Plângere contravenţională. Sentința nr. 5089/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5089/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 1233/324/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
Judecătoria Focșani – Județul V.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5089
Ședința publică din data de 09 decembrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte – R. I.
Grefier – F. C.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de petentul V. M. D., CNP_, cu domiciliul în loc. Focșani, ., ., jud. V. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 11.02.2013 emis de C. SA având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile orale asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 03.12.2013 note consemnate și în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 09.12.2013.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe,sub numărul_, la data de 02.08.2013 ,petentul V. M. D. a formulat plangere contraventionala impotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . 13 nr._ încheiat de intimata Compania N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA –C. la data de 11.02.2013 .
În motivare, petentul a aratat in esenta ,ca nu se face vinovat de savarsirea faptei intrucat acesta a instrainat autoturismul numitului Hudris V. la data de 10.09.2012 .
A solicitat admiterea plangerii si anularea procesului verbal de contraventie .
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 36 din O.G. nr. 2/2001.
În susținerea plângerii contravenționale, petentul a depus inscrisuri .
Intimata a depus întâmpinare la plângerea contravențională prin care a solicitata respingerea plângerii ,ca neîntemeiate susținând ca petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.
Intimata a depus la dosar cerere de judecare a cauzei in lipsa,certificat calificat, plansa foto .
In cauză, s-a administrat proba cu înscrisurile depuse de părți .
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . 13 nr._/11.02.2013 încheiat de intimata Directia N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA –C., petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 750 lei, reținându-se că la data de 07.02.2013,ora 14,27 pe DN 24 la km 26+400 m, Munteni, vehicululul categoria B cu numarul de inmatriculare_ , apartinand petentului,a circulat fara rovinieta valabila ,fapta prevazuta drept contraventie de disp.art 8 alin.1 din OG 15/2002.
În baza art. 34 din OG 2/2001, instanța va analiza cu prioritate problemele de legalitate, în condițiile în care procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca act administrativ, se bucura de o prezumtie de valabilitate și temeinicie, iar aplicabilitatea acestei prezumții presupune cu necesitate existența prealabilă a unui proces-verbal de constatare a contraventiei încheiat cu stricta respectare a dispozițiilor legale.
Potrivit dispozitiilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 ,constituie contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă, actul normativ prevăzând necesitatea achitării rovinietei în cazul utilizării rețelei de drumuri naționale din România.
Verificând legalitatea procesului-verbal de contravenție atacat, în raport de aspectele formale, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea tuturor cerințelor impuse de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității procesului-verbal de contravenție, care se poate constata și din oficiu.
Fapta a fost suficient descrisa in cuprinsul procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei ,fiind mentionate locul si data savarsirii contraventiei .
Procesul verbal de contraventie a fost generat si semnat electronic conform prevederilor Legii 455/2001 si HG 1259/2001 de catre agentul constatator V. C. Raduca,astfel ca sunt indeplinite conditiile de legalitate privind semnarea actului constatator al contraventiei,impuse de art.6 si 7 din Legea 455/2001.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, instanța reține că fapta pentru care petentul a fost sancționat contravențional există în materialitatea sa,intrunirea elementelor necesare,atat sub aspectul laturii obiective dar si subiective,retinandu-se in urma analizarii materialului probator administrat in cauza,plansa foto depusa la dosar de intimata fiind edificatoare in acest sens.
Instanta nu poate retine ca pertinenta si relevanta sustinerea petentului conform careia nu acesta este persoana vinovata de savarsirea contraventiei intrucat instrainase autovehiculul catre numitul Hudris V., inca de la data de 10.09.2012 conform inscrisului depus la dosar si ca acestuia din urma ii revenea obligatia achitarii amenzii si a taxei de utilizare a drumurilor nationale,pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art.7 al.1 din OG 15/2002 :” Responsabilitatea achitarii tarifului de utilizare si detinerea rovinietei valabile revine in exclusivitate, in cazul utilizatorilor romani, detinatorilor mentionati in certificatul de inmatriculare, in cartea de identitate, in documentele vamale sau in alte documente oficiale, iar in cazul utilizatorilor straini, acestea revin in exclusivitate conducatorului auto al vehiculului. „
Astfel ,este evident ca petentul ,in calitate de persoana inscrisa in certificatul de inmatriculare la data savarsirii faptei si in cartea de identitate a vehiculului,este subiect activ al contraventiei savarsite ,iar acesta se poate regresa impotriva cumparatorului autoturismului pentru recuperarea sumei reprezentand cuantumul amenzii, care nu si-a indeplinit obligatia legala de a se prezenta la organele competente sa efectueze transcrierea transmiterii dreptului de proprietate ,de pe numele petentului ,pe numele sau,ulterior,dacă prin această faptă cumpărătorul i-a cauzat prejudicii.
F. de cele aratate, avand in vedere ca petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea constatata personal si reținută de către agentul constatator în procesul verbal contestat, din probele administrate reieșind că procesul verbal este temeinic intocmit. Având în vedere faptul că nu se poate reține în speță existența vreunei cauze de nulitate absolută sau relativă a procesului verbal de constatare a contravenției, instanța constată că forța sa probantă nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Având în vedere cele expuse mai sus, instanța apreciază că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, motiv pentru care urmează să respingă plângerea petentului ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plangerea contraventionala înregistrată la nr._ formulată de petentul V. M. D., CNP_, cu domiciliul în loc. Focșani, ., ., jud. V. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 11.02.2013 emis de C. SA, ca neintemeiata.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare.Cererea de apel se va depune la Judecatoria Focsani.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 09 decembrie 2013.
Pentru președinte aflat în concediu medical,
R. I.
Semnează vicepreședintele instanței,Grefier,
A. M. T. F. C.
Red../ Tehnored. RI
Ex: 5/13.01.2014
← Validare poprire. Sentința nr. 3740/2013. Judecătoria FOCŞANI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4001/2013.... → |
---|