Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Sentința nr. 131/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 131/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 1762/231/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA NR. 131

Ședința publică de la 17 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. T. – vicepreședinte judecătorie

Grefier L. I.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind petenta C. C. SA cu sediul in G. . jud.Galati in contradictoriu cu intimații B. C. G. Focșani jud.V. si . AFEE cu sediul in Focșani Bld.Independentei nr. 2 jud.V., având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc.

La apelul nominal făcut in ședința publică au răspuns consilier juridic B. C. pentru petentă si consilier juridic C. M. pentru intimata . AFEE, lipsa fiind intimatul B. C. G. Focșani.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Consilier juridic C. M. pentru intimata depune la dosarul cauzei xerocopia adresei nr. 116/2012, precizând ca debitul este achitat.

Nemaifiind probe de administrat, instanța constata acțiunea in stare de judecata si acorda cuvantul in fond;

Consilier juridic B. C având cuvântul pentru petentă, arata ca acțiunea este rămasă fără obiect pentru ambele capete de cerere.

Consilier juridic C. M. pentru intimata, având cuvântul, este de acord cu concluziile părtii adverse.

I N S T A N T A ;

Asupra cererii civile de față;

Prin cererea civila înregistrata la nr._ 2012, petenta C. C. SA Galati a formulat plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc, in contradictoriu cu intimații B. C. G. Focșani si . AFEE.

In motivarea cererii, a arătat că executorul judecătoresc a vândut la licitație publică mai multe bunuri imobile aparținând societății si nu a întocmit procese verbale din care sa reiasă eliberarea sumelor rezultate din executare in condițiile in care termenul de 15 zile de la data depunerii sumelor de către adjudecatari este depășit. A solicitat admiterea plângerii si obligarea executorului judecătoresc sa elibereze/distribuie sumele si sa emită procesele verbale de eliberare/distribuire a sumelor menționate, solicitând si obligarea executorului la plata de despăgubiri egale cu valoarea penalităților calculate de către creditoare pentru facturile de energie electrica ce fac obiectul executării silite nestinse ca urmare a neeliberării/nedistribuirii sumelor rezultate din executarea silită in termenul legal de către creditoare.

In drept, si-a întemeiat cererea pe disp. art. 56 al. 2 din L. 188/2000 si disp. art. 399 C.p. si art. 4o4 al. 1/1 C.p.c.

In dovedirea cererii, a solicitat proba cu înscrisuri.

Intimata . AFEE in termen legal a depus întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea cererii .

In drept, si-a întemeiat cererea pe disp.art. 399 si urm. C.pr.civila.

La data de 1o.o5.2o12 B. C. G. si C. C. Focșani a înaintat instanței un răspuns prin care arata faptul ca s-a procedat la distribuirea sumelor încasate întocmindu-se proces verbal de distribuire, proces verbal pe care l-a si depus la dosar iar la data de 6.12.2o12 s-a depus la dosar Convenția privind stingerea unor datorii ale C. SA către ., in raport de care părțile au apreciat ca prezenta cerere este rămasa fără obiect.

Față de înscrisurile depuse, respectiv procesul verbal de distribuire a sumelor si Convenția privind stingerea unor datorii ale C. SA către ., instanța aprecieaza ca prezenta acțiune este rămasă fără obiect, urmând a o respinge ca atare.

Văzând cererea legal timbrata,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E ;

Respinge cererea civila înregistrata la nr._ formulată de petenta C. C. SA cu sediul in G. . jud.Galati in contradictoriu cu intimații B. C. G. Focșani jud.V. si . AFEE cu sediul in Focșani Bld.Independentei nr. 2 jud.V., având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc,

ca fiind rămasă fără obiect.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publică astăzi, 17.o1.2o13.

Președinte, Grefier,

Ex. 4/23.o1.2o13

A.M.T./L.I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Sentința nr. 131/2013. Judecătoria FOCŞANI