Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3390/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 3390/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 03-09-2013 în dosarul nr. 4400/231/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

Judecătoria Focșani – Județul V.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 3390

Ședința publică din data de 03 septembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte – R. I.

Grefier – N. P.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de petentul POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI FOCȘANI, cu sediul in Focsani, ., nr. 32, jud V., in contradictoriu cu intimatul-contravenient I. I. G., cu domiciliul in com. Golesti, ., nr. 32, jud. V., având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale.

La apelul nominal făcut cauzei în ședință publică, la prima strigare, în ordinea de pe lista de ședință, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu toate părțile.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că

prezenta cauză se află la primul termen de judecată, la data de 30.08.2013 a fost întocmit referatul cu privire la existența altor dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect potrivit art. 103 alin. 1/1 R.O.I. și dispozițiilor din Nota internă nr. 7/20.01.2012 a Judecătoriei Focșani și referatul prev. de art. 41 NCpc,după care;

Instanța, față de lipsa părților lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut cauzei în ședință publică, la a doua strigare, în ordinea de pe lista de ședință, au lipsit părtile.

Instanța, în conformitate cu disp. art. 131 C.p.c., procedând la verificarea competenței de soluționare a prezentei cauze, reține faptul că, în conformitate cu disp. 9 din OG. 2/2001, este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta.

Instanța, în conformitate cu disp. art. 238 NCpc, față de poziția părților, având în vedere obiectul, natura și complexitatea cauzei deduse judecății, în ceea ce privește natura cercetării dosarului consideră că nu se mai impune acordarea unui termen de judecată.

Instanța, în temeiul art. 255 N. C. Proc. civ., încuviintează pentru petenta proba cu înscrisuri ca fiind utila, concludenta și admisibilă potrivit legii.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față, instanta constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 02.04.2013, sub nr._ ,petenta Poliția L. a Municipiului Focșani a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate intimatului I. I. G.,cu sancțiunea obligării acesteia la prestarea unei activități în folosul comunității.

În dovedirea cererii, petenta a anexat inscrisuri(filele 6-12).

În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 9 alin 3 și 39 indice 1 din O.G. nr. 2/ 2001, solicitând judecarea cauzei în lipsă.

Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 17 din Legea nr. 146/ 1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr.32/ 1995.

Intimatul s-a prezentat în fața instanței și nu a depus la dosar întâmpinare.

Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr.3358/11.10.2012 intimatul a fost sancționat cu amenda contravenționala în cuantum de 500 lei.Intrucât intimatul nu a achitat aceasta amenda,Primăria . executarea sa silită,constatând însă că intimatul nu detine bunuri mobile si imobile pe raza acestei comune,nu a realizat venituri din activități agricole in anul 2012 și nu primește nici un fel de alte ajutoare sociale pe raza comunei Golești.

Art. 9 alin. 3 din OG 2/2001 prevede că, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. Conform alin. 4, la primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii, alin. 5 prevăzând că,în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. 4, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

Prin legea nr. 239/28.09.2009 s-a modificat astfel prevederea din alin. 5 al art. 9 din OG nr. 2/2001 (așa cum a fost modificată prin legea nr. 352/2006), prin care se condiționa înlocuirea amenzii contravenționale cu munca în folosul comunității de acordul contravenientului în acest sens.

Față de cele precizate rezultă că în prezent, conform prevederilor legale în vigoare, înlocuirea amenzii contravenționale cu muncă în folosul comunității este condiționată doar de îndeplinirea unei situații premisă (imposibilitatea executării silite a amenzii).

Instanta retine că desi intimatul nu detine bunuri imobile si mobile ,raportat strict la raza localitatii Golești ,din probele administrate nu rezulta cu certitudine ca intimatul nu detine bunuri pe raza altor localitati si nici daca realizeaza venituri ,o evidenta in acest sens care sa emane de la organul fiscal de la domiciliul intimatului, nefiind depusa la dosarul cauzei ,in dovedirea cererii,dovada care lipseste in cauza ,inscrisul depus la fila 11(adeverință emisa de ITM V.) nefiind concludentă in acest sens.

Potrivit art. 10 alin.1 C.Pr.Civ.,partile au indatorirea ca in conditiile legii sa –si probeze pretentiile si apararile.

Or, în aceste condiții, instanța reține că petentul Poliția L. a mun.Focșani și în special Primăria . de executare, nu au efectuat demersurile necesare identificării unor venituri urmăribile ale intimatului, limitându-se la a preciza în cuprinsul adresei că aceasta din urmă nu deține bunuri mobile si imobile pe raza localității. Primăria,ca organ de executare, are obligația legală de a identifica și veniturile urmăribile ale intimatului.

F. de cele aratate, instanța constată că cererea este neîntemeiată, situația premisă, a imposibilității executării silite, nefiind întrunită în speță. În lipsa dovezii oricăror demersuri efectuate de către organul de executare pentru identificarea veniturilor urmăribile ale intimatei, nu se poate admite susținerea organului de executare că este imposibilă executarea silită a amenzii contravenționale aplicate .

În consecință, instanța va respinge ca neintemeiata, cererea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTÂRÂȘTE

Respinge cererea de chemare in judecata formulata de petentul POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI FOCȘANI, cu sediul in Focsani, ., nr. 32, jud V., in contradictoriu cu intimatul-contravenient I. I. G., cu domiciliul in com. Golesti, ., nr. 32, jud. V., având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale, ca neintemeiata.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica,azi,03.09.2013.

Președinte, Grefier,

R. I. N. P.

Red./Tehn.R.I.-5 expl.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3390/2013. Judecătoria FOCŞANI