Plângere contravenţională. Sentința nr. 2410/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 2410/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 2604/231/2013

Dosar nr._

ROMANIA

Judecatoria Focșani, județul V.

Sentința civilă nr. 2410

Ședința publica din data de 16 mai 2013

Președinte – I. Î. – judecător

Grefier – C. E.

La ordine, soluționarea plângerii contravenționale, formulată de petentul V. V., domiciliat in Focsani, ., jud.V., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/2011 emis de I. V..

La apelul nominal făcut cauzei in ședința publică, au lipsit partile si reprezentantii acetora.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

Grefierul de sedinta expune referatul cauzei, in cadrul caruia invedereaza instanței urmatoarele;

- acțiunea este scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar,

- cauza este la primul termen de judecata sens in care s-a intocmit referat potrivit art. 103 al.1/1 din ROI, și a dispozițiilor din Nota internă nr. 7/20.01.2012 a Judecătoriei Focșani,

- prin serviciul registratura, la data de 06.03.2013 intimata a depus intimpinare, după care;

Instanța, temeiul art. 1591 al.4 cu ref. la art. 5 cod p. civila constata ca este legal investita;

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat si excepții de invocat, instanța in temeiul art. 167 cod p.civila incuviinteaza pentru parti, proba cu înscrisuri ca fiind pertinenta, concludenta si utila cauzei; considerându-se lămurită asupra soluționării cauzei – în conformitate cu prevederile art. 150 C. p. c. , constată încheiată faza de cercetare judecătorească și o retine in pronunțare.

I N S T A N T A

Asupra cauzei de fata.

Prin cererea înregistrată la nr._, petentul V. V. a formulat plangere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/2011 emis de I. V..

In motivarea plangerii, petentul a aratat in esenta că, a recunoscut si recunoaste ca a gresit, insa datorita posibilitatilor financiare limitate, solicita inlocuirea snactiunii amenzii, cu sanctiunea avertismentului.

In drept, plângerea nu a fost motivata.

In probațiune a solicitat proba cu înscrisuri.

Cererea este scutita de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 36 din O.G. 2/2001 si art.15 lit. i din Legea 146/1997.

Intimata I. V. legal citata, a formulat intimpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.

A comunicat instanței, materialul probator care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța procedează conform art.34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, la verificarea legalității și temeiniciei procesul-verbal contestat și constată următoarele:

Prin procesului verbal de contravenție . nr._/2011 emis de I. V.., s-a aplicat petentului pentru comiterea contravenției prev. de art. 147, pct.1 din HG 1391/2006 si art. 36 al.1, art. 44 al.2 din OUG 195/2002, sancțiunea amenzii in cuantum de 280 lei.

S-a reținut că, la data de 31.01.2013 ora 11,35, petentul a condus auto cu nr. de inmatriculare BT_ pe DN 2 E 85 Golesti, din directia Buzau catre Focsani, fara a folosi luminile de intalnire, fara a purta centura de siguranta in timpul deplasarii si, nu a avut asupra sa documentele autovehiculului.

Din interpretarea sistematica a art.16 si 34 din OG nr. 2/2001 rezulta ca procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrara, proba care trebuie făcută de petent.

În art. 16 se prevede ca procesul verbal trebuie sa cuprindă mențiuni privind descrierea faptei contravenționale cu arătarea datei, orei si locului unde a fost săvârșita, precum si arătarea tuturor împrejurările care pot servi la aprecierea gravitații faptei.

Art. 34 precizează faptul ca instanța asculta pe cel care a făcut plângerea si celelalte persoane citate,daca aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevazute de lege, necesare în vederea verificării legalității si temeiniciei procesului verbal.

Din aceste texte legale rezulta ca procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției face prin el însuși dovada situației de fapt reținute de agentul constatator si nu mai trebuie completat cu alt mijloc de proba extrinseci, iar instanța de judecata este abilitata de lege sa verifice legalitatea si temeinicia acestuia.

Faptul ca, procesul verbal, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator constituie o dovada suficienta a vinovatiei contestatorului cât timp acesta nu face proba contrarie, nu constituie o încalcare a prezumției de nevinovatie, ci o modalitate de stabilire legala a vinovatiei în raport cu art. 6 alin. 2 din Convenția europeana a drepturilor omului. Petenta are posibilitatea de a răsturna proba făcuta prin procesul verbal.

Verificând procesul verbal . nr._/2011 emis de I. V. sub aspectul legalității si temeiniciei, în raport si de aspectele invocate de petent, instanța retine ca acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevazute de art. 16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, ca a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din același act normativ si a fost semnat de catre agentul constatator .

Si in ceea ce privește sancțiunea contravenționala aplicata, instanța constata ca este corect individualizata, iar in ceea ce privesc condițiile de fond ale procesului verbal, se constata totodată că petentul nu a făcut in cauza, nici o dovada ca cele reținute ca stare de fapt in actul constatator, corespund sau nu realității.

Astfel, față de materialul probator care a stat la baza întocmirii procesului verbal – raportul agentului constatator, rezulta fara dubiu ca petentul a a condus auto cu nr. de inmatriculare BT_ pe DN 2 E 85 Golesti, din directia Buzau catre Focsani, fara a folosi luminile de intalnire, fara a purta centura de siguranta in timpul deplasarii si nu a avut asupra sa documentele autovehiculului.

Pe de alta parte, având in vedere gradul de pericol social al contraventiei savarsite, si de împrejurarea ca in cursul judecării cauzei de față petentul a avut posibilitatea de a solicita administrarea de probatorii (inclusiv proba cu martori) în condițiile legii, având in vedere ca petentul nu a înțeles să depună diligențe pentru a dovedi că a respectat obligația ce-i incumba in calitate de conducător auto si nici nu a făcut dovada situației materiale precare, instanța va reține în sarcina petentului contravenția pentru care a fost sancționat .

Având in vedere gradul de pericol al contravenției reținute in sarcina petentului, cum sancțiunea aplicata a fost corect individualizata, si cum procesul verbal de contravenție face dovada deplina asupra situației de fapt si a încadrării in drept, pana la proba contrarie, urmează ca instanța sa respingă plângerea, ca neîntemeiată.

Văzând plângerea scutita de taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Respinge plângerea inreg. la nr._, formulata de petentul V. V., domiciliat in Focsani, ., jud.V., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/2011 emis de I. V., ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica, azi 16 mai 2013.

Președinte, Grefier,

Tehnored. E.C. ; ex. 5- 22.05 .2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2410/2013. Judecătoria FOCŞANI