Plângere contravenţională. Sentința nr. 291/2013. Judecătoria FILIAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 291/2013 pronunțată de Judecătoria FILIAŞI la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 184/230/2013
Dosar nr._ - înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FILIAȘI
JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 291
Ședința publică de la data de 17 Aprilie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – E. – D. S.
Grefier – M. F.
Pe rol, pronunțarea asupra sesizării formulate de petentul I.G.P.R. – DIRECȚIA POLIȚIEI TRANSPORTURI – SECȚIA REGIONALĂ DE POLIȚIE TRANSPORTURI C. – BIROUL DE POLIȚIE TRANSPORTURI AL JUDEȚULUI D. – POSTUL DE POLIȚIE T.F. FILIAȘI și pe intimatul D. B. – C., având ca obiect "înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității".
La termenul de judecată de la data de 10 aprilie 2013, instanța, în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17 aprilie 2013, încheierea de ședință de la data de 10 aprilie 2013 fiind parte integrantă din prezenta sentință civilă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reprezentantul petentului și intimatul.
Procedura legal îndeplinită, fără citare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra sesizării de față, constată următoarele:
Prin sesizarea, având ca obiect - înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași la data de 06.02.2013, sub numărul_, petentul I.G.P.R. – DIRECȚIA POLIȚIEI TRANSPORTURI – SECȚIA REGIONALĂ DE POLIȚIE TRANSPORTURI C. – BIROUL DE POLIȚIE TRANSPORTURI AL JUDEȚULUI D. – POSTUL DE POLIȚIE T.F. FILIAȘI a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, în contradictoriu cu intimatul D. B. C., să se dispună, înlocuirea amenzilor contravenționale aplicate acestuia: prin procesul – verbal de contravenție ., nr._ din data de 19.08.2007 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași; prin procesul – verbal de contravenție ., nr._ din data de 03.02.2008 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași și prin procesul – verbal de contravenție ., nr._ din data de 02.03.2009 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași, cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea sesizării petentul a arătat că, din cuprinsul dosarului de executare al Primăriei orașului Filiași, județul D., rezultă că nu există posibilitatea executării silite a intimatului pentru încasarea amenzilor contravenționale stabilite în sarcina contravenientului: prin procesul – verbal de contravenție ., nr._ din data de 19.08.2007 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași; prin procesul – verbal de contravenție ., numărul_ din data de 03.02.2008 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași și prin procesul – verbal de contravenție ., nr._ din data de 02.03.2009 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași.
A invocat petentul prevederile art. 9 alin. 3 și alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și a învederat faptul că, prin Decizia nr. 7/20.10.2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat admisibilitatea cererilor de înlocuire a amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale guvernului sau alte acte normative și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În drept, petentul și-a întemeiat sesizarea pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, solicitând totodată ca judecarea cauzei să se facă în lipsa reprezentantului său.
În dovedirea sesizării, scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, petentul a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: procesul – verbal de contravenție ., numărul_ din data de 19.08.2007 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași; procesul – verbal de contravenție ., nr._ din data de 03.02.2008 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași; procesul – verbal de contravenție ., nr._ din data de 02.03.2009 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași; dosarul de executare numărul 240 din data de 09.01.2013 al Primăriei orașului Filiași, județul D., privindu-l pe intimatul D. B. C. și dosarul de executare numărul_ din data de 07.06.2010 al Primăriei Sectorului 4 al municipiului București – Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale privindu-l pe intimatul D. B. C..
Intimatul D. B. C. nu a formulat întâmpinare, nu a propus probe în apărare și, deși citat în mod legal, nu a făcut dovada achitării amenzilor contravenționale în cuantum de 300 lei (RON) aplicată prin procesul – verbal de contravenție ., nr._ din data de 19.08.2007 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași; în cuantum de 1.000 lei (RON) aplicată prin procesul – verbal de contravenție ., nr._ din data de 03.02.2008 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași și în cuantum de 200 lei (RON) aplicată prin procesul – verbal de contravenție ., nr._ din data de 02.03.2009 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași și nici nu s-a prezentat în instanță.
Din oficiu, instanța a solicitat I.T.M. D. să comunice dacă intimatul figurează cu contract individual de muncă încheiat, acesta răspunzând prin adresa numărul_/14.03.2013 (fila nr. 31 din dosar) că intimatul D. B. C. nu figurează înregistrat în Registrul General de Evidență a Salariaților cu contract individual de muncă activ (fila nr. 32 din dosar).
Pe parcursul judecății instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, sus arătate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține că intimatul D. B. C. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 300 lei (RON) aplicată prin procesul – verbal de contravenție ., nr._ din data de 19.08.2007 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de articolul 2 pct. 27/3 lit. f) din H.G. nr. 203/94R; cu amendă contravențională în cuantum de 1.000 lei (RON) aplicată prin procesul – verbal de contravenție ., nr._ din data de 03.02.2008 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de articolul 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei (RON) aplicată prin procesul – verbal de contravenție ., nr._ din data de 02.03.2009 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de articolul 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Potrivit prevederilor art. 37 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul – verbal neatacat în termen constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Conform dispozițiilor art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, "în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată".
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, "în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată", iar potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, "în cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore".
Instanța reține că este necesară și suficientă îndeplinirea următoarelor condiții cumulative: existența unei sancțiuni cu amenda contravențională, rămasă definitivă; expirarea termenului de 30 de zile, calculat de la data rămânerii definitive a sancțiunii contravenționale – amenda; dovedirea imposibilității executării silite a sancțiunii amenzii, potrivit dispozițiilor articolului 39 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.
Sancțiunile cu amenda contravențională aplicate intimatului D. B. C. au rămas definitive prin neatacarea: procesului – verbal de contravenție ., numărul_ din data de 19.08.2007 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași, procesului – verbal de contravenție ., nr._ din data de 03.02.2008 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași și procesului – verbal de contravenție ., nr._ din data de 02.03.2009 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași; de la rămânerea definitivă a acestora au trecut mai mult de 30 de zile, fiind aplicate: la data de 19.08.2007, la data de 03.02.2008 și la data de 02.03.2009.
Din înscrisurile depuse de petent la dosarul cauzei, instanța reține că intimatul D. B. C. nu a achitat amenzile contravenționale în cuantum total de 1.500 lei (RON), iar potrivit: dosarului de executare numărul 240 din data de 09.01.2013 al Primăriei orașului Filiași, județul D., dosarului de executare numărul_ din data de 07.06.2010 al Primăriei Sectorului 4 al municipiului București – Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale și adresei numărul_/14.03.2013 emisă de I.T.M. D., numitul D. B. C. nu realizează venituri, nu are bunuri urmăribile și nu figurează înregistrat cu contract individual de muncă în derulare, motiv pentru care nu poate fi continuată procedura de executare silită împotriva acestuia pentru aducerea la îndeplinire a titlurilor executorii reprezentate de: procesul – verbal de contravenție ., numărul_ din data de 19.08.2007 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași, procesul – verbal de contravenție ., nr._ din data de 03.02.2008 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași și procesul – verbal de contravenție ., nr._ din data de 02.03.2009 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași.
Prin urmare, de la data aplicării sancțiunilor și până la sesizarea instanței de judecată, contravenientul D. B. C. nu a achitat amenzile contravenționale stabilite în sarcina sa, iar din actele depuse la dosar rezultă că nu există posibilitatea executării silite.
Totodată, intimatul D. B. C., deși citat în mod legal, nu s-a prezentat în instanță pentru a face dovada achitării amenzilor contravenționale în cuantum total de 1.500 lei (RON).
De asemenea prin Decizia nr. 7/20.09.2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând recursul în interesul legii în această materie a statuat că, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu prestarea unei activități în folosul comunității poate fi dispusă și atunci când legiuitorul nu a prevăzut, în mod alternativ, în legea de sancționare, cele două sancțiuni contravenționale.
Obligarea contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității constituie, în esență, o modalitate alternativă de executare a sancțiunii amenzii contravenționale, la cererea organului din care face parte agentul constatator.
De altfel, Legea nr. 352/2006 pentru completarea Ordonanței Guvernului numărul 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor a fost adoptată luându-se în considerare necesitatea surmontării dificultăților întâmpinate în activitatea de recuperare a creanțelor fiscale, reprezentate de taxe, impozite, amenzi ori alte contribuții.
Ca urmare a celor reținute, instanța apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, modificată, motiv pentru care va admite cererea petentului I.G.P.R. – DIRECȚIA POLIȚIEI TRANSPORTURI – SECȚIA REGIONALĂ DE POLIȚIE TRANSPORTURI C. – BIROUL DE POLIȚIE TRANSPORTURI AL JUDEȚULUI D. – POSTUL DE POLIȚIE T.F. FILIAȘI și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 300 lei (RON) aplicată prin procesul – verbal de contravenție ., nr._ din data de 19.08.2007 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași; a sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 lei (RON) aplicată prin procesul – verbal de contravenție ., nr._ din data de 03.02.2008 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași și a sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei (RON) aplicată prin procesul – verbal de contravenție ., nr._ din data de 02.03.2009 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași, cu sancțiunea obligării intimatului – contravenient la prestarea unei activități în folosul comunității, pe o perioadă de 50 de ore, sancțiunea urmând a fi executată pe lângă Primăria orașului Filiași, județul D., în domeniile stabilite de această autoritate a administrației publice locale, din cele prevăzute de art. 2 din O.G. numărul 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petentul I.G.P.R. – DIRECȚIA POLIȚIEI TRANSPORTURI – SECȚIA REGIONALĂ DE POLIȚIE TRANSPORTURI C. – BIROUL DE POLIȚIE TRANSPORTURI AL JUDEȚULUI D. – POSTUL DE POLIȚIE T.F. FILIAȘI, cu sediul în orașul Filiași, ., județul D., împotriva intimatului D. B. – C., cu domiciliul în orașul Filiași, .. 4A, ., ..
Înlocuiește: amenda contravențională în cuantum de 300 lei (RON) aplicată prin procesul – verbal de contravenție ., nr._ din data de 19.08.2007 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași; amenda contravențională în cuantum de 1.000 lei (RON) aplicată prin procesul – verbal de contravenție ., nr._ din data de 03.02.2008 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași și amenda contravențională în cuantum de 200 lei (RON) aplicată prin procesul – verbal de contravenție ., nr._ din data de 02.03.2009 încheiat de Inspectoratul General al Poliției Române – Postul de Poliție T.F. Filiași, cu sancțiunea obligării intimatului – contravenient la prestarea unei activități în folosul comunității, pe o perioadă de 50 de ore, sancțiunea urmând a fi executată pe lângă Primăria orașului Filiași, județul D., în domeniile stabilite de această autoritate a administrației publice locale, din cele prevăzute de art. 2 din O.G. numărul 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la data de 17 aprilie 2013.
Președinte, Grefier,
E. – D. S. M. F.
Red.jud.E.D.S.
Thred.M.F.
4 ex./27.05.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 665/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 774/2013. Judecătoria FILIAŞI → |
---|