Plângere contravenţională. Sentința nr. 698/2013. Judecătoria GĂEŞTI

Sentința nr. 698/2013 pronunțată de Judecătoria GĂEŞTI la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 23/280/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA GĂEȘTI – JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 698

Ședința publică de la 15 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: N. M. E.

Grefier M. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravenționala plângere OG 37/2007, privind pe petenta S.C. A. T. S.A., cu sediul în Pitești, Pasajul Școlii, nr. 70, județul Argeș și pe intimat M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR – I.G.P.R. – BIROUL DE POLIȚIE A1, cu sediul în București, .. 83-85, sector 5.

Mersul lucrărilor și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării din data de 01.03.2013 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp, a amânat pronunțarea la data de 08.03.2013 și din aceleași motive la data de 15.03.2013.

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr._ petenta S.C. A. T. S.A. cu sediul în Pitești, Pasajul Școlii, nr. 70, județul Argeș, în contradictoriu cu intimatul IGPR – BPA1, cu sediul în București, .. 83-85, sector 5, a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/02.12.2011.

În motivarea plângerii petenta a arătat că procesul verbal este întocmit în mod abuziv și nu corespunde situației reale.

Susține petenta că nu a încălcat prevederile OG nr. 37/2007, documentele menționate de agentul constatator nefiind întocmite și folosite de societatea petentă.

Apreciază că șoferul autovehiculului nu putea avea calitatea de martor asistent

Plângerea nu a fost motivată în drept.

Anexat plângerii s-au depus, în copie, procesul verbal contestat și plic de comunicare.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești.

Prin sentința civilă nr. 2974/23.03.2012, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești, județul Dâmbovița.

După înregistrarea cauzei pe rolul Judecătoriei Găești, intimatul a formulat întâmpinare prin care arată că petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 8000 lei, deoarece la data de 02.12.2011, în urma controlului efectuat autoutilitarei R. cu numărul_ s-a constatat că nu poate prezenta în trafic numărul corespunzător de diagrame tahograf ( 28 zile), are doar una (pe cea din aparat). În urma controlului în cabină a fost găsită o scrisoare de transport din 03.11.2011 și un aviz de însoțire din 11.11.2011, ambele „acoperite” de Certificatul de Atestare Activități, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art.8 alin.1 pct.31, raportat la art.9 alin.1 lit.c din OG nr.37/2007.

Apreciază intimatul că conducătorul auto poate avea calitatea de martor asistent, acesta fiind angajatul petiționarei. Ca semnatari ai procesului verbal, martorii asistenți pot fi chemați în fața instanței de judecată pentru a depune mărturie cu privire la modul în care s-a efectuat actul procedural la care au asistat, precum și cu privire la realitatea celor consemnate în actul constatator.

S-a învederat instanței că petenta a fost sancționată întrucât conducătorul auto nu a prezentat diagramele tahograf aferente ultimelor 28 zile, fapta comisă reprezentând o încălcare foarte gravă a dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr.561/2006, ale Regulamentului ( CEE) nr.3.821/85 și, după caz, ale Acordului AETR.

Prin verificarea diagramelor tahograf, organele de control verifică dacă, conducătorul auto a respectat timpii de odihnă și de conducere. La controlul efectuat, agentul constatator a identificat în cabina autovehiculului condus de numitul T. C. A. un certificat de desfășurarea activității, ce poartă ștampila petiționarei, în care se menționează că în perioada 02.11._11 susnumitul a condus un autovehicul exclus domeniului de aplicare a Regulamentului CEE 561/2006. De asemenea, agentul de poliție a mai găsit în cabină și un aviz de însoțire a mărfii ., nr._/11.11.2011 în care furnizor este menționat Metabet C.F. S.A., iar cumpărător S.C. A., aviz ce a fost eliberat pentru efectuarea unui transport de motorină. Acest aviz are menționat la rubrica „ numele delegatului” pe numitul T. C..

În acest context apreciază că este evident că la data de 11.11.2011 șoferul petentei a condus un autovehicul care nu excede Regulamentului CEE nr.561/2006. La art.3 din acest regulament sunt evidențiate transporturile rutiere pentru care nu se aplică Regulamentul CEE 561/2006.

În opinia intimatului certificatul de desfășurare a activității găsit asupra șoferului a fost eliberat de petentă pentru a fi prezentat organelor de control, justificând astfel lipsa diagramelor tahograf pentru ultimele 28 zile și cu scopul de a induce în eroare aceste organe de control.

Totodată, eliberarea certificatului de desfășurarea activității este la îndemâna persoanei juridice, neexistând posibilitatea verificării realității mențiunilor inserate cu este cazul altor înscrisuri care sunt înregistrate în evidențele unor instituții, etc.

În condițiile în care agentul constatator a identificat acel aviz de însoțire a mărfii, apreciază că certificatul de desfășurarea activității este un înscris nul și nu poate produce efecte în sensul exonerării persoanei juridice de la răspunderea contravențională.

În susținerea celor sus arătate s-a precizat că scrisoarea de transport identificată cu ocazia controlului specifică data de 02.11.2011 și locul de încărcare Pitești cu destinație V. pentru data de 03.11.2011. Dacă s-ar considera certificatul de desfășurare activități ca fiind un înscris valabil atunci conducătorul auto tatu C. A. nu ar fi trebuit să conducă auto cu numărul_ ci autoutilitara cu M.T.M., sub 3,5 t.

Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat respingerea plângerii și pe fond menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic.

Învederează că din raportul agentului constatator, certificat participare, certificat desfășurare activități, scrisoare de transport, aviz de însoțire a mărfii ., nr._/11.11.2011, coroborat cu cele menționate în procesul verbal de sancționare contravențională rezultă vinovăția certă și fără echivoc a petentei.

Se solicită proba cu înscrisuri și judecarea cauzei în lipsă.

S-au anexat întâmpinării în copie înscrisurile aflate la filele 19-28.

Sub aspectul probatoriului, au fost încuviințate petentei probele cu înscrisuri și un martor și a fost audiat în această calitate numitul T. C. A. (f 52-53).

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal seria_/02.12.2011 întocmit de agent constatator din cadrul IGPR – Biroul de poliție A1, în temeiul art. 8 alin. 1 pct. 31 rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din OG nr. 37/2007, societatea petentă a fost sancționată contravențional cu amendă de 8000 lei, reținându-se că la data de 02.12.2011, ora 12,00, în urma controlului efectuat autoutilitarei R. cu numărul_ pe autostrada A1, km 73, s-a constatat că șoferul nu poate prezenta în trafic numărul corespunzător de diagrame tahograf pentru 28 zile, are doar una, respectiv pe cea din aparat, iar în urma controlului în cabină a fost găsită o scrisoare de transport din 03.11.2011 și un aviz de însoțire din 11.11.2011, alături de certificatul de atestare activități.

Plângerea împotriva acestui proces verbal a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, trecând la verificarea legalității procesului verbal, instanța constată că în cauză nu există nici unul din motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din același act normativ. Astfel, procesul verbal cuprinde mențiuni privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul persoanei juridice contraveniente, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Referitor la temeinicia procesului verbal, se constată că petenta nu a contestat faptul că șoferul nu a prezentat cele 28 de diagrame solicitate la control, dar a prezentat agentului constatator certificatul aflat în copie la dosar (f 23), potrivit căruia în perioada 02.11.2011, ora 00 – 02.12.2011, ora 09, șoferul T. C. a condus un vehicul exclus din domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 561 sau Acordului AETR.

Mențiunile din acest certificat sunt însă contrazise de alte două documente găsite de agentul constatator la bordul autovehiculului controlat, respectiv scrisoare de transport (f 25) și aviz de însoțire a mărfii nr._/11.11.2011 (f 27-28), din care rezultă că conducătorul auto T. C. A. a condus aceeași autoutilitară R. cu numărul_, încărcând marfa la data de 02.11.2011 din Pitești, destinația fiind V. la 03.11.2012 și respectiv a transportat marfă cu aceeași autoutilitară la data de 11.11.2011.

Depoziția conducătorului auto audiat ca martor în cauză nu se coroborează însă cu niciunul dintre înscrisurile menționate mai sus, respectiv nici cu certificatul de desfășurare activități și nici cu scrisoarea de transport sau cu avizul de însoțire a mărfii, căci martorul a declarat că nu a prezentat cele 28 de diagrame la control pentru că a fost în concediu. Pentru aceasta, instanța va înlătura depoziția acestui martor pe care o apreciază ca fiind subiectivă.

În condițiile în care la bordul autovehiculului se aflau cele două documente din care rezultă că în zilele de 02.11.2011, 03.11.2011 și 11.11.2011 conducătorul auto T. C. A. a condus aceeași autoutilitară R. cu numărul_ supusă controlului la data de 02.12.2011, instanța nu va avea în vedere nici certificatul de desfășurare activități aflat în copie la dosar (f 23) care conține mențiuni contrare cuprinsului celorlalte înscrisuri aflate în copie la dosar.

Potrivit art. 15 alin. 7 lit. a din Regulamentul (CEE) nr. 3821/85 modificat, conducătorul auto trebuie să fie în măsură să prezinte la cererea unui inspector de control foile de înregistrare din ziua în curs și dintr-o perioadă precedentă de 28 de zile.

Conform art. 8 alin. 1 pct. 31 din O.G. nr. 37/2007, neprezentarea în trafic, a numărului necesar de diagrame tahografice, conform prevederilor Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 3821/85, constituie contravenție, fapta fiind sancționată cu amendă cuprinsă între 4000 și 8000 lei aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier, conform art. 9 alin. 1 lit. c din același act normativ.

În aceste condiții, instanța constată că situația de fapt reținută în procesul verbal corespunde realității, iar fapta reținută în sarcina petentei constituie contravenție, sancțiunea fiind stabilită la maximul prevăzut de lege.

Cu toate acestea, în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 care permit instanței să aprecieze sancțiunea ce se impune a fi aplicată, coroborate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 și art. 7 alin. 3 din același act normativ, instanța consideră că amenda în cuantumul minim prevăzut de lege, respectiv 4000 lei, este suficientă pentru a i se atrage atenția petentei asupra obligațiilor ce îi revin în situația utilizării rețelei de drumuri naționale din România.

În aceste condiții, plângerea petentei este apreciată ca fiind întemeiată în parte și va fi admisă în parte, urmând a fi modificat procesul verbal . nr._/02.12.2011 întocmit de agent constatator din cadrul IGPR – Biroul de poliție A1, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii în sumă de 8000 lei, cu amendă de 4000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta S.C. A. T. S.A. cu sediul în Pitești, Pasajul Școlii, nr. 70, județul Argeș, în contradictoriu cu intimatul IGPR – BPA1, cu sediul în București, .. 83-85, sector 5.

Modifică procesul verbal . nr._/02.12.2011 întocmit de agent constatator din cadrul IGPR – Biroul de poliție A1, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii în sumă de 8000 lei, cu amendă de 4000 lei.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 15.03.2013.

P. GREFIER

Red.N.M.E. Tehnored.N.L.D./N.M.E. 15.04.2013 Ex.5.

ODCP 8528

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 698/2013. Judecătoria GĂEŞTI