Revendicare mobiliară. Sentința nr. 32/2013. Judecătoria FILIAŞI

Sentința nr. 32/2013 pronunțată de Judecătoria FILIAŞI la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 1339/230/2012

Dosar nr._ - perimare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FILIAȘI

JUDEȚUL D.

ARESTAȚI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 32

Ședința publică de la data de 20 noiembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: S. – M. O.

Grefier: M. F.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul Perișoreanu C. M. și pe pârâta C. V., având ca obiect „revendicare mobiliară”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamantul Perișoreanu C. M., lipsă fiind pârâta C. V..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că, la data de 08.11.2013 a fost depus la dosar un referat întocmit de C. Arhivă al Judecătoriei Filiași prin care se arată faptul că prezenta cauză, a cărei judecată a fost suspendată la data de 31.10.2012 în temeiul dispozițiilor art. 155 indice 1 din Codul de procedură civilă, a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de un an, astfel încât este necesar a se face aplicarea dispozițiilor art. 252 din Codul de procedură civilă.

Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării cererii de chemare în judecată și acordă cuvântul pe această excepție.

Reclamantul, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței.

INSTANȚA

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași la data de 01.10.2012, sub nr._, reclamantul Perișoreanu C. – M. a chemat-o în judecată pe pârâta C. V., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la restituirea unui telefon mobil în valoare de 600 de lei, precum și a altor bunuri mobile, respectiv: o mașină de spălat, un televizor și o canapea.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că, în perioada anilor 2005 – 2007 a avut o relație de concubinaj cu pârâta, iar aceasta a plecat din locuința reclamantului cu mai multe bunuri: un telefon mobil, o mașină de spălat, un televizor și o canapea, bunuri pe care părțile le-au cumpărat împreună.

Prin rezoluția judecătorului de serviciu al instanței, la înregistrarea cererii de chemare în judecată, s-a dispus citarea reclamantului, deținut în Penitenciarul C., cu mențiunea de a evalua bunurile litigioase și de a achita taxă judiciară de timbru în raport de această valoare.

La termenul de judecată din data de 31 octombrie 2012, instanța a constatat că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația stabilită de către instanță, respectiv de a evalua bunurile litigioase și de a achita taxă judiciară de timbru în raport de această valoare, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 155 indice 1 din codul de procedură civilă a dispus suspendarea judecării cauzei până la îndeplinirea de către reclamant a îndatoririi sus menționate.

De la data de 31 octombrie 2012, părțile interesate nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei care face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Filiași.

La data de 08 noiembrie 2013, instanța, din oficiu, a dispus repunerea cauzei pe rol și citarea părților, acordându-se termen la data de 20 noiembrie 2013.

Analizând cu prioritate excepția perimării cererii având ca obiect „revendicare mobiliară”, în conformitate cu dispozițiile articolului 137 din Codul de procedură civilă, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 248 din Codul de procedură civilă, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”, iar potrivit prevederilor art. 252 din Codul de procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că, în speță, de la data de 31 octombrie 2012, când cauza a fost suspendată, a trecut mai mult de un an, timp în care pricina a rămas în nelucrare, fără ca partea interesată să fi făcut vreo cerere în vederea judecării procesului și, reținând că nu a fost suspendat cursul perimării, instanța urmează a constata din oficiu că acțiunea este perimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de perimare a cererii de chemare în judecată.

Constată perimarea cererii de chemare în judecată, având ca obiect "revendicare mobiliară", formulată de reclamantul Perișoreanu C. - M., fiul lui D. și L., născut la data de 13 aprilie 1991, deținut în Penitenciarul C., județul D., împotriva pârâtei C. V., fiica lui F. și E., născută la data de 05 septembrie 1988, deținută în Penitenciarul C., județul D..

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 20 noiembrie 2013.

Președinte, Grefier,

S. – M. O. M. F.

Red.jud.SMO

Thred.M.F.

4 ex./22.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare mobiliară. Sentința nr. 32/2013. Judecătoria FILIAŞI