată luându-se în considerare necesitatea surmontării dificultăților întâmpinate în activitatea de recuperare a creanțelor fiscale, reprezentate de taxe, impozite, amenzi ori alte contribuții.
Ca urmare a celor reținute, instanța apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, modificată, motiv pentru care va admite cererea petentului I. de J. Județean D. – Unitatea Militară 0654 C. și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei (RON) aplicată prin procesul – verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 23.12.2012 de I. de J. Județean D., cu sancțiunea obligării intimatului – contravenient Ș. I. – R. la prestarea unei activități în folosul comunității, pe o perioadă de 16 ore, sancțiunea urmând a fi executată pe lângă Primăria orașului Strehaia, județul M., în domeniile stabilite de această autoritate a administrației publice locale, din cele prevăzute de art. 2 din O.G. numărul 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de înlocuire a amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității formulată de petentul I. de J. Județean D. – Unitatea Militară 0654 C., cu sediul în municipiul C., .. 7, județul D., împotriva intimatului Ș. I. R., cu domiciliul în orașul Strehaia, ., județul M..
Înlocuiește amenda contravențională în cuantum de 500 lei (RON) aplicată prin procesul – verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 23.12.2012 de I. de J. Județean D., cu sancțiunea obligării intimatului – contravenient la prestarea unei activități în folosul comunității, pe o perioadă de 16 ore, sancțiunea urmând a fi executată pe lângă Primăria orașului Strehaia, județul M., în domeniile stabilite de această autoritate a administrației publice locale, din cele prevăzute de art. 2 din O.G. numărul 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la data de 10 iulie 2013.
Președinte, Grefier,
E. – D. S. M. – M. T.
Red.jud.E.D.S.
Tehnored.M.M.T.
4 ex./22.07.2013
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 818/2013.... → |
---|