Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 1394/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 1394/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 22-03-2013 în dosarul nr. 14391/231/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1394

Ședința publică din data de 22.03.2013

Instanta constituita din:

Judecator – B. E. -Președinte

Grefier –Cerguță M. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta M. C. M., cu domiciliul in Focsani, ., ., ., in contradictoriu cu paratul M. M. D., cu acelasi domiciliu, având ca obiect partaj bunuri comune.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: av M. M. pentru reclamanta lipsă, lipsă fiind si paratul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invedereaza instantei de judecată că la dosarul cauzei s-a depus, prin Registratură, raportul de expertiză tehnică judiciară.

Potrivit art 159 indice 1 C. instanta se declară competentă in solutionarea cauzei de față din punct de vedere general, teritorial si material.

Av M. M. depune la dosarul cauzei dovada achitarii taxei judiciare de timbru in sumă de 841 lei si arata ca nu are de formulat obiectiuni cu privire la raportul de expertiză.

Nemaifiind cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de solicitat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvantul la concluzii asupra fondului cauzei.

Av M. M. solicită admiterea actiunii in sensul atribuirii reclamantei a imobilului si aceasta sa fie obligata la plata catre parat a sultei in cuantum de 50 % din valoarea bunurilor. Solicita acordarea de cheltuieli de judecată.

Instanta retine cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea inregistrata sub nr._ reclamanta M. C. M. a chemat in judecata pe paratul M. M. D. solicitand instantei ca prin sentinta ce o va pronunta sa dispuna impărtirea bunurilor comune dobandite de soti in timpul casatoriei.

In motivarea cererii ,reclamanta invoca faptul ca impreuna cu paratul ,in timpul casatoriei a dobandit un apartament care nu a fost partajat pana in prezent.

Paratul nu a formulat intampinare in ceea ce priveste capatul de cerere privind partajarea bunurilor realizate in timpul casatoriei .

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta apreciaza cererea de chemare in judecata ca fiind intemeiata ,pentru urmatoarele considerente:

Partile s-au casatorit in data de 5 noiembrie 1994 si conform contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.1015/24 septembrie 1998 au dobandit in timpul casatoriei ,impreuna un apartament situat in Focsani ,.,.,.,compus din 2 camere ,hol,baie,bucatarie,debara si balcon.

In conditiile inexistentei unei dovezi contrare ,instanta va retine in cauza o contributie egala a partilor la dobandirea acestui imobil.

In drept va fi facuta aplicarea dispozitiilor art.36 c.fam.potrivit caruia bunurile comune se impart intre soti ,potrivit invoielii acestora.Daca sotii nu se invoiesc asupra impartirii bunurilor comune ,va hotara instanta judecatoreasca.

De asemenea ,potrivit art.728 c.civ.nimeni nu poate fi obligat a ramane in indiviziune si un coerede poate cere oricand imparteala succesiunii ,chiar cand ar exista conventii contrare.

F. de toate aceste considerente de fapt si de drept ,instanta va admite in principiu cererea de chemare in judecata si drept consecinta instanta va constata ca partile au dobandit impreuna imobilul potrivit dispozitivului de mai jos.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea formulată de reclamanta M. C. M., cu domiciliul in Focsani, ., ., ., jud V., in contradictoriu cu paratul M. M. D., cu acelasi domiciliu, având ca obiect partaj bunuri comune.

Dispune sistarea starii de devalmasie existentă intre părti după cum urmează:

Atribuie catre reclamantă bunul imobil apartament compus din 2 camere, hol, baie, bucatarie, debara si balcon, situat in Focsani, ., ., ., jud V., in valoare de_ lei.

Va plăti sultă catre parat suma de 50.250 lei.

Obligă paratul la plata catre reclamantă a sumei de 2207 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.03.2013.

P., Grefier,

B. E. Cerguță M. C.

Red EB/tehnored CC-30.04.2013-5ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 1394/2013. Judecătoria FOCŞANI