Întoarcere executare. Sentința nr. 3967/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 3967/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 10208/231/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SECTIA CIVILA

Sentința Civilă nr. 3967

Ședința publică de la 07.10.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. M.

Grefier: L. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant O. P. SA cu sediul în București, sector 1, . și pe pârât T. Gh. I. cu domiciliul în Sibiu, ., județul Sibiu, având ca obiect întoarcere executare.

Dezbaterile orale au avut loc în ședință publică din data de 30.09.2013, note consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta când în vederea deliberării instanța a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru astăzi, 07.10.2013.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată sub nr._ la Judecătoria Focșani reclamanta . București a investit instanța de judecata împotriva paratei T. Gh. I. pentru întoarcere executare silită.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în baza art. 4041 și 4042 C.pr.civ., urmează a se dispune restabilirea situației anterioare executării sentinței civile 217/09.03.2013 pronunțată în dosarul_ de Tribunalul Sibiu, desființată prin decizia civilă pronunțată la 21.01.2010 de Curtea de Apel Alba Iulia și-n consecință s-a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 7099,99 lei actualizată cu rata inflației la 21.01.2010 și până la data plății integrale, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 404² alin. 3 Cod de procedură civilă și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 C.p.c.

În dovedirea acțiunii, s-a solicitat proba cu acte.

Din oficiu s-a dispus adresă la B. B. C. și S. D. pentru a înainta în copie procesul verbal de distribuire întocmit în cadrul dosarului de executare 1749/2009.

Prin adresa 1749/2009/05.12.2012 întocmită de B. B. C. și S. D., pg. 38 dosar, depusă la termenul din 06.12.2012 s-a comunicat de B. B. C. că executarea silită a fost suspendată, suma poprită fiind și în prezent în contul B. B. C..

Pârâta T. Gh. I. legal citată nu a depus întâmpinare, și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală.

La termenul din 08.11.2012 reclamanta a depus precizări, pg. 43 dosar, solicitând introducerea-n cauză în calitate de pârât a B. B. C. și S. D..

Prin încheierea din 28 ianuarie 2012, în baza art.1551 C.proc.civ. s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la indicarea adresei pârâtei sau date suplimentare, iar prin încheierea din 02.09.2013 a fost admisă cererea de repunere pe rol vizând dosarul_, fiind acordat termen la 30.09.2013 cu citarea părților cu mențiunea de a se exprima punct de vedere pe excepția vizând calitatea de reprezentant legal, cât si cu cea vizând prematuritatea formulării acțiunii.

Cum executarea silită este în prezent suspendată iar suma se află în contul executorului judecătoresc, executarea nefiind finalizată, nefiind distribuite sumele rezultate din executare, cererea apare ca prematur formulată urmând a fi respinsă pentru acest considerent.

In conformitate cu art. 67, alin. 1 C.pr.civ., se prevede ca părțile pot sa-si exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar.

Din punct de vedere al obiectului se poate face distincție intre reprezentarea in exercițiul dreptului de chemare in judecata si reprezentarea in judecata, având in vedere și faptul ca art. 68 alin.1 C.pr.civ., se refera la procura pentru exercițiul dreptului de chemare in judecata sau de reprezentare în judecata. Calitatea de reprezentant, indiferent daca reprezentarea este pentru exercițiul acțiunii sau pentru reprezentarea in judecata, se justifica printr-o procura care trebuia făcuta printr-un înscris sub semnătura legalizata iar daca procura este dat unui avocat, semnătura va fi certificata potrivit legii avocaților.

Astfel, din împuternicirea atașata cererii de chemare in judecata, fila 3 din dosar, instanța retine ca împuternicirea avocațiala viza redactare, semnare, introducere, reprezentare, susținere acțiune vizând dosarul_ iar acțiunea a fost semnata prin același apărător, P. C..

Concret, avocatul P. C. nu are împuternicire avocațiala pentru prezenta cauza iar reclamanta legal citata nu s-a conformat aspectului care i-a fost pus in vedere privind dovada calității de reprezentant legal.

Conform art. 161 C.pr.civ., se prevede că daca reprezentantul parții nu face dovada calității sale, instanța poate da un termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri, iar dacă lipsurile nu se îndeplinesc instanța va anula cererea, lipsa dovezii calității de reprezentant se invoca pe cale de excepție, deși prin efectul pe care îl produce excepția este peremptorie pentru ca nulitatea nu intervine automat ci doar daca nu se face dovada calității de reprezentant in termenul acordat in acest scop, situație in care excepția capătă un caracter și un efect dilatoriu.

În speță, prin adresa depusă la 30.09.2013 de reclamantă s-a confirmat mandatul acordat apărătorului ce a semnat acțiunea, așa încât excepția vizând lipsa dovezii de reprezentant legal al reclamantei va fi respinsă ca rămasă fără obiect.

Raportat la considerentele arătate, instanța va respinge excepția vizând calitatea de reprezentant legal ca rămasă fără obiect, va respinge acțiunea formulată de reclamant ca prematur formulată și va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Văzând ca acțiunea este scutita de taxa judiciară de timbru raportat la prevederile art. 15, lit. a din Legea 146/4997 modif. prin art. 23 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii 146/1997.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca rămasă fără obiect excepția vizând calitatea de reprezentant legal.

Respinge acțiunea formulată de reclamant O. P. SA cu sediul în București, sector 1, . în contradictoriu cu pârâta T. Gh. I. cu domiciliul în Sibiu, ., județul Sibiu, ca prematur formulată.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.10.2013.

Președinte, Grefier,

C. M. L. S.

Red/Dact: C.M./L.S.

4 ex/16.10.2013/16.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 3967/2013. Judecătoria FOCŞANI