Contestaţie la executare. Sentința nr. 1825/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1825/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 2528/231/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1825
Ședința publică din data de 12.04.2013
Instanta constituita din:
Judecator – B. E. -Președinte
Grefier –Cerguță M. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea G. V. M., cu domiciliul in Focșani, ., ., in contradictoriu cu intimata P. MUN FOCȘANI-SERVICIUL IMPOZITE SI TAXE LOCALE, cu sediul in Focsani, . 1 bis, jud V., având ca obiect contestatie la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: reclamanta personal si cj L. M. pentru pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu părtile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invedereaza instantei de judecata ca reclamanta a depus la dosarul cauzei răspuns la intampinare, prin serviciul Registratură.
Potrivit art 159 indice 1 din C. instanta se declară competentă in solutionarea cauzei de față din punct de vedere general, teritorial si material.
Contestatoarea arata ca nu mai are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Intimata, prin consilier juridic, arata ca nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de solicitat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvantul la concluzii asupra fondului cauzei
Contestatoarea solicita admiterea actiunii, fara cheltuieli de judecată.
Intimata, prin consilier juridic, lasă la aprecierea instantei de judecată, avand in vedere motivele invocate prin intampinarea depusă la dosarul cauzei.
Instanța retine cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata sub nr._ contestatoarea G. V. M. a chemat in judecata pe intimata PRIMARIA FOCSANI solicitand instantei ca prin sentinta ce o va pronunta sa se dispuna anularea formelor de executare dar si a titlului referitor la obligatiile de plata amenzi auto.
In motivarea cererii contestatoarea invoca ,in esenta nereguli in legatura cu executarea silita avand in vederea ca a decedat persoana fata de care s-au emis actele de executare.
Intimata a formulat intampinare prin care a solicitat ca instanta sa respinga contestatia intrucat aceasta nu se incadreaza in limitele impuse de text referitoare la cazurile in care se poate contesta executarea silita.
Analizand contestatia impreuna cu actele existente in cauza ,instanta apreciaza ca aceasta este neintemeiata pentru urmatoarele considerente:
Executarea silita s-a pornit in temeiul titlului executoriu nr._ /16.01.2013 fiind transmisa catre contestator si somatia nr._ din aceeasi data prin care sunt stabilite impozite si amenzi auto datorate intimatei in suma de 6396,85 lei.
Instanta apreciaza criticile ce vizeaza actele de executare ca fiind neintemeiate si nedovedite ,din inscrisuri rezulta ca s-au emis acte de executare in conditiile legii.
Potrivit art.1169 c.civ. cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca iar dovada se poate face prin inscrisuri ,prin martori ,prin prezumtii sau prin marturisirea uneia dintre parti.
Se constata in acest sens ca, contestatorul nu a inteles sa faca dovada celor invocate prin contestatie . Nu s-a putut demonstra ca titlul executoriu si actele de executare au fost emise cu incalcarea prevederilor privind executarea silita .
Chiar si in contextual prezentei contestatii ,toate aspectele invocate de contestatoare trebuiesc dovedite iar finalitatea vizata de aceasta nu ar putea fi atinsa fara administrarea unui minim probatoriu,aspectele invocate nefiind confirmate prin administrarea inscrisurilor de la dosar.
Aspectele ce tin de modul de calcul efectuat de intimata nu pot face obiectul prezentei analize. Faptul decesului debitorului nu atrage de drept si stingerea datoriei care urmeaza a fi preluata de catre mostenitorii acceptanti ai succesiunii,ca si pasiv al mostenirii.
Tinand seama de toate aceste aspecte ,instanta apreciind ca fiind neintemeiata contestatia de fata o va respinge ca atare ,potrivit dispozitivului de mai jos.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neintemeiată contestatia la executare formulată de contestatoarea G. V. M., cu domiciliul in Focșani, ., ., in contradictoriu cu intimata P. MUN FOCȘANI-SERVICIUL IMPOZITE SI TAXE LOCALE, cu sediul in Focsani, . 1 bis, jud V..
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.04.2013.
P., Grefier,
B. E. Cerguță M. C.
Red EB/tehnored CC-03.06.2013-4ex
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2746/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1826/2013. Judecătoria... → |
---|