Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 221/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 221/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 9594/231/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR.221
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. A.
Grefier - C. E. M.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror: R. A. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul I. de J. Județean V., cu sediul în Focșani, ., județ V., și pe intimatul M. G., cu domiciliul în ., județ V., având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au lipsit.
Instanța, având în vedere că lipsesc părțile, în temeiul art. 104 alin. 13 din Hotărârea CSM nr.352/2005, lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare la apelul nominal făcut în ședința publică părțile au lipsit.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, iar prin compartimentul registratură s-a depus la dosarul cauzei de către petent relațiile solicitate respectiv procesul – verbal de contravenție în original . nr._, după care,
Instanța constată procedura de citare legal îndeplinită, și având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, acordă cuvântul pe probe.
Reprezentanta Ministerului Public solicită solicită încuviințarea probelor existente la dosarul cauzei.
Instanța, în temeiul art.167 Cod proc.civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei pe care le considere pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea acțiunii și înlocuirea sancțiunii amenzii cu muncă în folosul în comunității.
Instanța, considerându-se lămurită asupra soluționării cauzei – în conformitate cu prevederile art. 150 C. p. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
După strigarea cauzei se prezintă intimatul M. G. identificat din oficiu . nr._ care precizează că nu are venituri pentru a plăti amenda aplicată prin procesul – verbal de contravenție.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.08.2012, sub nr._ I. de J. Județean V., în contradictoriu cu intimatul M. G. înlocuirea amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, procesul-verbal . nr._ din data de 29.02.2012, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii s-a arătat că nu există posibilitatea executării silite a bunurilor sau veniturilor contravenientei.
Petentul și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 9 alin. 3 și art. 391 din OG nr. 2/2001, solicitând judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea susținerilor sale petentul a depus la dosar înscrisuri.
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 15 lit. i) din legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Contravenientul, legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței.
Instanța, în baza art. 167 C.pr.civ., a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosar, considerând-o utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.
Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, procesul-verbal . JO nr._ din data de 29.02.2012, intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională pentru săvârșirea unei fapte contravenționale.
Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 (așa cum a fost modificat prin legea nr. 239/2009), în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. Prin alin. 5 din același articol se prevede că în cazul în care contravenientul nu achită amenda, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei munci în folosul comunității. Prin legea nr. 239/28.09.2009 s-a modificat astfel prevederea din alin. 5 al art. 9 din OG nr. 2/2001 (așa cum a fost modificată prin legea nr. 352/2006), prin care se condiționa înlocuirea amenzii contravenționale cu munca în folosul comunității de acordul contravenientului în acest sens.
Față de cele precizate rezultă că în prezent, conform prevederilor legale în vigoare, înlocuirea amenzii contravenționale cu muncă în folosul comunității este condiționată doar de îndeplinirea unei situații premisă (imposibilitatea executării silite a amenzii).
În speță din înscrisurile depuse la dosar respectiv din adresele nr. 2011/27.05.2012 de la fila 3 emisă de Primăria Comunei Cîmpuri precum și din adresa nr. 2630/09.07.2012 emisă de DGFP V. de la fila 9, rezultă imposibilitatea executării silite a amenzii aplicate, întrucât intimatul nu are bunuri sau venituri urmăribile
Instanța reține de asemenea refuzul contravenientului de a plăti amenda la care a fost obligat.
În consecință, instanța va admite cererea petentului și va dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea prestării de către contravenient a unei munci în folosul comunității pe o durată de 40 ore, cu respectarea dispozițiilor art. 391 alin. 2 din OG nr. 2/2001, urmărirea punerii în executare a hotărârii urmând a se realiza de către serviciul de executări civile de pe lângă judecătorie, în colaborare cu serviciile specializate din primării (potrivit dispozițiilor alin. 4 din același text de lege menționat), potrivit HCL nr. 321/15.12.2009, cu luarea în considerare a aptitudinilor personale și pregătirii contravenientului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petentul I. de J. Județean V., cu sediul în Focșani, ., județ V. în contradictoriu cu intimatul contravenient M. G. cu domiciliul în ., județ V..
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei aplicată contravenientului prin procesul-verbal . nr._ din data de 29.02.2012 întocmit de IJJ V. cu obligarea acestuia la prestarea a 40 ore de muncă în folosul comunității pe raza localității de domiciliu.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 ianuarie 2013.
Președinte, Grefier,
Jud. A. A. C. E. M.
A.A. / C.M. / 6ex /29.01.2013
..01.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3153/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 4631/2013. Judecătoria FOCŞANI → |
---|