Fond funciar. Sentința nr. 1282/2013. Judecătoria GĂEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1282/2013 pronunțată de Judecătoria GĂEŞTI la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 472/232/2013
Dosar nr._
Ex. 9
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA GĂEȘTI JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1282/2013
Ședința publică din data de 04.06.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. C.
Grefier: A. E.
Pe rol cauza civilă având ca obiect fond funciar - nulitate titlu de proprietate, privind pe reclamanții-pârâți L. V. și L. M., ambii cu domiciliul în Găești, ., jud. Dâmbovița și pe pârâta reclamantă I. E., cu domiciliul în Găești, ..22, jud. Dâmbovița și pârâții N. C., cu domiciliul în Găești, ., jud. Dâmbovița, L. A., cu domiciliul în Găești, ., jud. Dâmbovița, L. I., cu domiciliul în Pitești, ., ., ., C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR DAMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, jud. Dâmbovița și C. LOCALĂ DE FOND FUNCIAR GĂEȘTI, cu sediul în Găești, jud. Dâmbovița.
Mersul lucrărilor și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de_, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 04.06.2013 pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 06.02.2013 reclamanții L. V. și L. M. au solicitat în contradictoriu cu pârâții I. E., N. C., L. A., L. I., C. de fond funciar Dâmbovița și C. Locală de fond funciar Găești, a se constata nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._ din 22.01.2008.
În motivarea cererii reclamanții arată că în urma decesului autorului lor, L. R., s-a dezbătut succesiunea eliberându-se certificatul de moștenitor nr.876/1983 de către notariatul de stat Local Găești. Moștenitori acceptanți ai succesiunii au fost reclamanții, în calitate de descendenți ai unui fiu predecedat și pârâta N. C., în calitate de descendentă. Pârâții I. E. și L. D., autorul pârâților L. A. (soție supraviețuitoare) și L. I. (descendent) au renunțat expres la succesiunea lui L. R., prin urmare, fiind străini de succesiune, au devenit persoane neîndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii Fondului funciar.
Astfel, se solicită a se constata nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/2008 și obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar Găești să întocmească documentația necesară emiterii unui nou titlu de proprietate, precum și obligarea Comisiei Județene de Fond Funicar să emită un nou titlu de proprietate doar pe numele moștenitorilor: L. V., L. M. și N. C..
În drept art: III lit.a din Legea 18/1991, modificată și completată de Legea 169/1997, Decizia XI din 05.02.2007 a ICCJ.
Probe indicate: înscrisuri.
S-au atașat la dosar în copii: titlul de proprietate nr._/2008; certificat de moștenitor nr.876/1983, decizia nr.XI din 05.02.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, decizia civilă nr.1329 pronunțată de Judecătoria Găești la data de 11 iunie 2009 în dosarul nr._ .
Pârâta N. C. a formulat întâmpinare la data de 15.04.2013 prin care a solicitat respingerea acțiunii în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca nefondată.
A motivat că nulitatea absolută desființează titlul de proprietate în întregime (afectând și aspecte pe care reclamanții nu le contestă), pe când nulitatea parțială presupune ineficacitatea numai a unor însemnări din titlu, celelalte putând produce efecte juridice.
În plus, în raport de prevederile art.109 alin 2 cod proc. civilă consideră acțiunea reclamanților inadmisibilă, deoarece acesta nu a îndeplinit procedura prealabilă.
În ce privește C. județeană de fond funciar, menționează că aceasta este competentă, potrivit art.51 din legea 18/1991 să „soluționeze contestațiile și să valideze ori să invalideze măsurile stabilite de comisiile locale”. Sub acest aspect, reclamantul nu a criticat la comisia județeană cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de N. C., L. A. și L. I. pentru că ar fi formulată și de persoane care nu au calitatea de moștenitor. Așadar, titlul de proprietate a fost emis cu respectarea tuturor prevederilor legilor fondului funciar în vigoare în momentul reconstituirii. Se subliniază că reclamanții nu au formulat plângere împotriva cererii prin care pârâții - persoane fizice – au cerut reconstituirea dreptului de proprietate și nu a contestat calitatea de moștenitori ai pârâtei I. E. și ai autorului pârâților L. Auirelia și L. I..
Din momentul reconstituirii dreptului de proprietate toți moștenitorii au stăpânit și lucrat terenul de 1 ha și 5130 mp comportându-se ca adevărați proprietari.
Pârâta I. E. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională la data de 30.04.2013.
În întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii, invocând dreptul său exclusiv de proprietate asupra terenului agricol extravilan în suprafață de 0,25 ha, primit ca zestre din partea pârâților, astfel cum rezultă din copia cererii de înscriere în Gospodăria Agricolă Colectivă 6 martie din Găești. Renunțând la moștenirea tatălui său, defunctul L. R., consideră că și-a păstrat dreptul de zestre, care nu i-a fost reconstituit separat, terenul agricol extravilan în suprafață de 0,250 ha regăsindu-se din motive subiective legale de aplicarea Leg.18/1991, în titlul de proprietate comun cu ceilalți moștenitori.
La fel s-a întâmplat și cu terenul primit ca zestre de autorul juridic al reclamanților fratele său de defunct, care a primit și a înscris la CAP un teren agricol extravilan în suprafață de 0,50 ha, pentru care nu s-a emis un titlu de proprietate separat, deși s-a cerut ( anexa 3) regăsindu-se în titlul de proprietate comun.
Menționează că și-au recunoscut reciproc calitatea de beneficiari ai reconstituirii prin contestația comună împotriva hotărârii Comisiei județene de aplicare a Legii 18/1991, prin care li se atribuise doar suprafața de 0,50 ha teren arabil în pct.”Argeș” ce a format obiectul dosarului nr.,_/1991 al Judecătoriei Găești, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.328/18.02.1992.
Prin cererea reconvențională a solicitat constatarea nulității absolute parțiale numai cu privire la autor, a titlului de proprietate nr._/22.01.2008 și eliberarea în locul lui a patru titluri de proprietate distincte, în nume propriu, pe numele celor 4 copii ai defunctului L. R., astfel: pe numele pârâtei I. E. – pentru terenul agricol extravilan din pct. L., în suprafață de 0,25 ha; pe numele pârâtei N. C., pentru terenul agricol extravilan în suprafață de 0,25 ha; pe numele pârâtei N. C., pentru terenul agricol extravilan în suprafață de 0,25 ha; pe numele reclamanților L. V. și L. M., în calitate de succesori ai defunctului L. D., pentru terenul agricol extravilan în suprafață de 0,50 ha; pe numele pârâților L. A. și L. I., în calitate de succesori ai defunctului L. D., pentru terenul agricol extravilan în suprafață de 0,50 ha.
Solicită cheltuieli de judecată.
În drept invocă art: III alin 1 lit.a din Legea 169/1997 și art.14 din Legea 18/1991.
Probe indicate în susținerea cererii: înscrisuri, atașând cererile de intrare în CAP L. D. și I. S., cererea de reconstituire nr.3104/1991, adresa nr. 7743/2008 emisă de Primăria Găești, sentința civilă nr. 328/1992.
C. locală de fond funciar Găești nu a formulat întâmpinare însă a depus la dosar cu borderoul de la fila 35 următoarele înscrisuri în copii: cererea de reconstituire nr. 3103/19.03.1991, certificatul de moștenitor nr. 876/1983- L. R., fila din registrul agricol pe anii 1959–1962 partida L. R., amendamentul nr.8333/2006, amendamentul nr. 3903/2006, amendamentul nr. 7675/2007, anexa 17 de validare, fișa de punere în posesie nr. 688 emisă în baza amendamentului din 20.09.2007.
C. județeană de fond funciar nu a formulat întâmpinare, cu toate că era obligatorie, conform art. 118 cod proc. civilă.
Așa cum s-a consemnat în încheierea din 28.05.2013, instanța a considerat că excepția inadmisibilității invocată de către pârâta N. C. nu este o veritabilă excepție, ci o problemă de fond, având în vedere și motivele invocate în susținerea acesteia, astfel că va fi analizată ca atare, iar nu ca excepție procesuală.
Au fost administrate probe cu înscrisuri, instanța respingând ca neutilă proba cu martori, propusă de pârâta N. C. pentru a dovedi un fapt necontestat însă de celelalte părți.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
De pe urma defunctului L. R. s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,5130 ha teren pe raza orașului Găești pe numele beneficiarilor: I. S., I. E., L. D., N. C., L. M. și L. V., emițându-se titlul de proprietate nr._/2008 a cărui nulitate absolută parțială au invocat reclamanții.
Prin sentința civilă nr. 1329/2009 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1329/2009 a Tribunalului D-ța, s-a constatat nulitatea absolută parțială a aceluiași titlu de proprietate, cu privire la I. S., persoană neîndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma autorului L. R., socrul său.
În privința acțiunii de față, ce vizează constatarea calității de persoane neîndreptățite la reconstituire și în privința beneficiarilor I. E. și L. D. (autorul pârâților L. A. și L. I.), instanța reține că aceștia au renunțat într-adevăr la moștenirea autorului L. R., conform certificatului de moștenitor nr. 876/1983, emis de Notariatul local Găești ca urmare a dezbaterii succesorale notariale, singurii acceptanți fiind reclamanții, ca nepoți de fiu și N. C., în calitate de fiică. Aceasta din urmă nu a fost de acord cu acțiunea promovată de reclamanți, așa cum a arătat în întâmpinarea de la filele 29-31 din dosar.
Este adevărat, pe de altă parte, că renunțarea la moștenire are ca efect desființarea retroactivă a vocației succesorale a moștenitorilor, în conformitate cu art. 696 din codul civil în vigoare la data deschiderii succesiunii, aceștia fiind socotiți ca persoane străine de moștenire și neputând beneficia de dispozițiile art. 13 din legea fondului funciar nr. 18/1991, ce reglementează instituția repunerii în termenul de acceptare a moștenirii doar pentru neacceptanți, în condițiile art. 700 cod civil, în acest sens pronunțându-se și ICCJ Secțiile Unite prin decizia nr. XI/2007 în recurs în interesul legii.
Instanța reține însă că autorul părților, defunctul L. R., a figurat în registrul agricol din 1963, anul de referință pentru reconstituirea dreptului de proprietate deoarece ulterior a avut loc cooperativizarea agriculturii la nivelul orașului Găești, cu suprafața de doar 0,35 ha, din care 0,10 ha curți construcții și 0,25 ha teren arabil intravilan (f. 38).
Din adeverința nr. 7743/2008, emisă de Primăria Găești, rezultă că autorul L. R. nu a fost membru CAP și nici nu a înscris teren în CAP Găești.
Din înscrisul de la fila 52 rezultă că I. S. și I. E. s-au înscris în GAC pe baza cererii de înscriere din anul 1962, cu suprafața de 0,25 ha teren iar din înscrisul de la fila 53 rezultă că L. D. s-a înscris în GAC cu suprafața de 0,50 ha în același an.
De asemenea, L. R. și L. A., s-au înscris în GAC 6 Martie Găești cu suprafața de 0,25 ha de la autorul L. R. și cu suprafața de 0,50 ha de la părinții pârâtei L. A., conform cererii comune de înscriere de la fila 55.
Cu toate că reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut în temeiul legii fondului funciar pe baza cererilor de reconstituire, în conformitate cu art. 8 din lege, pentru suprafețele de teren aduse în cooperativa agricolă de producție dovedite cu „acte de proprietate, carte funciară, cadastru, cereri de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data înscrierii în cooperativă, evidența cooperativei sau,în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori”, conform art. 11 din lege, deși din cele de mai sus rezultă că autorul nu s-a înscris în CAP ci s-a înscris separat fiecare dintre beneficiari cu o anume suprafață arătată în cererea de înscriere, iar cerere de reconstituire au formulat doar L. M. și L. V. (f. 36), titlul de proprietate s-a emis de pe urma autorului L. R., pe numele beneficiarilor mai
sus arătați, în urma unor validări succesive prin amendamentele comisiei județene de fond funciar nr. 3903/2006 (pentru 0,69 ha), nr. 8333/2006 (pentru 0,29 ha) și nr. 7675/2007 (pentru 1,69 ha pe numele: N. C., I. E. și L. I. și pentru 0,40 ha pe numele: I. S. și E., L. D., N. C., L. M. și L. V.).
Este evident că beneficiarii reconstituirii s-au înscris în gospodăria agricolă devenită ulterior cooperativa agricole de producție cu suprafețele cu care au fost înzestrate verbal de către autorul acestora L. R., așa cum rezultă și din întâmpinările formulate de N. C. și I. E., înzestrare care, chiar dacă nu a avut ca efect transmiterea dreptului de proprietate, deoarece actul de donație nu a îmbrăcat forma autentică, cerută ad validitatem pentru imobile, produce efectele juridice recunoscute de legea fondului funciar, care a permis dovedirea dreptului de proprietate, pe lângă acte de proprietate și cu mențiunile din registrele agricole și cererile de înscriere în CAP, așa cum prevăd dispozițiile art. 11 din lege, redate mai sus.
Instanța mai reține că prin sentința civilă nr. 328/1992 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr. 4887/1991 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,50 teren arabil pentru petenții I. E., I. S., L. D. și L. V..
Din actele înaintate de comisia locală ca fiind cele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate contestat, se observă că fiecare dintre moștenitori ar fi avut dreptul la reconstituire în nume propriu, situație în care nu se poate reține că nu ar fi persoane îndreptățite la reconstituire (ca renunțători la succesiune) doar pentru că au convenit să beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma autorului L. R. în comun, așa cum rezultă cu certitudine și din sentința civilă nr. 328/1992, precum și din faptul că nu au atacat pe calea prevăzută de art. 53 alin. 2 din legea 18/1992 hotărârile de validare ale comisiei județene de fond funciar pentru celelalte suprafețe decât cele din sentință, deși aceste hotărâri nu au vizat doar moștenitorii acceptanți.
Cât privește cererea reconvențională, emiterea unor titluri de proprietate separate nu mai este posibilă la acest moment, nefiind formulate cereri de reconstituire separate iar instanța nu poate dispune direct reconstituirea dreptului de proprietate ori emiterea titlului fără parcurgerea procedurii speciale reglementată de legea fondului funciar, în termenele și condițiile prevăzute de legile care s-au succedat în această materie.
Față de cele mai sus expuse, pentru considerente de echitate, dar și pentru a respecta principiul siguranței și stabilității circuitului civil față de anul emiterii titlului de proprietate contestat (2008), instanța va respinge atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională, raporturile dintre părți, ca moștenitori ai defunctului L. R., urmând a fi rezolvate pe calea partajului succesoral, conform art. 13 alin. 3 din legea 18/1991.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea principală formulată de reclamanții-pârâți L. V. și L. M., ambii cu domiciliul în Găești, ., jud. Dâmbovița în contradictoriu cu pârâta-reclamantă I. E., cu domiciliul în Găești, .. 22, jud. Dâmbovița și pârâții N. C., cu domiciliul în Găești, ., jud. Dâmbovița, L. A., cu domiciliul în Găești, ., jud. Dâmbovița, L. I., cu domiciliul în Pitești, . G., ., ., C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, ., județul Dâmbovița și C. LOCALĂ DE FOND FUNCIAR GĂEȘTI, cu sediul în Găești, județul Dâmbovița.
Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă I. E. în contradictoriu cu reclamanții pârâți.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 04.06.2013
Președinte, Grefier,
red.C.C.
tehnored.B.M.
ex.9/29.06.2013
O.D.C.P. 8528
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 387/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2305/2013.... → |
---|