Plângere contravenţională. Sentința nr. 4832/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4832/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 1309/231/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
Judecătoria Focșani – Județul V.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4832
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte – Frăsina M.
Grefier – F. C.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de petenta ., CUI_, cu sediul în loc. O., .. 3, jud. V. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 29.12.2012 emis de Inspectoratul de Poliție al Județului V. având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut cauzei în ședință publică a răspuns avocat A. M. S., pentru petentă, lipsă fiind reprezentantul intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu toate părțile.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat A. M. S., pentru petentă, menționează că administratorul petentei a pierdut originalul vignetei sens în care s-a adresat OMV Petrom pentru a face dovada achitării vignetei sens în care depune înscris emis de OMV Petrom, după care arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și, în cadrul dezbaterilor, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat A. M. S., pentru petentă, având cuvântul, solicită admiterea plângerii contravenționale, iar, pe cale de consecință, să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 30.01.2013 la nr._ petenta . a formulat plângere contravenționala împotriva procesului-verbal . nr._ din data de 29.12.2012 emis de Inspectoratul de Poliție al Județului V. solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța sa se dispună anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii contravenționale.
In motivarea plângerii petenta a arătat că vehiculul avea la data menționată vigneta valabilă, însă conducătorul vehiculului nu o avea asupra sa.
În dovedirea cererii a depus înscrisuri.
Cererea a fost întemeiată în drept pe OG 2/2001.
Intimatul, legal citat, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca fiind neîntemeiate, întâmpinarea fiind întemeiată în drept pe disp. OG 2/2001, iar, în dovedirea cererii, au fost depuse înscrisuri.
Din analiza coroborată a actelor și lucrărilor dosarului, instanta apreciaza ca plangerea este neintemeiata pentru urmatoarele considerente:
Prin procesul verbal . nr._/29.12.2012 incheiat de intimatul I.P.J. V., petenta a fost sancționat prin aplicarea unei amenzi contravenționale in suma de 3.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 OG 15/2002.
Astfel, s-a reținut ca, în data de 29.12.2012, ora 15:30, a fost condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ care tracta semiremorca cu nr. de înmatriculare_ fără să posede rovigneta valabilă.
În drept, potrivit art. 8 alin. 1 OG 15/2002 „Tariful de utilizare se aplica in mod nediscriminatoriu pentru utilizatorii romani si straini ai retelei de drumuri nationale din Romania, aflata in administrarea Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - S.A.”
În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, analizând procesul verbal sub aspectul legalității, instanța reține că acesta cuprinde toate elementele prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, respectiv de art.17 din O.G. nr.2/2001 modificata (numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator ), agentul de politie care a întocmit procesul verbal contestat avand calitatea de agent constatator potrivit art.15 alin.3 din O.G. nr.2/2001 .
Faptele constatate si sancționate au fost suficient descrise, cu precizarea locului săvârșirii contravențiilor,acestea corespunzând normelor de drept sancționatoare. Data săvârșirii contravențiilor este si cea a constatării faptelor, și anume 29.12.2012.
Dispozițiile legale referitoare la faptele calificate ca fiind contravenții și sancțiunile aplicabile au fost corect indicate de agentul constatator, fiind respectate dispozițiile legale întru-totul sub acest aspect. Actul normativ care stabilește și sancționează contravențiile a fost corect indicat, ca și textele din cuprinsul actului normativ referitoare la cele două contravenții, obligația impusă de lege agentului constatator fiind îndeplinită.
Potrivit art. 17 din OG 2/2001, „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.” Toate aceste mențiuni prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute au fost corect inserate în procesul-verbal de către agentul constatator.
În ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, se reține ca petenta, prin însăși cererea de chemare în judecată, a recunoscut faptul că nu avea vigneta asupra sa la momentul efectuării controlului.
Observând faptul că, deși petenta a depus bonul fiscal nr. 727/29.12.2012, xerocopia fiind certificată pentru conformitate cu originalul, însă, deși i s-a pus în vedere să prezinte originalul bonului fiscal, sub sancțiunea neluării în seamă a acestui înscris, la termenul din data de 26.11.2013, apărătorul petentei a învederat faptul că administratorul petentei nu mai are originalul bonului fiscal sens în care a depus dovada achitării vignetei emisă de OMV Petrom Marketing SRL.
Analizând înscrisul depus de petentă, prin apărător, la acest termen de judecată, instanța reține faptul că vigneta este valabilă pentru perioada 29.12.2012 ora 16:00 – 29.12.2013 ora 23:59, fiind emisă la data de 29.12.2013 ora 16:00, aspect ce determină a se reține faptul că, la data efectuării controlului, 29.12.2013, ora 15:30, petenta nu deținea vignetă valabilă, acesta fiind valabilă începând cu ora 16:00, astfel încât situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție este conformă realității.
Astfel, din probele administrate reiese că procesul verbal este temeinic intocmit si, având în vedere faptul că nu se poate reține în speță existența vreunei cauze de nulitate absolută sau relativă a procesului verbal de constatare a contravenției, instanța constată că forța sa probantă nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Instanța constată astfel că procesul verbal reflectă situația reală, astfel ca plangerea petentului va fi respinsa ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională înregistrată la nr._ formulată de ., CUI_, cu sediul în loc. O., .. 3, jud. V. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 29.12.2012 emis de Inspectoratul de Poliție al Județului V. ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 26 noiembrie 2013.
Președinte, Grefier,
Frăsina M. F. C.
Red. FM/ Tehnored. FC
Ex: 5/29.11.2013
Întoarcere executare. Sentința nr. 871/2013. Judecătoria FOCŞANI → |
---|