Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 733/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 733/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 12733/231/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

Judecătoria Focșani, J. V.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 733

Ședința publică de la 19.02.2013

Instanța constituită din

Președinte – R. I., judecător

Grefier – C. A.

Pe rol pronunțarea asupra acțiunii civile formulate de reclamanta Cerguță M. C. V. cu domiciliul în com. Broșteni, .>jud. V. în contradictoriu cu pârâtul Rășcan M. cu domiciliul în loc. O., Smîrdan Supuși, jud. V. având ca obiect hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din 12.02.2013 și au fost consemnate in incheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, cand avand nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amanat pronuntarea pentru astăzi, 19.02.2013.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de fata, constata ca:

Prin cererea adresata acestei instante la data 16.10.2012 de sub nr._ , reclamanta C. M. C. V. a chemat în judecata pe paratul Rascan M., pentru pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic de vanzare cumparare.

În motivare, se arata ca reclamanta a cumparat de la parat o suprafata de teren de 1600 mp. teren situata in extravilanul orasului Odobesti ,pentru pretul de 1000 lei ce a fost achitat integral,ca a intrat dupa incheierea inscrisului sub semnatura privat in satpanirea imobilului ,dar ca desi a trecut mai bine de 9 ani de la incheierea actului,o paratul nu s-a prezenat la notar pentru perfectarea acestei conventii .

Cererea a fost motivata in drept,potrivit art.1669 din Noul Cod Civil.

In dovedirea cererii ,reclamanta a depus inscrisuri(filele 3,9-14 ) si a solicitat incuviintarea probei cu depozitia martorei T. N..

Paratul Rascan M. nu s-a prezentat in fata instantei, insa a formulat intampinare prin care s-a declarat de acord cu perfectarea actului de vanzare cumparare ,avand ca obiect suprafata de 1600 mp. teren extravilan Odobesti,T 15,p.285,cu vecinii:N,S-alee,V-A. J.,dar ca nu s-a putut deplasa la un birou notarial in vederea perfectarii actului.

Conform art. 167 Cod procedura civila, instanta a încuviintat probele cu înscrisuri, depozitia martorei T. N. si a dispus ,potrivit art.129 alin.5 C.P.Civ.,comunicarea de catre OCPI V. a unui extras de carte funciara si a unui certificat fiscal de la Primaria orasului Odobesti ,judetul V., probe apreciate ca fiind utile, pertinente si concludente cauzei .

Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

Prin înscrisul sub semnatura privata,numit „chitanta”(fila 9 din dosar)încheiat la data de 22.04.2003, paratul Rascan M. s-a obligat sa vânda reclamantei C. M. C. V. imobilul teren in suprafata de 1600 mp extravilan Odobesti,categoria-vie .

Înscrisul a fost semnat de partile din act si de martora T. N.,care audiata fiind in cursul judecatii ,a declarat ca a asistat la incheierea inscrisului olograf cu privire la promisiunea de vanzare cumparare intre parti,in primavara anului 2003 ,data la care s-a achitat pretul imobilului de catre reclamanta cumparatoare, dupa care reclamanta a intrat in stapanirea imobilului .

Paratul Rascan M. este ,potrivit T.P.nr._/mai 1995 eliberat de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor –f.3, proprietarul terenului in litigiu,de 1600 mp, situat in extravilanul orasului Odobesti,jud.V.,T.15,p.285, cu vecinii:alee,alee,alee,A. Z., imobilul fiind identificat potrivit planului de amplasament si delimitare a imobilului intocmit de persoana fizica autorizata M. R.-f.14 ca fiind in suprafata reala de 1583 mp.

Din adresa nr.29/_/11.01.2013 emisa de OCPI V.-f.21,rezulta ca imobilul nu figureaza inscris pe numele paratului in cartea funciara si ca imobilul nu figureaza cu sarcini.

Din adeverinta emisa de Primaria orasului Odobesti-f.23,rezulta ca pentru imobilul in discutie impozitele si taxele locale sunt achitate la zi.

Potrivit art. 1294 Cod civil, vânzarea este o conventie prin care doua parti se obliga între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru si aceasta a plati celei dintâi pretul lui.

Potrivit principiului consensualismului reglementat de textul de lege enuntat, de regula ,simplul acord de vointa al partilor este nu doar necesar dar si suficient pentru a opera in mod valabil translatia proprietatii asupra unui bun din patrimoniul vanzatorului ,in cel al cumparatorului ,tot legiuitorul prevazand in mod expres exceptiile de la acesta,cum ar fi in cazul in care obiectul contractului de vanzare cumparare il constituie o suprafata de teren,forma autentică a actului reprezentand o cerință esentiala de validitate pentru transmiterea proprietatii terenului și intabularii acestuia.

În consecința, intrucat la data incheierii inscrisului sub semantura privata, 22.04.2003,partile nu si-au exprimat valabil vointa in sensul transmiterii dreptului de proprietate din patrimoniul paratului in cel al reclamantei,actul fiind incheiat sub semnatura privata,instanța constată că prin aceasta convenție nu s-a transmis în patrimoniul reclamantei dreptul de proprietate asupra bunului imobil ce face obiectul prezentei cauze, ci doar că actul juridic a dat naștere în sarcina părților unor obligații de a face, constând în obligația de a încheia ulterior,tot în formă autentică convențiile de înstrăinare a imobilului în cauză.

În concret ,s-a transmis in patrimoniul paratului promitent-vânzător obligatia de a face,de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, iar în favoarea reclamantei,în calitate de promitent –cumpărător ,dreptul corelativ de a cere executarea acestei obligatii în natura.

Astfel,potrivit dispozitiilor art.1669 al.1 din Noul Cod Civil:” Când una dintre părțile care au încheiat promisiune bilaterală de vânzare refuză nejustificat să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.”

Asadar,în conditiile prevazute de text,consimtamantul partii în culpa în executarea obligatiilor ce-i revin din antecontractul încheiat de parti, ar fi suplinit prin hotararea ce s-ar pronunta de instanta de judecata.

Instanta este insa obligata sa verifice daca sunt îndeplinite conditiile de fond si de forma ale conventiei de vânzare-cumparare.

Din economia dispozițiilor art. 948, art. 964, art. 1310 și art. 1311 Cod civil, acestea constituind reglementarile aplicabile ,in vigoare la data incheierii conventiei sub semnatura privata,rezultă că obiectul vânzării–cumpărării trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să fie în circuitul civil, să existe în momentul încheierii contractului sau să poată exista în viitor, să fie determinat sau determinabil, licit și posibil si să fie proprietatea vânzătorului. Astfel,pentru a fi posibilă pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare ,este necesar să fie îndeplinite toate condițiile pentru transmiterea proprietății de la promitentul vânzător la promitentul cumpărător, cu excepția consimțământului promitentului vanzător.

Instanța retine că imobilul în cauză ce a făcut obiectul convenției între părți îndeplineste cumulativ condițiile cerute imperativ de lege .

F. de cele aratate ,instanta va admite cererea,urmand a constata ca între reclamanta C. M. C. V. pe de o parte, si paratul Rascan M. pe de altă parte, s-a încheiat la data de 22.04.2003 antecontractul de vânzare-cumpărare privind imobilul teren in suprafata de 1600 mp. situat in extravilan Odobesti,jud.V.,T.15,p.285, cu vecinii:alee,alee,alee,A. Z. ,identificat potrivit planului de amplasament si delimitare a imobilului ca fiind in suprafata reala de 1583 mp-fila 14 dosar, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare între reclamanta C. M. C. V.,in calitate de comparator si paratul Rascan M.,in calaitate de vanzator, avand ca obiect imobilul teren in suprafata de 1600 mp. situat in extravilan Odobesti,jud.V.,T.15,p.285, cu vecinii:alee,alee,alee,A. Z. ,identificat potrivit planului de amplasament si delimitare a imobilului ca fiind in suprafata reala de 1583 mp-fila 14 dosar, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Urmeaza a se lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Se vor aduce la indeplinire ,dispozitiile art. 54 alin 2 din Legea 7/1996, in sensul transmiterii in termen de 3 zile ,a hotararii ramase definitive si irevocabile ,la biroul de carte funciara al Judecatoriei Focsani si dispozitiile art .77 ind.1 alin.6 din Legea 571/2003 (codul Fiscal) in sensul comunicarii in termen de 3o de zile de la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii catre organul fiscal competent

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea fromulată de către reclamanta Cerguță M. C. V. cu domiciliul în com. Broșteni, .>jud. V. în contradictoriu cu pârâtul Rășcan M. cu domiciliul în loc. O., Smîrdan Supuși, jud. V. având ca obiect hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.

Constată că între reclamanta C. M. C. V. pe de o parte, si paratul Rascan M. pe de altă parte, s-a încheiat la data de 22.04.2003 antecontractul de vânzare-cumpărare privind imobilul teren in suprafata de 1600 mp. situat in extravilan Odobesti,jud.V.,T.15,p.285, cu vecinii:alee,alee,alee,A. Z. ,identificat potrivit planului de amplasament si delimitare a imobilului ca fiind in suprafata reala de 1583 mp-fila 14 dosar, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare între reclamanta C. M. C. V.,in calitate de comparator si paratul Rascan M.,in calaitate de vanzator, avand ca obiect imobilul teren in suprafata de 1600 mp. situat in extravilan Odobesti,jud.V.,T.15,p.285,cu vecinii:alee,alee,alee,A. Z., identificat potrivit planului de amplasament si delimitare a imobilului ca fiind in suprafata reala de 1583 mp-fila 14 dosar, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Ia act ca reclamanta nua solicitat cheltuieli de judecata.

Se vor aduce la indeplinire ,dispozitiile art. 54 alin 2 din Legea 7/1996, in sensul transmiterii in termen de 3 zile ,a hotararii ramase definitive si irevocabile ,la biroul de carte funciara al Judecatoriei Focsani si dispozitiile art .77 ind.1 alin.6 din Legea 571/2003 (codul Fiscal) in snsul comunicarii in termen de 3o de zile de la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii catre organul fiscal competent .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.02.2013.

Președinte, Grefier,

R. I. C. A.

Red. /Tehnored. I.R.

26.02.2013

4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 733/2013. Judecătoria FOCŞANI