Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1338/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1338/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 15870/231/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
Judecătoria Focșani – Județul V.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1338
Ședința publică din data de 19 martie 2013
Instanța constituită din:
Președinte – R. I.
Grefier – F. C.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de petentul Inspectoratul de Poliție al Județului V. cu sediul în loc. Focșani, jud. V. în contradictoriu cu intimata F. A. M. cu domiciliul în . având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională – înlocuire amendă contravențională cu ore de muncă în folosul comunității.
La apelul nominal făcut cauzei în ședință publică, la prima strigare, în ordinea de pe lista de ședință, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu toate părțile.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, la data de 14.03.2013 a fost întocmit referatul cu privire la existența altor dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect potrivit art. 103 alin. 1/1 R.O.I. și dispozițiilor din Nota internă nr. 7/20.01.2012 a Judecătoriei Focșani, după care;
Instanța, față de lipsa părților, lasă cauza la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată.
La apelul nominal făcut cauzei în ședință publică, la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părțile.
Instanța, socotindu-se lămurită asupra soluționării cauzei, în conformitate cu prevederile art. 150 C. p. c., constată încheiată faza de cercetare judecătorească și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, instanta constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 19.12.2012, sub nr._ ,petentul Inspectoratul de Poliție al Județului V. a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate intimatei Fintinaru A. M. ,cu sancțiunea obligării acesteia la prestarea unei activități în folosul comunității.
În dovedirea cererii, petentul a anexat inscrisuri(filele 4-15).
În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 9 alin 3 și 39 indice 1 din O.G. nr. 2/ 2001, solicitând judecarea cauzei în lipsă.
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 17 din Legea nr. 146/ 1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr.32/ 1995.
Intimata nu s-a prezentat în fața instanței si nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._/24.07.2012 intimatul a fost sancționat cu amenda contravenționala în cuantum de 500 lei.
Art. 9 alin. 3 din OG 2/2001 prevede că, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. Conform alin. 4, la primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii, alin. 5 prevăzând că,în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. 4, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Prin legea nr. 239/28.09.2009 s-a modificat astfel prevederea din alin. 5 al art. 9 din OG nr. 2/2001 (așa cum a fost modificată prin legea nr. 352/2006), prin care se condiționa înlocuirea amenzii contravenționale cu munca în folosul comunității de acordul contravenientului în acest sens.
Față de cele precizate rezultă că în prezent, conform prevederilor legale în vigoare, înlocuirea amenzii contravenționale cu muncă în folosul comunității este condiționată doar de îndeplinirea unei situații premisă (imposibilitatea executării silite a amenzii).
Instanta retine că potrivit art .129 alin.1 C.Pr.Civ.partile au indatorirea ca in conditiile legii sa –si probeze pretentiile si apararile.
Or, în aceste condiții, instanța reține că petentul I. V. și în special Primăria . de executare, nu au efectuat demersurile necesare identificării unor venituri urmăribile ale intimatei, a bunurilor imobile aflate pe raza altei localitati, in afara celei de domiciliu, si nici a celor mobile ,care ar putea fi executate silit prin urmarire imobiliara sau mobiliara ,potrivit procedurii prevazute de art.411 –art.449 C.Pr.Civ. Primăria,ca organ de executare, are obligația legală de a identifica bunurile urmăribile ale intimatului, fie ele în raza comunei sau în raza altor localități, precum și veniturile urmăribile ale acestuia.
F. de cele aratate, instanța constată că cererea este neîntemeiată, situația premisă, a imposibilității executării silite, nefiind întrunită în speță. În lipsa dovezii oricăror demersuri efectuate de către organul de executare pentru identificarea bunurilor si veniturilor urmăribile ale intimatei, nu se poate admite susținerea organului de executare că este imposibilă executarea silită a amenzii contravenționale aplicate .
În consecință, instanța va respinge ca neintemeiata cererea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea înregistrată sub nr._ formulată de petentul Inspectoratul de Poliție al Județului V. cu sediul în loc. Focșani, jud. V. în contradictoriu cu intimata F. A. M. cu domiciliul în . având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională – înlocuire amendă contravențională cu ore de muncă în folosul comunității,ca neintemeiata.
Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 19 martie 2013.
Președinte, Grefier,
R. I. F. C.
Red../ Tehnored. RI
Ex: 4/28.03.2013
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1455/2013. Judecătoria FOCŞANI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2513/2013.... → |
---|