Plângere contravenţională. Sentința nr. 4001/2013. Judecătoria FOCŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4001/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 1195/231/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
Judecătoria Focșani-Județul V.
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR. 4001
Ședința publică din data de 09. Octombrie .2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. N. -Judecător
GREFIER – Anișoara G.
Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul B. C. cu domiciliul în mun.Focșani, ., ., . împotriva procesului verbal . nr. 3361 întocmit la data de 22.01.2013 de intimata C. L. –POLIȚIA MUNICIPIULUI V. - cu sediul în mun. Focșani, .. 32, jud. V. avind ca obiect plingere contraventionala.
Dezbaterile orale au avut loc in ședinta publica din data de 04.10.2013, cind s-au pus concluzii pe fondul cauzei, note consemnate in incheierea de ședinta din acea data care face parte integranta din prezenta, cind instanta in vederea deliberarii, a aminat pronuntarea cauzei pentru astazi 09.10.2013, cind:
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 29.01.2013, sub nr._, petentul B. C. a chemat în judecată pe intimatul Poliția Locală a municipiului Focșani V., contestând procesul-verbal . nr. 3361, încheiat în data de 22.01.2013 de către un agent constatator al intimatului.
În motivarea plângerii, petentul a aratat că a fost sancționat cu amendă în cunatum de 500 lei fiindcă a proferat injurii la adresa instituției de învățământ, situație nereală întrucât petentul era într-un grup de elevi și vorbea la modul general. Afirmă că nu a refuzat să semneze ci că a plecat pentru că îi era rău, având și scutire medicală de la doctorul de familie pentru data de 22.01.2013.
Petentul nu și-a întemeiat cererea în drept.
In dovedire, a depus la dosarul cauzei procesul verbal contestat și adeverință medicală.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, motivat de faptul că în data de 22.10.2010, polițistul local B. D. care asigura ordinea publică la Colegiul E. N. a mun . Foșani a constatat fapta constând în tulburarea ordinii și liniștii publice în incinta instituției de învățământ și având în vedere vârsta contravenientului i s-a aplicat jumătate din minimul amenzii. Menționează că petentul nu este la prima
abatere și că fapta prezintă pericol social având în vedere că a crescut gradul de violență în licee și scoli generale.
In drept, au fost invocate dispozițiile legii 61/ 1991
In dovedire, au fost depuse declarația lui B. C. luată în urma unei alte fapte și raportul agentului constatator.
Plângerea este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar, conform dispozițiilor art. 36 din OG 2⁄2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
S-a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei pentru ambele părți și proba testimonială cu martorul asistent .
In data de 07.06.2013, s-a dispus atașarea dosarului cu nr._ la prezenta cauză, întrucât s-a constatat incidența litispendenței.
Din ansamblul probelor administrate în cauză instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr. 3361, încheiat în data de 22.01.2013, petentul B. C. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 500 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.3 pct. 1 din Legea 61/1991 și sancționate de art. 4 alin. 1 lit. b din același act normativ.
În cuprinsul procesului-verbal s-a reținut că în data de 22.01.2013, la ora 12 55, în incinta Colegiului E. N. a mun. Focșani petentul a adus în public expresii vulgare, lezând demnitatea și onoarea instituției publice
Petentul nu a semnat procesul-verbal, menționându-se că i s-a adus la cunoștință faptul că va fi sancționat și acesta a plecat înainte de a semna.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 OG 2/2001 legalitatea și temeinicia procesului-verbal de sancționare și constatare a contravenției, instanța reține că acesta este legal și temeinic întocmit.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța, analizând cuprinsul acestuia prin raportare la cerințele prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, constată că dispozițiile legale în materie au fost respectate, acesta fiind legal întocmit. Astfel, acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor în art. 17 sub sancțiunea nulității absolute, descrierea faptelor fiind detaliată, cu arătarea tuturor împrejurărilor în care au fost săvârșite, a datei și a locului săvârșirii acestora și a datelor de identificare ale petentului.
Dispozițiile legale pertinente au fost corect menționate de către agentul constatator, sancțiunea fiind aplicată cu respectarea tuturor prevederilor legale, în cuantumul minim legal de 500 lei, reprezentând jumătate din amenda minimă pentru minori.
Conform dispozițiilor art. 3 pct. 1 din Legea 61/1991 „Constituie contravenție sãvârșirea oricãreia dintre urmãtoarele fapte, dacã nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, sa fie considerate infracțiuni: sãvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi, obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințãri cu acte de violenta impotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natura sa tulbure ordinea și liniștea publica sau sa provoace indignarea cetãțenilor ori sa lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice”, iar sancțiunea aplicabilă potrivit art. 4 alin. 1 lit. b este amenda contravențională minimă este de 1000 lei.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este un act administrativ cu caracter individual.
Față de critica formulată de petent cu privire la nesemnarea procesului verbal, instanța reține că potrivit dispozițiilor art.19 alin.1 din OG nr.2/2001, procesul verbal de constatare a contravențieie se poate încheia și în cazul în care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, iar agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.
In speță, procesul verbal cuprinde datele unui martor asistent, respectiv I. L. care a semnat în rubrica destinată menționării împrejurărilor referitoare la încheierea procesului verbal în lipsă.
Susținerile petentului sunt contradictorii, pe de o parte, afirmând că a plecat înainte de a semna procesul verbal fiindu-i rău, iar pe de altă parte exprimându-și nemulțumirea față de fapta imputată și amenda aplicată tocmai prin refuzul de semnare.
Instanța va reține de asemenea aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum au fost acestea interpretate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care are caracter obligatoriu pentru statele semnatare, prevalând față de orice dispoziții contrare din dreptul intern.
Procesul-verbal fiind legal întocmit și beneficiind de prezumția de legalitate și temeinicie aplicabilă actelor administrative, reclamă din partea celui „acuzat” de săvârșirea faptei ieșirea din pasivitate, prin propunerea de probe care să poată răsturna prezumția relativă de veridicitate a consemnărilor din cuprinsul acestuia. În hotărârea pronunțată în cauza Blum vs. Austria, din 03.02.2005, Curtea a precizat că nu este nerezonabil faptul că instanța a apreciat că organul constatator (în cazul respectiv, Inspectoratul de muncă) a stabilit în urma constatărilor personale o situație de fapt nefavorabilă petentului, care necesita o explicație din partea acestuia, solicitându-i-se să facă dovada contrară.
Față de descrierea abaterii din textul legal rezultă cu claritate faptul că și persoana juridică poate deveni subiect pasiv al contravenției, atunci când expresiile vulgare pot leza onoarea acesteia. Folosirea de expresii jignitoare sau injurii în incinta unei unități afectează ordinea în care trebuie să se desfășoare activitatea în acea organizație, cu atât mai mult într-o instituție de învățământ unde sobrietatea și respectul pentru misiunea educațională întreprinsă trebuie să însoțească atmosfera de lucru.
După cum rezultă din cuprinsul plângerii formulate, petentul nu contestă decât aspectul cu privire la persoana căreia îi erau adresate injuriile, afirmând că ar fi folosit expresiile injurioase în mod generic și nu la adresa instituției, ceea ce echivalează cu o recunoaștere implicită a faptei care sancționează folosirea de expresii vulgare în public. Locul unde petentul se afla la momentul proferării de cuvinte vulgare și împrejurările care l-au determinat să aibă un astfel de comportament circumscriu fapta sa în sensul de a reliefa un anumit grad de pericol social prin faptul că petentul ignoră cu bună știință regulile de conduită din cadrul liceului unde studiază și are îndrăzneala de a profera cuvinte vulgare chiar în prezența unui agent de ordine, sfidând autoritatea pe care acesta o impune . Astfel din raportul de activitate al agentului din cadrul Poliției Locale din data de 22.01.2013(f.8) reiese faptul că acesta l-a atenționat pe elevul B.
C. aflat într-un grup de elevi, să înceteze să mai folosească expresii vulgare în public, însă acesta a continut să vorbească nepoliticos.
Fiind audiat, martorul asistent I. L. a relatat faptul că în ziua de 22.01.2013, petentul se afla într-un grup de elevi și vorbea obscen, iar agentul Poliției Locale l-a atenționat, iar în acest moment a replicat pe un ton ridicat, prin cuvinte vulgare. De asemenea, a precizat că în mai multe rânduri a amenințat și a insultat mai multe persoane din liceu, auzindu-l chiar el înjurând și folosind cuvinte obscene . De asemenea, a venit la școală sub influența băuturilor alcoolice, a lovit un coleg și i-a luat țigările.
Instanța observă că agentul constatator a întocmit un proces-verbal cu respectarea întrutotul a dispozițiilor legale, pe baza constatării sale personale, fiind pe deplin aplicabilă o prezumție simplă de veridicitate a constatărilor sale. Instanța reține din declarațiile martorului contextul în care s-a produs incidentul pentru care a fost sancționat petentul. Această declarații prezintă relevanță în special pentru fapta reținută în sarcina petentului, iar în cauza de față pot forma convingerea instanței cu privire la contextul în care s-a produs incidentul și la conduita elevului în general.
Pentru aceste motive, instanța reține că cele consemnate în procesul-verbal corespund realității, petentul făcându-se vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, procesul-verbal fiind temeinic întocmit.
În ceea ce privește cuantumul amenzii aplicate petentei, respectiv 500 lei, instanța apreciază că acesta este proporțional cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, raportat și la urmarea produsă, respectiv starea de pericol pentru ordinea și liniștea publică precum și pentru prestigiul unității de învățământ în cadrul căreia asemenea manifestări nu trebuie încurajate. Instanța va avea în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001, potrivit cărora „sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”, precum și cele ale art. 21 alin.3 din același act normativ, potrivit cărora printre criteriile ce vor fi avute în vedere la aplicarea sancțiunii se numără împrejurările în care fapta a fost comisă, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale contravenientului.
Petentul nu a dovedit nici o circumstanță specială care să poată justifica înlocuirea amenzii cu avertismentul,
Având în vedere circumstanțele concrete în care au fost săvârșite faptele imputate, respectiv în incinta școlii unde studiază, într-un grup de elevi, atitudinea necorespunzătoare manifestată de petent față de agentul de poliție și existența unor antecedente de același fel, iar în prezenta cauză atitudinea de negare a faptei săvârșite, instanța apreciază că sancțiunea aplicată a fost corect și just individualizată, petentul dând dovadă de faptul că nu are reprezentarea semnificației și a consecințelor faptelor sale.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 34 alin.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de către petent.
PENTRU ACESTE MOTIV E
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Respinge cererea formulată de petentul B. C., cu domiciliul în Focșani, ., ., . în contradictoriu cu intimatul Poliția locală a Municipiului Focșani, cu sediul în mun. Focșani, ., nr. 32, jud V., ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.10.2013.
Președinte, Grefier,
M. N. Anișoara G.
Red. M.N. / Tehn. A.G.
Ex.3/ 14.11.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5089/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1539/2013.... → |
|---|








