Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 3249/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 3249/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 2213/231/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA NR. 3249

Ședința publică de la 28.06.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. P.

Grefier L. H.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantii V. M. SI V. L., domiciliati in ., judetul V. în contradictoriu cu pârâții V. A. A., domiciliat in Focsani, .. 46, judetul V. si C. D., domiciliat in Focsani, ., ., judetul V. și cu participarea Autorității Tutelare din cadrul Primăriei Vanatori si S. P. Local de Asistenta Social Focsani, având ca obiect stabilire program vizitare minor.

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 21.06.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi 28.06.2013, când a hotărât următoarele:

INSTANTA,

Asupra cauzei civile de fată, retine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 12.02.2013 sub nr._, reclamantii V. M. si V. L. au chemat în judecată pe pârâtii V. A.-A. si C. D., solicitând instantei ca, prin hotărârea ce va pronunta, să stabilească modalitatea de exercitare a dreptului lor de a avea legături personale cu minora C. D. S., conform programului mentionat în cererea de chemare în judecată.

În motivarea cererii, au arătat, în esentă, că sunt bunicii materni ai minorei, au crescut-o pe aceasta de la nastere si până când părintii ei s-au despărtit. Au mai arătat că sunt profund atasati de copil si acesta de ei, însă întâlnirile lor sunt sporadice si numai atunci când tatăl ei o lasă.

În drept, nu au invocat dispoziții legale.

În probatiune, au depus la dosar înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 8 lei si timbru judiciar în valoare de 0,5 lei.

Pârâtul C. D. nu a formulat întâmpinare în cauză.

Reclamantii au depus la dosar declaratia autentificată sub nr. 990/07.05.2013 de BNP Neamtu E. si P. V. L. prin care pârâta C. A. A. a declarat că este de acord cu programul stabilit de instantă pentru vizitarea fiicei sale, solicitat de părintii săi si că sotul ei C. Danile le-a interzis părintilor săi contactul cu fiica ei. A mai arătat că minora este atasată de bunicii săi, având în vedere că de la nasterea sa si până la desfacerea căsătoriei părintilor, au locuit împreună cu acestia si se vedeau zilnic.

În cauză s-au efectuat anchete sociale la domiciliul părtilor, referatele întocmite fiind atasate la dosar.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanta retine următoarele :

La data de 27.12.2007 s-a născut minora C. D.-S., fiica pârâtilor V. (C.) A.- A. si C. D., asa cum rezultă din certificatul de nastere depus la dosar.

Reclamantii sunt bunicii materni ai minorei si prin cererea de fată, au solicitat stabilirea unui program de vizitare a minorei.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, „copilul are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu parintii, rudele, precum si cu alte persoane fata de care a dezvoltat legaturi de atasament”, iar potrivit alin.3, „parintii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot impiedica relatiile personale ale acestuia cu bunicii (...) ori cu alte persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind cã existã motive temeinice de naturã a primejdui dezvoltarea fizicã, psihicã, intelectualã sau moralã a copilului”.

Rezultă asadar că nu numai părintii copilului, ci si bunicii, au dreptul de avea relatii personale cu nepotii lor, precum si dreptul la protectie din partea statului în cazul în care sunt împiedicati în stabilirea acestor relatii de alte persoane.

Apreciind că interesul superior al minorei impune ca aceasta să păstreze legătura si cu bunicii materni si având în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului, instanta va admite cererea si va încuviinta ca reclamantii să aibă legături personale cu minora C. D.-S., ns. la data de 27.12.2007, după următorul program:

- în fiecare duminică din prima si a treia săptămână din lună de la ora 09.00 la ora 17.00, la domiciliul reclamantilor si cu obligatia pentru acestia de a readuce minora la domiciliul paratului la terminarea vizitei.

- două săptămâni în luna august a fiecărui an, la domiciliul reclamantilor si cu obligatia pentru acestia de a readuce minora la domiciliul paratului la terminarea vizitei.

- o săptămână în cursul vacantei de iarnă, la domiciliul reclamantilor si cu obligatia pentru acestia de a readuce minora la domiciliul paratului la terminarea vizitei.

- a doua zi de C. si a doua zi de Paste a fiecărui an, la domiciliul reclamantilor si cu obligatia pentru acestia de a readuce minora la domiciliul paratului la terminarea vizitei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulata de reclamantii V. M. SI V. L., domiciliati in ., judetul V. în contradictoriu cu pârâții V. A. A., domiciliat in Focsani, .. 46, judetul V. si C. D., domiciliat in Focsani, ., ., judetul V. și cu participarea Autorității Tutelare din cadrul Primăriei Vanatori si S. P. Local de Asistenta Social Focsani, având ca obiect stabilire program vizitare minor.

Încuviințează ca reclamantii să aibă legături personale cu minora C. D.-S., ns. la data de 27.12.2007, după următorul program:

- în fiecare duminică din prima si a treia săptămână din lună de la ora 09.00 la ora 17.00, la domiciliul reclamantilor si cu obligatia pentru acestia de a readuce minora la domiciliul paratului la terminarea vizitei.

- două săptămâni în luna august a fiecărui an, la domiciliul reclamantilor si cu obligatia pentru acestia de a readuce minora la domiciliul paratului la terminarea vizitei.

- o săptămână în cursul vacantei de iarnă, la domiciliul reclamantilor si cu obligatia pentru acestia de a readuce minora la domiciliul paratului la terminarea vizitei.

- a doua zi de C. si a doua zi de Paste a fiecărui an, la domiciliul reclamantilor si cu obligatia pentru acestia de a readuce minora la domiciliul paratului la terminarea vizitei.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 28.06.2013.

Președinte, Grefier,

M. P. L. H.

Red/tehnored MP/8 ex/04.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 3249/2013. Judecătoria FOCŞANI