Plângere contravenţională. Sentința nr. 5069/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 5069/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 7224/231/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

Judecătoria Focșani-Județul V.

SECTIA CIVILA

Sentința civilă nr. 5069

Ședința publică din data de 06. Decembrie .2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – M. N. -Judecător

GREFIER – Anișoara G.

Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul A. V. cu domiciliu în Mun.Focșani, ..2, ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE B., cu sediul in Mun. B., ..10-12, jud.B., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut cauzei în ședință publică, în ordinea de pe lista de ședință, au raspuns petentul, lipsă părțile lipsă fiind intimata și reprezentanții acestuia.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată procedura de citare legal îndeplinită, iar prin întampinare intimata a solicitat judecarea cauzei in lipsă și a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecatoriei Focșani, față de locul savârșirii faptei.

Av. Amariutei V., in calitate de petent, arată că se impune aceasta declinare față de locul savarsirii faptei, respectiv localitatea Latinu, jud.Braila.

Față de excepția necompetenței teritoriale a cauzei, invocata de intimat și de locul savârșirii faptei, respectiv localitatea Latinu, jud.Braila, în baza disp.art. 248 C.pr.civ., instanța rămâne in pronunțare pe exceptia necompetentei teritoriale exclusive invocata de intimat.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul judecătoriei Focșani la data de 13.06.2013, sub nr._ petentul A. V. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. B. anularea procesului verbal . nr._/05.06.2013, exonerarea de la plata amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal de contravenție și restituirea permisului de conducere, iar în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale .

În motivare, petentul a invocat nulitatea procesului verbal deoarece nu cuprinde . nr. aparatului radar cu care s-a făcut filmarea, fapta nu a fost descrisă corespunzător, nu a fost respectat modelul de proces verbal cuprins în anexa 1D, nu s-a luat în calcul marja de eroare prevăzută pentru aceste aparate radar, nu i s-au consemnat obiecțiunile.

In drept, au fost invocate prevederile OG 2/2001

În dovedirea cererii a atașat plângerii mai multe înscrisuri (f. 7-55)

Plângerea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru și timbru judiciar.

Fiind legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Focșani în conformitate cu prevederile art. art. 130 alin 2 din Codul de proc civ și art. 32 din OG 2/2001. S-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondate și menținerea procesului verbal și a sancțiunilor aplicate.

În ședința din data de 06.12.2013 instanța a pus în discuție și a rămas în pronunțare asupra excepției invocate de intimat.

Analizând prioritar, în baza art. 248 alin 1 C.p.c. coroborat cu art. 132 C.p.c., excepția necompetenței teritoriale exclusive invocată de intimatul prin întâmpinare, excepție de procedură, dilatorie și absolută în materie contravențională, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/05.06.2013 întocmit de intimat, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 675 lei pentru săvârșirea contravenției privind depășirea limitei de viteză.

În drept, se constată incidența în cauză a prevederilor art.32 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în baza cărora plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Prin textul de lege menționat se instituie o competență teritorială exclusivă de a soluționa cauza în favoarea instanței de la locul săvârșirii faptei contravenționale. Cum, în speță, fapta reținută în sarcina petentei a fost săvârșită și constatată în afara localității Latinu din jud. B. care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei B., în conformitate cu prevederile HG nr.337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor si parchetelor de pe lângă judecătorii, rezultă că această din urmă instanță este competentă teritorial să soluționeze prezenta plângere contravențională.

Față de aceste considerente, ținând cont și de prevederile art. 132 C.p.c. instanța va admite excepția necompetenței teritoriale invocată de intimat și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Focșani invocată de intimată.

Declină competența de soluționare a cauzei civile formulate de petentul A. V. cu domiciliu în Mun.Focșani, ..2, ., ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/05.06.2013 emis de intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE B., cu sediul in Mun. B., ..10-12, jud.B., având ca obiect plângere contravențională, în favoarea Judecătoriei B..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.12.2013

Președinte, Grefier,

M. N. Anișoara G.

Red. M.N. / Tehn. A.G.

Ex. 4/ 09.12.2013

ROMÂNIA

Judecatoria Focsani - Județul V.

Dosar nr._

Data de 09. 12. 2013

CATRE,

Judecatoria Braila, jud. B..

Potrivit dispozitiilor acestei instanțe date prin sentința civila nr. 5069/06.12.2013 din dosarul cu numarul de mai sus, va înaintam alăturat dosarul privind pe petentul A. V. cu domiciliu în Mun.Focșani, ..2, ., ., cusut si numerotat, avand un numar de pagini, spre competentă soluționare.

Va multumim pentru colaborare,

P., Grefier,

M. N. G. Anișoara

Numărul de înregistrare în registrul de evidență a prelucrării de date cu caracter personal este 5419.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5069/2013. Judecătoria FOCŞANI