Pensie întreţinere. Sentința nr. 1680/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 1680/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 05-04-2013 în dosarul nr. 15332/231/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1680

Ședința publică din data de 05.04.2013

Instanta constituita din:

Judecator – B. E. -Președinte

Grefier –Cerguță M. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta I. G., cu domiciliul in ., in contradictoriu cu paratul B. Ș., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Politia locală Focsani, cu sediul in Focsani, jud V., Autoritatea Tutelară P. Bârsești, jud V., având ca obiect divort.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns paratul personal, lipsă fiind reclamanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu părtile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invedereaza instantei de judecată că la dosarul cauzei s-au depus, prin Registratură, dovada veniturilor paratului si cerere formulata de reclamantă.

Potrivit art 159 indice 1 C. instanta se declară competentă in solutionarea cauzei de față din punct de vedere general, teritorial si material.

Paratul arată că nu este de acord cu majorarea pensiei de intretinere si considera ca pensia de intretinere pe care o plăteste in prezent este suficientă, mai ales că in anul 2011 s-a pronuntat o hotarare judecatorească pentru majorarea pensiei de intretinere. Arata ca re datorii lunare foarte mari, are casa ipotecată si trebuie sa achite rata la bancă, in sumă de 1500 lei/lună.

Nemaifiind cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de solicitat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvantul la concluzii asupra fondului cauzei.

Pârâtul solicita respingerea actiunii, iar in cazul in care considera intemeiată cererea de chemare in judecată să se dispună majorarea pensiei de intretinere incepand cu data pronuntarii sentintei.

Instanta retine cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de fata.

Prin cererea inreg. la nr._ reclamanta I. G. a chemat in judecata paratul B. Ș. pentru majorare pensie intretinere.

In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca, prin sentinta civila nr.7345/2011 paratul a fost obligat la plata sumei de 300 lei pensie de intretinere pentru minorul B. Ș. A. (2.03.2001), dar ca, in prezent, nevoile minorului au crescut, sporind totodata si veniturile paratului.

A depus la dosar, inscrisuri doveditoare.

Paratul, legal citat, a formulat intampinare, prin care a aratat ca nu este de acord cu actiunea de chemare in judecată.

Examinand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin sentinta civila nr 7345/2011 paratul a fost obligat la plata sumei de 300 lei lunar pensie pentru minorul B. Ș. A. (2.03.2001), avandu-se in vedere veniturile paratului de la acea dată.

In prezent, veniturile paratului au sporit, avand in vedere adeverinta depusă la dosar de catre locul sau de muncă, din care rezultă care este venitul pe ultimile 6 luni ale acesteia.

Potrivit art.531 C.civil, instanta judecatoreasca, poate mari sau micsora obligatia de intretinere, dupa cum se schimba mijloacele celui care da intretinerea sau nevoia celui ce o primeste.

Cum nevoile minorului au sporit cu varsta, iar veniturile paratului au crescut, instanta in baza art. 527, 528, 529 (1) si 531 C.civil, va admite actiunea si va dispune majorarea pensiei de intretinere, potrivit cu nevoile minorului si veniturile paratului.

Vazand actiunea scutită de taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea formulată de reclamanta I. G., cu domiciliul in ., in contradictoriu cu paratul B. Ș., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Politia locală Focsani, cu sediul in Focsani, jud V., Autoritatea Tutelară P. Bârsești, jud V., având ca obiect divort.

Majorează pensia de intretinere stabilită prin sentinta civilă nr 7345/2011 a Judecatoriei Focsani, in favoarea minorului B. Ș. A. (2.03.2001), de la suma de 300 lei la suma de 400 lei lunar, incepand cu data pronuntarii prezentei sentinte si pana la majoratul minorului sau noi dispozitii ale instantei.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.04.2013.

P., Grefier,

B. E. Cerguță M. C.

Red EB/tehnored CC-12.04.2013-5ex

Dosar nr._

Î N C H E I E R E

Ședința din camera de consiliu din data de 05.04.2013

Instanța constituită din:

Președinte:B. E., judecator

Grefier: Cerguță M. C.

Creditor: I. G., cu domiciliul in ..

Debitor: B. Ș., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Politia locală Focsani, cu sediul in Focsani, jud V., cu CNP_

Terț poprit: MAI-Inspectoratul General al Politiei Române-IPJ V., cu sediul in Focșani, jud V..

Obiect : înființarea popririi, din oficiu

Fără citarea părților.

INSTANȚA

Având în vedere sentința civilă nr. 1680 pronunțată la data de 05.04.2013 de către această instanță în dosarul nr._, prin care debitorul B. Ș., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Politia locală Focsani, cu sediul in Focsani, jud V., cu CNP_ a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 400 lei lunar pentru minorul B. Ș. A. (2.03.2001).

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, conform cărora, pentru sumele datorate cu titlu de pensie de întreținere, înființarea popririi se dispune de instanța de fond, din oficiu, de îndată ce hotărârea este executorie, potrivit legii, precum și al dispozițiilor art. 278 pct. 3 Cod procedură civilă, potrivit cărora hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect sume datorate cu titlu de pensie de întreținere,

DISPUNE

Înființează poprirea din veniturile nete lunare pe care debitorul B. Ș., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Politia locală Focsani, cu sediul in Focsani, jud V., cu CNP_angajat al MAI-Inspectoratul General al Politiei Române-IPJ V., cu sediul in Focșani, jud V., le datorează creditorului I. G., cu domiciliul in ., pentru suma de 400 lei lunar, in favoarea minorului B. Ș. A. (2.03.2001), după cum urmează:

- incepand cu data pronuntarii prezentei sentinte judecatoresti (05.04.2013) si pana la majoratul minorului sau noi dispozitii ale instantei.

Sumele poprite vor fi expediate direct creditorului: I. G., cu domiciliul in ..

Executorie.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.04.2013.

PREȘEDINTEGREFIER

E. B. Cerguță M. C.

3ex-12.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 1680/2013. Judecătoria FOCŞANI