Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1326/2013. Judecătoria GĂEŞTI

Sentința nr. 1326/2013 pronunțată de Judecătoria GĂEŞTI la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 4799/232/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA GĂEȘTI – JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1326

Ședința publică de la 7 iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. E. N.

Grefier M. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic privind pe reclamanta B. S., domiciliată în comuna Morteni, . și pe pârâții B. C. și B. N., ambii cu domiciliul în comuna Morteni, ..

Mersul lucrărilor și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării din data de 05.06.2013 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp, a amânat pronunțarea la data de 07.06.2013, când a pronunțat următoarea sentință civilă:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești sub nr._, reclamanta B. S., domiciliată în com. Morteni, ., jud. Dâmbovița, a chemat în judecată pe pârâții B. C. și B. N., ambii domiciliați în com. Morteni, ., solicitând să se constate valabilitatea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 05.10.2012 între reclamant în calitate de promitent cumpărător și pârâți în calitate de promitenți vânzători, cu privire la următoarele bunuri imobile situate pe raza .: suprafața de 1150 mp teren arabil extravilan situat în T 20, P 261/1957, cu vecini N – DCL 1044, E – B. N., S – rest proprietate B. C., V – L. Gh. V. și cota de ½ din suprafața de 9900 mp teren arabil extravilan situat în T 8, P 41/783, cu vecini N – DCL 62, E – T. M. I., S – DE 41/2, V – M. V I., iar hotărârea să țină loc de act autentic.

În motivarea cererii se arată că la data de 05.10.2012 prin actul intitulat „antecontract de vânzare cumpărare” încheiat la Cabinetul de Avocatură T. I. și înregistrat sub nr. 1048/05.10.2012, pârâții i-au promis reclamantului vânzarea terenului menționat la prețul de 1000 lei. Mai arată reclamantul că s-a înțeles cu pârâții ca la data de 12.10.2012 să se prezinte la BNP G. D., Găești pentru a încheia actul în formă autentică, dar pârâții au refuzat să se prezinte și să îi predea actele necesare înscrierii imobilului în cartea funciară.

În drept, cererea este motivată pe dispozițiile art. 1669, 1404, 1420, 1523 cod civil și art. 111 C.p.c..

Se solicită probele înscrisuri și interogatoriu.

Anexat cererii de chemare în judecată se depun următoarele înscrisuri, în copie: antecontract de vânzare cumpărare încheiat la Cabinetul de Avocatură T. I. și înregistrat sub nr. 1048/05.10.2012, titlul de proprietate nr._/1994 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Dâmbovița, acte de identitate părți, certificat de moștenitor nr. 31/16.04.2010 eliberat de BNPA N. V. și N. M., P., jud. Dâmbovița, act de partaj voluntar autentificat sub nr. 472/16.04.2010 de același BNPA

Pârâții nu au formulat întâmpinare și deși legal citați, nu s-au prezentat la nici un termen de judecată.

În cauză au fost încuviințate probele cu înscrisuri și interogatoriul, solicitate de reclamant. Pârâții nu au solicitat probe.

La dosar au fost depuse certificat fiscal și certificat eliberat de OCPI Dâmbovița.

Analizând înscrisurile existente la dosar, instanța reține următoarele:

Prin titlul de proprietate nr._/1994 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Dâmbovița, s-a reconstituit pârâtului B. C. dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 2,16 ha teren situat pe raza ., în care se regăsește și terenul extravilan arabil de 2300 mp situat în T 20, P 261/1957, cu vecini N – DCL 1044, E – B. N., S – DE 271, V – L. Gh. V..

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 31/16.04.2010 eliberat de BNPA N. V. și N. M., P., jud. Dâmbovița și actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 472/16.04.2010 de același BNPA, pârâta B. N. a dobândit prin moștenire de la defunctul C. F. cota de ½ din suprafața de 9900 mp teren arabil extravilan situat în T 8, P 41/783, cu vecini N – DCL 62, E – T. M. I., S – DE 41/2, V – M. V I..

La data de 05.10.2012 reclamanta, în calitate de promitent cumpărător și pârâții, în calitate de promitenți – vânzători, au încheiat un antecontract de vânzare cumpărare cu privire la următoarele bunuri imobile situate pe raza .: suprafața de 1150 mp teren arabil extravilan situat în T 20, P 261/1957, cu vecini N – DCL 1044, E – B. N., S – rest proprietate B. C., V – L. Gh. V. și cota de ½ din suprafața de 9900 mp teren arabil extravilan situat în T 8, P 41/783, cu vecini N – DCL 62, E – T. M. I., S – DE 41/2, V – M. V I.. Antecontractul a fost semnat și înregistrat sub nr. 1048/05.10.2012 la Cabinetul de Avocatură T. I., avocatul atestând identitatea părților și conținutul actului și a fost completat cu act adițional nedatat, prin care promitenții vânzători au convenit modul de distribuire a prețului de 1000 lei.

Coroborând dispozițiile art. 557 alin. 4 din Codul civil, cu cele ale art. 589 și art. 1676 din același act normativ și având în vedere dispozițiile art. 56 din Legea nr. 71/2011, rezultă că până la finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ teritorială și deschiderea cărților funciare, la cerere sau din oficiu, pentru imobilele respective, terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în forma autentică, sub sancțiunea nulității absolute. Actul încheiat de părți la data de 05.10.2012 la Cabinetul de Avocatură T. I. este o promisiune bilaterală de vânzare cumpărare, prin care părțile s-au obligat, pârâții să vândă, iar reclamanta să cumpere aceste terenuri, o convenție care a dat naștere obligației de a face, dar nu a transmis dreptul de proprietate.

Conform celor stipulate în acest antecontract de vânzare - cumpărare, prețul convenit de părți a fost 1000 lei, iar acest preț a fost achitat de reclamantă, promitent cumpărător, anterior încheierii antecontractului.

Prin aceiași convenție părțile s-au înțeles ca în data de 12.10.2012 să se prezinte la notariat în vederea încheierii actului în formă autentică.

Instanța constată că această convenție a părților îndeplinește condițiile de validitate prevăzute de art. 1179 Cod civil, imobilele ce au făcut obiectul promisiunii de vânzare cumpărare sunt în circuitul civil, iar pârâții, în calitate de promitenți vânzători, au în patrimoniul lor aceste imobile.

Potrivit art. 1279 alin. 3 Cod civil, în situația în care promitentul refuză să încheie contractul promis, instanța, la cererea părții care și-a îndeplinit propriile obligații poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract, atunci când natura contractului o permite, iar cerințele legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite.

În speță reclamantul și-a îndeplinit obligația de plată a prețului, în timp ce pârâții nu au înțeles să se prezinte la notariat în vederea încheierii actului în forma cerută de lege, fapt ce rezultă din aplicarea dispozițiilor art. 225 C.p.c., față de refuzul acestora de a se prezenta la interogatoriu.

Față de acestea, instanța apreciază că cererea reclamantei este întemeiată și urmează să fie admisă și să pronunțe o hotărâre care, suplinind consimțământul promitenților vânzători, va avea valoarea unui act autentic de vânzare-cumpărare între părți.

Se ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta B. S., domiciliată în com. Morteni, ., jud. Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții B. C. și B. N., ambii domiciliați în com. Morteni, ..

Constată că între părți a intervenit antecontractul de vânzare cumpărare înregistrat sub nr. 1048/05.10.2012 la Cabinetul de Avocatură T. I., cu privire la următoarele bunuri imobile situate pe raza .: suprafața de 1150 mp teren arabil extravilan situat în T 20, P 261/1957, cu vecini N – DCL 1044, E – B. N., S – rest proprietate B. C., V – L. Gh. V. și cota de ½ din suprafața de 9900 mp teren arabil extravilan situat în T 8, P 41/783, cu vecini N – DCL 62, E – T. M. I., S – DE 41/2, V – M. V I..

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare cumpărare între reclamantă, în calitate de cumpărător și pârâți, în calitate de vânzători, pentru următoarele bunuri imobile situate pe raza .: suprafața de 1150 mp teren arabil extravilan situat în T 20, P 261/1957, cu vecini N – DCL 1044, E – B. N., S – rest proprietate B. C., V – L. Gh. V. și cota de ½ din suprafața de 9900 mp teren arabil extravilan situat în T 8, P 41/783, cu vecini N – DCL 62, E – T. M. I., S – DE 41/2, V – M. V I..

Dispune comunicarea prezentei hotărâri Administrațiilor Financiare Găești, în temeiul art. 771 alin. 6 din Codul fiscal, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă.

Dispune comunicarea prezentei hotărâri la OCPI Dâmbovița, în temeiul art. 54 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, în termen de 3 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 07.06.2013

Președinte Grefier

Red.N.M.E. Tehnored.N.M.E. Data 02.07.2013 Ex..7

ODCP 8528

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1326/2013. Judecătoria GĂEŞTI